Demersul de a-l evoca și omagia pe Alesandru Papiu Ilarian la Zalău, a pornit de la un grup de profesori de la Colegiul Tehnic ce-i poartă numele. Era firesc, ca la împlinirea a 190 de ani de la nașterea patronului spiritual al școlii și la împlinirea a 140 de ani de la moartea acestuia, să aibă loc la Zalău o serie de manifestări dedicate acestuia. Practic în intervalul cuprins între 27 septembrie și 23 octombrie 2017, au avut loc sau urmează să aibă loc, evenimente menite să marcheze acest moment cu dublă semnificație. Nu aveam voie să ratăm momentul, unul asemănător ca semnificație având loc fie peste cinci ani, în 2022 (195 de ani de la naștere și 145 de ani de la moarte) sau abia în 2027 (200 de ani de la naștere și 150 de ani de la moarte). Dar până atunci, toamna anului 2017 este un bun prilej de a evoca viața și activitatea ilustrei personalități.
 |
| Bustul lui Alesandru Papiu Ilarian (I.Mihele, 1993) |
În anul nașterii lui Papiu Ilarian, localitatea era parte a comitatului Szolnok-Doboka, comitat din Regatul Ungariei format pe structura comitatului medieval din componența Transilvaniei Solnocul Interior (Belső-Szolnok vármegye). În monografia comitatului Szolnok-Doboka (Kádár József: Szolnok-Dobokavármegye Monographiéja, Deésen, 1900) este amintită biserica greco-catolică cu hramul sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, construită în 1784 în partea de sus a satului. Sunt amintiți de asemenea preoții (greco-catolici) Pap, Flórián, Bogye și Boksa. Este amintit și faptul că preoții țin registre de stare civilă din 1826.
Când s-a născut Alesandru Papiu Ilarian? Care a fost numele real?
Într-un astfel de registru, în 1827, ar trebui să fie înregistrat și Alesandru Papiu Ilarian. Toate sursele biografice indică locul nașterii ca fiind Bezded, iar data nașterii ca fiind 27 septembrie 1827. Registrul de stare civilă ale localității - ținute așa cum am văzut începând cu anul 1826 - păstrate la Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale, sunt roase de vreme și de atâtea răsfoiri. Este împărțit în trei părți: ”Protocolul botezaților”, ”Protocolul cununaților” și respectiv ”Protocolul morților”. Formularele tipizate sunt scrise cu caractere slavone, însă formularea este în limba română. Cu minime cunoștințe de limba rusă de exemplu, poți buchisi sau poți chiar citi rubricile formularului. Pentru ”Protocolul botezaților” rubricile sunt: ”Anul luna și ziua”, ”Preotul botezător”, ”Pruncul botezat și miruit”, ”Părinții pruncului”, ”Nănașii”. Mai sunt trei rubrici la final, care sunt aproape indescifrabile.
În acest registru, preoții notau datele respective, scriind de mână, fie cu caractere latine, fie cu caractere slavone ori chiar maghiare. Așa că nu trebuie să fii surprins de faptul că uneori numele unei persoane este scris pe jumătate cu caractere slavone și pe jumătate cu caractere latine; cum de asemenea nu trebuie să fii surprins să vezi nume scrise în limba maghiară - cum ar fi János în loc de Ioan.
În jurul anului care ne interesează - 1827 - în Principatele Române se folosea alfabetul chirilic vechi (până la 1830). Între 1830 și 1862 s-a folosit alfabetul chirilic nou, pentru ca în 1862 prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza să se treacă definitiv la alfabetul latin. Influențele privind scrierea s-au propagat și dincoace de Carpați, în Transilvania. Sunt cunoscute revistele și ziarele românilor transilvăneni, cum ar fi ”Gazeta de Transilvania” cu suplimentul ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, ce erau editate în limba română cu caractere chirilice.
 |
| Primul număr al revistei Foaie pentru minte, inimă și literatură. 5 ianuarie 1852 |
 |
| frontispiciul Gazetei de Transilvania, 12 martie 1838 |
- ”Ziua luna și anul” - 1827, Sept, 27 (cifra 7 de la final nu este evidentă, însă următoarea înregistrare din protocol este din data de 29 septembrie, iar data anterioară este din 19 septembrie);
- ”preotul botezător” - Paroh D... Cserny.(cuvântul ”Paroh” este scris cu caractere chirilice, iar numele este greu de citit);
- ”pruncul botezat și miruit” - Maruzian Sandor
- ”părinții pruncului” - Marizian Ioan Bucur (?) Pop es Anika
- ”nănașii” - Kocsis Vintze es Savifele
 |
| Pagina din Protocolul Botezaților parohiei Bezded, unde apare înregistrarea nașterii lui Maruzian Sandor sursa foto: Fondul Parohiei Greco-Catolice Bezded, Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale |
 |
| 1827 sept 27 - Maruzian Sandor. Sursa foto: Fondul Parohiei Greco-Catolice Bezded, Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale |
În următoarea rubrică (probabil referitoare la religie) apare GC (greco - catolică ?), iar în ultimele două rubrici, cu acceași cerneală roșie apar câteva litere greu de descifrat. Trebuie precizat că acestă înregistrare este completă, adică toate rubricile sunt completate, față de alte înregistrări de pe aceeași pagină sau de pe alte pagini unde ultimele rubrici sunt de cele mai multe ori necompletate.
Dacă răsfoiești paginile, fie dai de lunile anterioare sau de anul anterior 1826, fie dai de înregistrările din lunile octombrie - decembrie ale anului 1827. Căutând în aceste rubrici, nu vei găsi nicăieri o înregistrare cu numele Alesandru / Alexandru Papiu (sau Pap / Pop). Singura înregistrare care se potrivește ca și datare, este acesta, scrisă cu cerneală roșie. Însă aici, scrie foarte clar: ”pruncul botezat și miruit este Maruzian Sandor”.
Să fi avut Papiu Ilarian numele real de Maruzian? Să fi fost înfiat de preotul Pop (sau Pap)? Interesant este faptul că în înregistrările anterioare, în același an 1827, la rubrica referitoare la ”preotul botezător” apare numele Maruzian Ioan sau Maruzian Ioannes. Pe Wikipedia (o sursă nu tocmai de încredere) apare acestă informație bizară, cum că numele real al lui Alesandru Papiu Ilarian ar fi fost Maruzian și că ar fi fost fiul vitreg al preotului Pop originar din Budiul de Câmpie (azi localitatea Papiu Ilarian).
Curios este și faptul că niciun biograf al lui Papiu Ilarian, nu amintește nimic despre înregistrarea din ”matricola botezaților” de la Bezded. Fără a avea competențele necesare în acest domeniu, ne este greu să facem presupuneri sau să avansăm ipoteze. Acest aspect ar putea fi lămurit în anii următori de către istoricii interesați de subiect.
Curios este și faptul că niciun biograf al lui Papiu Ilarian, nu amintește nimic despre înregistrarea din ”matricola botezaților” de la Bezded. Fără a avea competențele necesare în acest domeniu, ne este greu să facem presupuneri sau să avansăm ipoteze. Acest aspect ar putea fi lămurit în anii următori de către istoricii interesați de subiect.
Nici data nașterii nu este foarte clară. În unele surse biografice apare ca dată a nașterii 27 septembrie / 9 octombrie 1827. Asta se explică prin faptul că raportarea se face la stilul vechi (27 septembrie în calendarul iulian), respectiv la stilul nou (9 octombrie în calendarul gregorian). Regatul Ungariei adoptase stilul nou cu câteva secole înainte, dar Regatul Româniai trece de la stilul vechi la stilul nou doar în 1919 după Unire, când ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919. De aceea, românii din Transilvania și din Ungaria foloseau atât stilul nou folosit în mod oficial de țara în care trăiau) cât și stilul vechi (folosit de românii din regatul României). Sunt elocvente exemplele în care ziare românești care apăreau la Budapesta sau în Transilvania aveau pe frontispiciu data marcată în ambele stiluri. Chiar și actul Unirii de la Alba Iulia are trecută data de 18 Noembrie / 1 decembrie 1918.
Nu este însă foarte clar în ce stil se țineau evidențele de stare civilă de către preoții greco-catolici din Transilvania. Am fi tentați să credem că, prin apartenența la religia catolică, datele erau trecute în stil nou. Iar actele oficiale în relație cu statul - registrele de stare civilă intră în această categorie - erau datate după stilul nou. Așadar 27 septembrie 1827, ziua de naștere a lui Alesandru Papiu Ilarian este pe stil nou.
De la Maruzian la Papiu Ilarian
Așa cum am văzut, legătura lui Alesandru Papiu Ilarian cu Sălajul este una de scurtă durată. În 1827 sau 1828, părintele adoptiv, preotul Pap / Pop primește parohia din localitatea natală Budiul de Câmpie (Mezőbodon). Se știe că cel ce avea să devină ideologul Revoluției Române de la 1848 - Alesandru Papiu Ilarian - și-a făcut studiile primare în Budiul de Cîmpie, iar studiile gimnaziale la Colegiul Reformat din Târgu Mureș. Aici, în matricolele colegiului, apar alte elemente referitoare la nume și la anul nașterii.
În lucrarea ”Centenarul (1827-1927) nașterii și semicentenarul (1877-1927) morții neobositului istoriograf Alexandru Papiu Ilarian” apărută la Tipografia ”Ardeleana” Tg._Mureș în anul 1930, sub semnătura prof. I.Bojoru este reprodusă foaia matricolă a elevului Alexander Pap ”Val[achus] ex M[ező] - Bodon Com. Thorda” (român din Budiul de Câmpie, comitatul Turda). Numele tatălui este Ioannes Parochus (Ioan preotul) ceea ce confirmă prenumele și ocupația tatălui (adoptiv). Sunt ceva probleme cu vârsta și implicit cu anul nașterii. Astfel, în anul școlar 1838/1839 Papiu Ilarian era înregistrat ca având vârsta de 14 ani, la fel și în anul 1839/1840. În continuare avem 15 ani în anul școlar 1840/1841, 16 ani în anul școlar 1841/1842 și 17 ani în anul școlar 1842/1843. Logic ar fi să credem că vârsta de 14 ani în anul școlar 1838/1839 este eronată și că vârsta corectă ar fi trebuit să fie 13 ani. Chiar și așa, dacă scădem din 1838 vârsta de 13 ani ajungem la anul nașterii 1825.
Prenumele s-a transformat din ungurescul Sandor - așa cum apărea în protocolul botezaților din Bezded - în latinescul Alexander. Iar numele s-a transformat din Maruzian în Pap. Este plauzibil să credem că odată acceptată ideea că preotul Ioan Pop îi era tată adoptiv, înregistrarea în actele școlare să se facă cu numele de Alexandru Pop, sau așa cum apare în latinește Alexander Pap. Trecerea din românescu Pop în ungurescul Pap (pronunțat ”Pop”) se poate explica prin faptul că încă ne aflăm în Regatul Ungariei.
 |
| Matricola Colegiului Reformat Tg.Mureș. Sursa foto: ”Centenarul nașterii și semicentenarul morții neobisitului istoriograf Alexandru Papiu Ilarian. Tipografia ”Ardeleana” Tg.-Mureș, 1930 |
Unele surse amintesc că ulterior, pe vremea studiilor liceale la Liceul Piarist din Cluj, după moda elevilor români, ca o reacție la încercările autorităților de maghiarizare forțată, și-a schimbat numele în Papiu și și-a luat supranumele de Ilarian. Acest supranume provine din faptul că pe tatăl lui (alții sunt depărere că pe un strămoș din partea tatălui) îl chema și Bucur; iar Bucurie - Hilarius duce spre Hilarianus, fiul lui Bucur iar de aici spre Ilarian - după modelul cognomenului latin.
Alexandru sau Alesandru?
Nici aici lucrurile nu par a fi clare. Am văzut deja că în matricolele de la Oșorhei / Târgu Mureș apare cu numele Alexander (scris cu ”x”). Astăzi, dacă cauți pe internet vei găsi mai multe referințe în care apare cu prenumele Alexandru. Pe de altă parte sunt trei școli (licee) care-i poartă numele în țară: unul este la Zalău - Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian”, altul este la Târgu Mureș - Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” și cel de-al treilea este la Dej - Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian”. Așa cum se poate observa, doar liceul din Zalău are în denumire prenumele patronului spiritual scris Alesandru (cu ”s”). Până la urmă care este forma corectă?
Un posibil răspuns la acestă întrebare poate fi dat de modul în care însuși Papiu Ilarian își scria numele. Pentru asta ar trebui răsfoită presa vremii, acolo unde a publicat diferite articole, sau ne puetm uita pe coperțile cărților scrise de el.
În prima publicație la care a scris - ”Diorile” (”Zorile”) apărută la Cluj în decembrie 1845 se semna A.Pop. Era în perioada în care era elev la Liceul romano-catolic din Cluj. Mișcarea românilor grupați în jurul revistei ”Zorile” avea să anticipeze mișcările revoluționare de la 1848. Câțiva ani mai târziu, aflat în miezul evenimentelor, scrie în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” (nr.13, luni 29 martie 1848) articolul ”Adresele din M.Oșorhei” pe care-l semnează A.Papiu Ilarianu cancelistu romanu dela tabla.
După înfrângerea Revoluției de la 1848 - în tragicele evenimente a murit prin spânzurare lângă Turda și tatăl său, preotul Ioan Pop, în martie 1849 - Alesandru Papiu Ilarian era ”cap de familie”. A solicitat o bursă de la fundația Ramonțai pentru continuarea studiilor la Viena, dar până la primirea ei, primește un avans de 100 de florini de la Timotei Cipariu. A mai primit bani de la episcopul Șaguna și de la Avram Iancu. La Viena, încearcă să se înscrie la universitate dar îi este greu să dovedească că Alesandru Papiu Ilarian este una și aceeași persoană cu Alexandru Pop, fiul preotului Ioan Pop din Budiul de Câmpie.
Aici la Viena, scrie o istorie în două volume a românilor. ”Istoria Romanilor din Dacia Superioară” (tom.I și II) (1851-1852). Pe coperta acestor volume apărea cu numele A.Papiu Ilarianu.
În anul 1850, Împăratul Francisc Iosif, decide să decoreze 65 de români, revoluționari de la 1848, cu ”Crucea de Argint”. Între românii ardeleni aflați în capitala imperiului, s-a stârnit o polemică cu privire la acceptarea acestor decorații. Până la urmă Papiu Ilarian a acceptat decorarea dar printr-o declarație scrisă afirmă ”...eu nu voi purta și nici nu voi putea purta acest semn de bucurie, oferit mie cu atâta bunăvoință, până când, ameliorându-se soarta națiunii mele, nu voi avea cauză a mă bucura”. În numerele 1 și 2 / 1903 ale revistei Luceafărul ce apărea la Budapesta (în format digital se găsesc aici și aici) dr. Ioan Rațiu publică un interesant articol pe această temă. În numărul 4/1903 al aceleiași reviste, Vasile Pârvan reia tema, corectând și completând unele informații din articolul lui Ioan Rațiu (revista poate fi citită în format digital aici). Din toate aceste informații, ce ar merita un articol mai amplu, rezultă că însuși Alesandru Papiu Ilarian se semna Alexandu Ilarian Papiu m.p, Romanu din Trannia auditoriu de drepturi la Universitatea din Viena.
Alesandru Papiu Ilarian obișnuia să folosească și pseudonime în semnarea diferitelor articole. Iată de exemplu pseudonimul ALPAILA un Sărsăilă din Ardeal (articolul ”neologismul” în Foaie pentru minte, inimă și literatură, 1852) ce provenea din primele litere ale numelui AL (Alesandru), PA (Papiu) ILA (Ilarian);
În 1854, în ziua de 10 ianuarie, obține titlul de doctor în drept al Universității din Padova. Lucrarea sa de doctorat avea o copertă pe care scria: ”Tesi che Alessandro Papiu di Transilvania se propone difendere nella publica sua promozione al grado din DOTTORE IN AMBE LE LEGGI sella Imp.regia Universita di Padova.” Așadar, numele lui Papiu era trecut Alessandro Papiu.
După finalizarea studiilor universitare, în 1855 Al.Papiu Ilarian ajunge profesor la Iași. Rămâne în funcție până în anul 1858. Apoi în anul 1863 este ministru al justiției și ad-interim la controlul de stat în guvernul de la București al lui Mihail Kogălniceanu (Papiu Ilarian devenea astfel primul romând transilvănean, membru al unui guvern de la București). În anii următori, semnează mai multe articole în presa românească, semnându-le cu numele lui complet sau cu diferite pseudonime: A.Papiu Ilarianu (în articolul ” Gramatica lui Șincai și epistola lui către Ioan Lipszky, Berlin, 1 febr.1860); BUCUR (articolul ”Garibaldi și Klapka către Români” - în Românul nr.261-162/18-19 sept. 1861); A.Papiu Ilarianu advocat (articolul ”Nihil Sine Populo” în Românul nr.1/19-20 Brumărel, 1870).
Sunt suficiente exemple din care rezultă clar, că însuși Papiu Ilarian își scria prenumele Alesandru (cu ”s”) în toate articolele sau cărțile scrise de el.
Portretele lui Papiu Ilarian
Sunt cunoscute relativ puține portrete ale lui Alesandru Papiu Ilarian. Chiar și la o căutare de imagini pe motorul de căutare Google, vor fi afișate doar 3-4 portrete diferite.
Una dintre puținele informații referitoare la această problemă o găsim în lucrarea lui Corneliu Albu - ”Alesandru Papiu Ilarian” apărută la Editura științifică și enciclopedică București 1977. În capitolul al XIV-lea ”Semne de recunoștință”. cercetătorul prezintă o parte din dezbaterile Societății ”Transilvania” dedicate păstrării memoriei întemeietorului acesteia. Inițial s-a dorit ridicarea la București a unei statui a lui Papiu Ilarian, propunerea în acest sens fiind respinsă. S-a optat pentru realizarea unui bust de marmură albă care ”să nu depășească jumătate mărimea naturală”. În ședința din 29 martie 1878, A.T. Laurian a pledat pentru un ”portret colorat” în locul unui bust. Pentru executarea acestui portret s-a prevăzut suma de 400 lei pentru bugetul anului 1879.
Este posibil ca ”portretul colorat” despre care vorbea A.T. Laurian, să fie cel aflat astăzi în colecția Muzeului ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Câmpina. Portretul datează din 1879 și este realizat în tehnica ulei pe pânză de către M.Spirescu. Conform fișei întocmite de CIMEC (Institutul Național al Patrimoniului) în lista bunurilor culturale mobile, este descris astfel portretul color al lui Papiu Ilarian: ”portret bust reprezentat din față, cu chipul ușor întors spre dreapta, pe fond brun vibrat. Personajul este redat la vârsta maturității, chipul cu păr și barbă neagră, înveșmântat în costum de ceremonie negru, cu cămașa și fundă albă.”
Acest portret a stat la baza altui portret realizat de către Tudorici Flore, posibil în anul 1993 (?), ce se află în sala profesorală a Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău.
În afara acestor portrete color, mai există unele alb-negru. Pe pagina de wikipedia dedicată lui Alesandru Papiu Ilarian apar două portrete alb-negru, primul fiind o reproducere a ilustratei din cartea istoricilor Constantin C.Giurescu și Dinu C. Giurescu - ”Scurtă istorie a românilor - pentru tineri îndeosebi” apărută la București în 1977.
Acest portret apare și în lucrarea profesorului I. Bojoru apărută la Tg.Mureș în anul 1927. În medalionul cu portretul lui papiu Ilarian se vede clar monograma autorului ”TS”, însă identificarea acestuia este dificilă.
De altfel și cartea lui Corneliu Albu - ”Alesandru Papiu Ilarian”, Editura științifică și enciclopedică, București 1977, are pe copertă un medalion cu portretul lui Papiu Ilarian în varianta care se găsește și în cartea istoricilor Giurescu. În plus față de acestă reprezentare, cartea lui Corneliu Albu conține o fotografie a lui Papiu Ilarian ”dăruită Bibliotecii Academiei Române de d-na Melania Teodorescu, strănepoata istoricului”.
În fine, ultimul portret cunoscut al lui Papiu Ilarian apare pe site-ul Muzeului Național de Istorie al României (MNIR) la rubrica ”Galeria Portretelor” Nu este precizat autorul, iar sursa fotografiei este revista istoriei ”Istorie și civilizație”.
Concluzii
O personalitate de talia lui Alesandru Papiu Ilarian merită mai mult decât articolul de față. Nu ne-am propus să realizăm o biografie completă, au făcut-o numeroși istorici și biografi de-a lungul celor 140 de ani scurși de la moartea acestuia. Ar trebui lămurite unele aspecte neclare din biografia sa, de exemplu ipoteza conform căreia Papiu Ilarian ar fi fost fiul vitreg al preotului Ioan Pop din Bezded. Și chiar dacă legătura lui cu Sălajul este una de scurtă durată, faptul că la Zalău se află două busturi ale acestuia sunt motive în plus pentru a-i cunoaște în detaliu viața și activitatea. Cu atât mai mult cu cât tinerii de astăzi au nevoie de modele de urmat.
Bibliografie:
1. I.Bojoru - Centenarul (1827-1927) nașterii și semicentenarul (1877-1927) morții neobositului istoriograf Alexandru Papiu Ilarian, Tipografia Tg.-Mureș, 1930;
2. Corneliu Albu - Alesandru Papiu Ilarian, Ed.Științifică și enciclopedică, București 1977;
3. Protocolul botezaților din parohia Bezded, document aflat în fondul Parohiei Greco-Catolice Bezded, Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale
4. Gheorghe Chende-Roman - Dicționarul etimologic al localităților din județul Sălaj, Editura SILVANIA, Editura CAIETE SILVANE, 2006;
5. Kádár József - Szolnok-Dobokavármegye Monographiéja, Dej, 1900;
6. Colecția revistei ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, anul 1848, Biblioteca Digitală BCU ”Lucian Blaga”Cluj-Napoca (http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/10010)
7. Colecția revistei ”Luceafărul”, anul 1850, Biblioteca Digitală BCU ”Lucian Blaga”Cluj-Napoca
(http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/luceafarul/1903.html)
Un posibil răspuns la acestă întrebare poate fi dat de modul în care însuși Papiu Ilarian își scria numele. Pentru asta ar trebui răsfoită presa vremii, acolo unde a publicat diferite articole, sau ne puetm uita pe coperțile cărților scrise de el.
În prima publicație la care a scris - ”Diorile” (”Zorile”) apărută la Cluj în decembrie 1845 se semna A.Pop. Era în perioada în care era elev la Liceul romano-catolic din Cluj. Mișcarea românilor grupați în jurul revistei ”Zorile” avea să anticipeze mișcările revoluționare de la 1848. Câțiva ani mai târziu, aflat în miezul evenimentelor, scrie în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” (nr.13, luni 29 martie 1848) articolul ”Adresele din M.Oșorhei” pe care-l semnează A.Papiu Ilarianu cancelistu romanu dela tabla.
 |
| Prima parte a articolului ”Adresele din M.Oșorhei” scris cu caractere chirilice în nr.13 / 1848 al revistei Foaie pentru minte, inimă și literatură |
 |
| Finalul articolului cu semnătura A Papiu Ilarianu |
Aici la Viena, scrie o istorie în două volume a românilor. ”Istoria Romanilor din Dacia Superioară” (tom.I și II) (1851-1852). Pe coperta acestor volume apărea cu numele A.Papiu Ilarianu.
În anul 1850, Împăratul Francisc Iosif, decide să decoreze 65 de români, revoluționari de la 1848, cu ”Crucea de Argint”. Între românii ardeleni aflați în capitala imperiului, s-a stârnit o polemică cu privire la acceptarea acestor decorații. Până la urmă Papiu Ilarian a acceptat decorarea dar printr-o declarație scrisă afirmă ”...eu nu voi purta și nici nu voi putea purta acest semn de bucurie, oferit mie cu atâta bunăvoință, până când, ameliorându-se soarta națiunii mele, nu voi avea cauză a mă bucura”. În numerele 1 și 2 / 1903 ale revistei Luceafărul ce apărea la Budapesta (în format digital se găsesc aici și aici) dr. Ioan Rațiu publică un interesant articol pe această temă. În numărul 4/1903 al aceleiași reviste, Vasile Pârvan reia tema, corectând și completând unele informații din articolul lui Ioan Rațiu (revista poate fi citită în format digital aici). Din toate aceste informații, ce ar merita un articol mai amplu, rezultă că însuși Alesandru Papiu Ilarian se semna Alexandu Ilarian Papiu m.p, Romanu din Trannia auditoriu de drepturi la Universitatea din Viena.
 |
| Începutul articolului semnat de dr. Ioan Rațiu în revista ”Luceaferul” nr.1/1850 ce apărea la Budapesta |
În 1854, în ziua de 10 ianuarie, obține titlul de doctor în drept al Universității din Padova. Lucrarea sa de doctorat avea o copertă pe care scria: ”Tesi che Alessandro Papiu di Transilvania se propone difendere nella publica sua promozione al grado din DOTTORE IN AMBE LE LEGGI sella Imp.regia Universita di Padova.” Așadar, numele lui Papiu era trecut Alessandro Papiu.
După finalizarea studiilor universitare, în 1855 Al.Papiu Ilarian ajunge profesor la Iași. Rămâne în funcție până în anul 1858. Apoi în anul 1863 este ministru al justiției și ad-interim la controlul de stat în guvernul de la București al lui Mihail Kogălniceanu (Papiu Ilarian devenea astfel primul romând transilvănean, membru al unui guvern de la București). În anii următori, semnează mai multe articole în presa românească, semnându-le cu numele lui complet sau cu diferite pseudonime: A.Papiu Ilarianu (în articolul ” Gramatica lui Șincai și epistola lui către Ioan Lipszky, Berlin, 1 febr.1860); BUCUR (articolul ”Garibaldi și Klapka către Români” - în Românul nr.261-162/18-19 sept. 1861); A.Papiu Ilarianu advocat (articolul ”Nihil Sine Populo” în Românul nr.1/19-20 Brumărel, 1870).
Sunt suficiente exemple din care rezultă clar, că însuși Papiu Ilarian își scria prenumele Alesandru (cu ”s”) în toate articolele sau cărțile scrise de el.
Portretele lui Papiu Ilarian
Sunt cunoscute relativ puține portrete ale lui Alesandru Papiu Ilarian. Chiar și la o căutare de imagini pe motorul de căutare Google, vor fi afișate doar 3-4 portrete diferite.
Una dintre puținele informații referitoare la această problemă o găsim în lucrarea lui Corneliu Albu - ”Alesandru Papiu Ilarian” apărută la Editura științifică și enciclopedică București 1977. În capitolul al XIV-lea ”Semne de recunoștință”. cercetătorul prezintă o parte din dezbaterile Societății ”Transilvania” dedicate păstrării memoriei întemeietorului acesteia. Inițial s-a dorit ridicarea la București a unei statui a lui Papiu Ilarian, propunerea în acest sens fiind respinsă. S-a optat pentru realizarea unui bust de marmură albă care ”să nu depășească jumătate mărimea naturală”. În ședința din 29 martie 1878, A.T. Laurian a pledat pentru un ”portret colorat” în locul unui bust. Pentru executarea acestui portret s-a prevăzut suma de 400 lei pentru bugetul anului 1879.
Este posibil ca ”portretul colorat” despre care vorbea A.T. Laurian, să fie cel aflat astăzi în colecția Muzeului ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Câmpina. Portretul datează din 1879 și este realizat în tehnica ulei pe pânză de către M.Spirescu. Conform fișei întocmite de CIMEC (Institutul Național al Patrimoniului) în lista bunurilor culturale mobile, este descris astfel portretul color al lui Papiu Ilarian: ”portret bust reprezentat din față, cu chipul ușor întors spre dreapta, pe fond brun vibrat. Personajul este redat la vârsta maturității, chipul cu păr și barbă neagră, înveșmântat în costum de ceremonie negru, cu cămașa și fundă albă.”
 |
| Portretul lui Alesandru Papiu Ilarian. Autor: M.Spirescu, 1879 Sursa foto: www.clasate.cimec.ro |
În afara acestor portrete color, mai există unele alb-negru. Pe pagina de wikipedia dedicată lui Alesandru Papiu Ilarian apar două portrete alb-negru, primul fiind o reproducere a ilustratei din cartea istoricilor Constantin C.Giurescu și Dinu C. Giurescu - ”Scurtă istorie a românilor - pentru tineri îndeosebi” apărută la București în 1977.
 |
| Portretul lui Papiu Ilarian așa cum apare în cartea istoricilor D=Constantin și Dinu C.Giurescu |
 |
| Portretul lui Papiu Ilarian reprodus în lucrarea prof. Bojor |
 |
| Fotografie aflată în colecția Bibliotecii Academiei Române |
 |
| Portret al lui Papiu Ilarian aflat în colecțșia MNIR |
O personalitate de talia lui Alesandru Papiu Ilarian merită mai mult decât articolul de față. Nu ne-am propus să realizăm o biografie completă, au făcut-o numeroși istorici și biografi de-a lungul celor 140 de ani scurși de la moartea acestuia. Ar trebui lămurite unele aspecte neclare din biografia sa, de exemplu ipoteza conform căreia Papiu Ilarian ar fi fost fiul vitreg al preotului Ioan Pop din Bezded. Și chiar dacă legătura lui cu Sălajul este una de scurtă durată, faptul că la Zalău se află două busturi ale acestuia sunt motive în plus pentru a-i cunoaște în detaliu viața și activitatea. Cu atât mai mult cu cât tinerii de astăzi au nevoie de modele de urmat.
Bibliografie:
1. I.Bojoru - Centenarul (1827-1927) nașterii și semicentenarul (1877-1927) morții neobositului istoriograf Alexandru Papiu Ilarian, Tipografia Tg.-Mureș, 1930;
2. Corneliu Albu - Alesandru Papiu Ilarian, Ed.Științifică și enciclopedică, București 1977;
3. Protocolul botezaților din parohia Bezded, document aflat în fondul Parohiei Greco-Catolice Bezded, Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale
4. Gheorghe Chende-Roman - Dicționarul etimologic al localităților din județul Sălaj, Editura SILVANIA, Editura CAIETE SILVANE, 2006;
5. Kádár József - Szolnok-Dobokavármegye Monographiéja, Dej, 1900;
6. Colecția revistei ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, anul 1848, Biblioteca Digitală BCU ”Lucian Blaga”Cluj-Napoca (http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/10010)
7. Colecția revistei ”Luceafărul”, anul 1850, Biblioteca Digitală BCU ”Lucian Blaga”Cluj-Napoca
(http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/luceafarul/1903.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu