Pietrele Fecioarei - un monument salvat de la uitare

De când am văzut prima dată monumentul cunoscut sub numele de ”Pietrele Fecioarei” am fost fascinat de acesta. Atunci, în urmă cu câțiva ani, erau doar niște pietre aruncate unele peste altele, pline de bălării, undeva la marginea drumului ce duce din Benesat înspre Cehu-Silvaniei. Învăluite în mister, abandonate la margine de drum, aceste pietre aveau ceva ce te atrage ca un magnet. Chipul trist al Fecioarei, mâinile încrucișate peste piept cereau parcă ajutorul nostru, al oamenilor, al celor din comunitatea locală, a instituțiilor de cultură ale județului. Un strigăt mut ce a reușit să sensibilizeze doar câțiva jurnaliști care de-a lungul anilor au semnalat existența acestui monument. Anul trecut, descoperind în cimitirul vechi al satului cruci de metal ce aveau aceeași imagine a Fecioarei cu mâinile împreunate la piept, iar mai apoi descoperind în satul vecin, Biușa, două statuete sub formă de obelisc, am lansat ipoteza conform căreia, aici, în zonă, ar fi existat un cult al Fecioarei Maria ce trebuie pus în contextul existenței, la Cheud, a unei abații benedictine.

Vasile Avram (1940-2002) - 20 de ani de la trecerea în eternitate

Sălajul a dat de-a lungul timpului mari personalități culturale, politice, religioase sau din alte domenii. Din păcate, în goana noastră cotidiană uităm să le omagiem. Așa s-a întâmplat și acum, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a scriitorului Vasile Avram (1940-2002). Prea puțină lume și-a amintit de el și nu e vorba despre oamenii simpli, care l-au cunoscut sau i-au citit cărțile, ci vorbim de instituții de cultură. Recunosc, nici eu nu am știut mai nimic despre viața și activitatea lui Vasile Avram, dar încă din 2013, când am vizitat pentru prima dată casa sa natală de la Lemniu, am realizat că avem de a face cu o personalitate de prim rang a vieții culturale. La o simplă căutare pe internet, cel interesat va da fie de referințe critice ale operei sale, fie de aspecte ce țin de biografia celui care a fost Vasile Avram. Acum, la 20 de ani de la trecerea în eternitate, îndrăznesc să scriu câteva rânduri despre o personalitate a culturii sălăjene, poate, pe nedrept, prea puțin cunoscută.

Hoinar prin Sălaj: Vădurele

Vizita ghidată la Vădurele, localitate din comuna Năpradea, a fost pusă la cale încă de acum o lună, când, împreună cu domnul profesor Aurel Medve, Daniel Stejeran și Adrian Lungu am fost să vedem formațiunea geologică cunoscută sub numele ”Moșul și Baba”. Toți cei prezenți atunci la acea excursie memorabilă, ne-am promis că vom reveni în zonă. N-a fost să fie, programul încărcat al fiecăruia dintre noi, a făcut ca doar eu să pot merge pe teren. Mai să renunț și eu, când în ziua precedentă la Zalău a plouat toată ziua, mocănește. Însă, ca un bun organizator, profesorul Aurel Medve aranjase deja câteva vizite, așa că mi-a fost jenă să nu mă duc. Am fost inspirat să merg la Vădurele, într-o duminică de decembrie, am prins o zi frumoasă, iar cele văzute chiar merită povestite.

Sălajul inedit: Scene din Apocalipsa, pe bolta naosului bisericii din Vădurele

Biserica de lemn din Vădurele, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, ce datează de pe la 1708, are în pictura ce se desfășoară pe bolta naosului, o scenă iconografică inedită. Un personaj feminin ține în brațe un prunc înfășurat în scutece. În spatele femeii este reprezentat un disc mare, roșu, iar la picioarele acesteia este un alt disc, mai mic. La prima vedere ai crede că este vorba despre Fecioara Maria cu Pruncul Isus, însă scena nu aici ar trebui să fie reprezentată conform Erminiei Picturii Bizantine.

Petroglifele din Sălaj (2)

De când am aflat, în urmă cu câțiva ani, de existența pe teritoriul Sălajului a unor petroglife - urme ale unor populații preistorice, mi-am dorit să le văd. În plină pandemie, ghidat de Călin Pavăl - un neobosit promotor al frumuseților Sălajului - le-am văzut pe cele de la Cristolțel. De altfel, Călin Pavăl le-a descoperit, în sensul că el le-a adus în atenția specialiștilor Muzeului Județean. Încă de atunci, știam că undeva, pe Valea Someșului, mai există câteva locuri în care apar aceste scrijelituri. În literatura de specialitate - vezi ”Contribuții la cunoașterea artei rupestre în nord-vestul Transilvaniei. Descoperirile de la Ileanda (jud.Sălaj)” - autorii, Radu Pop și Călin Ghemiș nu divulgă locul exact, din motive ce țin de protecția unor astfel de situri extrem de fragile. Indică doar, generic, comuna Ileanda, pe teritoriul căreia se află aceste petroglife. Recunosc, am întrebat în stânga și în dreapta dar nimeni nu știe de ele. Asta până când, un prieten din Rădăuți, tot profesor de matematică, Vasile Bouaru - un veritabil ”globetrotter” al României, le-a descoperit. Și, de data acesta, ghidat de el, le-am găsit și eu.

SAMUS 2000 - 35 de ani de la câștigarea trofeului ”Busola de Aur”

În școlile sălăjene au fost și sunt dascăli devotați, care dincolo de programul de școală, se sacrifică pentru binele generațiilor de elevi și al comunității din care aceștia provin. Un astfel de exemplu este profesorul Aurel Medve din Năpradea. S-a remarcat atât printr-o carieră didactică de excepție, cât și printr-o serie de activități extrașcolare ce au adus faimă școlii din Năpradea dar și județului Sălaj. Acum 35 de ani, în 1987, echipajul ”SAMUS 2000” al școlii din Năpradea, a reușit performanța de a se câștiga Marele Trofeu ”Busola de Aur” din cadrul Concursului Național ”Expedițiile Cutezătorii”. Ba mai mult, echipajul condus de domnul profesor Aurel Medve este singurul echipaj din țară care a obținut, în ani diferiți, cele trei busole: de aur, de argint și de bronz.