joi, 10 ianuarie 2019

Tură foto de iarnă. Prin Alba cu Andrei Hancheș

Am revenit zilele trecute în Alba Iulia, pentru a filma alături de Andrei Hancheș, noi scene pentru filmul documentar ”Birds - A Year on The Wing”. Am fost și în vară, ne-am promis atunci că ne vom întâlni alternativ, la Zalău și Alba-Iulia. După ce în toamnă a fost Andrei în Sălaj, iată că a fost rândul meu să merg în Alba. Au fost două zile frumoase, cu zeci de cadre trase, cu o iarnă autentică ce ne-a ajutat în ceea ce ne-am propus. Iată o scurtă descriere a acestei aventuri.



joi, 3 ianuarie 2019

Premieră în Sălaj: prima biserică de lemn datată dendrocronologic


Județul Sălaj ar trebui să se numească, pe merit, județul bisericilor de lemn. Asta pentru că, aici, în Țara Silvaniei, sunt cele mai multe biserici de lemn. Se mai păstrează 92 de biserici de lemn din care 68 au statut de monument istoric, vechimea acestora se întinde din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea. Datarea bisericilor de lemn reprezintă o problemă deschisă pentru cercetători, mai ales în acele situații în care lipsesc inscripții care să certifice anul cosntruirii edificiului. Sunt cazuri în care tradiția orală nu este confirmată de documente scrise, situație în care specialiștii apelează la alte tehnici ce pot conduce la stabilirea cât mai exactă a anului construcției. Iată că de curând, în județul Sălaj, a avut loc o primă datare dendrocronologică a unei biserici, este vorba despre biserica de lemn din Brusturi. Redăm în continuare un material întocmit de istoricul sălăjean Bogdan Ilieș, un neobosit promotor al bisericilor de lemn sălăjene. Fotografiile care însoțesc acest material îi aparțin de asemenea lui Bogdan Ilieș. 




marți, 1 ianuarie 2019

Modele cosmologice în bisericile de lemn sălăjene. Domnin - modelul lui Riccioli

Bisericile de lemn sălăjene, ascund în reprezentările iconografice, multe surprize. Iar nu de puține ori, elementele cosmologice sunt prezente. Nimic nefiresc, de altfel prima carte a Bibliei, Geneza, abundă de astfel de elemente. Este suficient să citești primele capitole ale Genezei ca să realizezi că reprezentări cum ar fi Soarele, Luna sau stelele nu sunt nefirești într-o biserică. Și cum de cele mai multe ori, pentru omul simplu, neștiutor de carte de acum câteva secole, icoanele și scenele biblice ce se desfășurau pe pereții și bolta naosului și a pronaosului, erau privite ca ”Evanghelia în imagini” sunt cu atât mai de acceptat astfel de reprezentări. Însă puține sunt bisericile de lemn de la noi din țară, în care meșterul zugrav a ținut să reprezinte un întreg sistem cosmologic - ce însumează concepțiile despre Univers ale acelor ani. Ei bine, în nordul județului Sălaj există două biserici de lemn în care apar modele cosmologice. 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...