Monumentul lui Mihai Viteazul de la Turda

În ultimii ani, municipiul Turda construit pe vechiul oraș roman Potaissa, a reintrat în circuitul turistic intern și internațional grație în special Salinei Turda, un exemplu remarcabil de cum se poate reabilita și promova un obiectiv turistic. Însă Turda are și alte obiective cu mare potențial turistic. Unul dintre ele, intrat oarecum într-un con de umbră, este situat la circa 3 kilometri de centrul orașului. Este vorba despre Monumentul și mormântul marelui voievod Mihai Viteazul.

Mihai Viteazul (1558 - 1601) a fost domn al Țării Românești (1593-1600) și primul principe român care a unit, pentru scurt timp, cele trei țări medievale Țara Românească, Transilvania și Moldova care formează astăzi România. Fără a insista prea mult pe aspectele istorice care au dus la conjunctura favorabilă realizării unui ideal al românilor, acela de a trăi în granițele aceluiași stat, trebuie spus, respectând adevărul istoric, că Mihai Viteazul nu a fost primul care a unit de facto cele trei țări. În 1595 în plin război al Ligii Sfinte împotriva Imperiului Otoman, Sigismund Báthory (1572-1613) principe al Transilvaniei a fost propulsat de către împăratul Rudolf al II-lea în poziția de principe imperial însărcinându-l cu conducerea frontului antiotoman în această parte a Europei. În 1595 Sigismund Báthory încheie tratate cu cele două state românești, Țara Românească  (condusă de Mihai Viteazul) în mai și Moldova (condusă de Ștefan Răzvan) în iunie, tratate care prin prevederile lor îl recunoșteau pe principele transilvănean ca fiind conducătorul de facto al celor trei țări. 

Sigiliul lui Mihai Viteazul

Teritoriul stăpânit de Mihai Viteazul la 1600

Fără îndoială, meritul lui Mihai Viteazul este incontestabil în menținerea în conștiința românilor a ideii de unitate. De altfel marelui voievod îi sunt ridicate statui impunătoare în marile orașe ale României. Așa cum scrie istoricul Lucian Boia ”între 1830 și 1860 cu o intensificare notabilă în preajma revoluției de la 1848 și apoi a unirii, Mihai Viteazul trece printr-un proces de transfigurare, devenind, din erou creștin și războinic, un simbol al unității românești”. 

Din păcate, în ultimii ani, asistăm la o demitizare a lui Mihai Viteazul. Există diverse curente istorice care fie îl consideră pe voievod a fi un aventurier medieval, fie îl proslăvesc în continuare. Nu cred că ar trebui să cădem în niciuna dintre extreme. Domnia lui Mihai Viteazul și momentul 1600 trebuie să rămână ca unul dintre cele mai importante momente ale istoriei acestui popor. Dacă domnitorul nu ar fi fost ucis mișelește la Turda în 9/19 august 1601 cine știe cum s-ar fi scris istoria ultimilor 413 ani.

carte poștală de la 1901 ce aniversează 300 de ani de la moartea domnitorului

Exact acum 413 ani, pe 9 august 1601, Mihai Viteazul aflat cu trupele sale lângă Turda, a fost asasinat din ordinul generalului Giorgio Basta, aflat în subordinea împăratului Rudolf al II-lea. Cu doar o săptămâna mai devreme, pe 3 august 1601, armatele celor doi aliați, Mihai Viteazul și Giorgio Basta obțineau la Guruslău (în apropierea Zalăului) o strălucită victorie împotriva armatelor lui Sigismund Báthory. 

gravuri de epocă care ilustrează momentul uciderii lui Mihai Viteazul

Ca să ajungi la monumentul și mormântul lui Mihai Viteazul de la Turda, trebuie să urmezi ieșirea din oraș ce duce spre Alba Iulia și spre joncțiunea cu Autostrada Transilvania. După ce se trece de zona industrială (pe sub stâlpii ce susțin rețeaua de înaltă tensiune, loc preferat de stolurile de ciori), în apropierea unității militare, există un drum ce urcă în pantă pe un deal împădurit, drum ce duce spre localitate Bogata. La un moment dat, un indicator semnalizează spre stânga iar o alee duce spre intrarea în parcul dendrologic ce adăpostește monumentul.  

Aleea ce duce la monument

Am vizitat monumentul într-o după amiază frumoasă de iarnă, în decembrie 2013. Am găsit relativ repede monumentul ajutat și de indicatoarele montate în intersecții. O mică parcare se află în afara perimetrului acestui parc dendrologic. Arbori seculari străjuiesc o alee în capătul căreia se profilează silueta zveltă a obeliscului. Câteva indicatoare te avertizează că te afli pe teritoriul unei mănăstiri. O mănăstire aici? N-am știut de existența ei. Pe unul dintre ele scrie ”nu se ascultă muzică și nu se joacă mingea”. Pe altul ”nu se consumă băuturi alcoolice şi nu se face plajă”. Nicio problemă, nu am venit cu astfel de intenții în toiul iernii. Pe măsură ce înaintam, obeliscul devine tot mai vizibil și mai impunător. Printre arborii desfrunziți se profilează luminile unui apus superb de iarnă. În jurul obeliscului, pe patru catarge este arborat drapelul României. La baza obeliscului o coroană de flori, probabil a fost depusă la 1 Decembrie cu ocazia Zilei Naționale a României. 

Amurg de iarnă la Turda

Monumentul lui Mihai Viteazul de la Turda datează din 1977. La data de 5 mai 1977 a fost inaugurat monumentul realizat de sculptorul Marius Butunoiu (1919-1999). Este autorul mai multor lucrări istorice de mare anvergură între care se numără statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca (1976), statuia ecvestră a lui Bogdan I din Rădăuți (1985), Monumentul Eroilor Patriei din București (1957), Monumentul eroilor din războiul de independență de la Constanța (1985) etc. 

Monumentul de la Turda este cunoscut sub numele de Mormântul lui Mihai Viteazul. Are în componență un obelisc înalt de 1601 cm (aluzie la anul 1601 în care a murit voievodul), confecționat din beton armat placat cu travertin de Rușchița, montat pe un soclu dreptunghiular din tuf vulcanic. Obeliscul are trei laturi simbolizând cele trei țări române unite de Mihai Viteazul al 1600. Pe prima latură, cea vizibilă de la intrare, se află portretul în relief al domnitorului realizat din bronz iar deasupra o cruce aurită stilizată. La baza obeliscului, pe fiecare latură se află sculptată în marmură albă, stema fiecărei provincii românești: bourul moldovean, acvila cu cruce în cioc stema Ardealului și leii ce țin spada - stema Țării Românești. 

Obeliscul ridicat la mormântul voievodului

Alături de impunătorul obelisc, se află sculptat în marmură albă de Simeria și decorat cu motive florale gotice, mormântul marelui voievod. Pe lespede se poate citi textul: ”Aici odihnește MIHAI VODĂ 1593-1601 domn al Țării Româneștil al Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Deasupra textului apare sigiliul lui Mihai Viteazul din 1600. Pe laturile lespezii de marmură, dar și pe placa de dedesubt sunt inscripționate denumirea localităților unde oștile lui MIhai Viteazul au obținut victorii: Nicopole, Sadova, Călugăreni, Giurgiu, Vidin, Șelimbăr, Mirăslău, Guruslău și Câmpia Turzii. Sculptura mormântului este realizată de artistul clujean Vasile Rus Batin.

Mormântul lui Mihai Viteazul de la Turda

Stema celor trei principate române unite de Mihai Viteazul

Pe locul în care tradiția spune că este îngropat trupul lui Mihai Viteazul (capul domnitorului este înmormântat la Mănăstirea Dealu) au fost de-a lungul vremii mai multe monumente care aminteau de fatidicul moment din august 1601. Inițial soția domnitorului Doamna Stanca, cu acordul principelui Transilvaniei Gabriel Báthory, a ridicat o capelă în stil bizantin, distrusă ulterior de fanatici maghiari. Capela a fost realizată sub forma unei troițe, așa cum apare pe o acuarelă din 1820. În secolul al XIX-lea, terenul cu mormântul a fost cumpărat de preotul unit Vasile Moldovan din actuala comună Mihai Viteazul. Iată cum descria George Cipăianu - deputat al județului Turda Arieș, în 1922 acest loc: ”Pământul acesta este cel mai scump colț de țară pe care ăl are românismul, pentru că în el zace viteazul vitejilor, mândria eternă a neamului nostri - Mihai Viteazul”. Mai târziu, în 1923 Comitetul Femeilor Române din Turda ridică o troiță de lemn, la recomandarea și dorința Regelui Ferdinand I care vizitează orașul în 1919. Troița realizată în stil popular, are inscripția ”aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august 1601”. Troița se află din anul 1977 la Muzeul de istorie din Turda.

Troița de lemn ridicată în 1923

Lângă monument, se văd zidurile ce împrejmuiesc Mănăstirea ”Mihai Vodă”. Așezământul Monahal a fost înființat în anul 2002, iar construcția propriu-zisă a început în 2005. Curtea care adăpostește biserica Mihai Vodă având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, este delimitată pe cale patru laturi de corpuri de chilii. Biserica este o copie a Bisericii Mihai Vodă din București. Este lucrată în stil bizantin, cu borduri de cărămidă în exterior. Pe frontispiciu s-a realizat un mozaic reprezentând-o pe maica Domnului și pe Sfinții Arhangheli, protectori ai locașului monahal. 

corp de chilii la Mănăstirea Mihai Vodă

Fațada bisericii de la Turda, copie a Bisericii Mihai Vodă din București

Când am vizitat eu mănăstirea, corpurile de chilii erau ridicate în roșu iar biserica era pregătită în interior pentru a fi pictată. Doi copii, ne-au deschis biserica și ne-au condus apoi în paraclisul amenajat într-un colț al corpului de chilii. 

După ce m-am rugat și pentru eroii neamului, am văzut într-un dulap vitrină câteva cărți. Una mi-a atras atenția, fiindcă avea pe frontispiciu textul ”1861 Astra 2011”. Cartea îl are ca autor pe Aurel Nanu și se numește ”Legende din zona Turzii despre uciderea lui Mihai Viteazul”. Cartea a apărut la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca în 2012 și este de fapt reeditarea cărții din 1931 apărută în Biblioteca poporală a Asociațiunii ”Astra” sub numele ”Arhanghelul dela Turda. Icoane din istoria uciderii lui Mihai Viteazul”. Cartea deși scrisă într-un limbaj arhaic, relatează plastic momentele tensionate dintre Basta și Mihai de după bătălia de la Guruslău. 

Capitolul al XXIII-lea, ”Măcelul” care descrie scena în care a fost ucis voievodul merită reprodus, pentru dramatismul ei:

”Voevodul povestia în cortul său cu Ludovic Rákoczy, căpetenia haiducilor îndrăzneți și cu sfetnicul său Matei Pereshit. Plănuiau supunerea Ardealului. Când ăși zări valonii în ușa-i largă, se ridică în picioare, în fruntea mesei și le strigă cu veselie:
- Bine-ți venit, ostașii mei!
- Ești robul meu! urlă atunci Iacob Beauri, în glasul vânătorului sigur de prada sa și se aruncă asupra voevodului.
- Ba! Răcni Mihai, văzându-se înșelat. Răcnetul său puternic era glasul demnității cumplite. Își fulgeră dușmanul în focul privirii sale scăpărătoare și fiind el stângaciu își îndreptă îndată stânga după sabia-i agățată de stâlpul cortului. Dar o detunătură sgudui văzduhul, atunci și brațul stâng al voievodului, lovit și sdrobit de un glonț, căzu ca o pasăre ucisă'n sbor și se lipi nepuntincios de piciorul stâng, fără să fi atins mânerul sabiei.
- Români!...Români!...Alergați repede că-i aici vrășmașul! Ne amenință sâlnicia! Ne-au hotărât pieirea! strigă cumplit Mihai și s enăpusti înverșunat asupra călăului obraznic, spintecându-l cu pumnalul din dreapta vânjoasă. Dar un valon izbi atunci cu putere pieptul voevodului, cu'n alabard nemțesc, încât tăiușul îi ieși de-o palmă'n spate. Și sângele 'nproșcă înspăimântător, ca un izvor, din trupul lui, vopsind cu roșu tot cuprinsul cortului.
- Români!...Români!...Alergați...sbieră din nou voevodul sângerând, din toate puterile sale. Se repezi atunci furios ca un junc îndârjit, Ludovic Rákoczy, căpetenia haiducilor, în încleștarea sălbatecă, să-și mântuiască stăpânul, dar se prăbuși îndată, izbit de patru lovituri grozave. Iar celălalt sfetnic nemernic, îl părăsi. Până când îl sfâșiau vrăjmașii pe Mihai cu armele lor ucigașe, Matei Peresith se tupilă într'un ungher ferit și oblicind acolo coiful stăpânului său trădat, îi tăie surguciul sclipitor de safire...
- Români!...Români!...se mai opinti odată eroul spintecat, în culmea primejdiei, dar răsună un pocnet nou. Și un valon ăi sfredeli și coapsele cu'n plumb omorîtor și cinstitu-i trup să prăvăli atunci ca un copac...
Arhanghelul răsboaielor se sbătea în sânge...Un valon înfuriat se aruncă asupra lui și se căzni în opintire să-i taie capul bărbos, c'o sabie ruginită. dar nu putea. Se repezi atunci la sabia eroului, care spânzura de stâlpul cortului și cu acel tăiuș ascuțit, îi reteză cinstitul cap, cu care împrăștiase el înainte atâta moarte prin șirele vrăjmașe...”

Pentru oricine român, un astfel de loc încărcat de istorie, e unul de reculegere și de recunoștință pentru înaintași. Aici la Turda, la mormântul lui Mihai Viteazul am simțit ca niciodată ca aparțin acestui neam, că mă identific cu idealurile sale. Cu o urmă de regret mi-au venit în minte versurile unui celebru cântec patriotic al folk-istului Gil Ioniță, care și acum la peste 400 de ani de la acel eveniment par a fi la fel de actuale : 

”Capul lui Mihai Viteazul 

De la Torda se ridică 

Și întreabă de ce țara 

A rămas așa de mică. 

Și Cîmpia Tordei, tristă,

Îi răspunde lui cu jale 

”Fiindcă astăzi ducem lipsa

Capului Măriei Tale”. 

Refren:

Nu mai acuzați străinii,

Că ne taie domnitorii,

Că intimidează țara

Cu guverne provizorii.

Eu atât aș vrea să aflu, 

Arătându-ne obrazul

Totuși unde-au fost românii 

Când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă

Pentru niciun fel de Basta

Totuși, unde-au fost ai noștri

Și atunci și-n vremea asta?

Cum se ajunge pân-la gâtul 

Voievodului de țară

Dacă nu-s trădări acasă 

Lângă ura de afară?

Capul lui Mihai Viteazul 

Ne-a lăsat numai cu trupul.

Nu contează că străinii 

Nu aveau nici pic de scrupul.

Eu de-a singură întrebare 

Mă scârbesc și mă mai mânii

Totuși, unde-au fost românii

Totuși, unde sunt românii?

UPDATE: Sâmbătă 9 august, la Mănăstirea ”Mihai Vodă” din Turda a avut loc un parastas și o slujbă de pomenire în memoria Voievodului Mihai Viteazul. A fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolotul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Apoi, la monumentul lui Mihai Viteazul au fost depuse coroane de flori în prezența oficialităților locale și județene iar la final militarii din Garnizoana Turda au defilat prin fața monumentului.

Prezent la eveniment, domnul Zamfir Pop ne-a trimis câteva fotografii. Îi mulțumim și pe această cale.