vineri, 7 aprilie 2017

Mirel Magop la Zalău: I Want To Break Free

Celebra melodia a grupului Queen - I Want To Break Free - a fost laitmotivul evenimentului inedit desfășurat în data de 6 aprilie la Zalău, eveniment ce l-a avut protagonist pe globetrotter-ul Mirel Magop. Cunoscut publicului din România mai ales pentru reeditarea călătoriei lui Badea Cârțan, pe jos, până la Roma, Mirel a venit în Sălaj să încheie simbolic călătoria începută acum doi ani. Pe 28 martie 2015, avea să plece în lume îmbrăcat în gaci și cămeșe cu fiolcași din curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea”. O călătorie ce l-a dus până în America de Sud, la Capo Froward - cel mai sudic punct de pe continentul sud-american. 




Evenimentul, pe care l-am organizat împreună cu jurnaliștii Călin Pavăl și Adrian Lungu, deși a fost la concurență cu un alt eveniment corporate organizat de o multinațională, s-a bucurat de interesul zălăuanilor. În urma unei campanii de promovare ce s-a desfășurat exclusiv on-line, în sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă a Județului Sălaj, s-au adunat aproximativ 45 de persoane dornice de a-l asculta pe Mirel Magop. 




Acesta, proaspăt întors din călătoria ce l-a dus până la capătul lumii (Capo Froward), a dovedit că poate ține publicul atent mai bine de două ore.Știam că genul de călător întruchipat de Mirel e imprevizibil, că ia rapid decizii, că-și schimbă planurile în funcție de reacția celor care-l ascultă. Dar nu credeam că va reuși să ducă de unul singur un astfel de eveniment. Așa s-a întâmplat: a combinat într-un mod fericit poveștile savuroase cu filmulețe pline de emoție dar și cu reprize de răspunsuri la întrebările celor din sală. A dovedit că poate fi un bun orator, că are carismă și un dezvoltat simț al umorului. Într-un cuvânt, a făcut spectacol! Adrian Lungu, cel care a făcut introducerea i-a dat microfonul și, lui Mirel Magop atât i-a trebuit...






Deși i-am cunoscut aventura, ca unul care l-am însoțit virtual în toată aventura lui sud-americană prin seria de articole ”Where is Mirel?”, nu m-am plictisit deloc, ba din contră am privit fascinat frumusețea lumii pe care noi, cei mai mulți, abia reușim să ni-o imaginăm. Am vizionat seria de filmulețe care ne-am arătat o Americă de Sud interesantă, plină de peisaje mirifice, de locuri încărcate de istorie. O lume pe care probabil nu o să o vedem cu ochii noștri niciodată. 







Și pentru  a câta oară, l-am ascultat fascinat pe Mirel Magop povestindu-ne despre cum e posibil să iei lumea la picior; cum e să fii cu adevărat liber, să nu depinzi decât de Bunul Dumnezeu. Am realizat că de fapt, Mirel Magop este întruchiparea a ceea ce am putea defini ”sprit liber”. 

Cu acestă ocazie, Mirel a dezvăluit o parte din proiectele lui viitoare. Anul acesta a luat o pauză și s-a apucat să scrie cartea în care va relata întreaga lui aventură, carte intitulată simbolic ”Gringo”. Ca să fie sigur că ”trece cu bine” de luna aprilie (luna în care se împlinesc 10 ani de când a început să călătorească, 6 ani de când pașii îl poartă prin lume și 2 ani de când a plecat în ultima aventură) și-a dat cortul primului călător pe care l-a întâlnit. Știu că-l ard tălpile, că ar vrea să pornească din nou la drum, nu pentru un obiectiv anume ci pentru drumul în sine. Sper însă, să reziste tentației și să-și termine cartea pentru că am convingerea că are multe de povestit. Oricum, are deja o propunere ca una dintre lansări să aibă loc tot la Zalău. Ce va fi, vom vedea. 








Mai trebuie spus că în aceeași zi, ca un preambul la evenimentul ”Gringo. Seară de povești sud-americane”, Mirel a fost în studioul Sălăjeanul TV invitat în emisiunea ”Necenzurat” moderată de doamna Smaranda Cioban. Emisiunea va fi difuzată miercuri, 12 aprilie, de la ora 19. 




Eu nu pot decât să le mulțumesc din nou, celor care au pus umărul într-un fel sau altul la punera în scenă a acestui eveniment. În primul rând prietenilor mei Călin Pavăl și Adrian Lungu, doi dintre admiratorii lui Mirel Magop, care au scris în ultimii ani despre el. Apoi vreau să0i mulțumesc domnului Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj pentru că ne-a pus la dispoziție o sală modernă, echipată corespunzător. Se cuvine să le mulțumesc sponsorilor evenimentului - doamnei Alina Zară Prunean (Colțul Românesc) și doamnei Monica Băgărean (Griff Hotel). Le mulțumes și jurnaliștilor Andreea Vîlcovschi și Sebastian Olaru pentru materialele de presă din Magazin Sălăjean și Agerpres. Și nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care și-au răpit din timpul lor pentru a participa la eveniment!








Materiale de presă: 

3 comentarii:

  1. A fost o seară minunată în care am călătorit virtual în locuri pe care cu toții visăm sa le vizităm. Am avut ocazia să-l întâlnesc din nou pe Mirel Magop, un om pe care îl admir foarte mult și pe care îl urmăresc cu interes în călătoriile sale. Un om cu adevărat LIBER care a reușit sa se debaraseze de toate constrângerile care pe noi ne închisteaza și ne limitează. Toată admirația și respectul pentru felul în care a reușit să-și găsească echilibrul și pacea interioară. Aștept cu nerăbdare următoarele proiecte! Felicitări Mirel Matyas pentru initiativa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc de aprecieri!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...