miercuri, 5 iulie 2017

Evenimentele verii în Sălaj

Vara aduce cu sine, ca în fiecare an, o mulţime de evenimente - cele mai multe putând fi trecute în categoria ”evenimente culturale” - la care sunt așteptați să participe sălăjenii care au rămas acasă. Și cum reușita unui eveniment, de orice natură ar fi el, stă într-o bună promovare, am considerat util să vi le prezentăm succint în cele ce urmează. Lista nu este una exhaustivă, ea poate fi completată pe măsură ce vom avea alte informații.


Vacanță la Muzeu - 3 iulie - 1 august 2017
Venind în întâmpinarea celor mici, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău organizează, începând cu 3 iulie 2017 o serie de ateliere de creativitate (realizarea de obiecte decorative, pictură pe diferite suporturi, modelaj în lut, cusături populare tradiționale etc) destinate copiilor cu vârste cuprinde între 6 și 14 ani. programul ”Vacanță la Muzeu” se desfășoară în spațiile Galeriei de Artă ”Ioan Sima”, str. Gh.Doja nr.6. Informații suplimentare pot fi obținute la telefoanele 0260633200 (Galeria de Artă) sau 0260612223 (Muzeul de Istorie).



Excursie de vară - 8 iulie 2017
Primul eveniment al verii, ce are loc în mai puțin de două săptămâni, este unul devenit deja tradițional. Centrul Național de Informare și Promovare Turistic Zalău organizează a treia ediție a excursiilor sub genericul ”Circuitul Anotimpurilor”, din dorința de a promova obiectivele turistice din jurul municipiului Zalău. Excursia de vară va avea loc în data de 8 iulie 2017, începând cu ora 10. Traseul stabilit de organizatori va fi pe ruta Zalău - Fetindia - Crasna - Iaz - Făgetu și cuprinde următoarele obiective:

  • Coșul cu Lavandă Fetindia - afacerea ”mov” a familiei Vâlcăuan (ora aproximativă 10.20);
  • Crasna - vizită la meșterul popular Luka Albert specializat pe obiecte decorative din sticlă și ceramică (ora aproximativă 12.10);
  • Muzeul Etnografic ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz  nu mai are nevoie de nicio prezentare; Ligia îi va primi cu ospitalitatea ce o caracterizează pe turiștii participanți la această excursie (ora aproximativă 13.10);
  • Mlaștina de la Iaz - aria naturală protejată de interes județean este la fel de frumoasă în orice anotimp, însă vara înflorește ”roua cerului” celebra plantă carnivoră (ora aproximativă 14.10);
  • Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Rege Ștefan” Făgetu -  localitate ce se întinde la marginea județului, locuită preponderent de etnici slovaci, Făgetu din comuna Plopiș poate fi o destinație turistică de sine stătătoare (ora aproximativă 15.10)
Prețul excursiei este modic, de doar 20 de lei, sumă ce acoperă contravaloarea transportului. Ultima zi de înscriere este joi 6 iulie 2017; informații suplimentare pot fi obținute la nr.0360566100 sau la adresa contact@turismzalau.ro



Porolissum Fest - 15-16 iulie 2017
Municipiul zalău și Complexul Arheologic Porolissum vor fi gazda celei de a VII-a ediții a festivalului de reconstituire istorică Porolissum Fest. Ediția din acest an, ce se va desfășura sub genericul ”Între două lumi” și prezintă povestea din anul 117 d.Hr când barbarii din vecinătatela Limesului Roma se răscoală. Vor fi două zile la Zalău și Porolissum - Moigrad în care iubitorii istoriei vor avea parte de o mulțime de evenimente de înaltă ținută ce-i vor transpune în timp. Astfel în data de 15 iulie 2017, la Zalău pe platoul de marmură se va desfășura ”târgul barbar” și demosntrații ale trupelor de reenactment consacrate Lvdvs Memnii - Cluj, Nimfele Daciei - Zalău, Omnis Barbaria - Satu Mare și Geto-Dacii subcarpatici - Pitești, Deus Vulti - Oradea, Legio Dacica Apulum, Ponticus Getorum sau Lvdvs Tomitanvs - Constanța. Principalele momente ale zilei vor fi parada trupelor de reenactmant pe traseul Platou - Perla - Prefectură dar și atacul nocturn de la Porolissum.

În cea de a doua zi a festivalului, între orele 13.00-17.00 în incinta castrului roman de la Porolissum vor avea loc alte demonstrații de luptă, pe lângă formațiile prezentate deja vor mai evolua Legiunea VII Gemina, Legiunea V Alavdae, Legiunea IX Claudia, Vulturii din Călata, Cohorta I Praetoriana, Cohorta I Batavorum sau Vox Dacorum. Va avea loc și aici o paradă începând cu orele 16.30 pe traseul Amfiteatru - Porta Praetoria, iar momentul zilei va fi reprezentat de marea confruntare ce reconstituie revolta barbarilor și riposta romană. 

Un teaser al festivalului poate fi urmărit aici.



Tenaris Cine Latino - 11-13 iulie 2017
Tradiționalul festival de film latino va avea loc și în acest an în orașele Zalău, Călărași și Cîmpina, acolo unde compania TenarisSilcotub are unități de producție. La Zalău, cele trei zile de proiecții, aduc în fața cinefililor filme românești dar și sud-americane după următorul program:
  • 11 iulie 2017, ora 22.00: Vara s-a sfârșit (România) - parcul central, amfiteatru;
  • 12 iulie 2017, ora 17.00: Afacerea est (Romania) - clădirea Transilvania;
  • 12 iulie 2017, ora 19.00: Cetățeanul de onoare (Argentina) - clădirea Transilvania;
  • 12 iulie 2017, ora 22.00: Complet străin (Italia) - parcul central, amfiteatru;
  • 13 iulie 2017, ora 17.00: Cinema, mon amour (România) - clădirea Transilvania;
  • 13 iulie 2017, ora 19.00: Pe culmile iubirii (venezuela) - clădirea Transilvania;
  • 13 iulie 2017, ora 22.00: Câini (România) - parcul central, amfiteatru;


Tabăra la Centru - 24-28 iulie 2017
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj vine în întâmpinarea tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, printr-o serie de activități educativ-recreative ce se vor desfășura în perioada 24-28 iulie, între orele 8-16 la sediul instituției.

Participanții la tabără vor putea opta pentru cursuri de pictură, dans popular, meșteșuguri tradiționale sau vor putea viziona filme. Tabăra este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac până cel târziu în 20 iulie 2017 la secretariatul instituției. Relații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0260-612870 sau 0727-341437

Sărbătoarea satului Bulgari - 30 iulie 2017
Cu prilejul aniversării a 640 de ani de la prima atestare documentară (1377) și împlinirea a 470 de ani de la construcția bisericii de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (1547), comunitatea localnicilor grupați în jurul proiectului ”Hai la Bulgari” organizează Sărbătoarea Satului.

În programul evenimentelor este cuprinsă lansarea cărții colective ”Bulgari - o istorie sentimentală” coordonată de doamna Florica Pop. Pentru iubitorii tradițiilor autentice nu va lipsi ”Danț, ca la Bulgari” - eveniment ce va avea loc la Caminul Cultural din localitate.

Toți cei care vor să dea o mână de ajutor pentru buna organizare a evenimentului, sunt rugați să o facă folosind contul creat special în acest sens:

IBAN RO05 RZBR 0000 0600 1943 2895 
deschis la Raiffaisen Bank, titular dl Ionel Hudin.


Pentru informații suplimentare urmăriți pagina de facebook Hai la Bulgari.




Tabăra de pictură Iaz - 31 iulie - 6 august 2017
În cadrul mirific al Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz, se va desfășura a XVIII-a ediție a Taberei de Pictură ”Icoana din sufletul meu”. Sub îndrumarea Ligiei Bodea, copii vor învăța să picteze icoane pe sticlă.
În tabără vor avea loc și alte activități recreative cum ar fi: participarea la slujba de duminică, drumeții ghidate în locurile cu potențial turistic din zonă (Mlaștina de la Iaz, Tusa - izvoarele Barcăului, Făgetu etc). Tabăra este organizată de Asociația ”Alexandra Etno Iaz”.




Ziua Cânepii - Jibou/Grădina Zmeilor - 4-7 august 2017
Pentru al treilea an consecutiv, la inițiativa doamnei Leontina Prodan, se va desfășura în județul Sălaj Ziua Cânepii. Programul anunțat de organizatori va fi următorul:

  • 4 august 2017, orele 9-14: la Grădina Botanică ”Vasile Fati” Jibou va avea loc o întâlnire între investitori, cultivatori și procesatori de cânepă;
  • 5-7 august 2017: la Gâlgău Almașului, în rezervația naturală Grădina Zmeilor se vor desfășura activități culturale și educative, ateliere de lucru și demonstrative de cusut, brodat, țesut, jucării textile, zidărie de cânepă etc; va avea loc un târg al meșterilor populari autentici, întreprinzători în domeniul agriculturii, dezbateri cu oamenii satelor despre importanța reluării culturii și procesării inului și a cânepii;
Cu acestă ocazia va fi prezentat proiectul-concept START - Școala Tehnică de Arte Românești Tradiționale




Fii Marinului - 19-20 august 2017
După succesul evenimentului de anul trecut ”Nunta la Marin” și după seria de documentare video prin care Patricia Toma a promovat tradițiile autentice din zona localității Marin, în acest an, timp de 2 zile (19-20 august) vor avea loc o serie de activități:

  • 19 august 2017: se încearcă îmbinarea utilului cu plăcutul pentru a afla împreună secretele vieții la țară:
    • de ce era cânepa atât de importantă în viața țăranului și cum reușea să obțină fibră din plante; 
    • de ce i se spune cânepii "planta miraculoasă"; 
    • cum se realiza socializarea între membrii comunității, cum se ajutau între ei; 
    • cum se legau prietenii și se creau povești de dragoste la petrecerile din sat; 
    • sentimentele unei tinere de 17 ani, povestite de protagonistă, după 56 de ani; 
  • 20 august 2017: cea de-a doua zi le este dedicată celor mai aventuroși care se încumetă să pornească în căutarea bisericilor de lemn sălăjene, pe bicicletă. 

Înscrierile pentru traseul bisericilor de lemn se fac la numărul de telefon: 0743534050 sau adresa de mail: patriciamarina.tomas@gmail.com (locurile sunt limitate)



Ecouri Meseșene - 25 - 27 august 2017
În acest an va avea loc cea de a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene”. Organizatorii, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj caută în acestă perioadă voluntari care să ajute la organizatea festivalului. Condiții minime: spirit organizatoric, cunoașterea limbii engleze, prezență agreabilă. Studiile superioare constituie un avantaj. Dosarele celor interesați se depun la sediul instituției până cel târziu în 7 august 2017. Relații suplimentare pot fi obținute la la numărul de telefon 0727341437. Vom reveni cu informații legate de programul festivalului. 





Un comentariu:

  1. ati omis "Dansul la sura" din Sag,care e deja la a 2a editie.Va fi in data de 3 septembrie

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...