Bobota: Grupul de pelerini s-a întors acasă

O tradiție veche de cel puțin 100 de ani readuce în centrul atenției unei lumi grăbite ideea de jertfă, făcută voluntar, a pelerinilor care aleg să meargă pe jos la diferitele Sanctuare Mariane din Transilvania. Unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj atât pentru credincioșii ortodocși cât și greco-catolici este Mănăstirea Nicula din județul Cluj. Spre această mănăstire, azi ortodoxă (fostă mănăstire greco-catolică), se îndreaptă miile de pelerini de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, marcată în fiecare an pe 15 august. Iar printre localitățile care încă mai păstrează tradiția pelerinajului se numără și comuna Bobota, cu satele Derșida și Zalnoc.

De câțiva ani tot încerc să realizez un fotoreportaj cu grupul de pelerini ce pleacă din Bobota spre Nicula, străbătând aproximativ 300 km pe jos (câte 150 km pe sens). N-a fost să fie nici în acest an, la data plecării, marți 11 august, am lipsit din localitate. Din informațiile pe care părintele paroh Silviu Pop a avut amabilitatea să mi le ofere, am aflat că în acest an, grupurile de pelerini din Bobota și Derșida au fost întâmpinate de Preasfinția Sa Părintele Benedict, Episcopul Sălajului la Popeni, acolo unde credincioșii s-au rugat împreună la slujba Paraclisului Maicii Domnului. Un reportaj a fost realizat de TrinitasTV. Până la Nicula sunt două opriri, una la Popeni (județul Sălaj) și alta la Pustuța (județul Cluj); distanța dintre Bobota și Nicula este împărțită astfel în trei segmente, fiecare având aproximativ 45-50 km. 

Marți 18 august 2026 am întâlnit grupul de pelerini din Bobota la întoarcerea lor acasă. Coincidență sau nu, exact la intrarea în localitatea Bobota am văzut din mașină grupul de pelerini, cu preotul paroh Silviu Pop în mijlocul lor. E și asta o tradiție, la întoarcerea grupului de pelerini, preotul îi așteaptă la intrarea în localitate și-i însoțește pe ultimii kilometri, până la biserica din sat. Anul acesta pelerinii au fost întâmpinați de părintele Silviu Pop și de prim-curatorul Viorel Fărcaș. Tradiția spune că pelerinii pleacă cu o cruce împodobită cu flori și cu ștergare țesute în război. Când sunt întâmpinați, preotul vine cu o altă cruce, de aceea în fotografii apar două cruci. 

După ce am tras pe dreapta și am fotografiat pelerinii, i-am depășit și mi-am lăsat mașina acasă. Am luat aparatul foto și am mers la biserică. Ceea ce m-a impresionat au fost clopotele care băteau într-una, anunțând sosirea pelerinilor. Căruța de tip coviltir, trasă de doi cai, ce cară bagajele și cele de trebuință pentru pelerini era deja staționată în fața bisericii. Pe la case, sătenii se uitau peste gard să vadă pelerinii întorcându-se acasă. Cei dragi, din familiile celor care au ales să plece în pelerinaj, îi așteptau deja în fața bisericii. Atunci când cineva drag pleacă într-o călătorie, grija, emoția, este partajată cu întreaga familie. Iar săptămâna în care cei dragi au lipsit a lăsat un dor adânc în sufletele celor rămași acasă.

M-am poziționat strategic, aproape de gardul casei parohiale, așteptând să se ivească după colț pelerinii. Bănuiam că se vor opri la răstignirea din capătul grădinii. Nu mi-a păsat de soarele arzător, împărtășeam oarecum emoția întoarcerii acasă a celor ce au purtat în rugăciunile lor familia, comunitatea, satul... Mi-am amintit cu nostalgie de pelerinajele pe care le-am făcut și eu în copilărie și adolescență, atunci când, cu bunica mea Maria - Dumnezeu să o odihnească în pace! - mergeam la Nicula. Mie mi se părea greu drumul pe care-l făceam pe jos de la gara din Dej și până la mănăstire. Auzeam atunci că sunt grupuri de pelerini care vin pe jos de la sute de kilometri și mi se părea ceva extraordinar. 

Iată-i, se văd venind. Se opresc, așa cum am bănuit la răstignire. Praporii cu icoane împodobite cu flori și cu ștergare țesute în tradiția locului „se închină”, iar pelerinii rostesc rugăciuni de mulțumire. Nu-i aud, sunt departe, dar parcă ecoul rugăciunilor lor se așterne peste sat. Câțiva săteni au ieșit la poartă și se închină. Pelerinii vin spre biserică în timp ce cântă pricesne, acoperite de dangătul clopotelor care acum par să se audă mai tare, mai apăsat. Îi urmez și mă rog alături de ei în fața intrării în curtea bisericii. Una dintre doamnele din grup citește cu voce tare o rugăciune de mulțumire. În biserică, toate luminile sunt aprinse ca la un mare praznic. Până la urmă așa și este, întoarcerea unui grup de pelerini acasă e o sărbătoare! Un tânăr din grup îi îmbrățișează pe cei dragi, apoi se alătură din nou grupului.

Se înconjoară biserica de trei ori, apoi se intră în biserică. Clopotele au încetat să mai bată, se așterne o liniște ca în poeziile lui Blaga. Sunt obosiți, se vede asta, însă în priviri au sclipiri ce exprimă recunoștință. Preotul dă dvera la o parte, deschide ușile împărătești și rostește o scurtă rugăciune. Îi pomenește cu numele pe cei 24 de săteni ce au făcut acest pelerinaj. Apoi li se adresează ca un părinte spiritual, ca un lider al comunității din Bobota. La final îi îndeamnă pe pelerini să ia loc la o mică agapă dată în cinstea lor de către membrii Consiliului Parohial.

Plec spre treburile mele. Am simțit emoția pelerinilor, bucuria revederii satului și a celor dragi! Am simțit nostalgia anilor trecuți! Am simțit căldura celor care i-au așteptat! Doamne răsplătește jertfa pelerinilor din Bobota!