joi, 27 mai 2021

Descoperire arheologică importantă în Sălaj

Recent, arheologii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău au făcut o descoperire extrem de importantă. În localitate Pericei, pe locul pe care se presupune că a existat o biserică care a fost distrusă cel mai probabil odată cu invaziile tătare din sec XVI, într-un cimitir medieval, a fost descoperit un mormânt ce se presupune că ar fi aparținut unui nobil local.

Mormântul unui cavaler în armură. Sursa foto: M.J.I.A. Zalău

Descoperirea este una importantă, fiind prima de acest fel pe teritoriul județului Sălaj. Practic, în caseta funerară a fost descoperit scheletul unui bărbat îmbrăcat în armură, iar în inventar au fost găsite buzdugan, sabie, pinteni, coif.

Interesant este și faptul că în cazul de față avem de a face cu o reînhumare, fapt confirmat atât de poziția corpului cât și de faptul că osemintele se află sub sicriul de cositor sau plumb care s-a aplatizat în urma trecerii vremii.

Sursa foto: Călin Pavăl - Reporter Pur și Simplu

Descoperirea a fost realizată de arheologii Timea Keresztes și Dan Băcueț din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, în urma unor săpături efectuate în zona fostei biserici. Săpăturile au fost începute în anul 2017, continuate în anul 2020 când s-a confirmat existența cimitirului din jurul fostei biserici. Iar acum, în data de 24 mai 2021 a fost descoperit acest mormânt.

Dan Băcueț: ”Avem de a face cu un membru al elitei nobiliare locale din secolul XVI. Este o descoperire extrem de importantă, unică în județul Sălaj. Chiar și la nivelul Transilvaniei sunt puține astfel de descoperiri. În 2020 am descoperit locul fostei biserici de a cărei existență se știa din documente și tradiție locală. Au fost reconstituit planul acestei biserici plecând de la șanțurile de scoatere a zidurilor. O parte din piatră a fost folosită la construirea actualei biserici ce datează din anul 1668. Că aici avem de a face cu o reînhumare rezultă din contextul stratigrafic al săpăturilor.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...