În ajun de Moș Nicolae, sărbătoare ce dă startul mult așteptatelor sărbători de iarnă, noi, elevii și profesorii din cadrul Proiectului Tehnic "Roberto Rocca", adresat elevilor claselor a XI-a de la profilul tehnic, implementat de Compania TenarisSilcotub, am ținut să împodobim bradul de Crăciun. Și am făcut-o într-un mod inedit, ornamentele le-am confecționat pe baza cunoștințelor teoretice dar și a abilităților practice dobândite în cadrul atelierelor de matematică și fizică.
Am văzut de curând filmul Napoleon cu Joaquin Phoenix în rolul Împăratului. Excelentă peliculă! Chiar dacă nu are darul de a fi fidelă din punct de vedere istoric, pelicula are multe alte merite care o face să fie una de referință.
În școala mea, Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău, există un colț fain, amenajat de către elevii noștri, printr-un proiect coordonat de Compania TenarisSilcotub. Un loc în care elevii pot socializa, pot răsfoi (ba chiar și citi) o carte, sau pur și simplu se pot odihni.
Of Doamne, ce grea întrebare! Obișnuiesc în ultima vreme să-i întreb pe elevii mei, atunci când ne permitem un respiro de la predarea materiei: "Ce este matematica?". Și pentru ca provocarea să fie și mai mare, le cer să completeze propoziția "Matematica este..." cu un singur cuvânt. Să-i vedeți cum intră în joc, cum se chinuie să spună ceva... Unii sunt sinceri și recunosc, "matematica este grea". Dacă e să scrie răspunsul pe tablă, se codesc, de teamă că ce voi zice eu. Îi simt, sunt mulți care gândesc asta dar puțini sunt cei care își asumă să spună. Alții spun "matematica este plictisitoare". Și ei sunt sinceri...Desigur, ca profesor mă întreb de multe ori cum de a ajuns "regina științelor" să fie atât de neatractivă, chiar urâtă de către mulți elevi?
Au trecut 7 săptămâni din acest an școlar. S-a încheiat primul modul, pardon... primul interval de învățare. Nici nu mai știi cum să-i spui. Nu era mai simplu cu trimestre sau semestre? Până la urmă dascălii se vor obișnui și cu această structură, e al doilea an în care se aplică. Întrebarea este dacă "specialiștii" din educație vor studia impactul acestei structuri, în rândul elevilor și al dascălilor. Sau ne ghidăm după zicala mioritică, transformată de regimul de tristă amintire în virtute - "pauzele lungi și dese / cheia marilor succese".
Cravata, o piesă emblematică a modei masculine, un accesoriu ce pune în evidență eleganța masculină, pare să nu mai fie la modă. Dacă altădată aproape toți bărbații purtau cravată atunci când îmbrăcau un costum, azi se pare că nici măcar cei ce ocupă funcții importante nu o mai poartă. Și asta nu se întâmplă la birou, acolo unde îți permiți să stai, poate, mai lejer. Se întâmplă des, ba chiar se pare că a devenit o modă, ca bărbați "importanți" (prin funcțiile pe care le ocupă) să apară la evenimente oficiale în costum dar fără cravată.
Mi se pare doar mie că prăpastia între generații se adâncește din ce în ce mai mult? Mă refer de data aceasta doar la hobby-urile noastre, ale adulților vis-a-vis de cele ale tinerilor... Lucrez într-un cadru extrașcolar și nonformal cu un grup de tineri, liceeni, tare faini. Într-un exercițiu de cunoaștere, prind și eu mingea aruncată de unul dintre elevi și sunt provocat să spun care sunt pasiunile, hobby-urile mele. ”Sunt pasionat de fotografie și filatelie” zic eu. Dau să arunc mingea mai departe, însă tinerii mă întreabă: ”Ce este filatelia?”. M-am blocat în prima fază, apoi după ce mi-am revenit, amintindu-mi că discut cu reprezentanți ai generațiilor Z și Alfa (așa am înțeles că se numesc cei născuți după 2010, a căror părinți sunt din generația Milenials), le-am explicat într-un mod simplist: ”Păi, filatelia este pasiunea de a colecționa timbre”. Un alt elev prinde curaj și mă întreabă: ”Ce e acela un timbru?”. Acum ziceți voi, cum vine asta? Chiar nu mă așteptam la o astfel de întrebare... Realizez brusc că de fapt, nimeni nu mai trimite scrisori, iar majoritatea coletelor sau plicurilor expediate, prin diferite firme de curierat, nu trebuie francate cu timbre. Să nu cumva să mă întrebați ce înseamnă ”a franca”! :)
Vineri, 29 septembrie 2023, în cadrul evenimentului global Nocturna Bibliotecilor, Sergiu CORBU Boldor a prezentat, în premieră la Zalău, o trilogie artistică constând din spectacolul sonor ”Fereastra” dedicat lui Victor Brauner, expoziția de fotografie analog ”Senzualitate Primitivă” și setul de foto-poeme ce face legătura cu fotografiile expuse. Rezumând, avem Sunet, Lumină și Cuvânt.
Aflat la a doua ediție, evenimentul ”Vin la Bibliotecă” inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Țara Silvaniei” în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, a adus în fața iubitorilor de carte și de vin, reprezentanții cramei Fort Silvan dar și pe jurnalistul Călin Pavăl. Desfășurat în cadrul secției de împrumut pentru adulți & tineri, evenimentul a fost moderat de către jurnalistul Sebastian Olaru și s-a desfășurat în prezența doamnei Mariana Lucia Marian - managerul Bibliotecii Județene și a domnului Daniel Stejeran - managerul A.D.I. ”Țara Silvaniei”, dar și a unui numeros public.
Nu intenționez să reiau seria "Din autobuz", a fost o perioadă în care aveam inspirație să scriu. Și subiecte. Lucru care nu se întâmplă și în prezent și nu vreau deloc să forțez nota.Însă azi, pe la orele amiezii, când mergeam de la școală spre casă, o scenă mi-a atras atenția. Mă urc în autobuz și constat că toate locurile sunt deja ocupate. Nicio problemă, nu țineam neapărat să mă așez. Remarc un domn trecut de vârsta a doua, cu o barbă mare, albă, și o șapcă cu cozoroc pe cap. Era în picioare, ținându-se de o bară. Lângă el, pe un scaun, cu spatele la șofer, stătea o doamnă, tot așa, aproape de vârsta a 3-a.
Azi, 23 septembrie 2023, are loc Echinocțiul de Toamnă (la ora 9.50). Este, din punct de vedere astronomic, începutul toamnei și momentul în care ziua este egală cu noaptea. Cu ocazia echinocțiilor se poate re-edita Experimentul lui Eratostene de determinare a circumferinței Pământului. De ce la echinocții? Pentru că atunci, razele Soarelui cad perpendicular pe sol la ecuator. Practic, se poate realiza experimentul în orice zi (cu soare), dar va trebui să știm în ce punct de pe suprafața Pământului, razele soarelui cad perpendicular pe sol (corpurile nu au umbra). Pentru a calcula circumferința Pământului (considerat a fi sferic), este necesar să cunoaștem distanța din punctul de observație, până în acel punct în care nu avem umbră (cele două puncte, cel de observație și cel de referință trebuie să aibă aceeași longitudine, adică să fie situate pe același meridian).
Grație acțiunii sutelor de voluntari, Meseșul dar și alte zone din Zalău sau din Sălaj, au fost curățate din nou. Natura poate respira în voie, iar noi putem să ne bucurăm pe deplin de ea. Toți cei implicați merită felicitați! Și, desigur, merită felicitată doamna Corina Țurcaş, sufletul acestei acțiuni.
Că suntem în plină criză de autoritate, este evident pentru toată lumea. De la autoritatea legii la autoritatea instituțiilor statului, de la autoritatea oamenilor de știință, a dascălilor, la autoritatea părinților. Că legea este "pentru căței", vorba fabulei ne-am convins cu toții. Chichițele legislative, lacunele (lăsate intenționat?), excepțiile, fac ca legea să fie eludată de "băieții deștepți" indiferent de culoarea ochilor lor. Și dacă ai impresia că unele legi sunt făcute "cu dedicație", cum putem avea pretenția ca instituții ale statului să aibă autoritatea de a le aplica? Dacă legea ar fi aplicată, indiferent de cine este făptașul, contravenientul, altfel ar fi arătat această țară. Din punctul meu de vedere, doar așa se poate explica de ce nu avem "o țară ca afară".
Începe un nou an școlar. Pentru unii elevi va fi primul lor an școlar, pentru alții e început de ciclu (gimnazial sau liceal), iar pentru alți elevi va fi ultimul an școlar din învățământul preuniversitar. Nu e corect să spui ”ultimul an școlar”, formularea lasă să se înțeleagă că la sfârșitul lui îți ”pui cărțile-n cui” și gata, nu mai înveți nimic. În realitate, prin natura noastră umană, învățăm necontenit chiar și în afara școlii, într-un cadru non-formal.
Știți zicala, "a da cu stângu-n dreptu' "? E folosită ca argou pentru a spune despre cineva că e neîndemânatic. Ei bine, evoluția din politica "mioritică" cu scandalurile ce nu se mai termină, mă face să mă gândesc la alte conotații. "Monstruoasa coaliție" PSD + PNL (- UDMR) confirmă ceea ce președintele a spus-o acum câțiva ani, citez, avem un "stat eșuat". Aș mai adăuga, "avem un stat mafiot", ca o caracatiță hidoasă, ce ne acaparează educația, sănătatea, cultura, economia etc. Mai e vreun domeniu în țara asta care să nu fi fost atins de tentaculele caracatiție? Trenurile ard pe șine, stațiile GPL explodează, mamele mor prin spitale, fenomenul drogurilor pare scăpat de sub control. "Artiști" ce țin de o subcultură, de o zonă underground, sunt ovaționați pe marile scene. Totul e cu susu-n jos, nimic nu mai pare a fi normal. Mă rog, care e normalitatea?
În comuna Năpradea se întâmplă, din nou, lucruri faine, demne de a fi povestite. Duminică, 3 septembrie 2023, va avea loc evenimentul ”Întâlnire cu fiii satului Vădurele” - ocazie cu care va fi lansată și cartea ”Monografia satului Vădurele” ce-l are ca autor pe profesorul Aurel Medve. Este cea de a 15-a carte scrisă de domnul profesor, în calitate de autor sau co-autor, și sunt onorat să o prefațez. Motiv pentru care, n-am cum să lipsesc de la acest eveniment. Și, cunoscând ospitalitatea oamenilor din sat, frumusețea locurilor încărcate de istorie, cunoscând minunata biserică de lemn, vă îndemn pe toți cei care iubiți satul sălăjean, tradițiile și obiceiurile acestuia, să luați parte la eveniment.
De 19 ani, evenimentul Noaptea Muzeelor - implementat în țară de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, a prins foarte bine și acest lucru se vede, an de an, la mijlocul lunii mai, atunci când principalele muzee din orașe sunt luate cu asalt de către vizitatori. În județul Sălaj, la ediția cu numărul 19, din 13 mai 2023, doar Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a participat cu un program complex. În schimb, județul nostru stă foarte bine la primul eveniment ce va avea loc în data de 2 septembrie 2023 - Noaptea Muzeelor la Sate. Sunt înscrise nu mai puțin de 9 obiective turistice în acest program pilot.
La început a fost un vis. ”Oare cum ar fi să avem și în Sălaj un muzeu al fotografiei?” - mi-am spus atunci când am văzut la Český Krumlov, în Cehia, un muzeu amenajat exact pe locul unde a funcționat în secolul XIX un studio foto. De atunci am acest vis, de a amenaja un colț muzeal - căci mă gândeam atunci că ar fi prea mult să visez la un muzeu. Asta în condițiile în care, în Sălaj, nu se mai păstrează niciun atelier foto. Treptat, treptat, visul s-a transformat în idee, în concept. Iar atunci când, acum un an, aveam să primesc primele fotografii vechi, din jurul anului 1900, am știut că visul poate deveni realitate. Între timp, grație unor donații consistente, constând în aparatură și fotografii vechi, s-a adunat material pentru o expoziție.
În cadrul fostelor Case ale Pionierilor și Șoimilor Patriei, transformate după Revoluție în Palate și Cluburi ale Copiilor, au funcționat și cercuri de inițiere în arta fotografică. Era perioada anilor 60-70 când, sub influența țărilor din blocul comunist (în special U.R.S.S. și R.D.G.), arta fotografică avea să prindă și la noi. Dacă la Zalău, nu a mai rămas nimic în urma cercului foto, poate doar amintirile celor care au activat acolo ca și profesori sau ca și elevi / pionieri, în schimb, la Cehu Silvaniei, s-a păstrat aproape intactă baza materială din anii de glorie ai cercului. Asta pentru că, atunci când au fost casate obiectele de inventar, cineva a avut ideea de a nu le arunca, ci de a le depozita. Un gest lăudabil, ce poate sta la baza înființării unui Muzeu al Fotografiei Sălăjene, demers pe care l-am inițiat în urmă cu ceva timp și pe care-l promovez. Iată așadar, istoria Cercului Foto-Cineclub de la Cehu Silvaniei.
În fiecare an, în Postul Sfintei Marii, mi-am propus să merg să văd ”ploaia de stele”, Perseidele. Fenomenul astronomic, ce se manifestă în jurul datei de 10 august, reprezintă un curent de meteori ce-și are radiantul în constelația Perseu, de aici și denumirea de Perseide. Și cum în calendarul catolic, pe 10 august e sărbătorit Sf. Laurențiu, ploaia de meteori se mai numește și ”lacrimile Sf. Laurențiu”. N-a fost să fie până acum, din diverse motive. E drept, trebuie să ieși din confortul cotidian, să mergi undeva departe de poluarea luminoasă a localităților. Așa cum probabil știți, sunt multe locuri faine în Sălaj de unde ai putea vedea spectacolul de pe cer, însă la noi, e o problemă cu câinii fără stăpân și mai nou, cu animalele sălbatice. Așa că, trebuie să te gândești bine unde mergi. De data aceasta, încurajat și de compania unor prieteni, am ales unul dintre cele mai faine locuri din Sălaj: Piscuiul Ronei.
.JPG)
Cine nu-l cunoaște pe părintele Crin-Triandafil Theodorescu să ridice mâna sus! Cum, încă nu ați auzit de acest preot plin de Har, încă nu i-ați citit postările - adevărate balsame pentru rănile sufletului? Nu i-ați citit cartea ”Într-o zi se va termina”? Nici nu știți ce pierdeți. Azi, 12 august 2023, cu doar câteva zile înainte de marea sărbătoare a Sfintei Fecioare Maria, am avut ocazia să-l reîntâlnesc.S-a întâmplat la Baia Mare, într-un cadru prietenesc, familiar chiar, între flori și oameni faini. Părintele și-a lansat cartea alături doamna Alice Năstase Buciuta, coordonatoarea antologiilor din seria Cărțile Tango, în cadrul unui eveniment pus în scenă de doamna Anca Boloș. Nu cred că ar fi existat un loc mai potrivit decât incinta Bastionului Măcelarilor.
Se împlinesc azi, 1 august, 550 ani de când Zalăul a devenit târg, privilegiu acordat de Regele Ungariei și Boemiei, Matia Corvin (Mátyás Király). La 1 august 1473, așezarea devenea Oppidum Zilah. Desigur, istoria așezării e mult mai veche, așa cum bine remarca prietenul Teofil Ivanciuc este posibil să fie orașul cu cea mai veche atestare documentară de pe actualul teritoriul al României. Prima dată este amintit pe la 900, de Anonymus, când căpetenia triburilor maghiare ajunse în bazinul Carpatic, Tuhutum, îl învinge pe Gelou aproape de Zalău.
Așa cum ne-a obișnuit deja, Darius Prodan și echipa sa din Asociația ”Pro Teatru” aduce la Zalău spectacole de calitate în cadrul actualei stagiuni a Festivalului ”Curtea Artiștilor”. Astfel, sâmbătă, 29 iulie 2023, începând cu ora 21:00 sunteți invitați, profesori și elevi deopotrivă la spectacolul ”Profu”.
Azi, 27 iulie 2023, în ziua de deschidere a Librăriei Cărturești din centrul comercial Zalău Value Center, arheologul culinar Mircea Groza și-a lansat prima carte ”Zămuri, supe, zupe și năcreli”. Nu au fost puțini cei care au dorit fie să cumpere cartea, fie să-i fie alături autorului, într-un moment important al carierei sale editoriale. Căci, așa cum a anunțat public, după această carte vor mai urma cel puțin încă două.
Așteptarea
a luat sfârșit! Dacă până nu demult, Zalăul putea fi considerat ”orașul fără
librării” (cele 2-3 mici librării existente aproape că nu se pun), iată că are
loc o revenire la normalitate. După librăria Compas - mă rog, e mai mult
papetărie dar are un sector consistent de carte, cei care iubesc cartea vor
avea un motiv de bucurie: se deschide și în Zalău Librăria Cărturești. Iar cu ocazia deschiderii, joi 27 iulie
2023, de la ora 18:00, cunoscutul gastronom Mircea Groza își va lansa
cartea ”Zămuri. Supe, zupe și năcreli”
.JPG)
Marți, 25 iulie 2023, de la ora 18:00, Grădina Botanică ”Vasile Fati” din Jibou va găzdui vernisajul ”Grădini Interioare”, cuprinzând lucrările realizate în cadrul Taberei de creație ”Arta în Grădină”, eveniment ajuns la cea de a XII-a ediție.
Atunci când, în urmă cu câteva zile, domnul profesor Augustin Gavra - doctor în istorie, îmi spunea că mă poate duce la cariera de piatră din Aluniș și că ne trebuie cam 2-3 ore, nu am realizat că el vorbește ca unul care cunoaște foarte bine zona, ca un localnic. Și, nu știu cum să vă spun, timpul este măsurat diferit de către un localnic și de către un turist. Adică e ca și cum am spune că 2-3 ore la Aluniș, înseamnă 4-5 la Zalău...
Mi-am dorit să ajung la baiușag - cum mai sunt numite în zonă carierele de piatră, probabil de la termenul ”baie” care în acest context înseamnă ”mină”. De când pasiunea mea pentru crucile solare (așa zis celtice) și de când am vorbit cu dramaturgul și artistul Flavius Lucăcel, originar și el din Aluniș, mi-am dezvoltat teoria, ce iată, se confirmă, că acele monumente funerare, dar și altele, sunt realizate din gresie de Aluniș. Cum nu ne-am sincronizat cu Flavius Lucăcel, iată că am reușit să ajung la cuptoare - o altă denumire folosite pentru galerii / mine de piatră, ghidat de profesorul Augustin Gavra, artistul și profesorul Dafin Cozma și profesorul Hrițcu Costel, toți trei localnici. Nici eu nu m-am dus cu mâna goală, l-am luat și pe jurnalistul Adrian Lungu cu mine.
.JPG)
Sunt multe locuri frumoase în Sălaj. De când am demarat proiectul ”Hoinar prin Sălaj”, în urmă cu mai bine de 8 ani în urmă, nu mă mai satur să le descopăr și mereu sunt uimit când mai găsesc câte un loc fain. De ceva vreme cochetez cu ideea de a vizita satele din sud-estul județului, sate răsfirate printre dealurile Șimișna-Gârbou. Din locul copilăriei mele, din Băbeni și de pe dealurile unde bunicii mei aveau teren (spre Piroșa și Poienița) vedeam, departe, peste Stanii Clițului, dealuri superbe. Un deal semeț, cu o poiană ce se ivește sus, dincolo de păduri, m-a ademenit mereu. Iată că a trecut multă vreme până ce am găsit calea de a ajunge acolo. Mă credeți sau nu, este unul dintre cele mai frumoase locuri din Sălaj, cel puțin din punctul meu de vedere. Un loc unde ești mai aproape de stele.
.JPG)
Îmi amintesc cu nostalgie de zilele de vară, în care, aflat la țară la bunici, ne prindea munca câmpului departe de casă. Uneori eram la coasă cu bunicul, alteori la întors de brazde ori strâns de fân cu bunica. Cum pe la orele 18-19, când Sfântul Soare era încă sus pe cer și până la cină mai era mult, bunicii mei scoteau din traista de pânză o ștergură țesută în război pe care o așternea jos, direct pe iarbă. Și din traistă apăreau tot felul de bunătăți: o bucată de caș ori de brânză, o tablă mare de slănină (clisă îi ziceam) - din aceea de avea șoricul moale și un deget de macră prin ea, apoi doi - trei porodici din grădină (roșii) și o ceapă. Bunicul își făcea semnul crucii după care da pe gât o gură de horincă; apoi lua ceapa, o încresta cu cuțitul și punea multă sare. O înfășura cu colțul ștergarului și o bătea în palmă până ce zeama trecea prin pânză. Nu cred să fi mâncat vreodată ceva mai bun, iar după o zi de muncă pe câmp, aveam o foame de lup. Era ”ojina” (sau ”ujina”) - masa servită între prânz și cină.
-2.JPG)
Azi, 11 iulie 2023, în cimitirul Fiumei úti Nemzeti Sírkert din Budapesta, (fostul cimitir Keperesi), un grup de sălăjeni reprezentând Societatea Muzeului Ardelean (EME - Erdélyi Múzeum Egyesület), i-au adus un omagiu celui care a fost dr. Petri Mór (11.07.1863, Sărăuad-02.03.1945, Budapesta) - profesor și scriitor, autorul monumentalei Monografii a Comitatului Sălaj (Szilágy Vármegye Monographiája). Este un vis devenit realitate pentru inițiatorii acestui proiect, domnii Kovács Kuruc János, Bajusz István și Kürti Barna.
.jpg)
Continuăm prezentarea evenimentelor din viața familiei Kun din Zalău, prinsă în vâltoarea Marelui Război, așa cum rezultă din corespondența pe care fiul cel mare, Kun István – soldat / cadet în Compania a 15-a a Regimentului 64 Infanterie, o poartă cu cei dragi de acasă sau cu prietenii săi. Dacă în articolul anterior am analizat corespondența din perioada martie-aprilie 1915, vom continua acum cu lunile următoare, mai-iunie 1915.
.jpg)
La ora 8 fix, așa cum ne-am înțeles, Adrian Lungu mă ia din parcare de la Penny Brădet. E o zi frumoasă, numai bună de hoinărit prin satele sălăjene. Pornim țintit spre localitatea Petrinzel din comuna Almașu. Am mai fost acolo, știu ce potențial turistic are zona, dar cu Adrian Lungu, așa cum de altfel i-am și mărturisit-o, merg oriunde. Îmi plac reportajele lui, îmi place ca om, e ceva ce ne leagă. Am mereu câte ceva de învățat de la el. Și la urma urmei, de ce să nu vrei să revezi locurile frumoase, știind că mereu ai ceva nou de văzut. Când mi-a spus unde mergem, am scos harta Sălajului și desfăcând-o pe bordul mașinii am știut că vom ajunge și la Cetatea Ciorii, la limita cu județul Cluj. Nu i-am spus despre planul meu, urma să ne adaptăm timpului pe care-l aveam la dispoziție. Așa că iată-ne porniți în căutarea de locuri și povești faine.
.JPG)
Maestrul Grigore Leșe nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cu atât mai mult nu are nevoie de prezentarea pe care vreau să i-o fac. În cei peste 40 de ani de carieră artistică a dovedit că este un nume mare, un artist consacrat. Este doctor în muzică (din 2003), Doctor Honoris Causa al universității ”Vasile Goldiș” din Arad (2011), este profesor universitar asociat la Facultatea de Litere a Universității din București. Om de televiziune (”La porțile Ceriului” la TVR Cultural) și de radio (”Drumurile lui Leșe” la Radio România Actualități), autor de cărți, este distins cu numeroase premii și a susținut sute de concerte în țară și străinătate. A ajuns, se poate spune, pe cele mai înalte culmi ale creației artistice. Și totuși, omul Grigore Leșe - întruchiparea a ceea ce a mai rămas din satul tradițional din Țara Lăpușului și, prin extensie, din țara aceasta, este de o simplitate desăvârșită. Recent, la Zalău, am avut ocazia și onoarea de a sta, preț de o jumătate de oră, la masă cu Maestrul Grigore Leșe. Acest lucru a fost posibil datorită prieteniei mele cu un alt Maestru al artelor - sălăjeanul Flavius Lucăcel. Acesta din urmă m-a provocat să vin să-l cunosc pe Grigore Leșe și să scriu despre domnia sa. Mă simt onorat!
În acest sfârșit de săptămână, debutează Festivalul ”Curtea Artiștilor”, ajuns la a VI-a ediție. Așa cum ne-am obișnuit deja, se anunță o vară plină de evenimente: spectacole de teatru, stand-up comedy, concerte, expoziții, ce vor face din ”Curtea Artiștilor” centrul cultural al Sălajului.
Județul Sălaj are mare potențial turistic, din păcate prea puțin exploatat. Sunt câteva obiective turistice valoroase care sunt ”vânate” de turiștii de ocazie, însă, cu toate acestea, nu sunt dezvoltate rute turistice sau itinerarii tematice. Câteva încercări au fost, de exemplu proiectul ”Traseele caselor tradiționale sălăjene” implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj sau ”Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” la care și Consiliul Județean Sălaj a fost partener. Nimic de spus, s-a investit în infrastructura turistică, dar parcă lipsește ceva, lipsesc turiștii. Pași importanți în atragerea turiștilor spre obiective sunt făcuți de ceva vreme și de către Centrul Național de Informare și promovare Turistică Zalău, instituție subordonată Primăriei Municipiului Zalău. Sunt organizate periodic excursii tematice sub genericul ”Circuitul anotimpurilor”. Inspirat de aceste excursii și încurajat de prietenul meu Dan-George Uza - mare amator de astronomie, am organizat duminică, 2 iulie 2023, o excursie tematică de nișă la câteva obiective sălăjene. Am vizat câteva repere ce țin de astronomia culturală.
Festivalul de reconstituire medievală Báthory Fest, singurul de acest fel din județul Sălaj, începe astăzi, 30 iunie 2023, în Șimleul Silvaniei. Ajuns la a VI-a ediție (festivalul a debutat în 2016 dar au fost ani în care nu s-a organizat din cauza pandemiei) festivalul Báthory Fest promite o experiență inedită, o călătorie în timp în vremuri de mult apuse. Iar orașul Șimleul Silvaniei (Szilágysomlyó), unde s-a născut Báthory István (1533-1586), principe al Transilvaniei (între 1571-1575) și Rege al Poloniei (1575-1586), vă așteaptă cu brațele deschise.
 |
| sursa foto: www.bathoryfest.ro |
Sălajul are cele mai multe biserici de lemn, multe dintre ele fiind declarate monumente istorice. În ultimii ani, bisericile de lemn sălăjene, unele multiseculare, își trăiesc o ”a doua tinerețe”, dacă termenul este adecvat. Asta grație existenței unor Oameni (cu ”O” mare) care s-au dedicat punerii sub protecție a acelor edificii pe care Timpul și Vremurile și-au lăsat amprenta. Și cum Oamenii au nevoie de o ”umbrelă” prin care să acționeze legal, a apărut ”Ambulanța pentru Monumente”. Da, ați citit bine, și monumentele istorice au nevoie de ”ambulanță”, au nevoie să fie resuscitate, readuse la viață. În Sălaj acționează de câțiva ani buni, ”Ambulanța pentru Monumente Sălaj” care are la activ câteva intervenții de urgență asupra monumentelor sălăjene. Iar în acest context, Voluntarii (scris cu ”V” mare) sunt ”sarea și piperul” unei intervenții. Despre un astfel de voluntar, dar de ”la distanță”, vreau să scriu în cele ce urmează.
Pentru weekend-ul următor se anunță un eveniment fain la Marin, în Sălaj. La ”casa albastră” a Patriciei Marina Toma, din centrul satului, socăcița Bonțe Floare vă așteaptă la ujină. În grai local, termenul ”ujină” (sau ”ojină”) - provenit din ungurescul ”oszona” - desemnează momentul zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit. Atunci, între orele 16-17, în zilele lungi de vară se servea masa, de regulă pe câmp, acolo unde te prindeau muncile. Evenimentul de la Marin, va avea loc sâmbătă 8 iulie 2023, de la ora 18.00, fiind precedat de un tur ghidat la Biserica Reformată din Crasna, de la ora 17.00
Pe Kancsura István l-am cunoscut anul trecut, la Jibou, în cadrul taberei de creație din cadrul Simpozionului ”Arta în Grădină”. Artist complex (pictură, obiect artistic, instalație) s-a născut la Budapesta la 19 august 1941, stabilindu-se la Cluj împreună cu mama sa în același an. A absolvit Liceul de Artă în 1959, apoi și-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice ”Ion Andreescu”, secția pictură, în 1965. De la debutul său, din anii 70, artistul a fost prezent, prin expoziții personale sau de grup, pe simezele unor muzee din Cluj-Napoca, Timișoara, București, Budapesta, Mücsarnok (Ungaria), Coburg (Germania) etc.
Azi, 28 iunie 2023, începând cu ora 18.00, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, va avea loc vernisajul expoziției ”KANCSURA. Vreau să te păstrez!” dar și lansarea catalogului cu același nume.
”După ani și ani, mă voi întoarce...” - fredonam în gând muzica celor de la Compact în timp ce mă apropiam de localitatea Negreni din județul Cluj. Este o promisiune pe care mi-am făcut-o acum câțiva ani, când am fost la târg la Negreni. Anii au trecut, a venit pandemia peste noi și apoi am tot amânat până mi s-a făcut dor. De acasă, de la Zalău sunt 60 de km pe la Cizer și Vânători, pe care-i parcurgi lejer într-o oră. După un popas de o cafea la ”Route 60”, parcurgem ultimii kilometri până în localitatea vecină. Coloane de mașini parcate de ambele părți ale drumului european Cluj-Oradea, unul dintre cele mai aglomerate drumuri de la noi. Nu ai unde parca, până și câmpul transformat ad-hoc în parcare e plin. În centrul satului, acolo unde se trece calea ferată spre zona târgului, realizez că cel mai bine e să mă întorc în capătul satului, ceea ce și fac. Nu e foarte mult de venit pe jos.
A fi om înseamnă, în primul rând, a fi empatic cu cei din jur. A fi gata să sari în ajutorul semenului tău aflat într-un moment dificil al Vieții. Însă oricât ai vrea să ajuți, de unul singur, nu vei avea puterea pe care ți-o dă grupul. Singuri suntem picături de apă, împreună suntem șuvoiul ce poate schimba peisajul. Sau, să folosesc un clișeu, singuri suntem slabi, împreună suntem puternici. Cred că acesta a fost resortul care ne-a de terminat să organizăm evenimentul caritabil ”Împreună pentru Roxana” prin care ne-am propus să întindem și noi o mână de ajutor.
Exact cu cinci ani în urmă,
urcam pentru prima dată pe Culmea Prisnelului, șirul de dealuri ce se întind
între Piscuiul Ronei la sud și Prisnelul Vălișoarei la nord. Această culme
alungită, din marginea vestică a Podişului Someşan, pe care Someșul e nevoit să-l
ocolească în curgerea lui, făcând un cot mai mare de 90 de grade aproape de
Jibou. Am copilărit pe Valea Someșului, la Băbeni, la poalele acestor dealuri
mirifice, de o frumusețe rară. Dinspre Băbeni am mai avut câteva incursiuni,
dar niciodată, până acum cinci ani, nu am ajuns sus, pe platou. Și pentru că
mi-a plăcut atât de mult, acum că s-a ivit ocazia, am acceptat provocarea. Și
acum cinci ani, și acum, ghid mi-a fost profesorul Aurel Medve, un foarte bun
cunoscător al locurilor.
Atunci când am demarat proiectul editorial ”Cutia cu amintiri” încercând să valorific corespondența dintre soldatul Kun István căzut pe frontul Primului Război Mondial și familia sa din Zalău, nu am conștientizat complexitatea acestui demers. Cele peste 90 de cărți poștale militare, maghiare și austriece dar și mulțimea de fotografii de epocă, atât din perioada războiului cât și din perioada interbelică, lăsau impresia că povestea poate fi redată cu exactitate. Nu este așa, în corespondență sunt goluri, iar în unele fotografii nu recunoaștem personajele. Dar chiar și așa, completând golurile din corespondență cu informații din ziarul local Szilágyság, am reușit să spunem povestea. O poveste emoționantă, ce iată continuă cu al 4-lea episod.
Căutând fotografii vechi ce au legătură cu Sălajul, am dat, prin intermediul doamnei Brad Violeta din Mierța, de o superbă fotografie ce reprezintă un grup de militari români din Primul Război Mondial. Adică o fotografie ce are mai mult de 100 de ani. Și, ceea ce este și mai interesant, este faptul că avem de a face cu o carte poștală, fotografia fiind expediată (și, după cum se vede a ajuns la destinație) purtând pe spatele ei un text.
De când a apărut în spațiul public, Inteligența Artificială, mai ales sub forma chatbot-ului GPT, face multe furori. Mulți l-au pus pe celebrul ChatGPT la treabă, dându-i diferite sarcini de lucru. Nu am rezistat tentației și l-am întrebat și eu câte ceva. Desigur, am început cu domeniul meu, matematică. Constatând că nu se descurcă mai bine decât elevii mei, pe o problemă dată la Simularea Examenului de Bacalaureat - experiment ce a făcut obiectul unui articol publicat în revista de cultură ”Caiete Silvane”, am vrut să înțeleg mecanismul de gândire din spatele I.A. Așa că i-am luat un ”interviu” lui ChatGPT, în varianta 3.5, cea care este disponibilă gratuit. Am redat întocmai prima parte a interviului, acum public și partea a doua în care m-am axat asupra sistemului de învățământ din România.
Am așteptat să intre în vigoare prohibiția la pescuit, nu pentru că aș avea ceva cu pescarii - până la urmă fiecare cu hobby-ul lui - ci pentru că odată cu dispariția forfotei de pe Lacul Vârșolț, Natura își reintră în drepturi. Gălăgia oamenilor este înlocuită de trilurile de păsări; forfota oamenilor este înlocuită de mișcarea păsărilor, unele aflate în tranzit spre locurile de cuibărit din nord, altele aflate în perioada de curtare și împerechere.
În ”Cutia cu Amintiri” - așa cum îmi place să numesc cutia de metal ornată cu papagali, în care surorile Kun își țineau comoara - corespondența cu fratele lor, soldatul Kun István, mort pe frontul din Galiția în Marele Război, am găsit două cărți poștale militare scrise de Sfintele Sărbători Pascale ale anului 1915.
Mi-a venit o idee năstrușnică. Să-i iau un interviu, celebrului Chat GPT. Adică, să transform ”dialogul” dintre om și algoritm într-un interviu. Asta presupune din partea mea, a celui ce pune întrebări că voi lega logic întrebările, inspirându-mă din răspunsurile primite. Și că voi conduce discuția având ca ”fir roșu” un subiect. Recunosc, ar fi multe subiecte de discutat cu IA - reprezentată de Chat GPT: de la probleme care mă privesc cum ar fi cele legate de educație, la subiecte de filosofie sau teologie. De unde să încep? Iată dilemele cu care m-am confruntat, atunci când am deschis fereastra de chat.
Nu sunt sigur că ceea ce urmează să citiți poate fi considerat un interviu, având în vedere că interlocutorul meu nu este uman. Nu m-am simțit deloc confortabil, o spun deschis. Însă, la fel ca și cu interlocutor uman, ai posibilitatea de a reveni, de a pune alte întrebări, pe măsură ce răspunsurile îți sugerează alte perspective. ”Avantajul”, dacă se poate numi așa, în cazul de față, constă în faptul că odată ce ai pus o întrebare, poți solicita un alt răspuns dacă cel inițial nu este lămuritor. Și din nou, un alt răspuns. Asta înseamnă că poți selecta din răspunsurile primite la aceeași întrebare, sau le poți combina.
Azi am interferat pentru prima dată cu celebrul (deja) "Chat GPT". Nu știu cum am ajuns ca după o oră de matematică la o clasă de a IX-a, unde am discutat despre "semnul funcției de gradul I", să-l întreb pe GPT 4 despre acest subiect.
O știu pe Patricia Toma de mulți ani. Cred că de atunci când, a pus în scenă la Marin o reconstituire a unei nunți tradiționale. Îmi amintesc și acum de acel eveniment, pe care l-am considerat, și-l consider și acum, cel mai bun eveniment de reenactment etnografic din câte mi-au fost dat să văd. Unde mai pui că de atunci, iubesc fotografia etnografică, iar una dintre fotografiile mele, realizate cu acea ocazie, a ajuns în expoziții colective din Ungaria sau Ucraina. Apoi, am mai fost la Marin la un alt eveniment organizat de Patricia, foarte bun și acela. De ce încep această cronică cu amintiri? Pentru a sublinia că expoziția la a cărui vernisaj am fost, reprezintă o culme a activității Patriciei în domeniul promovării valorilor satului sălăjean autentic. Și, îmi place să cred că vor urma multe alte expoziții de acest fel.
