miercuri, 31 octombrie 2018

Ambulanța pentru Monumente intervine la Brusturi


Județul Sălaj are cele mai multe biserici de lemn. Sunt 92 de biserici de lemn, dintre care 68 sunt declarate monument istoric. Având o vechime ce se întinde din secolul al XVI-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, aceste bijuterii arhitectonice se află în diferite stadii de conservare. Puține sunt bisericile de lemn aflate încă în uz, majoritatea sunt folosite ocazional sau de loc. Iar cum comunitățile de care aparțin nu le acordă mare importanță  motivele sunt de discutat  multe dintre ele se degradează odată cu scurgerea anilor. Cea mai afectată parte este învelitoarea de șiță: ploaia și ninsoarea, vântul, înghețul și dezghețul fac ca lemnul, oricum perisabil, să aibă mult de suferit. Iar fisurile apărute, infiltrațiile de apă, pot pune în pericol și restul construcției, mai ales pictura interioară (atât cât se mai păstrează). Se întâmplă uneori ca timpul nemilos să-și lase amprenta și câte o biserică să nu mai reziste sub asaltul concertat al factorilor de mediu și al neglijenței oamenilor, astfel că se poate ajunge inclusiv în stare de precolaps. Atunci intervine Ambulanța pentru Monumenteun proiect fain, pus pe roate de oameni cu suflet mare, tocmai pentru a salva monumentul în cauză.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...