duminică, 31 iulie 2016

Nuntă la Marin: reeditarea unei nunți de acum 75 de ani

Într-o lume puternic globalizată și sub asaltul necruțător al modernismului, satul tradițional românesc se stinge încet dar sigur. Transformările pe care anii comunismului i-a adus dar și cei 25 de ani de degringoladă în așa zisul regim democratic, au produs pierderi irecuperabile satului. În multe regiuni ale țării vedem case tradiționale sau evenimente etnografice doar la muzeu. Iată că, în județul Sălaj încă mai sunt oameni pasionați de tot ceea ce înseamnă tradiții populare autentice, oameni care se încăpățânează să ducă mai departe zestrea culturală a neamului din care fac parte. Și ceea ce este cu adevărat îmbucurător este faptul că o mare parte dintre ei sunt tineri. Una dintre tinerele care a demonstrat în ultimii ani că prin pasiune și muncă asiduă, poate revigora tradițiile unei întregi comunități, este Patricia Marina Toma. Recent, tânăra a pus în scenă o nuntă tradițională românescă. M-am bucurat și eu să fac parte dintre cei chemați la acestă nuntă, pe care încerc să o descriu în continuare.




Am cunoscut-o pe Patricia Marina Toma - cu numele de fotograf Patricia Tomas, recent, cu ocazia unui eveniment la care ea a fost fotograf. Făcând schimb de impresii, am constat că era elevă în clasa a XII-a (între timp a absolvit liceul și este studentă) și, ceea ce m-a surprins, am văzut un clip foarte bine regizat care prezenta tradițiile de Sânziene. Urmărindu-i pagina personală de facebook descopăr că Patricia este pasionată și de fotografia etnografică. Recunosc, sunt mulți fotografi buni și foarte buni, dar puțini se apleacă și spre fotografia etnografică. 

Patricia a reușit prin intermediul paginii de facebook ”Fii Marinului” să revigoreze din punct de vedere cultural și etnografic o comunitate de români, din satul Marin, aflat în comuna Crasna. Și, cu un curaj pe care ți-l dă tinerețea, a reușit cu ajutorul familiei să pună în scenă un eveniment etnografic cu totul și cu totul special: reeditarea unei nunți de acum 75 de ani! O nuntă a cărei protagonistă a fost în anul 1941, străbunica sa - Măriuța Licuții

Poveste unei nunți cu peripeții
Anul 1941. În Marin, vatră românească din bazinul Crasnei, comunitatea era în sărbătoare. În ciuda vicisitudinilor vremii, localnicii erau veseli și aveau și motive serioase să fie. Şandor Petru a Iuanii Stropii, era cununat cu Borz Oniţa și urmau să facă nuntă. Onița a mers acasă la Ratovei să se pregătească, unde o așteptau doi băieți din Valcău, a Iosifii Carolii și a Nuțu Carolii, să fugă cu ei. Între timp la Marin, mirele Șandor Petru (Petre Stropii) a plecat după zestrea miresei la Ratovei, însă când au ajuns cu carul, mireasa plecase. Iată ce frumos descrie pagina ”Fii Marinului” acest eveniment:

”-Hai Petre, și merem ș-o cotăm, l-a îndemnat mama Oniței. Supărat, mirele s-a întors pe la nănaș, Flonta Crăciun (Crăciunea Beteagului) care stătea în casa de lângă Petrica Cătanii și Avramu Ciotului, să ceară un sfat. Nănașul  a zis:
- Dacă ne-a făcut figura, hai și le-o facem și noi lor. Hai ș-o luăm pă Măriuța (cea care era logodită fratele miresei, Gligore lui Rotoș). Așadar au mers acasă la Licuța, la cea care ar fi trebuit să-i fie cumnata lui Petre, dar ea era plecată să ajute să îi coasă cămașa mirelui Petre, acasă la verișoara Florița Mihaiu Crociunii. Au mers după ea iar mama Măriuței i-a povestit că lui Petre i-a fugit mireasa. Licuța, tatăl Măriuței, a întrebat-o dacă vrea să meargă ea după el. În mintea ei își amintea cum Onița îi povestea ce bine o să îi fie ei după Petre, ce frumos îs lemnele aranjate, ce blând îi Petre, iar ea a zis: Dacă dumneata vrei și mă duc, mă duc.
Crăciunul Beteagului a zis:
- Dacă îi așe, hai și-ncepem nunta! Du-te și spune-le și continue nunta că este mireasă! Părinții Măriuței cu nănașu și cu mireasa au umplut un uăl de vin și s-a dus acasă la mire. Acolo așteptau nuntașii curioși ”ca mărjele de zgardă, pe ferești, la uși”. Licuța s-a urcat pe pragul casei și de acolo a comunicat să se oprească muzica pentru câteva minute și a zis:
- Măriuță, cu cine rămâi? Cu Gligore ori cu Petre?
- Rămâi cu Petre!
Și nunta a continuat!”


Măriuța Licuții - mireasa de acum 75 de ani, la venerabila vârstă de 94 de ani
Reeditarea nunții de acum 75 de ani
Șandor Maria (Măriuța Licuţii, devenită prin căsătorie Măriuţa Stropii) are 94 de ani și este cea mai vârstnică femeie din sat. S-a născut după Primul Război Mondial în 1922, ca una dintre cele patru fete a Licuții, din părinții Chirilă Vasile și Gafia. La vârsta înaintată, încă își mai aduce aminte de evenimentele de acum 75 de ani. 



Am găsit-o într-o casă veche, tradițională, pe care părinții Patriciei au cumpărat-o nu demult. Stătea în straie de sărbătoare pe un pat acoperit cu țoluri tradiționale și se uita, cu lacrimi în ochi, cum strănepoata ei Patricia era ajutată de femei din sat să se îmbrace. Un moment de-a dreptul emoționant!





Cu Patricia n-am reușit să schimb multe vorbe, era în febra pregătirilor. Se apropia ora la care era anunțat evenimentul. Am profitat de ocazie să arunc o privire prin odăile casei, despre care am aflat de la vechiul proprietar că e ”tare bătrână, are păstă 100 de ani”. În curte, rânduri de mese acoperite cu hârtie albă pe care erau deja puse blidele de lut sau farfurii de porțelan. Pe gardul de nuiele erau puse diferite obiecte: ceasălă, un caier de cânepă, o lampă, o baniță (tic) etc. De-a lungul gardului erau înșirați baloți de paie acoperiți cu ”țoluri de stranțe”. De-a lungul celuilalt gard erau înșirate țoluri cusute în motive tradiționale. Ce mai, totul era gătit de sărbătoare.

Curând și-a făcut apariția îmbrăcat în straie de sărbătoare, cu cămeșe, gaci, zadie și opinci, cel care avea să conducă întregul ceremonial: starostele. Apoi un flăcău a venit cu un steag mare împodobit - aici se numește laslău. În drum, cineva avea grijă de caii care aveau căpestrele împodobite cu ciucuri tricolori. Curând, atmosfera s-a înveselit, odată cu sosirea unui grup de femei. În fruntea lor, cea care părea să dea tonul la chiuituri e Bonțe Floare. Acestea au fost pe parcursul întregului eveniment ”sarea și piperul” acestuia. Au chiuit și au strigat tot felul de ”strigături” având mereu câte o replică în versuri pentru orice. Așa cum aveam să aflu erau femeile din corul bisericii.







Nunta tradiţională de la Marin - căci urma să asistăm la o nuntă care prin detalii, a ajuns să imite aproape le perfecțiune o nuntă adevărată - a avut desigur și un moment festiv. Cu vădită emoție în glas, Patricia a deschis evenimentul încercând să-i introducă pe cei prezenți în atmosfera acestuia. Au mai vorbit apoi primarul comunei Crasna Bogya Miklós, preotul paroh Petru Ardelean și Avram Fițiu unchiul Patriciei.  Interesantă pledoaria acestuia din urmă pentru reîntoarcerea la nunțile tradiționale. 

Avram Fițiu: ”Trebuie să vedem evenimentul mai mult decât prin dimensiunea lui culturală, un eveniment cultural prin care ne simțim bine, ne-am îmbrăcat în costum popular și încercăm să socializăm. Încercăm să transformăm evenimentul dintr-unul cultural într-unul social și economic, pentru că nunta a fost acum 70 de ani un eveniment social și economic deopotrivă.”

Evenimentul la care urma să asistăm, toți cei prezenți, a fost ca o piesă de teatru foarte bine regizată și pusă în scenă de ”actori” amatori. Chiar dacă a fost un eveniment regizat - nefiind o nuntă reală - participanții care au jucat diferite roluri de la socri la miri, nași, rude ale mirilor sau nuntași, și-au intrat atât de bine în rol și au jucat cu atâta dezinvoltură încât uneori aveai impresia că este o nuntă adevărată. Desigur, meritul îl are tânăra Patricia Marina Toma care a avut acestă idee, dar și părinții și rudele care au sprijinit-o. Cred că succesul evenimentului a fost asigurat și de faptul că avea la bază o poveste reală, care la vremea sa, acum 75 de ani, a stârnit ceva vâlvă în lumea satului. 






Exact ca în 1941, aveam și acum o pereche de miri. Lorena Hulujan, mireasa care o juca pe Onița a fugit cu un flăcău - Raul Chirilă, iar părinții mirelui - interpretat de Răzvan Chirilă, puși în încurcătură, au fost nevoiți să caute repede o altă mireasă. Noua mireasă, reprezentată de Patricia Marina Toma, a jucat rolul pe care l-a avut în urmă cu trei sferturi de veac străbunica ei, Măriuța. Odată ce acesta a acceptat, s-a mers cu tot alaiul peste drum după nănași (Diana Tuns, Andrei Șandor, Ana Peștean și Iustin Ardelean), iar starostele a făcut oficiile întrerupt din când în când de strigăturile ritmate ale femeilor chiuitoare. 






De acolo, întreg alaiul a mers la casa miresei. Mi-au plăcut două lucruri: în primul rând mi-a plăcut ideea de a alege o altă casă veche tradițională. Aici pe prispă, se afla ”zestrea” miresei - lădoiul și perinile. În al doilea rând, mi-a plăcut faptul că exact ca pe vremuri, oamenii au ieșit pe la porți în număr mare. Cei trecuți de prima tinerețe erau bucuroși să vadă din nou reînviate obiceiuri vechi, iar cei tineri erau curioși. Am stat de vorbă cu câțiva săteni și toți mi-au mărturisit că n-au mai văzut așa ceva de mult. Unii spuneau că astfel de nunți au fost în satul lor înainte de colectivizare, alții nici nu-și mai aduceau bine aminte. 

Alaiul avea în față trei călăreți. Primul ducea laslăul - acel steag de nuntă, bogat împodobit. Urma apoi carul tras de alți doi cai arătoși, în fața acestuia era starostele cu nelipsita sticlă cu pălincă din care-i îmbia pe sătenii adunați pe la garduri. În urma carului era grupul femeilor care nu conteneau să chiuie. Apoi întregul alai de nuntași.



La casa miresei, poarta închisă. Starostele a negociat cu o femeie ce i-a ieșit în întâmpinare cu un uăl cu vin. Într-un târziu porțile s-au dat în lături și întregul alai a intrat în curte. pe prispă, socrii mici. Și din nou ca pe vremuri, a fost adusă o femeie bătrână în locul miresei; au urmat alte negocieri și în final, mireasa a apărut spre bucuria celor prezenți. A urmat cerutul miresei, emoționantul moment când acesta și-a luat rămas bun de la părinți, frați și neamuri. S-a încins și o horă, tineri și vărstinici au jucat pe acordurile ceterașilor.









Am profitat de faptul că femeile încărcau zestrea miresei și am aruncat o privire în casa veche. Nu este un secret, am o afinitate pentru casele vechi, tradiționale. M-am bucurat să văd și de data aceasta o casă dichisită, cu cele două paturi acoperite cu țoluri înflorate pe care erau așezate câte trei  perini cu dosul bogat decorat. Pe pereți, de jur împrejur blide de lut ornate cu  șterguri cu ciucuri. Ici colo câte o icoană. 







revenit în curte, am remarcat și un obicei pe care nu l-am mai văzut. femeile care tot chiuiau aveau în câte o mână un blid de lut, probabil din zestrea miresei. Îl tot învârteau în aer, vrând parcă să arate ce zestre a primit mireasa. Apoi zestrea miresei a fost încărcată în car. Mai întâi lădoiul, apoi perinile. Mi-a plăcut grija cu care femeile au aranjat țoalele și perinile.





Alaiul, în frunte cu cei trei călăreți a pornit spre casa mirelui, însă pe la jumătatea drumului calea le-a fost barată de un grup de copii. Aceștia, după lungi negocieri cu starostele, au cerut ca nașii să se dea jos din car și să vină aici în față unde să joace. Neavând ce face, aceștia s-au conformat spre deliciul celor prezenți. Chiote de bucurie au urmat după ce drumul a fost eliberat și carul a putut trece. 







La casa mirelui a urmat un alt ritual interesant. Un tânăr a stropit alaiul care intra în curte cu un mănunchi de busuioc. În fine, după ce mirii și nuntașii s-au așezat la mesele întinse, mireasa ajutată de mama ei a scos din lădoi un colac și un tic cu brânză. A trecut pe la fiecare masă și i-a ”omenit” pe nuntași.







Am prins și momentul în care socăcițele, coordonate tot de doamna Bonțe Floare, luate la întrebări de maestrul Mircea Groza, au scos sarmalele din oale și în castroane le-au dus pe mese. Desigur, ospățul a continuat, muzica populară acompaniind bucuria tuturor.

Ce mai, un eveniment excepțional. Poate cel mai frumos eveniment etnografic pe care l-am văzut eu în ultimii ani în Sălaj. Și ceea ce merită apreciat este faptul că întregul eveniment, gândit și pus în scenă până la cele mai mici detalii, a fost organizat de familia Toma. Fără implicarea vreunei instituții. Poate și de aceea a fost o reușită! 

NOTĂ: Întrucât galeria de poze postată pe pagina de facebook ”Hoinar prin Sălaj” a bătut toate recordurile de audiență în mai puțin de 24 de ore (impact peste 15.000 de persoane, 580 de like-uri și 340 de postări), am decis să ilustrez acest articol cu aceleași fotografii.

UPDATE: 1 august 2016: Nunta s-a terminat, ”mireasa” și-a mai revenit, astfel încât am avut timp să schimbăm câteva cuvinte prin intermediul rețelelor de socializare. Am rugat-o pe Patricia să spună câte ceva despre acest eveniment. Iată ce mi-a declarat: ”În acest moment sunt doar foarte recunoscătoare tuturor celor care și-au dedicat timpul acestui eveniment, vecinelor, copiilor, femeilor din corul bisericii, părinților mei pentru partea economică. Au muncit mult la aranjarea curții, la gătit, inclusiv la costumul meu (pânzătura a fost făcută de socăcițe). Mă bucur că am reușit să mobilizăm oamenii din sat, s-au legat prietenii în acest timp și sunt sigură că vor fi deschiși și la următoarele evenimente.”



2 comentarii:

  1. Ceva,atât de frumos încât gândul şi imaginaţia mea au zburat înapoi Ceva,care va rãmâne în inima mea toatã viaţa
    Bravo

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...