Județul Sălaj este considerat un județ mic din nord-vestul României. Este
eclipsat din punct de vedere economic, științific, demografic, chiar și din
punct de vedere al infrastructurii, de mai titratele județe cu care se
învecinează: Cluj, Bihor, Maramureș și Satu-Mare. Fiecare
dintre aceste județe sunt comparativ cu Sălajul, puternice din punct de vedere
economic, demografic, cultural-științific, al vieții universitare, turistic și
enumerarea ar putea continua. O comparație similară ar putea fi făcută și între
orașele reședință de județ. Nu poți compara Zalăul cu Clujul, Oradea sau
Baia-Mare dar nici cu Satu-Mare. Nici din punct de vedere al
peisajului urban, cu atât mai puțin din cel al infrastructurii sau al facilităților. În marile orașe din județele
vecine, există muzee, teatre, săli de operă există o infrastructură culturală
bine dezvoltată, există o efervescență cultural-artistică, au loc diverse
activități culturale, se organizează spectacole, concerte.
Mergând pe logica comparației
expusă anterior, s-ar crede că Sălajul este mort din punct de vedere cultural,
că aici nu se întâmplă mare lucru. Nimic mai neadevărat! Aici, în Țara
Silvaniei, cel puțin în ultimii ani se derulează o mulțime de evenimente
culturale, de festivaluri, de lansări de carte etc. Instituții publice locale
și județene, unități de învățământ, diverse fundații sau asociații culturale,
agenți economici și ONG-uri sunt implicate în organizarea unor astfel de
activități. Aproape că nu este săptămână în care să nu aibă loc un
eveniment cultural notabil. Direcția Județeană pentru Cultură
Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Muzeul Județean de
Istorie și Artă Zalău (ultimele două subordonate Consiliului Județean Sălaj),
Biblioteca Județean ”Ioniță Scipione Bădescu”, Consiliul Județean Sălaj sau
primăriile din Zalău, Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei sau Jibou, se întrec în
organizare unor evenimente culturale de excepție.
În anul 2012, au avut loc o
mulțime de astfel de evenimente culturale: festivaluri, concerte, lansări de
carte, proiecte culturale, proiecte educative etc. Toate au fost inventariate
și premiate în cadrul manifestării culturale devenită deja tradițională: Gala
Culturii Sălăjene.
|
Invitația la eveniment |