luni, 16 octombrie 2017

Maraton fotografic organizat de CLT Zalău

Duminică la prânz, sala de consiliu a Primăriei Municipiului Zalău a fost plină. Nu pentru că ar fi fost o ședință  extraordinară de consiliu local, ci pentru că tineri liceeni  și-au dorit să participe la un nou concurs organizat de Consiliul Local al Tinerilor Zalău. Am avut ocazia să asist la debutul concursului, apoi împreună cu prietenul meu, fotograful profesionist Cristi Spînu să jurizez concursul tinerilor.




Am ținut să particip la întâlnirea concurenților cu organizatorii, voluntarii din Consiliul Local al Tinerilor. Aceștia, în frunte cu ”primarul” lor - Bogdan Morar, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Silvania” și secondați de către doamna Ramona Butcovan, le explică celor 15 liceeni regulamentul concursului. Apoi, se extrage în prezența lor temele ediției din acest an: ”contraste” pentru categoria de fotografie realizată cu aparate foto dedicate și ”ceva roz” pentru categoria de fotografie realizată cu telefonul mobil. Sunt teme propuse de mine și de Cristi Spînu...


Emoții înaintea extragerii temelor

Se extrag temele concursului de fotografie pentru liceeni
Față de edițiile anterioare, cei din CLT au schimbat aproape radical concursul, pentru a-l face mai atractiv și pentru a-i determina pe câți mai mulți dintre liceeni din Zalău să participe. Pentru ediția din acest an au gândit un ”maraton fotografic” prin care în decurs de câteva ore, concurenții să realizeze fotografii pe o temă dată. Este salutară și ideea de a avea o categorie nouă, cea a fotografiilor realizate cu telefonul mobil. S-a văzut că acest demers este unul bun, nu mai puțin de 15 elevi au ținut să participe la concurs.





După extragerea temelor și plecarea concurenților pe teren, am rămas cu Bogdan Morar la o discuție legată de rolul CLT în viața tinerilor liceeni din Zalău. A avut amabilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări care vor face obiectul unui material viitor.


Bogdan Morar - ”primarul” tinerilor din CLT


Am revenit la Primăria Municipiului Zalău câteva ore mai târziu, pentru a juriza concursul. În sala în care pe la prânz s-a dat startul concursului, se desfășura o ședință a CLT Zalău. Bogdan Morar - ca un lider al tinerilor ocupa fotoliul de primar și coordona ședința. Nu i-am deranjat, este suficient că în timpul săptămânii profesorii sunt între elevi.

În biroul doamnei Ramona Butcovan, care cu atâta abnegație și dăruire coordonează de ani de zile activitatea tinerilor din CLT, concurenții stăteau la coadă pentru a-și descărca fotografiile. Așa a fost regulamentul, la ora 16,30 trebuiau să vină cu cel mult trei fotografii fiecare, pe care să le descarce într-un calculator, asta după ce sub coordonarea doamnei Butcovan, fisierele erau numerotate.

Noi cei din juriu, eu împreună cu Cristi Spînu am primit fișierele numerotate - în număr de 7 pentru categoria ”aparatelor foto profesionale” și respectiv în număr de 8 pentru categoria ”telefoane mobile” și ne-am pus pe treabă.

Tema extrasă pentru prima categorie ”Contraste” - le-a dat ceva de furcă tinerilor fotografi. Poate și timpul scurt de care au dispus a făcut să nu avem multe fotografii. Nu toți concurenții au lăsat câte trei fotografii, ceea ce denotă că tema a fost una destul de grea. Totuși, am găsit 5 sau 6 fotografii bune, care s-au încadrat în tematica propusă. Dintre acestea am decis ca premiile să fie acordate următorilor elevi:
  • premiul I:            Marian Andrei, cls. a XII-a, C.N. ”Silvania”
  • premiul al II-lea:  Naghiu Paul, cls. a X-a, C.N. ”Silvania”
  • premiul al III-lea: Petriș Alex, cls a X-a, C.T. ”Al.Papiu Ilarian”
Premiul I: Marian Andrei - CNS Zalău

Premiul al II-lea: Naghiu Paul - CNS Zalău
Premiul al III-lea: Petriș Alex - API Zalău
Merită amintiți și ceilalți 4 concurenți pe care-i felicităm pentru că au participat la concurs: Bogdan Sergiu (C.T. ”Al.Papiu Ilarian”), Fazakas Mark (C.T. ”Al.Papiu Ilarian”), Buză Rareș (C.T. ”Al.Papiu Ilarian”), Matias Traian (C.T. ”Al.Papiu Ilarian”).

Pentru categoria ”telefoane mobile” concurenții au avut o temă drăguță, ”ceva roz”. A contat foarte mult imaginația concurenților, iar fotografiile propuse (fiecare din cei 8 concurenți au lăsat câte 3 fotografii) au fost foarte bune. Cu greu am reușit să alegem cele trei fotografii căștigătoare. Acestea au fost:
  • premiul I:            Jula Larisa, cls. a X-a, C.N. ”Silvania”
  • premiul al II-lea:  Sacota Raluca, cls. a XI-a, C.N. ”Silvania”
  • premiul al III-lea: Patronea Anita, cls. a X-a, C.N. ”Silvania”
Premiul I: Jula Larisa - CNS Zalău
Premiul al II-lea: Sacota Raluca - CNS Zalău
Premiul al III-lea: Patronea Anita - CNS Zalău
Felicitări și celorlalți concurenți: Hegheduș Cosmin (C.T. ”Al.Papiu Ilarian”), Miriam Larisa (Lic.Ped. ”Gh.Șincai”), Cighi Larisa-Marta (C.N. ”Silvania”), Sabou George Alexandru (Lic.Tehn. ”V.Gelu”) și Breje Mihai (C.N. ”Silvania”).


În așteptarea anunțării premiilor. Foto: Spînu Ovidiu Cristian

Emoțiile de dinaintea anunțării câștigătorilor. Foto: Spînu Ovidiu Cristian
Ca la orice concurs, toți participanți sunt câștigători! Foto: Spînu Ovidiu Cristian
Cu siguranță acestă ediție a Concursului de fotografie pentru liceeni a fost una dintre cele mai reușite de până acum. O spun cei din CLT, o spune coordonatoare lor, doamna Ramona Butcovan. Asta înseamnă că pe viitor, concursul trebuie să continue într-o formulă asemănătoare cu acesta. Deja s-a lansat ideea ca peste câteva luni, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, să fie organizat un concurs de fotografie de noapte, care să pună în evidență luminile de sărbători dar și patrimoniul construit al orașului. Abia aștept să văd ce vor surprinde tinerii fotografi, sunt mulți care au potențial, care promit. 

Proiectul CLT - unul de succes! Foto: Spînu Ovidiu Cristian



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...