duminică, 29 noiembrie 2015

Iuliu Maniu, ctitor de țară

Nu știu cum se face dar de fiecare dată, numai în preajma zilei naționale, ne aducem aminte de înaintații noștri care au pus umărul la cel mai măreț moment al istoriei românilor: unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu România în 1918. Ca român transilvănean, nu pot să nu mă gândesc în primul rând la cei care au contribuit decisiv ca actul istoric de la 1 decembrie 1918 să fie pus în practică. Iar dintre aceștia, fără îndoială că Iuliu Maniu este personalitatea cea mai proeminentă. Cu toate acestea, casa natală de la Bădăcin a ajuns aproape în paragină și stă să cadă, doar campania publică ”Salvați istoria națională. Salvați casa Iuliu Maniu” a reușit în al 12-lea ceas să miște oarecum lucrurile din loc. Iată de ce, acum în preajma aniversării a 97 de ani de la Marea Unire, publicăm un material despre rolul lui Iuliu Maniu în acest moment cu adevărat providențial.



vineri, 27 noiembrie 2015

Where is Mirel? Sudamericana 4: din Chile în Patagonia

În ultimul episod al serialului Sudamericana, l-am lăsat pe Mirel Magop la Mendoza, în vestul Argentinei, aproape de granița cu Chile. Așa cum probabil știți, drumul sud-american al globetrotter-ului Mirel Magop duce spre cel mai sudic punct al continentului, spre Capul Horn. În lipsa unor informații exacte, vom încerca să refacem traseul lui, doar pe baza postărilor de pe pagina sa de facebook. 




miercuri, 25 noiembrie 2015

Szikszai Lajos, ”arhitectul” Zalăului

Ne place sau nu, istoria Zalăului se leagă indiscutabil de perioada în care orașul, alături de Transilvania și Partium a făcut parte din Regatul Ungariei. Moștenirea stăpânirii maghiare a orașului se vadă la tot pasul, îndeosebi în ansamblurile arhitectonice care au supraviețuit vremii și vremurilor. Una dintre personalitățile care și-a lăsat amprenta asupra arhitecturii orașului Zalău, a fost Szikszai Lajos (1825 - 1897) politician, revoluționar și împătimit colecționar, cel care a fost vice-comite al comitatului Sălaj.
Szikszai Lajos, așa cum apare în monografia lui Petri Mór

marți, 24 noiembrie 2015

Vernisajul expoziției ”Fotografia - document etnografic” - 2015

Pentru al doilea an consecutiv am fost la Cluj-Napoca la vernisajul expoziției ”Fotografia, document etnografic”. O expoziție rezultată în urma unui concurs național de fotografie etnografică care reușește să adune în fiecare an fotografi profesioniști sau amatori, toți pasionați de fotografia cu tentă etnografică. Ediția din acest an, a XII-a, a fost una specială. Asta pentru că pe lângă vernisajul expoziției și înmânarea premiilor celor declarați câștigători, organizatorii au lansat două albume fotografice de excepție. Dacă mai adăugăm faptul că în acest an am avut cinci fotografii selectate pentru expoziție, atunci se poate spune că deplasarea la Cluj a fost una cu rost.


duminică, 22 noiembrie 2015

Ady Endre și ziarul Szilágy (I)

La Zalău, în fiecare an, în jurul datei de 22 noiembrie, comunitatea maghiară este în sărbătoare. Sunt marcate, în special la Colegiul Național ”Silvania” - fostul Colegiul Reformat Wesselényi, Zilele Ady Endre. Este de înțeles, pe 22 noiembrie 1877 s-a născut la Érmindszent (azi Ady Endre) unul dintre cei mai mari poeți maghiari. Mai există un motiv de mândrie locală: celebrul poet Ady Endre a absolvit în 1896 Colegiul Reformat Wesselényi din Zalău. 




marți, 17 noiembrie 2015

Black Friday la vacanțe: sute de oferte turistice în acest weekend la Târgul de Turism TOURISTICA

Touroperatori, hoteluri și reprezentanțe turistice din țară și străinătate se vor întrece în prețuri atractive pentru vizitatorii celei de –a 13 - a ediții a Târgului de Turism Touristica, ce va avea loc în acest weekend, în 20-22 noiembrie la Polus Center Cluj. Rezervări pe loc, cu doar 50 lei avans, reduceri ce ajung până la 50 % la o gamă variată de opțiuni pentru un concediu de vis, în funcție de destinațiile alese.

duminică, 15 noiembrie 2015

Wagner Péter: Călătorind prin Sălaj

Recent, am descoperit la Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, în noul spațiu în care s-a mutat secția de împrumut pentru adulți o carte care mi-a atras atenția prin titlul acesteia scris cu majuscule pe cotor: ”Szilágysági Útirajzok. Călătorind prin Sălaj. Traveling in Sălaj”. Sunt puține cărțile care au ca subiect turismul sălăjean, așa că n-am stat pe gânduri și am împrumutat cartea.

vineri, 13 noiembrie 2015

Where is Mirel? Sudamericana3: Buenos Aires - Mendoza

Prins în vâltoarea evenimentelor din țară, am neglijat continuarea serialului despre călătoria globetrotter-ului Mirel Magop prin America de Sud, în încercarea de a ajunge în cel mai sudic punct al acestuia - Capul Horn. Asta nu înseamnă că nu am urmărit postările acestuia de pe pagina sa de facebook, care așa cum am anticipat sunt ceva mai rare. Asta pentru că America de Sud nu este Europa. Aici spațiile largi, distanțele între localități sunt mult mai mari iar în plus, internetul nu are calitățile și nici viteza celui european. De aceea, suntem puțin în urmă cu evenimentele. Dar să lăsăm justificările la o parte și să trecem la treabă: iată un nou episod al serialului Sudamericana, în care vă prezentăm alte aspecte ale aventurii lui Mirel Magop.




Document inedit descoperit la fundația casei lui Iuliu Maniu de la Bădăcin

”La Bădăcin, timpul nu mai are răbdare”...Acest slogan folosit în campania publică ”Salvați Casa lui Iuliu Maniu” demarată încă din vara acestui an, pare a se adeveri. După ce zeci de ani, casa natală a unuia dintre cei mai mari oameni politici pe care i-a dat Transilvania, a celui care a fost de fapt artizanul Marii Uniri, a ajuns într-o stare deplorabilă, iată că au venit și vremuri mai bune. Grație unei campanii susținute de strângere de fonduri inițiată de publicația Sălajul Pur și Simplu, au început în sfârșit, lucrările de consolidare a acesteia. La baza fundației, echipa de meșteri a găsit o sticlă ce conține un document inedit.



joi, 5 noiembrie 2015

Sebastian Olaru și-a lansat cartea ”Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor”

Astăzi am avut privilegiul de a asista la un eveniment cultural de excepție, prilejuit de lansarea cărții ”Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor” a cunoscutului jurnalist Sebastian Olaru. Este prima carte pe care Sebi Olaru o lansează și reprezintă de fapt un prim demers editorial de a aduna în volum reportajele sale prin care, de-a lungul anilor, a reușit să promoveze oameni și locuri, județul Sălaj în ansamblul lui. Un demers editorial necesar ce cu siguranță va fi continuat.




miercuri, 4 noiembrie 2015

Iuliu Maniu comemorat la Zalău

Marele om politic Iuliu Maniu (1873 - 1953) a fost comemorat zilele acestea la Zalău, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de când acesta a absolvit Colegiul Reformat Wesselényi din localitate. Se întâmpla în anul 1890 cu mai puțin de 20 de ani înainte de unirea Transilvaniei cu România. Ajuns în timp una dintre cele mai ilustre personalități politice românești, acesta nu a uitat unde s-a format și ori de câte ori a avut ocazia a vorbit cu respect și admirație față de profesorii săi. Evenimentul a avut loc în sala festivă a Colegiului Național Silvania din Zalău - așa cum se numește acum această veche instituție de învățământ.



marți, 3 noiembrie 2015

Ediția de toamnă a Târgului de Turism TOURISTICA, bate la ușă

Toamna e momentul cel mai bun să îți faci rezervarea pentru vacanța de vară din anul următor. Deși încă se caută ofertele pentru Crăciun sau Revelion, agenţiile de turism afișează prețuri și la jumătate pentru cei care fac rezervări timpurii pentru vara 2016. În funcție de destinațiile alese, ofertele agențiilor de turism sunt variate: românii au posibilitatea de a achita un avans minim la rezervare de doar 50 Lei/ persoană sau de a achita în primă fază doar 25% din prețul pachetului.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...