De 19 ani, evenimentul Noaptea Muzeelor - implementat în țară de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, a prins foarte bine și acest lucru se vede, an de an, la mijlocul lunii mai, atunci când principalele muzee din orașe sunt luate cu asalt de către vizitatori. În județul Sălaj, la ediția cu numărul 19, din 13 mai 2023, doar Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a participat cu un program complex. În schimb, județul nostru stă foarte bine la primul eveniment ce va avea loc în data de 2 septembrie 2023 - Noaptea Muzeelor la Sate. Sunt înscrise nu mai puțin de 9 obiective turistice în acest program pilot.
Noaptea Muzeelor la Sate sau Nocturna Muzeală Rurală este o marcă culturală, derivată din cea clasică a Nopții Muzeelor. Potrivit informațiilor de pe site-ul Noaptea Muzeelor ”Acest eveniment se adresează sutelor de muzee și colecții private sau de stat, case memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc.”
La nivelul întregii țări, pentru această primă ediție, s-au înscris nu mai puțin de 108 muzee / colecții muzeale din zonele rurale, provenind din 35 de județe. Județul Sălaj stă foarte bine la acest capitol, nu mai puțin de 9 locații fiind înscrise în program. La nivelul Transilvaniei ne depășesc doar județele Brașov (cu 13 muzee), Sibiu (10), iar Maramureș are și el 9 locații. Surprinzător, județe ce au un potențial turistic mai mare decât al nostru, au puține locații, fie că vorbim de muzee sau de colecții muzeale, biserici de lemn ori alte atracții turistice. De exemplu, județele Alba și Cluj au doar 2 locații înscrise pe harta evenimentului, Bistrița-Năsăud are 4 locații iar din județul Bihor nu s-a înscris nimeni pentru această primă ediție.
În echipa de proiect se află și sălăjeanca Patricia Marina Toma - cunoscută pentru proiectele culturale și educaționale pe care le desfășoară în satul natal, Marin din comuna Crasna. Așa cum apare în descrierea de pe site, Patricia ”aduce pe radarul Nopții Muzeelor la Sate muzee și patrimoniul rural din Transilvania, Banat, Maramureș și Oltenia.”
Patricia Toma: ”Am aplicat pentru un post în echipa Nopții Muzeelor la Sate și împreună cu o colegă de a mea am avut sarcina de a realiza o bază de date cu locații din mediul rural ce au muzee, colecții muzeale sau elemente ce țin de patrimoniul rural. Am avut repartizate 21 de județe, a fost o muncă dificilă în a identifica aceste locații.”
Odată identificate și contactate de către cei din echipa de organizare a proiectului la nivel național, aceste locații vizate au avut posibilitatea de a aplica în programul Noaptea Muzeelor la Sate, prin completarea unui formular. După centralizarea înscrierilor, pe site-ul proiectului, figurează următoarele muzee rurale din Sălaj:
- Asociația
Salvăm Casele Albastre pe Valea Barcăului, Valcău de Jos
- ateliere pentru copii (cusut, pictură, etc.)
- vizitare pe toată durata evenimentului trei case „mnierăi” (albastre): Casa lu’ Florinu’ Rusoii, Casa lu’ Virona Burenoii, Casa lu’ Flore Țuțulaghii (a strigoiului) – se organizează tururi ghidate pentru a prezenta povestea fiecărei case.
- interval orar: 18:00 - 00:00
- parteneri și/sau sponsori: Primăria Comunei Valcău de Jos;
- parteneri media ai evenimentului: Reporter Pur și Simplu
- Biserica
de lemn din Bozna
- este atestată de conscripția din 1733. Așezată pe deal, biserica este o dovadă a iscusinței meșterilor lemnari de pe valea Agrijului.
- interval orar: 16:00 - 21:00
- Biserica
de lemn din Brebi
- evenimentul se dorește a fi unul dintre modurile de cunoaștere a istoriei și a vieții spirituale locale de către vizitatorii sau pelerinii interesați de tot ce înseamnă credință, rugăciune, artă populară tradițională, și nu în ultimul rând a păstrării și trăirii într-un duh autentic de viață morală și duhovnicească.
- o particularitate a bisericii de lemn, considerată o minicatedrală a zonei comunei Creaca, o constituie chipurile pictate ale sfinților din icoane care zâmbesc.
- interval orar: 18:00 - 00:00
- Casa
Bătrânească din Valcău de Sus
- șezătoare la Casa Bătrânească din Valcău de Sus, cu femeile din sat;
- interval orar: 19:00 - 22:00
- Casa
Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin
- evenimentul este organizat în două locații – Casa Memorială Iuliu Maniu (localitatea Bădăcin, comuna Pericei, aflată în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău) și Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea (Iaz, comuna Plopiș, Asociația Alexandra Etno Iaz )
– ateliere interactive, vizite ghidate și introduce prima expoziție temporară organizata de Asociația Alexandra Etno Iaz în noile spații ale asociației. Activitățile desfășurate la Bădăcin se înscriu în programul Anul Maniu propus de muzeul din Zalau.
- interval orar: 14:00 - 23:30
- parteneri și/sau sponsori: Asociația Alexandra Etno iaz și Consiliul Județean Sălaj
- Centru Cultural,
Educațional și Artistic MarinArt, Marin
- femeile cusătorese din satul Marin, parte a grupului de chiuitoare și corul bisericii ortodoxe sătești, sunt invitate la o șezătoare cu public și dezbateri având ca temă cipca (dantela realizată manual, din zona etnografică Sub Meseș) și la atelierul de țesut în război găzduit de Centrul Cultural, Educațional și Artistic MarinArt la Casa Albastră din Marin, cu ocazia Nopții Muzeelor de la Sate ediția inaugurală.
- Stând de vorbă cu Maria Toma, îmi spune că de copilă făcea cipcă în timp ce păzea gâștele pe câmp, sau când îl însoțea pe tătăl său, ciurdar, cu vacile pe pășune. Avea 6 ani când a învățat de la mama să dea ”o dată după ac” (cipca strânsă) și să facă ”zâmții” de la poale (colțișori). La 13-15 ani făcea deja macrame și devenise foarte pasionată de tehnică și de varietatea de modele pe care le poți obține prin împletituri. Despre o altă fată din sat, Maria Florii Urzâchii, se spune că făcea cipcă pe ascuns, în bancă la școală, și era atât de talentată încât croșeta fără să se uite la mâini. Vă invităm, așadar, pe 2 septembrie la un dialog despre cipcă și la un atelier de tricotat, croșetat și țesut în război, împreună cu femeile cusătorese din satul Marin. Suntem nerăbdătoare să vă auzim poveștile și să dăm împreună după ac.
- interval orar: 19:00 - 23:00
- Muzeul de
Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea”, Iaz
– ora 16:00: vernisajul expoziției Trecutul are viitor. Inaugurarea Centrului Cultural „Valea Barcăului”, care pune în valoare complexitatea unui mod de viață aproape dispărut, din zona etnografică Valea Barcăului, o zonă multietnică (cu români, slovaci și romi), cu o istorie frământată. Sunt evidențiate obiceiurile spectaculoase (nunta), portul, meșteșugurile locale, în zonă existând patru centre de olărit și un centru de lădărit, un comerț activ cu zonele învecinate. Viața spirituală este prezentă prin vechi icoane pe sticlă și expunerea unor pristornice de mare valoare.
– orele 16:30-19:30: vizite ghidate în casele tradiționale din Muzeu, organizate pentru grupuri mici de vizitatori.
– ora 17:00: scurt moment muzical tradițional, susținut de hegheduşi din zona Văii Barcăului; degustare de bucate tradiționale şi de vinuri din zona Crișana, pe un fond muzical ambiental asigurat de Rodinel Duduc.
– orele 17:30-19:30: ateliere pentru copii – țesut la război, pictură pe sticlă, atelier de copt pâine, atelier de mărgelit susținut de meșterul popular Florica Gancea și un atelier pe care îl va susține Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
- Parteneri și/sau sponsori ai evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Centrul de Cultură și Artă Zalău, Rotary Club Oradea Insignis, Domeniile Creț, Grădina Viilor Carei, Vinăria Jugrestan
- Muzeul Etnografic
Răstolțul-Mare, Răstolț
- tururi ale muzeului; lectură de poezie, cină cu plăcinte țărănești și vin;
- interval orar: 18:00 - 23:00;
- Parteneri și/sau sponsori ai evenimentului: Familia Maxim
- Muzeul
Satului de altădată din Someș-Guruslău
– tururi ale muzeului – vizitatorii vor putea să admire obiecte de uz casnic şi meşteşugăresc și piese de port popular din satul Someș-Guruslău și din alte localități sălăjene. De asemenea, vor putea afla detalii mai mult sau mai puțin cunoscute despre viața satului de odinioară, meșteșugurile, obiceiurile și tradițiile locale;
– prezentare de costume tradiționale românești din zona etnografică Valea Someşului, realizată de inițiatoarea Muzeului din satul Someș-Guruslău;
– atelier de cusături tradiționale pentru copii – în cadrul acestui atelier participanții se vor familiariza cu tehnicile cusutului manual, cu tipurile de cusături și motive tradiționale. Îndrumați de Mărioara Jurcău, copiii vor învăța cum se coase un nasture, un tiv, o ruptură etc. Împreună cu copiii sunt așteptate și mamele și bunicile, chiar și tații;
- interval orar: 18:00 - 23:00
- La toate evenimentele, accesul este gratuit.
- Sursa informațiilor: https://noapteamuzeelor.org/muzee/salaj-noaptea-muzeelor-la-sate/
-
vor fi prezentate etapele realizării unei cămăși cu ciupag: schițe de croi,
tehnici de încutare a pânzei, modele de cipcă și modelele ornamentale de pe
mânecă;
- pentru copii sunt organizate ateliere de confecționare semne de carte și păpuși din materiale reciclabile;
- pe tot parcursul
programului vizitatorii sunt îmbiați cu produse traditionale.
- în program este
inclusă și vizitarea bisericuței de lemn din sat – monument istoric.
- interval orar: 17.00 - 23.00
- Parteneri și/sau sponsori ai evenimentului: Comunitatea „Haba la Jibou”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu