Hoinar prin Sălaj: ”Poiana Stelelor” - oază de liniște și relaxare

Sunt multe locuri frumoase în Sălaj. De când am demarat proiectul ”Hoinar prin Sălaj”, în urmă cu mai bine de 8 ani în urmă, nu mă mai satur să le descopăr și mereu sunt uimit când mai găsesc câte un loc fain. De ceva vreme cochetez cu ideea de a vizita satele din sud-estul județului, sate răsfirate printre dealurile Șimișna-Gârbou. Din locul copilăriei mele, din Băbeni și de pe dealurile unde bunicii mei aveau teren (spre Piroșa și Poienița) vedeam, departe, peste Stanii Clițului, dealuri superbe. Un deal semeț, cu o poiană ce se ivește sus, dincolo de păduri, m-a ademenit mereu. Iată că a trecut multă vreme până ce am găsit calea de a ajunge acolo. Mă credeți sau nu, este unul dintre cele mai frumoase locuri din Sălaj, cel puțin din punctul meu de vedere. Un loc unde ești mai aproape de stele.

În primăvara acestui an, am luat legătura prima dată cu cei care administrează ”Poiana Stelelor” un loc de recreere, undeva între dealurile din jurul satului Văleni. Știam că zona are mare potențial turistic, aici existând deja câteva pensiuni cunoscute. A trecut timpul și abia acum am reușit să ajung să văd cu ochii mei aceste locuri. Nu știu alții cum sunt, dar eu când vreau să scriu despre un loc, trebuie neapărat să-l văd. Așa că, mi-am programat o vizită, sincronizându-mă cu proprietarii de la ”Poiana Stelelor”, familia Dragoș Vlad și Ioana.

Am ajuns în Văleni trecând prin satele Solona și Teștioara, după ce am făcut dreapta în Surduc. Puteam să merg tot din Surduc, dar pe varianta Cristolțel - Cristolț - Văleni. Am ales prima variantă pentru că prin Solona și Teștioara nu am mai fost încă. Bună alegere, am văzut două sate interesante, la care m-au atras mai ales porțile de șură frumos decorate. Între Teștioara și Văleni, drumul însoțește valea Solona ce se unește cu Valea Cristolțel aproape de Surduc, pentru a se vărsa apoi în Someș. În sălbăticia locurilor, lângă o fântână cu ciutură, am văzut și fotografiat un stârc cenușiu.

Am ajuns repede în Văleni, mai repede decât credeam. Și pentru că am avut timp, am străbătut satul păstrând drumul asfaltat. Nu mică mi-a fost mirarea să văd, în acest sat ce se întinde pe o mare distanță, având case risipite pe dealuri și pe văi, două biserici de zid. Amândouă au fost ridicate între anii 1960-1968 / 1969, din peste 60.000 de cărămizi făcute de săteni. Biserica din Valea de Jos are hramul ”Întâmpinarea Domnului” iar cea din Valea de Sus are hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. Pictura bisericilor a fost definitivată târziu, prin 1988, respectiv 1990 când au fost și sfințite.

Am remarcat prin satele prin care am trecut, dar și aici la Văleni, răstigniri de lemn la care Mântuitorul este reprezentat sub formă de corpus, fiind sculptat în lemn. Sunt tare faine aceste răstigniri, pe care istoricul Bogdan Ilieș le-a pus pe o hartă.

Harta răstignirilor în care Hristos e reprezentat din lemn. Sursa: dr.Bogdan Ilieș - istoric

Când am ajuns în capătul satului și s-a terminat asfaltul, am preferat să mă întorc. De regulă îmi place să mă aventurez și pe drumuri pietruite, practicabile, dar nu era acum momentul. Am făcut cale întoarsă până în centrul satului, acolo unde am văzut indicator spre ”Poiana Stelelor”. Am ținut asfaltul și pe măsură ce șoseaua urca, peisajul devenea tot mai interesant. Cum nu am mai fost niciodată aici, am ratat intersecția care mă ducea spre locul în care am vrut să ajung, dar am mers prin altă parte. Vorba unui sătean pe care l-am întrebat, ”pe aici aveți mai mult asfalt”. La o răspântie de drumuri, vegheată apotropaic de o răstignire, asfaltul s-a terminat. Am oprit să mă orientez. Un câine m-a lătrat de jos, dintr-o gospodărie ce se vedea la vreo 200 metri. O panoramă faină mi se deschidea spre satul care nu se vedea din cauza vegetației. Doar Biserica din Valea de Jos, ca un punct alb, se zărea printre verdele Naturii. E ca un sat de munte Văleni, gospodăriile din jurul caselor sunt rare, răsfirate. Din câte am înțeles satul nu a fost colectivizat, astfel că locuitorii trăiau din creșterea animalelor. 

Dând de semnal de telefon, am fost îndrumat de domnul Dragoș Vlad cum să ajung la ”Poiana Stelelor”. Văzusem câteva poze pe internet, dar nu credeam că e atât de frumos în realitate. Locul e oarecum izolat și se pretează pentru turiștii care au nevoie de liniște absolută, care vor ca în vacanțele lor să se identifice cu Natura. Care vor să asculte sunetul pădurii, cântecul păsărilor și...liniștea. Da, aici poți asculta liniștea!

Am fost primit cu brațele deschise de Vlad și Ioana Dragoș, doi tineri faini. La o cafea, sub umbrarul de pânză și la masa improvizată dintr-o sanie ce era trasă de cai sau vite pe timp de iarnă, am aflat povestea celor doi.

Ioana și Vlad Dragoș. Sursa foto: pagina de facebook Poiana Stelelor

Ioana e localnică, s-a născut în Văleni și culmea, a terminat liceul la API în Zalău, acolo unde sunt profesor. Vlad e din Maramureș, din Hideaga (comuna Satulung), acolo unde și locuiesc și au o mică afacere cu lavandă - DIV Lavandă. Aici, în locul acesta superb, în care ne aflam, au dezvoltat o altă afacere cu profil turistic pe care au numit-o sugestiv ”Poiana Stelelor”.

Ioana Dragoș: ”Eu sunt de aici, din sat. Lui Vlad i-a plăcut locul acesta, mergea cu taică-meu mai sus, avea niște pământ acolo unde e Pietrosul.” - și-mi arată cu mâna întinsă un vârf de deal ce se vede ridicându-se peste celelalte. Mi se face dor de ducă, îmi stă pe limbă să-l rog pe Vlad să mă ducă acolo, dar mai întâi vreau să le ascult povestea.

Vlad Dragoș continuă: ”Am mers într-un an cu socrul meu să curățăm pământul acolo și am văzut locul acesta aici. Când am văzut pădurea, atâta liniște, mi s-a părut un loc de poveste. Am trecut într-un an, am mai trecut anul următor și am zis, hai să vedem a cui e locul, de la cine să-l cumpărăm”.

În 2021, în plină pandemie, soții Dragoș cumpără terenul. Aveam de multă vreme ideea construirii unei pensiuni, chiar pe fonduri europene, așa cum s-au făcut de altfel multe astfel de pensiuni. ”Când a fost pandemia, toată lumea ezita pensiunile, voiau să fie cât mai izolați. Atunci ne-am gândit să facem căsuțe. Văzusem pe undeva modelul de căsuțe, ne-a plăcut și le-am construit aici.” - își deapănă povestea cei doi. Deși îi cunosc de doar câteva minute, încă nu mi-am terminat cafeaua, povestim de parcă ne-am cunoaște de mult timp. Nu știu cum se face, dar i-am îndrăgit din prima, îmi place elanul lor tineresc, faptul că aduc în peisajul turistic și altceva decât clasicele pensiuni.

Mă uit în jur. Chiar în spatele meu stau aliniate, la distanță una de alta, trei căsuțe de lemn. Sunt ridicate de la sol, sprijinite pe stâlpi de beton, mascați frumos prin roți de car. De la distanță ai impresia că sunt căsuțe pe roți. Prin fața lor, o alee din dale șerpuiește străjuită de un șir de butași de lavandă. Câțiva fluturi, îmbătați de miros, zboară din floare în floare. 

Aleea duce spre un foișor, dotat cu grătar, cu sobă pe lemne la care i se poate adăuga un ceaun. Totul e amenajat cu gust. Un sul de pânză țărănească de in, țesută în război, ornează foișorul, alături de câteva ulcele și blide de lut. Nu e nimic strident, nu e încărcat așa cum vezi pe la unii care decorează excesiv astfel de locuri. Nu, aici totul pare a a fi făcut cu măsură și cu decență. 

Lângă foișor e ciubărul - foarte căutat în ultima vreme. E mare, încăpător și are toată instalația aferentă. ceva mai jos, e un loc de joacă pentru copii mici - un fel de lădiță cu nisip, apoi o altă cărare duce spre locul pentru foc de tabără. 

Ceea ce îmi place este că nu au stricat casa veche și nici șura. Șura, rămasă intenționat netencuită, au compartimentat-o astfel încât cea mai mare parte să fie loc de depozitare, iar în spatele ei, spre locul de foc de tabără, au amenajat un living. E util pentru zilele mai puțin frumoase, aici turiștii putând lua masa. Livingul e dotat cu frigider, foarte util pentru turiști.

În casa veche, soții Dragoș și-au amenajat ”biroul” / recepția. M-au lăsat să arunc o privire înăuntru. Nu au modificat mai nimic, au păstrat și icoanele vechi din casă, chiar și un radio vechi pe baterii. Au reușit să integreze armonios vechiul cu noul, tradiționalul cu modernul. Cred că de asta e atât de frumos aici... Până și ferestrele duble de lemn le-au păstrat. Într-una dintre ele, de afară se văd două ulcele. Cât e de frumos!

Continuăm să vizităm proprietatea. Am intrat în fiecare căsuță, toate sunt decorate la fel, diferă doar culoare de bază a mobilierului. Sunt dotate cu un pat mare dublu, cu o măsuță, câteva etajere, un cuier. Mobilier de strictă necesitate. Mi-a plăcut ideea celor două lăzi de lemn, din acelea cum erau pe vremuri la aprozare, vopsite în culoarea de bază a mobilierului și tapetate cu pânză albă. Aici turiștii au prosoape albe, ca la orice unitate de primire turistică care se respectă. Iar pentru nopțile și zilele friguroase, fiecare căsuță e dotată cu o sobă pe lemne. Fereastra mare, e orientată spre pădure și spre mini-terenul de golf. 

Da, în spatele căsuțelor e un teren de golf, sport mai puțin cunoscut la noi. Nu trebuie să vă faceți probleme dacă nu ați jucat niciodată golf, Vlad Dragoș va fi bucuros să vă învețe. Cei activi au la dispoziție și un teren de volei sau badminton, amenajat printre prunii și perii din livadă. Peste tor, iarba e cosită cu grijă, se vede că e sezonul turistic. De altfel, în ziua în care am fost au acolo, urma să vină un grup de turiști.

Proprietatea e amenajată și cu o toaletă, dotată corespunzător, la standarde de igienă, și cu o cabină de duș. Până și o oglindă veche, ce poartă patina timpului, și-a găsit locul aici. Pentru zilele călduroase de vară, există și un alt duș, mai rustic, dar apreciat de turiști. Practic ai aproape tot confortul și facilitățile (apă, curent) cu care este obișnuit omul modern, integrate în mijlocul Naturii, într-un mod cât mai discret cu putință. 

”Poiana Stelelor” nu e un camping propriu-zis. Încă nu se pot campa corturi aici, în sensul că autorizarea de la autoritățile competente este doar pentru căsuțe de tip camping, clasificate la trei stele. Soții Dragoș au planuri de extindere, vor să se acrediteze și pentru cazare cu rulote sau corturi, dar vor să construiască și două căsuțe de ”tip Hobbit”, în coasta de deal pe care o au în proprietate. 

M-am convins, este un loc demn de a fi promovat în rândul acelor turiști care gustă o astfel de cazare. Contează, așa cum am spus, aerul curat de la 400 m altitudine, proximitatea pădurii și peisajele minunate din jur. Unde mai pui că satul nu e departe, o plimbare pe jos până la magazinul din sat poate suplini eventualele lipsuri. Dar nu cred că e nevoie, cei care ajung aici își vor aduce probabil de toate pentru a petrece câteva zile. 

Cei interesați de o astfel de cazare, au la dispoziție informații complete pe platformele de rezervări: Booking, Travelminit dar și prin intermediul rețelelor de socializare: facebook, instagram. Potențialii turiști trebuie să știe că sunt acceptate și cardurile de vacanță pe suport electronic. 

De la ”Poiana Stelelor” se pot face drumeții în zonă. Am experimentat asta, domnul Vlad Dragoș a fost amabil și m-a dus cu mașina 4x4 până sus, la relee. Nu cred că sunt multe locuri în Sălaj care să rivalizeze în frumusețe cu ceea ce am văzut aici. Urcăm ocolind Pietrosul și ajungem, printre pășuni și fânețe până la relee. Ici colo oameni la lucru, la strâns fân sau la întors brazde. Vremea mănoasă a făcut să fie mult fân, problema e cu uscarea lui. De aici, panorama asupra Văii Someșului e amețitoare. Se văd satele Lozna și Letca, după dealul din stânga ar trebui să se vadă Clițul și Băbeniul, iar în dreapta, după dealul împădurit e Valea Loznii. În locul în care ne găsim, nu suntem departe de izvorul Văii Hrăii, o vale pitorească, sălbatică pe alocuri, ce se varsă în Someș între Surduc și podul de la Ciocmani. 

Revenim la ”Poiana Stelelor” și vreau să aflu de unde este această denumire.  Nu demult, Primăria comunei Cristolț a amenajat un drum, cu lungimea de 2 km, ce leagă satele Cristolț și Văleni. Întrucât drumul traversează un deal, fiind oarecum mai ”aproape de stele” a primit numele de ”Drumul stelelor”. Profitând oarecum de această denumire, soții Dragoș și-au spus că pe ”drumul stelelor” poți ajunge și la locul lor, ”Poiana Stelelor”. Recunosc, e foarte potrivită denumirea locului, pentru ceea ce e aici. Îmi și închipui cum ar fi o noapte senină de vară, câte stele s-ar putea număra, stând aici, în mijlocul Naturii. 

După ce-mi iau rămas bun, ca de la niște prieteni, pornesc spre casă. Vreau să văd cum e ”drumul stelelor” așa că îl caut. Cândva a fost și un indicator, acum s-a pierdut. Însă îl găsesc, trec podul peste valea Solona și încep să urc. Drumul e asfaltat, e bine marcat și într-adevăr e pitoresc. De sus, de la răstignire, ai o panoramă și asupra Văleniului într-o parte, dar și asupra Cristolțului, în cealaltă parte. Frumoase locuri, cu siguranță am să revin. 

• Puteți viziona un filmuleț despre ”Poiana Stelelor” pe canalul de youtube;