Păsările în jungla urbană: Graurii de pe stâlp

De câțiva ani, de când sunt mai interesat de păsări, am demarat un proiect de documentare a modului în care păsările se adaptează la ceea ce am numit ”jungla urbană”. Cei care îmi urmăresc postările, își amintesc probabil de vântureii roșii de lângă bloc, sau de graurii din izolația de polistiren. Ei bine, tot despre grauri vreau să vă povestesc și în materialul de față. Însă este vorba despre un alt cuib, unul pe care îl reperasem și în anii trecuți, dar din diferite motive nu am scris despre el. Acum, în aceste zile post-izolare, m-am bucurat să-l redescoper animat cu pui de grauri aproape gata să-și ia zborul. Având ceva mai mult timp, am reușit să urmăresc comportamentul lor și să-i fotografiez. Menționez că în această activitate l-am atras și pe domnul Aurel Margin, care și-a adus contribuția observațională la definitivarea acestui articol. 

Nu știu dacă ați sesizat, orașele sunt pline de grauri. Păsările s-au adaptat atât de bine la ”jungla urbană” încât revin în fiecare an în același loc. O fac și generația veche dar cred că se întorc și cei care anul trecut erau juvenili.Poate că așa se explică de ce anul acesta sunt și mai mulți grauri care cuibăresc la mine în cartier. Am găsit în aceste zile, cel puțin 4 sau 5 cuiburi noi, pe lângă cel ”clasic” din polistiren.

Am descoperit și un cuib amenajat sus, pe un stâlp de iluminat. Stâlpul de beton, are în partea superioară, prins cu două coliere de metal, extensia corpului de iluminat. Acolo, pesemne există suficient loc, între stâlpul de beton și structura metalică, încât să poată fi amenajat un cuib. L-am descoperit întâmplător, treceam prin zonă și am auzit gălăgia făcută de pui, atunci când adulții aduc hrană în cioc.

Nu e prima dată când văd grauri cuibărind în astfel de locuri. Aproape în fiecare primăvară, pe stâlpii de iluminat de pe strada Avram Iancu din cartierul Brădet, cum cobori de la Biserica ”Sf.Ștefan”, vezi pe cablurile de curent grauri a căror comportament este tipic pentru perioada de împerechere. Uneori, își fac cuib direct acolo, pe stâlp. Alteori, spațiul e folosit doar pentru curtare. I-am văzut și în primăvara asta, însă pandemia venită peste noi ne-a izolat în case, astfel că nu am mai putut observa comportamentul păsărilor în general și al graurilor în special. Asta până zilele trecute, când odată cu relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, am putut circula în voie. Așa se face că am descoperit cuibul de pe stâlp. 

Veneam dinspre parc, așa că lumina era foarte bună, iar cerul de un albastru pur te îndemna la fotografii. Am luat în vizor vârful stâlpului și am dat de un cap de pui de graur, curios, ce privea lumea de la înălțime, bucurându-se de lumina soarelui la asfințit. Curând, au apărut încă două ciocuri galbene, semn că puiul mai are frățiori. Am așteptat până ce un adult a venit cu hrană. Să vezi atunci spectacol: gurile flămânde deschise la maxim, luând cu asalt părintele. Scena s-a repetat de câteva ori, timp în care am schimbat și eu poziția.

S-a petrecut și o scenă interesantă. Pe cablul legat de stâlp a poposit o vrabie. Fie din întâmplare, fie atrasă de spectacolul de acolo. Graurul adult, nu s-a lăsat până nu a izgonit-o. Inițial am crezut că asist la momentul în care un pui și-a luat zborul. Practic am văzut pasărea mare (adultul de graur) zburând concomitent cu pasărea mică (puiul de graur sau vrabia?). S-au oprit într-un cais din parcul de lângă stâlp. Aici am reușit să văd doar graurul adult, nu și cealaltă pasăre.

Azi am fost să văd dacă puii sunt încă la cuib. Da, sunt acolo. Dar sunt mărișori, în câteva zile, poate o săptămână își vor lua zborul. Primul lor zbor! Vor lua viața în piept... Și cine știe, poate că la anul se vor întoarce în ”locurile copilăriei” pentru a se împerechea și pentru a aduce pe lume alte generații de grauri. Noroc că în oraș nu sunt, printre blocuri, mulți cireși...

Revin în zona cuibului la două zile distanță de relatarea de mai sus. Aveam drum prin zonă și am profitat pentru a urmări ce se întâmplă sus, pe stâlp. Minute bune nu s-a întâmplat nimic. Nu am văzut nici puii și nici adulții. Undeva la baza stâlpului, niște tineri se opriseră din pedalat și stăteau de vorbă. Probabil, graurii adulți sunt reticenți și nu revin la cuib decât în momentul în care se cred în siguranță. Sau poate au considerat că guguștiucul ce se odihnea pe corpul de iluminat e o posibilă amenințare la adresa cuibului.

De data aceasta lumina nu mai era atât de bună ca și zilele trecute, dar m-am încăpățânat să stau și să aștept. Tinerii au plecat, eram pe punctul de a pleca și eu, convins fiind că puii au zburat din cuib.

Însă n-a fost așa, a venit un adult, puii și-au scos repede ciocurile flămânde și s-au lăsat hrăniți de adult. Acesta m-a reperat când să-și ia zborul și a ”țipat” la mine. Ați văzut un graur care simte că îi este amenințat cuibul? Ei bine, în funcție de situație începe să scoată sunete prin care să-și impresioneze adversarul. Am remarcat acest comportament și când câte o pisică dă târcoale unui cuib. De data asta, pasărea m-a identificat pe mine ca posibil dușman.  

UPDATE:
Se pare că timpul nu mai are răbdare...Nu am ajuns azi la cuib, vremea ploioasă nu m-a încurajat să ies din casă. Cine și-ar fi îmaginat că tocmai pe o astfel de vreme, puii de grauri vor păsări cuibul? Și totuși, se pare că azi și-au luat zborul. Iată o relatare a domnului Aurel Margin, căruia i-am atras atenția zilele trecuite despre cuibul de grauri de pe stâlp.

”Ziua de azi a fost una interesantă: Pentru cei care cunosc cartierul Brădet, locatia cuibului este într-un stâlp de electicitate situat peste drum de magazinul Codiflor. În jurul orei 9 mă aflam în stația de autobuz din zonă. La cuibul graurilor nicio mișcare. Revin din oraș cam peste 2 ore. Cu tot deficitul meu de vedere, amplificat și de ploaia care cădea continuu, observ un graur care-și ia zborul de la cuib. Acesta nu poate fi decât un adult, concluzionez eu. Schimbând locul de observare, cu altul care mi se parea mai comod (în apropierea stației de taxi), observ pe marginea cuibului încă un graur. Doream să știu dacă este un pui, s-au este adultul pereche a celui care zburase. Din când în când pasărea se scutura pentru a scapa de picăturile de ploaie care o incomodau. Dupa circa 15-20 de minute, un adult revine și se așează pe o sârmă, urmat imediat de celalălt adult. Pasărea din marginea cuibului începe să se agite, deschide ciocul și începe a "scânci” cerând hrană. Unul din adulți i-a oferit ceva direct în cioculețul deschis. Acesta a fost răspunsul la întrebarea care mă preocupa. Deci pasărea din marginea cuibului era un pui. Era complet ieșit din cuib și nu era cu nimic deosebita de un adult. Se pregătea oare de zbor pe o asemenea vreme? Greu de crezut după logica noastră umană. Și totuși, natura are legile ei care nu țin cont de opiniile noastre "antropomorfiste". Având răspuns la nedumirirea mea, mă orientez spre locuință, când un semnal sonor similar cu al puilor care cer hrană mă oprește din mers, eram în spatele magazinului Codiflor unde pe o sârmă întinsă peste alee un pui de graur cerșea hrană. Imediat se apropie de el un adult și-i oferă hrana cerută, după care se deplasează în zbor și se așează pe marginea acoperișului plat al magazinului. După câteva secunde, puiul se desprinde în zbor de pe sârmă și se așează lângă adultul care l-a hrănit. Satisfăcut de constatările mele, și forțat de ploaia care nu contenea, mă îndrept hotărât spre casă. După ce parcurg 15-20 de pași, un alt semnal sonor de undeva din stânga mea. Nu m-am mai oprit. Concluzia mea era clară. Puilori de graur când le vine sorocul, părăsesc cuibul indiferent de vreme. Acum ne aflăm într-o perioadă în care puii de graur din prima generație părăsesc "in forcing" cuiburile care i-au adăpostit. După ce au părăsit cuibul părintii nu-i abandonează și continuă să-i hrănească în afara cuibului. 

P.S. Inainte de a începe scrierea acestui text, am mai dat o raită pe la cuibul de pe stâlp. Era cam ora 16 și era liniște totală. Să fi zburat oare toti puiii??”