Ideea realizării unui Top 10 al celor mai interesante
statui, mi-a venit în urma lecturii
articolului "O statuie pentru Lulu" din Transilvania Reporter. Autorul acestuia pleda pentru
ridicarea unei statui a celebrului personaj ”Lulu” la Cluj-Napoca, aducând
argumente în acest sens existența în marile orașe ale lumii a unor statui /
grupuri statuare care au în spate povești interesante.
A întocmi un
clasament, de orice natură ar fi el, nu este o sarcină ușoară. În primul rând
un astfel de demers poate fi considerat subiectiv. În funcție de cine-l
realizează, clasamentul poate să varieze foarte mult. Pe de altă parte, nu este
sigur că epuizează subiectul, că acoperă toate lucrurile care fac obiectul
acelui clasament.
Mă feresc să
folosesc superlative. Nu am pretenția că topul propus este al celor mai
frumoase statui. Nici măcar a celor mai ciudate. Sunt sigur că există în lume
alte statui la fel de interesante ca cele propuse, doar că, din diferite motive
nu au fost văzute de mine. Rămân consecvent ideii de a scrie doar despre
locurile pe care le-am văzut, iar fotografiile sunt făcute de mine. Nu am
inclus în acest clasament, statuile sau grupurile statuare ce reprezintă
personalități istorice, politice sau culturale.
Așadar, acest
clasament reprezintă, din punctul meu de vedere (subiectiv), cele mai
interesante statui.