Silvan Art, o poveste de succes!

Avem copii talentați. Unii au un talent nativ, ce odată șlefuit sub mâna unui profesor, se poate transforma într-unul unanim recunoscut. Alții au mai degrabă înclinații spre ceva, pasiuni, care însă cu multă muncă și perseverență se pot transforma în talent. Din nou rolul profesorului îndrumător este determinant. Iar dacă peste talentul copiilor și dăruirea dascălului se suprapune și dorința autorităților locale de a-i sprijini, atunci avem de a face cu o poveste de succes. 

Cele descrise mai sus, se întâmplă la Șimleu Silvaniei, în județul Sălaj. Primăria orașului condusă de câțiva ani buni de domnul primar Septimiu Țurcaș, a decis să investească în dezvoltarea personală a elevilor, să promoveze tinerele talente locale, fie că este vorba de iubitorii de matematică sau de iubitorii de artă.  Este cunoscut deja pe plan național și chiar internațional, concursul de matematică ”Teodor Topan” pe care Primăria îl susține în fiecare toamnă de mai bine de 7 ani.

Și arta este încurajată și susținută la Șimleul Silvaniei. Primăria orașului și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Șimleu Silvaniei a înființat în urmă cu doi ani un cerc de pictură numit sugestiv ”Silvan Art”. Cel ce avea să devină ulterior profesorul de pictură a sute de copii, Dumitru Costălaș - președinte al Uniunii Artiștilor Plastici sucursala Șimleu Sălaj, a pus umărul alături de primarul Șimleului domnul Septimiu Țurcaș la înființarea acestui cerc. Nu a fost ușor, s-a pornit practic de la zero. Clădirea în care astăzi își desfășoară activitatea cercul de pictură ”Silvan Art” era aproape o ruină. 

Așa arăta atelierul în urmă cu doi ani. Sursa Foto: colecția personală Dumitru Costălaș

Cu multă multă muncă și abnegație dar și cu sprijinul consistent al primăriei, acel spațiu a fost renovat, iar astăzi arată ca o sală de clasă modernă. Cu observația că pe pereți nu sunt clasicele tabele cu formule la cine știe ce disciplină din programa școlară, ci tablouri. Tablouri de-ale maestrului Dumitru Costălaș sau de-ale copiilor. Nici tablă nu este pe peretele din față. În locul unde te-ai aștepta să fie tabla, tronează două tablouri mari ale maestrului iar în fața a ceea ce ar trebui să fie catedra, pe un șevalet se află un alt tablou. Nu este nevoie de tablă căci aici nu se scrie pe tablă ci se pictează în acuarelă pe hârtie sau în ulei pe pânză.

Dar cine sunt micii artiști din cadrul cercului ”Silvan Art”? Prima dată am auzit de ei, acum aproape o lună, când am participat la Șimleul Silvaniei la un eveniment de comemorare a Holocaustului. Atunci, în vechea Sinagogă, transformată azi în Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, am asistat la vernisajul unei expoziții intitulată ”Suferință și Speranță”. Cele 35 de tablouri semnate de elevii școlilor din Șimleu Silvaniei, membri ai cercului de pictură ”Silvan Art” mi-a atras atenția. Dincolo de sensibilitatea și emoția transpusă pe pânză prin care copiii au redat propria lor viziune asupra Holocaustului, am remarcat fără să fiu specialist în artă, frumusețea și realismul tablourilor pictate. Nu-mi venea să cred că sunt pictate de copii. 

Expoziția ”Suferință și Speranță” a copiilor de la Silvan Art

Atunci mi-am propus să-i cunosc pe micii artiști la ei acasă, la ”Silvan Art”. Cu amabilitate și modestie, maestrul Dumitru Costălaș m-a primit într-o zi de miercuri la cercul de pictură. Când am intrat în sală am amuțit. Zeci de ochi de copii erau ațintiți asupra mea, a intrusului care am pătruns în universul lor. Chiar dacă am în spate 18 ani de profesor la catedră și prin mână mi-au trecut sute de copii, recunosc că am avut emoții. În primul rând nu m-am așteptat să fie atât de mulți.  Pe trei rânduri de mese, acoperite cu ziare, așezați de-o parte și de alta, micii artiști pictau de zor. Pe rândul de la geam, mai erau încă cinci sau șase copii care pictau la șevalet. Era ora 15, într-o zi din vacanța inter-semestrială. Alți copii de vârsta lor își pierd pur și simplu timpul lenevind la calculator sau la televizor, în cele mai optimiste scenarii. Apoi, m-a surprins liniștea, atipică pentru o oră de curs. Nu se auzea nimic, niciun zgomot. Poate că și prezența mea a contat. Treptat, treptat mi-am revenit din șocul inițial, ajutat și de copii care m-au lăsat în pace și și-au văzut de treburile lor.

Așa arată o oră de curs la Silvan Art

Elevii cercului de pictură Silvan Art sunt absorbiți de lucrările lor

Profesorul lor, domnul Dumitru Costălaș, echipat de lucru cu un halat albastru, se plimba liniștit printre ei și răspundea la întrebările acestora. Există un adevărat ritual: copiii, ca orice copii de vârsta lor au nevoie de aprobarea profesorului, a îndrumătorului, în fazele critice de execuție a picturii. Ridică mâna, exact ca la școală, profesorul îi întreabă pe nume despre ce este vorba, iar ei ridică pânza la care lucrează și întreabă sfios: ”este bine?”. Profesorul examinează preț de câteva secunde opera de artă și dă verdictul: ”da, continuă” sau ”vezi că acolo mai trebuie ceva”. Două lucruri mă frapează. Primul, că maestrul știe numele tuturor discipolilor săi și cum aveam să aflu ulterior, aici erau doar una dintre serii, cercul de pictură fiind frecventat de 175 de copii! Apoi că reține exact fiecare detaliu al picturii, că știe ce a spus fiecărui copil în urmă cu câteva minute, că anticipează exact ce urmează aceștia să picteze. Asta dovedește, fără drept de tăgadă că îi cunoaște foarte bine, că participă efectiv la realizarea fiecărui tablou. Îmi place mimica elevilor care așteaptă răspunsul profesorului. Unii îndrăznesc să-l privească în ochi, alții ridică doar tabloul și așteaptă răspunsul. Se simte multă emoție în aer, copii trăiesc pur și simplu în lumea fascinantă a culorii, a jocului de umbre și lumină. Se vede clar că în ceea ce fac este multă pasiune.

Sârcă Alexia, 8 ani - Școala ”Silvania”

Vedinaș Romina, 13 ani - Școala ”Silvania”

Radoane Alexia, 8 ani - Școala ”Silvania”

Maestrul Dumitru Costălaș explicând elevilor săi tainele picturii

Cu un ochi critic, profesorul examinează lucrările elevilor

Nici nu știu cum a trecut prima oră. Nimeni nu părea că se plictisește, nu am auzit niciun telefon sunând, nu i-am văzut povestind sau glumind. Fiecare își vedea de munca lui. Profesorul a fost acela care i-a îndemnat să ia o pauză. Unii, cu greu s-au desprins de tablouri și au ieșit afară, alții nici măcar nu s-au ridicat de pe scaun. Ceea ce făceau era mult mai interesant. Am profitat de pauză pentru a sta de vorbă cu pictorul Dumitru Costălaș. Am fost condus în holul Casei de Cultură, o clădire modernă cu spații multifuncționale, unde am avut privilegiul de a vedea înainte de vernisaj, o frumoasă expoziție realizată de cursanții ”Silvan Art”. Expoziția ”Tinere Talente” – organizată de Primăria și Centrul de Cultură al Orașului Șimleu Silvaniei, cuprinde aproximativ 40 de tablouri, pictate pe pânză de copii. Spațiul expozițional nu este foarte generos, așa că tablourile sunt aranjate pe două rânduri. Sunt atât de frumoase încât ar putea fi expuse în orice galerie de artă. 

Expoziția ”Tinere Talente”

Lucrări ale elevilor cercului de pictură ”Silvan Art”

Operele de artă realizate de elevi

După pauză, atmosfera parcă s-a mai eliberat de tensiune. Copiii sunt parcă mai harnici, dar la fel de tăcuți. Nu pentru că nu ar fi copii veseli, asta li se citește pe chip, însă sunt prea preocupați de ceea ce fac. Parcă mă simt și eu mai în largul meu. Îi urmăresc cu atenție. Remarc că sunt mai multe fete decât băieți. Unul dintre băieți, pictează în acuarelă. Profesorul mă lămurește: ”sunt mai multe grupuri de copii, de vârste diferite, aflați în stadii diferite de învățare”. Cristian Balog are doar 7 ani și este cel mai tânăr artist din această serie. Este elev la Școala ”Silvania” din oraș. Pictează cu mult sârg pe o coală de desen cu acuarele. Ca orice copil de vârsta lui are și momente când pare că se plictisește. Atent, profesorul îl încurajează și-l îndeamnă să continue. Lângă el, Larisa Dănilă are 15 ani și studiază la Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei. Tehnica ei este mai evoluată, lucrează deja pe pânză. Dar, ca și Cristian a pornit tot de la acuarele. Pe un raft stau mărturie sute de coli de desen pictate de elevi în cei doi ani. Dumitru Costălaș îmi arată câteva dintre ele. Îmi dau seama de progresele uriașe făcute de copii. Pe un alt raft sunt alte zeci de pânze. Chiar dacă nu au fost selectate pentru vreo expoziție, sunt păstrate. Este munca copiilor înmagazinată în ele și profesorul știe asta.

Talente din generații diferite: Dănilă Larisa, 15 ani și Balog Cristian, 7 ani

Lucrări în acuarelă realizate de elevi

Încerc să privesc mai de aproape ce fac elevii. În partea din spate a sălii, chiar la geam, Alina Pop, elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu”, încearcă să reproducă o imagine de pe telefonul mobil. Mi se pare interesant ce face, așa că urmăresc poza originală și reproducerea, ceea ce pictează ea. Observ că sunt și diferențe. Mă lămurește: ”mi-a plăcut poza dar în lucrarea mea am mai adăugat ceva. Biserica a fost ideea mea”. 

Imaginea de pe telefon și reproducerea realizată de Alina Pop

În fața ei, lucrând la șevalet Alexandra Șireag reproduce una din lucrările profesorului Costălaș, ce se află pe peretele din față. Este un superb peisaj ce numai în orașele vechi medievale ale Toscanei găsești. De fapt, tabloul reprezintă chiar un astfel de oraș, pe care maestrul a avut ocazia să-l vadă în perioada când a lucrat ca restaurator de artă în Italia. Alexandrei i-a plăcut mult acest tablou și încearcă să-l reproducă. Din câte îmi dau eu seama, a și reușit. Evident, ca orice artist în devenire a ținut neapărat să adauge și elemente originale, așa cum a crezut ea că este mai bine. Uitându-te la cele două tablouri, originalul și copia, cu greu îți dai seama de diferențe. De câteva ori, Alexandra a simțit nevoia să se ridice de pe scaun și să meargă aproape de tabloul original. Îl studiază cu atenție, urmărește amănunte pe care apoi le reproduce cu fidelitate. 

Alexandra Șireag, 15 ani - cu opera ei alături de opera maestrului. Vedeți vreo diferență majoră?

Alexandra primește indicații prețioase de la profesorul său

La mese, copiii lucrează liniștiți. Din când în când îi cer profesorului părerea. Sârcă Florentina are 12 ani și este elevă la Școala ”Silvania”. Tabloul ei reprezintă natură moartă. I-a ieșit vioara, cartea și portativul însă are ceva probleme cu microfonul. Cu calm, profesorul îi explică ce are de făcut. După aproximativ 10 minute, problema este rezolvată și Florentina zâmbește. A mai învățat ceva. 

Florentina Sârcă, 12 ani - Școala ”Silvania”

Urmărindu-i pe copii, am brusc o revelație. Cum ar fi ca toate sălile de clase din școlile noastre, toate holurile anoste pline cu tot felul de ”prostii”, ar fi ornate cu tablouri pictate de elevi? Cu siguranță lumea ar fi mai bună! Prin artă poți ajunge mai repede la sufletele copiilor. Le mărturisesc copiilor gândurile mele și ei mă aprobă. Aflu că asta este și intenția primarului Septimiu Țurcaș. Aceea de a dona tablourile școlilor din oraș. Cred că ar fi printre primele școli din țară care ar avea expuse tablouri, opere de artă. Asta după ce elevii cercului ”Silvan Art” mai aduc câteva premii de la expozițiile la care participă. Și nu sunt puține. De-a lungul celor doi ani, Pictorul Dumitru Costălaș, împreună cu elevii săi, a participat cu lucrări de artă la expoziții în țară și străinătate. La întrebarea mea referitoare la orașele în care au expus, copiii îndemnați de profesor răspund: ”în Șimleu Silvaniei, Zalău, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Satu Mare, Sighetu Marmației, Sibiu, Craiova”. Profesorul mai adaugă ”și în Ungaria în orașul Sorvos. Peste tot am obținut diplome și aprecierea oamenilor de cultură, a profesorilor universitari, a criticilor de artă și a iubitorilor de frumos”.

Participare internațională, Craiova 2013. Foto: arhiva personală Dumitru Costălaș

Participare națională la Cluj-Napoca. Foto: colecția personală Dumitru Costălaș

participare națională la Sibiu, Foto: arhiva personală Dumitru Costălaș

Continui periplul printre tinerii artiști. Îmi place să-i urmăresc pictând. Constat că arta îmi dă și mie o stare de bine, o liniște interioară. Oare câți copiii talentați din țara asta nu sunt descoperiți și lansați la timp? Oare câte talente native zac în uitare pentru că acei copii nu au avut șansa să aibă condițiile celor din Șimleu Silvaniei? Sau poate nu știu eu despre ei, așa cum n-am știut de școala talentelor numită ”Silvan Art”. Mă bucur că am avut șansa să fiu printre acești copiii minunați, să-i văd cum lucrează. 

Chiș Irina, 8 ani - Școala ”Silvania”

Kovács Anett, 10 ani - Școala ”Silvania”

Ciobanu Carla, 14 ani - Școala ”Silvania”

Camelia Crișan are 12 ani și este elevă la Școala ”Silvania”. Pictează un peisaj marin. Grădina romană cu scări îi dă ceva bătăi de cap. Dar după câteva reprize de întrebări-răspunsuri între ea și profesor, lucrurile par a evolua în direcția bună. ”Ce fac elevii dacă greșesc?” - întreb eu fără să-mi dau seama de absurditatea întrebării. ”Corectează, aplicând culoarea potrivită. În pictură totul se poate modifica, totul se poate reface folosind culoarea” - îmi răspunde zâmbind profesorul.

Crișan Camelia, 12 ani - Școala ”Silvania”. Este foarte mulțumită de lucrarea ei.

Mai sunt și alți copii care pictează la fel de frumos. Regret că prin fotografiile realizate nu am reușit să-i surprind pe fiecare în parte. De fapt, regret că am văzut activitatea unei singure serii din cele care frecventează cercul de pictură. Așa cum am mai precizat sunt 175 de copii înscriși. Nu ar fi de mirare ca peste câțiva ani să auzim de ei, asta după ce își vor finaliza studiile. Dacă cei mai mici încă nu sunt hotărâți ce vor face când vor fi mari, elevii ce se află în clasele terminale de liceu au luat deja o decizie: vor să urmeze facultățile de profil. Sunt deja artiști!

Borz Cristina, 10 ani - Școala ”Silvania”

Haiduc Iulia, 13 ani - Școala ”Silvania” - așa începe orice pictură

Roman Luiza, 18 ani - C.N. ”Simion Bărnuțiu” 

Nici nu știu cum au trecut cele două ore, cât durează o ședință. Copiii nu s-ar fi ridicat dacă nu ar fi venit câțiva părinți după cei mai mici. Abia acum realizez că nu există ceas, că timpul este măsurat doar de ritmul pensulelor, de liniile sau petele de culoare aplicate pe pânză. Profesorul încearcă să-i coordoneze. Dă indicații scurte: ”lăsați curățenie la locul de muncă”, ”spălați-vă pensulele”. Copiii se fac ciorchine afară, la o masă unde sunt substanțe care ajută la curățarea pensulelor. Apoi, vin pe rând și-și curăță mesele. Ziarele sunt strânse cu grijă, mai este nevoie de ele. Pânzele rămân pe mese, în dreptul fiecărui loc unde au stat copiii. Trebuie să se usuce. La plecare, Larisa Dănilă îl îmbrățișează pe profesor. ”să scrieți că-l iubim pe domnul profesor” - îmi spune zâmbind frumos. Este emoționant momentul. Profesorul zâmbește și el, încearcă să-și ascundă emoțiile. Probabil că este obișnuit cu astfel de manifestări de afecțiune. 

Așa arată sala de clasă după plecarea copiilor

Înainte de a pleca, îi rog pe copii să-mi arate operele lor. Acceptă cu bucurie să le fac poza de grup. N-am să uit prea curând figurile lor, satisfacția lucrului bine făcut ce li se citește pe față, mândria cu care ridică deasupra capului tablourile. Da, ”Silvan Art” este o poveste de succes! Iar povestea trebuie să meargă mai departe. Nu știu ce ar trebui făcut pentru ca acești copii să fie promovați la adevărata lor valoare. Uniunea Artiștilor Plastici Sucursala Șimleu Sălaj a făcut ce a putut: i-a dus la diverse expoziții, iar pentru un artist asta înseamnă promovare. Însă este loc de mai bine. S-ar putea edita un album cu cele mai reprezentative lucrări, elevii ar putea fi promovați prin expoziții itinerante realizate în școlile sălăjene și mai presus de orice, tablourile lor ar putea fi cumpărate. Căci până la urmă, munca artistică, la fel ca și cea intelectuală trebuie răsplătită! Blogul Foto-Travel a făcut primul pas. Cine continuă?