Traseele caselor tradiționale sălăjene: Casa bătrânească de la Ciumărna

La Ciumărna, sat la șosea, nu te-ai aștepta să mai găsești case tradiționale. Însă nu este așa, cel puțin câteva au scăpat fără să fie demolate. Sigur, este și meritul localnicilor, mai ales al doamnei Ileana Grațiana Pop - cunoscut păstrător de rost, de tradiții populare românești. Undeva, pe ulițele asfaltate ale satului, o casă veche de peste un secol, stă mărturie a vremurilor demult apuse. Este casa tradițională pe care vă invităm să o descoperim împreună, o casă ce nu putea lipsi de pe traseul caselor tradiționale sălăjene.

Nu sunt pentru prima dată la Ciumărna, la casa doamnei Ileana Grațiana Pop. Prima dată am fost în 2015, atunci când am lansat proiectul ”Hoinar prin Sălaj”. Însă mă întorc mereu cu aceeași plăcere, știind că aici, între pereții mnierii ai casei, autenticul sălăjean este la el acasă. 

Casa poate fi datată în jurul anilor 1930; casă mare, bicelulară – cu două încăperi (casa di cătă drum, casa di cătă ogradă, tindă și prismă). Pereții sunt din structură de bârne de stejar cu pământ bătut, pe fundație de piatră și cu acoperiș de țiglă.

Atunci când a fost construită era o casă mare, de oameni găzdaci. Se vede și acum în compartimentarea casei dar și în târnațul lung de pe toată fațada dar și dinspre partea de la drum.

Se intră direct în tindă iar de acolo se deschid camere atât la stânga cât și la dreapta. La stânga e  casa di cătră ogradă care avea cândva două geamuri mari ce dădeau spre moară, proprietarul casei, tatăl Grațianei fiind co-proprietar de moară. Acum ferestrele au fost zidite, a rămas doar fereastra dinspre târnaț. În această cameră există o mică sobă cu ungheț, dar și un lădoi în fața căruia se află o masă. Aici familia își petrecea cea mai mare parte a timpului. Aici era instalat și războiul de țesut la care femeia casei stătea toată iarna să facă zestre la copii. Războiul de țesut e funcțional și acum, doamna Grațiana mi-a făcut o demonstrație. Oare câte din nevestele de azi mai știu să țeasă în război?  

Poate că n-ar strica ca în programa școlară a claselor gimnaziale să existe cel puțin un curs opțional de meșteșuguri tradiționale. Desigur, contextul socio-economic nu mai justifică realizarea pânzei din care apoi se confecționau hainele, însă meșteșugul ar trebui conservat. Și acest lucru se poate face doar prin cursuri opționale incluse în programa școlară.

Revenind în tindă, aici sunt expuse acum diverse obiecte de uz gospodăresc. Adunate de către Ileana Grațiana Pop tocmai din dorința de a nu se pierde. În timp ce-mi povestea despre trecutul casei, a căzut puțin pe gânduri. Am surprins-o într-o stare de nostalgie...

Cealaltă cameră, casa di la drum, este mare. Podul este înalt, bine păstrat. Pe latura dinspre drum, două ferestre mari, duble, au puiurile de jos din sticlă colorată. Lumina amurgului de început de toamnă le pune foarte bine în evidență. 

Între ferestre, o oglindă mare are , la fel ca și icoanele de pe pereți, șterguri cu motive tradiționale, specifice zonei etnografice Românași. Pereții mnierii sunt ornați cu farfurii de lut ornate cu motive preponderent florale. Două păretare  confecționate din fețe de perne, au motive oarecum străine. Sunt aduse de la București de către mama Grațianei.  

Camera are pe două din laturile sale, cea de la drum și respectiv cea de la târnaț lădoaie mari. În mijloc e masa, cu față de masă albă, din pânză țesută în război. Pe unul dintre pereți, la loc de cinste sunt înrămate două fotografii vechi. Într-una din ele sunt părinții Grațianei, iar în alta e un grup de bărbați, în port tradițional, grupați în jurul a doi preoți. Pe baza fotografiei se poate reconstitui elementele portului bărbătesc. Și aceste fotografii, ca niște icoane, au ștergură.

În alt colț al camerei, sunt improvizate două manechine, pe care sunt expuse un costum bărbătesc și altul de femeiesc. Din câte am înțeles, sunt chiar costumele ce au aparținut primilor proprietari ai casei. 

Îmi place grija cu care Ileana Grațiana Pop a păstrat vie memoria părinților ei. Peste tot se vede acest lucru: în fotografiile de epocă, în costumele păstrate, în obiectele de inventar. Ceea ce se află în casa tradițională de la Ciumărna nu este doar o simplă colecție adunată din diverse locuri. Aproape toate piesele sunt originale, sunt de ale casei. Acest aspect dă o notă de originalitate casei și ar putea fi atuul pentru care potențialii turiști ar putea fi atrași aici.

Unde mai pui că întreaga casă are o poveste interesantă. Și, așa cum se știe, poveștile prind cel mai bine. Iată așadar povestea casei, spusă de deținătoarea sa:

Casa o fost a părinților mei. Tata o fost născut în 1904. Fiind doi frați, cu pământ puțân, n-o avut șansă să trăiască aici, ce s-o dus în București la lucru: mama o fost sclujnică la on boier și tata la o fabrică de pâine, purta pâine pân oraș. Ei acolo o stat 8 ani de zâle. Tata o fost dată avans să-și cumpere o prăvălie în București. Părinții le-o reproșat că vor să rămână acolo în loc să vină acasă că iei sunt bătrâni și nu au cine-i îngriji. Ei o vinit acasă, și o pierdut avansu, mi-o spus mama, și i-o dat la bătrânu Pop Ioan bani să-i facă casă în sat. O cumpărat grădina asta și să-i facă casa și să-i deie cheia în mână. Ei în timpu ala o stat în București și bătrânu le-o făcut casa lor.

Mama s-o născut în 1912, o rămas orfană de părinți de mnică. Tata ei o murit mai repide, și mama ei - când ie o avut on an. Zâce că i-o povestit cineva cum merea și o sujea pă mă-sa moartă jos, că nu știea că o murit. Pă ie u-o crescut două surori de-a ei mai mari, și pă fratile ei, care avea 4 ani  l-o dus în Lupoaia la o mătușe care nu avea copii, de suflet. Mama lui tata, neavând fete, numa doi băieți, o mărs la surorile mamii și le-o zâs: -Nu-mi dai mnie fata asta s-o cresc pântu Găvrila mneu?, când o avut 14 ani. O dus-o și o crescut-o ca pă fata ei. O lăsa-ot să margă în șezătoare și o vrut să o fure on fecior. Și așe s-o luat ei lolaltă.

Casa îi cam dinainte de 1930 și în 1943 când m-am născut io era gata și moara. Mi-o povestit mama cum o vinit nemții și o legat caii la lădoaile cu grău, că ei o avut maoră, nu de apă, că aveau cu motor, cu căzan, cu lemne. Rușii o vinit păstă nemți și o dat cu on tun în colțu di la moară și di la casă. Nemții o tăieat gâște di pă la tăte vecinile și le-o pus pă femei să le frigă și să le mânânce.

El o fost primar pă timpu ungurilor în sat, în 1944. Dacă o fost morți unguri, l-o luat pă tata cu baioneta și o zâs că în 24 de ore pă tăte mormintile ungurilor să fie răsădit flori. Pă părinții mnei i-o chemat Ciurbea Gavril și Ana, a lor o fost casa. Mama n-o făcut școală defel că dacă o fost crescută de surori o stat numa la vaci, n-o știut să scrie.Io m-am născut în casa asta. Noi am fost 4 frați: unu-i din 1930, altu din 1941, io din 1943 și mai am on frate mai mnic, din 1945 născut. Toți ne-am născut în casă cu maoșă. Casa îi neschimbată de atunci. Numa jamurile di la casa di cătă ogradă le-am astupat; de acolo să vedea moara di pă jam și batoza de trăierat și cazanu de pălincă. În casa di cătă ogradă avem ungheț, îi și amu, că dacă io am avut 3 frați io nu m-am putut culca cu ei și io tăt în ungheț m-am culcat până m-am măritat. Lângă ungheț aveam on scaun, mi-o făcut tata on scaun, ala-i și amu acoale și păstă el aveam on strujac, că era prea mnic unghețu și nu-ncăpeam. Unghețu din tindă îi mare și acolo aveam strujac și acolo mai durmaem cu fratele mai mnic.

Nu uit în veci când o vinit odată niște feciori pă didic din Stâna și io durmeam în ungheț și o vinit mama: -Hai, scoală-te de acolo, că o vinit feciori la moară și te tăt întreabă. Tăți durmeam în casa di cătă moară: mama cu tata înt-on pat, frații mai mari în alt pat, io pă o laiță și fratile mai mnic în ungheț. Fratile ala mai mare avea și pat afară vara, pă prismă, și mulți bătrâni durmeau în poiată, acolo aveau pat, acolo cu vitele, că era cald și iarna și vara. Iară alții, foarte mulți durmeau în pod, vara.

Casa are prismă în partea din față și pă o laterală, cea către drum. Din prismă să intra în tindă și din tindă în camera mândră, di cătă drum și în casa în care stam, di cătă moară. Podelile di pă jos din casa mândră și amu-s bune, că nu prea s-o stat acolo, și podelile din prispă mai sunt o parte bune și în camera di la moară îs mai strâcate podelile. În tindă o fost tăt podele pă jos, da s-o strâcat. Fecioru mneu după ce s-o căsătorit o stat aici, în casa asta, până o făcut copii, apoi s-o mutat la Zalău. Mama o murit în 1988, și cam până în 1985 o stat în casă. Apoi, din 1991, o stat Marius până prin 1996. Apoi m-am ocupat io de întreținerea ei.

Păreții îs din bârne și pământ bătut și liptit pă jos. Să punea pleavă, să aducea pământ di su Ciogaș, că îi pământ mai arinos și balegă de vaci și pus pleavă, aceie leagă. O frământa bine cât cu sapa, cât cu pticiorile, și să bătea pământu ala acolo și așe s-o făcut păreții. Fundația îi de piatră, o adus din pământu nost din Bertileu. Acolo era carieră de piatră, de acolo să aducea. Piatra să aducea cu carăle, cu cai, cu bivoli, cu vaci, cu ce o avut. Piatra ceie era bună în zâd, da la soare să sfărămițează, așe spuneau oaminii. Între pietre să pune pământ, să făcea maltăr de pământ. Casa îi acoperită di la început cu ciripuri, di la Jimbolia, tăt alea-s și amu. Lemnu îi foarte tare, nu are nicio carie nici amu, zâce că-l opăreu. Zâce că lemnu nu să taie când începe să musteză, în februarie să taie, până n-o început să deie mustu ala, că dacă are must, face carii. Atunci oaminii știeu că aveau pădurile lor. Îi lemn de stejar și trebe să știi când îl tai, să-l uști și apoi să lucri cu el, că dacă nu, să îndoaie, dacă nu-i uscat. Vopseaua în ulei nu-i bună la lemn, că nu-i dă aer, și putrăzește.În casa mândră nu durmea nime, aceie să țânea așe, curată, faină, aceie era mai mare tătdeauna.

Nu am putut pleca din Ciumărna, fără a vizita și colecția etnografică a Grațianei. Acesta se află amenajată într-o cabană, chiar peste drum de casa în care locuiește. Oricine intră în sat, venind dinspre Cluj-Napoca, va vedea pe stânga această cabană. 

În două camere mari, sunt adunate împreună tot felul de obiecte, de la elemente textile, costume populare (nu doar din Sălaj), obiecte de ceramică, icoane pictate pe sticlă, obiecte de uz gospodăresc, toate împreună cu mulțimea de  diplome și de trofee câștigate de Ileana Grațiana Pop ca urmare a participării la diverse evenimente etnografice din țară sau chiar din străinătate. 

Împreună, cele două locații - Casa tradițională și cabana ce adăpostește expoziția etnografică, pot fi obiective turistice ale localității. Dacă mai pui că aici se află și o superbă biserică de lemn, ai deja elementele dezvoltării unui turism etnografic în zonă. Rămâne doar ca și comunitatea locală să se implice.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.