Un monument scos din anonimat

În urmă cu 5 ani, scriam articolul ”Despre un monument uitat: Stâlpul Foamei”. Mă bucuram atunci că am descoperit acest monument de la 1814-1817, uitat pe nedrept de toți cei responsabili de conservarea și promovarea monumentelor istorice. Recunosc, am fost puțin critic cu administrația locală de la acea vreme. Însă, așa cum aveam să-mi dau seama mai târziu, nu era vorba de rea voință. Pur și simplu, altele erau prioritățile momentului. A trebuit să treacă vreo doi ani, pentru ca domnul Cornel Lar - la data publicării articolului viceprimar al Comunei Ileanda - ales primar la alegerile locale din 2016, să mă contacteze și să-mi propună să scoatem monumentul din anonimat. Iată că acest lucru s-a întâmplat, pe finalul mandatului domnului primar. Astfel, la 26 august 2020, lângă Stâlpul Foamei - ”monumentul uitat” de la Ileanda, a fost instalat un panou informativ pentru turiști. Despre acest exemplu de bună practică vreau să scriu în cele ce urmează.

România încă mai are probleme cu gestionarea monumentelor istorice, iar județul Sălaj nu face excepție. Numai cine ia la pas localitățile județului știe că multe din monumentele istorice suferă din cauza nepăsării celor care ar trebui să le salveze: instituții de profil, autorități și comunități locale. Sigur, timpul își pune amprenta asupra monumentelor, multe dintre ele sunt în ruină. Însă chiar și așa, nu este normal să nu existe un plan de punere sub protecție a acestora. Sau măcar să beneficieze de o semnalizare adecvată, pentru ca cei care trec pe acolo să știe despre ce este vorba. 

Așa s-a întâmplat și cu Stâlpul Foamei - monumentul aflat între Ileanda (centrul comunei cu același nume) și Dăbâceni. Până recent însă, când domnul primar - Cornel Lar a decis că monumentul, parte din istorie zbuciumată a locurilor, să fie scos din anonimat. Acum, cei care trec prin zonă, sunt semnalizați că urmează ”Monumentul Foamei”. Iar dacă vor avea curiozitatea să se oprească, vor putea citi pe un panou instalat lângă monument, povestea acestuia.

Semnalizarea monumentului prin indicator rutier.
Foto: Cornel Lar

Povestea, despre care am scris în articolul de acum 5 ani, este redată pe scurt, în limbile română, maghiară, engleză și franceză. Trecând peste frustrarea unora legată de ordinea în care textul apare pe panoul informativ (de parcă lucrul acesta ar conta atât de mult), consider că cele patru limbi au fost necesare. E clar, orice inscripție, orice text informativ trebuie scris în limba română. Nu e nevoie să explic de ce. Apoi, având în vedere că monumentul a fost ridicat în perioada în care Ardealul făcea parte din Austro-Ungaria, iar inscripția este în limba maghiară (veche), mi s-a părut de bun simț ca pe panoul informativ să apară și povestea scrisă în limba maghiară. Am considerat întotdeauna că o comunitate trebuie să-și asume istoria așa cum a fost. Apoi, deși Sălajul încă suferă din cauza slabei dezvoltări a turismului, am considerat că limbile engleză și franceză sunt absolut necesare. Pentru traducerea textului din limba română în limbile amintite, trebuie să mulțumesc colaboratorilor mei: doamnei profesoare Simone Györfi (maghiară), doamnei profesoare Cristina (Matei) Paina (franceză) și domnului profesor Cristian Man (engleză).

Panoul informativ montat lângă Stâlpul Foamei.
Foto: Cornel Lar

Monumentul ”Stâlpul Foamei” și panoul informativ
Foto: Cornel Lar

Textul de pe panoul informativ este următorul:

”STÂLPUL FOAMEI. Monument istoric, Cod: SJ-IV_m_B-05157. Datare 1815-1817

TEXTUL INSCRIPȚIEI: ”În cinstea comitelui Újfalvi Sámuel din partea călătorilor”. ”Ridicat cu ajutorul muncitorilor ajutați cu pâine în timpul foamei din 1814”.

POVESTEA: La începutul secolului XIX (1814-1817) Transilvania a fost lovită de o foamete cumplită. Localnicii din comitatul Szolnok-Doboka nu au mai suportat, aproximativ 400 dintre aceștia s-au adunat la marginea pădurii Sașa cu intenția de a lua calea Moldovei. Autoritățile de atunci i-au oprit, dându-le de alimente și dându-le de lucru: să sape drumul vechi peste deal dintre Ileanda și Dăbâceni respectiv Glod. În amintirea acestui eveniment, Veres Imre - demnitar local și muncitorii au ridicat acest obelisc în cinstea comitelui Újfalvi Sámuel. Amplasarea inițială a obeliscului a fost pe coama dealului ce separă Ileanda de Dăbâceni. Drumul început în 1814 a fost abandonat în 1844.”

Însă înainte de toate trebuie să-i mulțumesc public, deși am făcut-o și în privat, domnului primar Cornel Lar. A înțeles încă de la început că acest monument este parte din istoria locului și că este de datoria sa, ca și edil al comunei Ileanda să-l scoată din anonimat, să-l pună în evidență. 

Așadar, iată un exemplu de urmat. Oare cât va trebui să treacă până ce toate monumentele Sălajului să fie semnalizate și marcate prin panouri informative? La Ileanda s-a putut!