Pentru a da cursivitate viitorului documentar, aveam nevoie de scene filmate iarna. Nu neapărat de scene în care apar păsări - asta oricum o facem fiecare atât în Sălaj cât și în Alba. Aveam nevoie să-l filmez pe Andrei în timp ce vorbește despre păsări. Așa că, profitând de vacanța prelungită, am dat o fugă la Alba-Iulia. M-am bucurat să revăd un oraș frumos, care s-a dovedit a fi prea scump însă de 1 decembrie...
De data aceasta am avut șansa să stăm într-un apartament superb, amenajat cu bun gust, în buricul târgului. Dacă doriți o cazare bună, căutați pe internet referințe despre Alba House. Orașul l-am văzut doar pe fugă, într-o seară. M-am concentrat mai mult pe ieșirile în teren. Și, pot spune, că a ieșit ceea ce ne-am dorit.
În prima zi, am plecat abia pe la 10 pe teren. Andrei avea să mă ducă în două locuri superbe. Pentru început am mers în localitatea Pîclișa, la vreo 7 km departare de oraș. Aici, într-o gospodărie, trăiește de 21 de ani (ați auzit bine!) o barză. A fost găsită de doamna Albu Corina pe un câmp, cu aripa frântă de alice. A luat-o de pe câmp, a dus-o acasă și a îngrijit-o. Din păcate, din cauza rănii de la aripă barza nu mai poate zbura. Așa că a rămas în gospodărie. O poveste interesantă și extrem de emoționantă ce poate ar trebui spusă. Andrei a aflat de barză anul trecut, a fost de câteva ori să o vadă și să o filmeze. Dar niciodată iarna, așa că numai bine a venit deplasarea noastră. După ce gazda ne-a omenit cu o cafea, ne-a lăsat cu ”Barzi” - așa cum îi place să o alinte. Barza a stat cuminte la fimări, deși era destul de nedumerită de prezența noastră.
Ne-au mai deranjat cu câte un lătrat cei patru câini ai doamnei Albu. Doi erau ceva mai cuminți, dar ”Bobiță” ne-a cam făcut să tragem câteva duble. Se apuca de lătrat exact în mijlocul scenei. Interesantă această simbioză între barză și câini; doamna Albu ne povestea că odată, barza a scăpat din ogradă și s-au dat la ea niște câini din sat. Însă Bobiță și ceilalți au salvat-o. Probabil că și de data aceasta câinii încercau să o apere pe barză.
De la Pîclișa, am mers înspre zona industrială Lancrăm. Acolo, lângă autostrada în construcție (tronsonul Sebeș-Aiud) sunt câteva lacuri private. Domnul Gabi Ignat are, pe unul dintre lacuri niște lebede. Pe drum încolo mi-am zis că ce o fi atât de interesant la lebedele acelea, doar am văzut în Sălaj cu grămada. Dar nu mi-aș fi închipuit că am să văd o lebădă neagră. Mai văzusem prin grădini zoologice, dar niciodată în libertate. Mă rog, semi-libertate. De fapt, nimeni nu le împiedice să zboare de pe lac. Rămân acolo din obișnuință și pentru că sunt hrănite. Alături de lebăda neagră (Cygnus atratus) mai erau două exemplare de lebădă de vară (Cygnus olor) - un mascul și o femelă. Era interesant cum stăteau acolo pe lacul înghețat, mișcându-se încet și numai la nevoie, încercând să-și conserve energia.
În timp ce lebedele albe dormitau pe lacul înghețat, iar lebăda neagră se scălda în ochiul de apă, un stol de vrăbii și câteva cinteze încercau să fure din mâncarea lăsată de proprietarul lacului pentru lebede. Nu păreau foarte deranjate de prezența noastră însă păstrau distanța. Le-am prins într-un moment de odihnă pe gard.
La revenire, ne-am oprit pe albia râului Sebeș. E un colț tare frumos, iar Soarele ieșit dintre nori ne ademenește să zăbovim în zonă. Fimăm câteva scene ambientale și surpriză...vedem pe celălalt mal un codroș de munte (Phoenicurus ochruros). Ce o fi căutat acest exemplar pe aici, în plină iarnă?
Ne-am întors în oraș și am mers la liziera unei păduri din zona schitului Sf.Lazăr. Aici, la marginea orașului, parcă ești în altă lume. Iar pădurea are un farmec aparte, în plină iarnă. Am fost inspirați că am venit aici, am avut parte de câteva observații ornitologice interesante. S-au dat în spectacol câțiva țicleni (Sitta europaea) și vreo trei ciocănitori. Ne-am sucit gâturile uitându-ne după ele în partea superioara a coronamentului. Până la urmă am reușit să filmăm câteva secvențe decente, numai bune pentru a completa informațiile despre cele două specii.
După o zi plină și mai bine de 6 ore de stat prin zăpadă, am decis că ajunge pentru prim zi. Mai bine ne odihnim și ne conservăm energia pentru ziua următoare. Nu puteam rata să văd cum arată Alba-Iulia - Cealaltă Capitală, pe timp de noapte. Așa căm am luat-o la pas prin cetate, trecând pe lângă recent inauguratul monument ce aduce mai degrabă cu logo-ul Facebook; continuând cu Catedrala Încoronării și micul Târg de Crăciun.
A doua zi, am pornit mai devreme. Pe la 9 eram deja în fața casei lui Andrei. Bine îmbrăcați am pornit pentru început spre lebedele de ieri. Nu ne-au ieșit ceva cadre și trebuie să le repetăm. E mult mai frig ca în ziua anterioară, termometrul din mașină arată -13 grade. Ajungem pe drumul înghețat și acoperit de zăpadă ce se desprinde din șoseaua ce duce spre Sebeș. Pe câmp nici țipenie de om sau animal. Doar câțiva șorecari comuni (Buteo buteo) stăteau la pândă pe câte un vârf de copac. Lângă autostradă, acolo unde este un pun ct de lucru, un câine ne latră de zor. Paznicul iese din ghereta să vadă despre ce este vorba și-l lămurim ce facem noi pe ger aici, în câmp.
Lebedele sunt acolo unde le-am lăsat și ieri. Cea neagră stă pe apă, în ochiul spart în mijlocul lacului înghețat. Părea că nu este deranjată prea tare de frigul de afară. În schimb, perechea de lebede de vară stăteau cuminți, cu ciocul ascuns între pene. Este cea mai eficientă metodă de a-și conserva energia. Tremurând de frig, ne grăbim să tragem cadrele de care aveam nevoie, apoi dăm fuga la mașină unde ne încîlzim cu un ceai fierbinte. La întoarcere, ne împrietenim cu câinele, dându-i o bucată de cârnaț...
Am avut inspirația să-l conving pe Andrei să coborâm spre albia Mureșului. Am ajuns pe drumul de pământ ce duce spre localitatea Pîclișa, drum ce trece pe sub podul feroviar. Am fost și în vară aici, am filmat atunci colonia de lăstuni. Acum, Mureșul e plin de rațe. Majoritatea sunt rațe mari (Anas platyrhyncos) dar cu siguranță printre ele se află și alte specii. Stau cu miile lângă gura de vărsare a canalului colector, acolo unde apa e mai caldă. Prin ceață, imaginea este una spectaculoasă. Ne oprim să filmăm rațele, însă acestea ne simt imediat și-și iau zborul înainte să apucăm noi să ne reglăm aparatele. Nu avem ce face și mergem mai încolo. Peste râu, într-o salcie bătrână, stau vreo două duzini de cormorani mari (Phalacrocorax carbo). Eu personal nu am văzut atâția la un loc decât în Delta Dunării. Dar să-i vezi aici pe Mureș, în plină iarnă, mi se pare extraordinar.
Decidem să ne apropiem de mal, însă atât rațele cât și cormoranii își iau rapid zborul. Când credeam că am ratat momentul, Natura a ținut să ne răsplătească cu un spectacol pe cinste. Soarele s-a ivit de după stratul gros de ceață, specifică zonelor de șes. Imaginea cu râul din care se ridică aburi, cu Soarele luminând zăpada, cu rațele ce se vedeau în direcția podului și cu toată chiciura depusă pe vegetația din jur, crează împreună un peisaj mirific. Am căutat fotografia perfectă (personal nu cred că există așa ceva, eventual doar ceva ce-ți place ție foarte mult) și cred că am găsit-o. Două sălcii de pe malul opus se oglindeau în apa Mureșului împreună cu soare cu tot.
Era atât de frumos acolo încât nu m-aș mai fi dus. Însă știam că mai trebuie să ajungem într-un loc, așa că m-am desprins cu greu de minunăția de acolo. Am fost inspirat ca la întoarcere, lângă canal, să încerc să filmez și să fotografiez rațele. Le-am prins în zbor, mii de rațe care s-au ridicat instantaneu parcă să ne facă în ciudă. Am tras în rafală, o să vedem ce o să iasă când descărcam pozele.
Abia în mașină realizăm că ne este frig. Și parcă ne-ar prinde bine o cafea. Așa că decidem să căutăm în oraș o cafenea. Andrei știe un loc, chiar în centru, unde o cafea sau un ceai și ceva de mâncare ne-ar da energia necesară pentru a continua să lucrăm în cea mai geroasă zi de până acum. Așa a și fost. Într-un local cochet (am uitat cum se numește), ne-am încălzit în timp ce ne-am încărcat bateriile. La propriu (acumulatorul aparatului se descarcă mai repede pe frig) și la figurat (chiar aveam nevoie de această pauză).
Mă las condus de Andrei pe străduțe ce ne scot iarăși afară din oraș. Ajungem într-un loc unde familia lui Andrei deține un teren. Urcăm printr-o vale printr-o pădurice unde filmăm căteva scene. Apoi, ieșim pe un platou, unde cândva erau vii. Se mai văd de sub zăpadă butucii bătrâni de vie. Acum este teren viran, unde Natura și-a reintrat în drepturi. Sunt tufe mari de măcieși și alți arbuști, a căror fructe și semințe sunt delicatese pentru păsări. Într-adevăr, tot platoul mișună de păsări. Sunt multe mierle ( Turdus merula) dar și sturzi. Andrei identifică prin binoclu cel puțin două specii: sturzul de vâsc (Turdus viscivorus) și sturzul viilor (Turdus iliacus). Cred că mai bine de o oră ne-am tot învârtit pe întreg platoul încercând să-i prindem în obiectiv. Nu am reușit...Parcă la final, un sturz și o coțofană (Pica pica) ne-au lăsat să ne apropiem ceva mai mult.
Andrei era cu ochii după păsări, eu eram împărțit între panorama orașului, plantele înghețate pe care iarna a creat adevărate opere de artă și păsări. Până la urmă, nu m-am ales mai cu nimic...La plecare, am constatat că nu suntem singuri acolo. Un cetățean a ieșit cu câinele la plimbare, o frumusețe de câine lup. Am coborât spre mașină povestind.
Spre finalul zilei, am insistat să mergem să vedem parcul dendrologic. Am rătăcit puțin pe străzile din jur, abia într-un sfârșit găsim drumul potrivit. M-am oprit la un moment dat să fotografiez o troiță dedicată eroilor din Micești căzuți în Primul Război Mondial.
Ajungem și la intrarea în parc dar aflăm cu tristețe că se deschide abia în februarie. E prea târziu să mai mergem altundeva, așa că decidem să urcăm prin pădurea de deasupra parcului. Până la un restaurant mergem cu mașina, de acolo o luăm pe jos pe o pistă de bicicletă. De fapt e un drum în toată regula, se văd și urme de mașină. Însă indicatorul arăta interzis autovehiculelor, așa că am ținut cont de el. E frumos amenajată această ”transalpină” peste Mamut - așa cum îi spun localnicii la deal. Din loc în loc sunt foișoare sau locuri de joacă, iar pădure e și de o parte și de alta a drumului. Am înțeles că șerpuiește pe deal și coboară spre zona Pîclișa.
Ne oprim la un moment dat aproape de bazinele de apă. Le văzusem și ieri din zona schitului, atunci mi se păreau a fi foarte departe. Aici e un alt punct de belvedere asupra orașului și asupra luncii Mureșului. Tragem și aici câteva cadre, poate ne vor folosi în documentar. Păsări mai deloc. Doar ceva pițigoi mari...În schimb, dăm de o turmă de căprioare. Sunt la distanță mare, în pădure. Însă chiar și așa, reușim să filmăm câteva secvențe ce pot fi inserate în documentar. Deși tema principală este legată de păsări și de provocările cărora trebuie să le facă față acestea, secvențe scurte cu diferite mamifere vor da bine în documentar.
Se înserează și trebuie să coborâm. Ajungem rapid în oraș. Un oraș ce are încă multe de oferit; un motiv în plus să revin. Seara ne întâlnim la apartament și vizualizăm împreună scenele filmate. Ne facem planuri pentru a finaliza documentarul. Însă mai avem de filmat în acestă iarnă și în primăvară. Apoi, ne vom opri din filmat și ne apucăm de montaj. Dacă toate merg bine, sperăm ca la începutul verii să avem documentarul. Dar până atunci, ne vom mai întâlni în Sălaj. Poate reușim să-l aducem și pe Luis Gherasim - tânărul care realizează coloana sonoră a filmului. Până atunci însă, să auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu