duminică, 10 iulie 2016

”Case vechi și rosturi bătrânești” - Album de fotografie etnografică

Fotografia etnografică, sau dacă e prea pretențios spus, fotografia cu tentă etnografică a reprezentat pentru mine, ca fotograf amator, o provocare. Nu este ușor să surprinzi prin intermediul aparatului de fotografiat aspecte ce țin de acest domeniu atât de vast dar încă puțin promovat, iar munca de teren este de cele mai multe ori istovitoare. Dacă mai adaugi și faptul că lumea satului românesc și implicit, și cea a satului sălăjean, este într-o continuă schimbare, iar elemente ce țin de ceea ce numim generic etnografie sunt din ce în ce mai greu de găsit, ai o imagine aproape completă a dificultăților ce stau în calea fotografie etnografice. Iată de ce, apariția unui album de fotografie etnografică este un eveniment. Mă bucur sincer că am reușit, în condițiile descrise mai sus să lansez primul meu album de fotografie etnografică.





Povestea albumului este lungă și se întinde pe durata a mai bine de doi ani. Totul a început atunci când, în urma unei vizite la Muzeul de Artă Populară a Ligiei Alexandra Bodea din Iaz din comuna Plopiș, Ligia mi-a propus să fotografiem casele vechi din Iaz. Era o idee mai veche de a ei de a păstra cel puțin imaginea acelor case care stăteau să cadă. Am acceptat provocarea și în vara anului 2014 am luat cu ea satul la pas și am fotografiat o zi întreagă casele din Iaz. Aventura descoperirii acestora am descris-o în două materiale postate aici și aici pe blog. Am fost atât de marcat de cele fotografiate încât mi-am dorit cu orice preț să revin și să continuăm acest demers. Așa s-a întâmplat, am revenit încă de două ori în primăvara și vara anului 2015, am colindat și satele Plopiș și Valcău (de Jos și de Sus) unde am realizat de asemenea fotografii document. Spun document pentru că aceste fotografii vor rămâne peste timp, ca mărturie a ceea ce erau o dată, aceste case.

Încă de atunci împreună cu Ligia Bodea am decis să valorificăm într-un fel bogatul material fotografic adunat. Ocazia a venit odată cu proiectul ”Case vechi și rosturi bătrânești” pe care l-am scris împreună cu Ligia Bodea și Camelia Burghele și pe care Asociația ”Alexandra Etno” Iaz l-a depus spre finanțare la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Odată câștigat proiectul, ne-am apucat de treabă: Ligia Bodea și Camelia Burghele au pregătit haba sau șezătoarea sătenilor - evenimentul etnografic ce s-a desfășurat pe 30 iunie 2015; eu m-am ocupat de expoziția de fotografie etnografică. A fost prima expoziție cu tematică etnografică pe care am realizat-o, fotografiile fiind expuse într-un mod inedit, înșirate pe sfoară pe gardul de nuiele din cadrul muzeului. Am editat cu acestă ocazie și cărți poștale cu imagini ale caselor vechi. Totul a fost posibil grație unei finanțări primite din partea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.




Succesul primei ediții a proiectului ”Case vechi și rosturi bătrânești” ne-a determinat să continuăm în aceeași formulă. De data aceasta am îndrăznit să propunem un album de fotografie. Era un mare pas înainte, iar materialul fotografic adunat și completat cu pozele realizate cu ocazia habei, era argumentul că putem face ceea ce ne-am propus.

A urmat iarna și primăvara anului 2016, când la Iaz (aici mereu se întâmplă câte ceva) au avut loc două evenimente etnografice. În februarie 2016 Casa Birăiții s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sătenii de toate vârstele adunați la o habă ca pe Valea Barcăului. A fost un nou prilej de a fotografia obiceiuri tradiționale sau costume populare. Apoi, în primăvara acestui an, am realizat cu ajutorul Ligiei și a câtorva copii din Iaz o ședință foto în care am pus în valoare bogăția costumelor populare autentice. Totul în cadrul mirific al copacilor înfloriți sau a pajiștilor pline de flori de păpădie. 

A urmat, firesc, o nouă ediție a proiectului ”Case vechi și rosturi bătrânești”. Am obținut finanțare din partea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, propunerea noastră de editare a unui album de fotografie etnografică fiind acceptată de prestigioasa Editură ”Caiete Silvane”. 

Albumul de fotografie etnografică ”Case vechi și rosturi bătrânești”, primul din județul Sălaj (cel puțin din câte știm noi), conține 75 de fotografii grupate pe patru secțiuni: casele vechi din cadrul muzeului; o selecție fotografiilor reprezentând case vechi din Iaz, Plopiș și Valcău; habă pe Valea Barcăului și parada costumelor populare. Pentru a da consistență albumului, am considerat necesar să completăm partea de fotografie cu trei articole: ”Provocarea fotografie etnografice” - Mirel Matyas, ”Casele vechi din cadrul Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz” - articol semnat Ligia Bodea și respectiv valorosul studiu al doamnei dr. Camelia Burghele intitulat ”Case vechi și rosturi bătrânești”.







Albumul a apărut în colecția Arte Vizuale a Editurii ”Caiete Silvane”, editor: Daniel Săuca, redactor: Daniel Hoblea, corectura: Oana-Maria Barariu-Săvuș, concepție și design: Mirel Matyas. A fost tipărit în condiții grafice foarte bune la Atelierele Direct Target de către prietenul și colegul meu Ștefan Szentkiralyi.




Nu puteam găsi un prilej mai bun pentru lansarea albumului decât evenimentul organizat sâmbătă, 9 iulie 2016, în curtea Casei Birăiții din cadrul Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz. Pentru a nu știu câta oară, curtea familiei Bodea s-a umplut de săteni din iaz și Valcău, de părinții elevilor care au venit să asiste la festivitatea de înmânare a diplomelor elevilor participanți la tabăra de pictură, de iubitorii etnografiei și ai folclorului, de reprezentanții presei. 




Prezent la eveniment, Daniel Săuca, redactorul albumului și managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a ținut să mulțumească pentru implementarea proiectului: ”Le mulțumesc prietenilor Camelia Burghele, Ligia Alexandra Bodea și Mirel Matyas pentru acest proiect Case vechi și rosturi bătrânești, un proiect desfășurat în două comune din județul Sălaj, Plopiș și Valcău, pe care ar merita să-l extindem în cât mai mai multe comune.”



Camelia Burghele, doctor în etnografie, care semnează un valoros studiu ce prefațează albumul, a precizat: ”Este un album pe care-l edităm cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, trebuie să spunem răspicat acest lucru; este rodul colaborării pe care o avem de multă vreme cu Ligia Bodea și cu Mirel Matyas.”

Ligia Bodea a adăugat și ea: ”Tot acest demers a pornit din dorința de a păstra și a transmite mai departe identitatea noastră culturală și tot ceea ce ne reprezintă. Cred că este important să apreciem aceste lucruri la adevărata lor valoare și să le transmitem celor tineri.”

M-am bucurat să văd cum tinerii care au făcut obiectul multor fotografii din album, se bucură că se văd în aceste poze. Nu am nevoie de un alt motiv pentru a continua.






A fost un eveniment reușit, care a fost completat de haba care a pus în scenă obiceiuri străvechi ce iată, aici la Iaz sunt păstrate cu sfințenie. Și-au dat concursul grupurile folclorice ”Sucetățanii” din Subcetate- condus de prof. Corina Dura, ”Spiridușii Valcăului” din Valcău - condus de prof. Monica Ember și Olimpiu Sabău dar și artiștii Denisa Minodora Rolnic (Iaz) și Teodora Felicia Șandru (Oradea). Modul în care a fost primit albumul, ne determină să continuăm. Mai sunt multe alte locuri dar și ”rosturi bătrânești” ce merită imortalizate. Nu știm care va fi tematica următorului nostru album, dar cu siguranță, dacă Bunul Dumnezeu ne va ajuta, vom continua acest demers.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...