Acum 10 ani, în decembrie 2015 scriam în prefața materialului In Memoriam Kincs Gyula (1859-1915) următoarele: „o comunitate este datoare să-și cunoască istoria, să-și prețuiască valorile și să-și cinstească înaintașii. Iar dacă acea comunitate este multietnică și multireligioasă cum sunt majoritatea comunităților transilvănene, atunci cunoașterea reciprocă a personalităților etniilor ce o compun devine un deziderat. Iată de ce am considerat mereu că istoria Zalăului nu este completă fără acceptarea și cunoașterea personalităților care au influențat cultura maghiară și prin extensie pe cea a concetățenilor de astăzi.” Au trecut de atunci 10 ani, noi tot cu dezideratul am rămas. Cele două mari comunități ce viețuiesc în Țara Silvaniei, românii și maghiarii, mai au încă multe punți de construit. Pe de o parte ultimele alegeri au demonstrat că o bună parte dintre români au intrat într-o zonă așa zis suveranistă, care de fapt nu este altceva decât una extremistă, cu accente neo-legionare, iar pe de altă parte, comunitatea maghiară se baricadează în bula ei, în narațiuni ce nu trec deloc înspre o cunoaștere sinceră, reciprocă. Încă ne mai batem cu pumnul în piept fiecare cu personalitățile ei, fără să înțelegem deloc că cei care au construit orașul acesta, maghiari, evrei, romi, români trebuie asumați de toți. Dar ce să vorbim când, „galeria primarilor Zalăului” începe cu primul primar român de după Unire, ca și cum orașul acesta ar fi fost întemeiat atunci. Sau, de cealaltă parte, la unele evenimente culturale de aniversare sau comemorare a unor personalități maghiare, românii nu participă deloc...
Acum 10 ani, în decembrie 2015, un grup de zălăuani, români și maghiari, din jurul grupării „Amintiri despre Zalău”, depuneau o coroană de flori la mormântul lui Kincs Gyula din cimitirul reformat Zalău, o coroană ce avea panglici roșu-galben-albastru și roșu-alb-verde, cum nu s-a mai văzut prin Zalău. Apoi, în ianuarie 2016 se organiza la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj masa rotundă cu titlul „In Memoriam Kincs Gyula”, materialele prezentate atunci făcând obiectul unui supliment al revistei de cultură „Caiete Silvane”. Acum, la 10 ani distanță, comunitatea maghiară a ales, firesc, să-l comemoreze pe Kincs Gyula prin dezvelirea unei plăci în holul școlii la care a fost profesor - Colegiul Național „Silvania” (fostul Colegiu Reformat Wesselenyi” Zalău. Prezentăm în cele ce urmează un material semnat de Kürti Barna, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru disponibilitatea de a scrie un rezumat în limba română.
-2.JPG)
