Există momente când se simte nevoia evocării unor personalități istorice, cu atât mai mult cu cât în vremurile de acum se simte acut nevoia existenței unor repere. Sau dacă vreți un alt argument, în anul premergător Centenarului Marii Uniri, este cumva o datorie a noastră, a celor de acum, de a ne aduce aminte de cei care au contribuit prin ideile lor la cristalizarea conștiinței de neam a românilor transilvăneni. Iar dacă acea personalitate pe care vrem să o evocăm și să o avem ca și reper este patronul spiritual al unei instituții de învățământ, atunci cu atât mai mult este necesar acest demers. Vorbim de Alesandru Papiu Ilarian, jurist, istoric și lingvist - unul dintre principalii organizatori ai Revoluției Române de la 1848.
duminică, 22 octombrie 2017
luni, 16 octombrie 2017
Maraton fotografic organizat de CLT Zalău
Duminică la prânz, sala de consiliu a Primăriei Municipiului Zalău a fost plină. Nu pentru că ar fi fost o ședință extraordinară de consiliu local, ci pentru că tineri liceeni și-au dorit să participe la un nou concurs organizat de Consiliul Local al Tinerilor Zalău. Am avut ocazia să asist la debutul concursului, apoi împreună cu prietenul meu, fotograful profesionist Cristi Spînu să jurizez concursul tinerilor.
luni, 9 octombrie 2017
La Cluj s-a inaugurat primul Muzeu Virtual al Holocaustului
Astăzi, 9 octombrie 2017, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, s-a inaugurat la Cluj-Napoca un inedit muzeu dedicat memoriei victimelor acestui episod negru din istoria umanității. Este vorba despre Muzeul Documentar și Muzeul Virtual al Holocaustului - un proiect al Institutului de Iudaistică și Istorie Evreiască ”Dr.Moshe Carmilly” din cadrul ”Universității Babeș-Bolyai”.