Nu sunt obtuz în gândire, sau cel puțin așa îmi place să cred. Iar de când suntem împărțiți în tabere, în "bule de confort", îmi place să-i înțeleg și pe ceilalți. Căci, din câte îmi dau seama, adevărul (dacă o fi existând un adevăr) e pe la mijloc. Adevărul e în "țara nimănui", e în " no man's land"-ul dintre noi.
Așa și cu pandemia, ce nu s-a sfârșit, degeaba încercăm să ne amăgim că ne-am reîntors la normalitate. Pandemia ne-a divizat și mai tare, ne-a înverșunat și mai mult, unii împotriva altora. De suferit, din cauza nebuniei noastre, am suferit însă cu toții. Fără să mă număr printre adepții teoriilor conspiraționiste -căci din punctul meu de vedere nu a fost nicio conspirație - m-am uitat și în tabăra opusă, a negaționiștilor. Cu atât mai mult că există și acolo oameni lucizi, unii intelectuali de marcă. Și până la urmă, în societatea liberal-umanistă a lumii Occidentale, orice voce se poate face auzită.
Am citit de curând două cărți ale unor autori binecunoscuți în lumea culturală europeană. Și chiar dacă nu sunt adeptul curentului pe care-l reprezintă, am avut curiozitatea și deschiderea necesară să-i citesc. Este vorba despre italianul Giorgio Agamben - unul dintre cei mai cunoscuți filozofi din ultimele decenii și de francezul de origine evreiască Bernard-Henri Lévy - unul din liderii mișcării "Noii filozofi" din anii '70.
"Corabia se scufundă și noi discutăm despre încărcătura ei" este citatul din Sf.Ieronim cu care se deschide cartea lui Agamben - "Epidemia ca politică" apărută în 2020 la Editura Alexandria Publishing House. Cartea este o colecție de texte scrise în timpul lunilor de stare de excepție din Italia, alături de câteva interviuri acordate tot în acea perioadă de început a pandemiei. Iată câteva titluri: "Distanțare socială", "Viața nudă", "Medicina ca religie", "Biosecuritate și politică", "Dreptul și viața", "Ce este frica". Liantul acestor eseuri este "Marea Transformare" pe care, din punctul de vedere al autorului, marile puteri încearcă să o impună.
Cealaltă carte, "Acest virus care ne smintește" a lui Bernard-Henri Lévy, apărută la editura Act și Politon, are ca laitmotiv viața. "O viață golită. O viață îngrozită de ea însăși și îngropată în viziune kafkiană, transformată în colonie penitenciară." Eseul este un fel de jurnal ancorat în gândirea intelectualității franceze, moștenitoare a ideilor republicane.
Acum, la "sfârșitul" pandemiei, lectura celor două cărți a avut darul de a rememora momentele halucinante prin care am trecut cu toții în ultimii doi ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu