Kincs Gyula omagiat la 110 ani de la moarte

Acum 10 ani, în decembrie 2015 scriam în prefața materialului In Memoriam Kincs Gyula (1859-1915) următoarele: „o comunitate este datoare să-și cunoască istoria, să-și prețuiască valorile și să-și cinstească înaintașii. Iar dacă acea comunitate este multietnică și multireligioasă cum sunt majoritatea comunităților transilvănene, atunci cunoașterea reciprocă a personalităților etniilor ce o compun devine un deziderat. Iată de ce am considerat mereu că istoria Zalăului nu este completă fără acceptarea și cunoașterea personalităților care au influențat cultura maghiară și prin extensie pe cea a concetățenilor de astăzi.” Au trecut de atunci 10 ani, noi tot cu dezideratul am rămas. Cele două mari comunități ce viețuiesc în Țara Silvaniei, românii și maghiarii, mai au încă multe punți de construit. Pe de o parte ultimele alegeri au demonstrat că o bună parte dintre români au intrat într-o zonă așa zis suveranistă, care de fapt nu este altceva decât una extremistă, cu accente neo-legionare, iar pe de altă parte, comunitatea maghiară se baricadează în bula ei, în narațiuni ce nu trec deloc înspre o cunoaștere sinceră, reciprocă. Încă ne mai batem cu pumnul în piept fiecare cu personalitățile ei, fără să înțelegem deloc că cei care au construit orașul acesta, maghiari, evrei, romi, români trebuie asumați de toți. Dar ce să vorbim când, „galeria primarilor Zalăului” începe cu primul primar român de după Unire, ca și cum orașul acesta ar fi fost întemeiat atunci. Sau, de cealaltă parte, la unele evenimente culturale de aniversare sau comemorare a unor personalități maghiare, românii nu participă deloc...

Acum 10 ani, în decembrie 2015, un grup de zălăuani, români și maghiari, din jurul grupării „Amintiri despre Zalău”, depuneau o coroană de flori la mormântul lui Kincs Gyula din cimitirul reformat Zalău, o coroană ce avea panglici roșu-galben-albastru și roșu-alb-verde, cum nu s-a mai văzut prin Zalău. Apoi, în ianuarie 2016 se organiza la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj masa rotundă cu titlul „In Memoriam Kincs Gyula”, materialele prezentate atunci făcând obiectul unui supliment al revistei de cultură „Caiete Silvane”. Acum, la 10 ani distanță, comunitatea maghiară a ales, firesc, să-l comemoreze pe Kincs Gyula prin dezvelirea unei plăci în holul școlii la care a fost profesor - Colegiul Național „Silvania” (fostul Colegiu Reformat Wesselenyi” Zalău. Prezentăm în cele ce urmează un material semnat de Kürti Barna, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru disponibilitatea de a scrie un rezumat în limba română.

A 8-a ediție a Festivalului „Curtea Artiștilor” - Arta cucerește orașul

În unele glume ale internauților se afirmă că „Sălajul / Zalăul nu există”. Afirmație care de regulă reușește să stârnească reacții diverse: unii zâmbesc amar, știu că afirmația nu se referă la existența fizică a unui județ sau oraș; alții se enervează de-a dreptul, cum adică noi nu existăm? De regulă în această ultimă categorie mă încadrez și eu, ba mă lupt să demonstrez că am dreptate, că județul (eu cred că e cel mai frumos din țară) și orașul (aici nu mă grăbesc cu afirmații tranșante) există prim mulțimea evenimentelor de tot felul ce au loc aici. Iar un astfel de eveniment ce a câștigat mult în vizibilitate în ultimii ani este, fără îndoială, Festivalul de teatru „Curtea Artiștilor”.

Rezidențe artistice la Marin (2): Ioana Tațer și Amélie Barnathan

Rezidențe artistice la Marin, într-un sat oarecare din Sălaj? Acesta a fost primul gând pe care l-am avut, atunci când am auzit despre acest proiect. Mă rog, Marin (comuna Crasna) nu e chiar un sat uitat de lume, ba se poate spune că e deja un punct de reper pe harta evenimentelor cultural-etnografice sălăjene. Asta datorită „Marinei din Marin” - alias Patricia Marina Toma, o tânără harnică, o neobosită promotoare a tradițiilor locale. Chiar și așa, Marin rămâne un sat, ori impresia generală este că la sat nu poți face mare lucru. Dar ce ziceți de un proiect „Made in Sat” care sună cel puțin ciudat prin asocierea englezescului „made” și românescului „sat”? Da, „Made in sat” este noul brand sub care Patricia își derulează proiectele faine. Unul dintre acesta este cel legat de rezidențele artistice - International Artist in Residency - Rural Romania

expoziția artistelor Ioana Tațer și Amélie Barnathan. Foto: Patricia Marina Toma

Descoperim Sălajul: 13 volume cu 365 reportaje faine despre Sălaj

Știți ce-mi place la cotidianul „Magazin Sălăjean” ce apare la Zalău? Faptul că nu a abandonat reportajul ca gen jurnalistic. Că de-a lungul anilor, în paginile ziarului, își fac loc reportaje faine ce aduc Sălajul în prim-plan. Și, într-un an calendaristic, se strâng materiale de o carte. Cu resurse financiare proprii sau prin diverse proiecte editoriale, iată că poveste „Descoperim Sălajul” merge mai departe. Recent a văzut lumina tiparului cel de-al 13-lea volum al seriei, ce cuprinde reportajele din anul 2017. 

Rezidențe artistice la Marin

Cine nu a auzit de proiectele faine pe care Patricia-Marina Toma le pune în scenă? De la reenactment etnografic (n-am să uit prea curând excelentul eveniment intitulat Nuntă la Marin), la fotografie cu tematică etnografică și film documentar etnografic; de la tururi ghidate prin satele sălăjene la rezidențele artistice - sunt doar câteva din multele proiecte pe care „Marina din Marin” le-a derulat de-a lungul anilor. E ceva în efervescența pe care Patricia o afișează, ceva care te face să te oprești din goana cotidiană și să spui: da, există viață molcomă, tihnită într-un sat sălăjean. E drept, „casa albastră” (de fapt mnieruie - așa cum erau mai toate casele tradiționale) oferă cadrul perfect de manifestare a acestor proiecte.