Că suntem în plină criză de autoritate, este evident pentru toată lumea. De la autoritatea legii la autoritatea instituțiilor statului, de la autoritatea oamenilor de știință, a dascălilor, la autoritatea părinților. Că legea este "pentru căței", vorba fabulei ne-am convins cu toții. Chichițele legislative, lacunele (lăsate intenționat?), excepțiile, fac ca legea să fie eludată de "băieții deștepți" indiferent de culoarea ochilor lor. Și dacă ai impresia că unele legi sunt făcute "cu dedicație", cum putem avea pretenția ca instituții ale statului să aibă autoritatea de a le aplica? Dacă legea ar fi aplicată, indiferent de cine este făptașul, contravenientul, altfel ar fi arătat această țară. Din punctul meu de vedere, doar așa se poate explica de ce nu avem "o țară ca afară".
De sute de ani, oamenii de știință au avut autoritate în domeniul lor de activitate. Că în istoria științei au fost și erori, e drept. Dar odată ce a fost descoperit adevărul și odată ce acesta a fost demonstrat, a devenit "lege", "postulat", "teoremă"... Avem, de exemplu, legea lui Arhimede. Se îndoiește cineva de ea? Și, până la urmă de ce te-ai îndoi, de ce ai pune-o sub semnul întrebării? Dacă funcționeaza, dacă nu sfidează legile fizicii și ale bunului simț, de ce să o contești? Sau teorema lui Pitagora. Au fost date, de-a lungul istoriei, sute de demonstrații, care mai de care mai interesante, unele fiind o adevărată desfătare pentru minte. Cum să contești teorema lui Pitagora? Cum? Auzisem prin vară ca în "orașul de cinci stele" - la Cluj mă refer, desigur - s-au adunat într-o conferință adepții pământului plat. A înnebunit lumea? Pentru numele lui Dumnezeu, cum "pământ plat"? Contează autoritatea științifică? Se pare că pentru unii, nu.
Mai are școala autoritate? Nu mă refer la autoritatea coercitivă, e clar, au apus acele vremuri și nici nu trebuie să se întoarcă. Mai are profesorul autoritate în fața elevilor săi? Adică ceea ce scrie el pe tablă sau spune cu voce tare - e vorba de adevărurile disciplinei pe care o predă - este credibil pentru elevi? Sau este luat în derâdere? Din punctul meu de vedere, degringolada (unii ar spune haosul) din școli (nu mă refer la o școală anume ci folosesc termenul generic referindu-mă la sistem în general), se datorează în primul rând șubrezirii autorității profesorului. Acesta a fost lăsat de unul singur, a fost abandonat. Abandonat de statul căruia îi slujește, prin legi absurde care-i știrbesc autoritatea. Abandonat de societate, de părinți, care-și văd doar propriul interes pe termen scurt, de genul "copilul meu să fie bine, să se realizeze". Practic, profesorul nu mai are niciun sprijin. Mass-media l-a pus la colt, generalizând cazuri punctuale. Nu e vorba, avem și noi în sistem problemele noastre, unele acute. Ca orice "pădure" avem și noi "uscăturile noastre". Și ca orice organism viu, suntem oricând susceptibili de faptul că ne putem "usca", că ne putem epuiza resursele de empatie. Însă fără un dram de autoritate nu se poate vorbi de educație. Asta daca ne mai pasa de ea. Mult trâmbițata "România educată" nu există în afara cadrului ce-i reda profesorului și cercetătorului autoritatea necesară. Fără autoritatea de care vorbesc cu atâta insistență, nu rămâne nimic din conținutul proiectului. Absolut nimic!
Ar mai fi, poate, de discutat de lipsa autorității părinților, a familiei. E un subiect asupra căruia, deși am propria opinie, prefer să nu mă pronunț. Sau cel puțin să rămân în expectativă. Îi las pe cei care sunt părinți să se exprime...
Dar cine să reinstaureze autoritatea legii, a cercetării științifice, a dascălilor și a părinților? Cine?
P.S. Nu cunosc sursa imaginii, dar spune mai mult decât "mia de cuvinte" scrise mai sus. Mi-a plăcut atât de tare încât mi-am permis să o postez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu