Castelul Bay, între nepăsarea localnicilor și neputințele autorităților

Mă grăbesc să aștern câteva rânduri despre un ”monument istoric” – așa cum apare el în toate documentele oficiale. Graba este motivată de faptul că dacă aș mai aștepta câteva luni, aș fi nevoit să folosesc sintagma ”a fost odată un castel...” Monumentul cu pricina, amenințat cu dispariția, este o fostă reședință nobiliară situată în comuna martir Treznea din județul Sălaj. Castelul, aflat azi în stadiul de ruină, ce se degradează pe zi ce trece, a aparținut grofului Bay Ferenc care l-a părăsit doar cu câteva săptămâni înainte ca frontul celui de al doilea război mondial să ajungă în zonă. De atunci, de aproape 70 de ani, reprezintă o rană deschisă în centrul comunei Treznea.

Aici la Treznea, în data de 9 septembrie 1940, imediat după cedarea Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena, armata hortystă a masacrat 86 de civili nevinovați și a incendiat și distrus peste 35 de gospodării. Masacrul de la Treznea s-a produs, conform mărturiilor la instigarea grofului Bay Ferenc, care doar cu o zi înainte a participat la Zalău la primirea armatei hortyste. Acesta i-a sugerat comandantului Batalionului 22 Grăniceri Debrecen, lt. col. Ákosi să treacă cu unitatea sa prin Treznea. Groful avea resentimente față de o parte a populației românești din localitate care în urma exproprierii prin reforma agrară din 1921-1923 au primit loturi de casă din pământul lui. Despre masacrul din Treznea s-a scris mult și trebuie să se scrie pentru ca asemenea fapte să nu se mai repete niciodată. În data de 13 martie 1946, Tribunalul Poporului din Cluj îi declară criminali de război şi îi condamnă pe cei implicați în masacru, printre care și Bay Francisc, la pedeapsa capitală.

Placa de marmură la intrarea în localitatea martir Treznea

Monumentul martirilor din centrul satului Treznea

Castelul a fost construit la mijlocul secolul al XIX-lea. Are în componența sa două corpuri de clădire legate între ele de o reproducere a ”punții suspinelor” din Veneția. După părerea specialiștilor, un astfel de detaliu arhitectonic ar fi unic în România. Avocatul Călin Hîrza, care a vrut să cumpere castelul în 2009, a declarat pentru ziarul Adevărul că acesta ”... este unic, nu doar în Transilvania, ci în vechiul Imperiu Austro-Ungar. Era foarte bine păstrată blazoneria, atât Bay cât şi soţia sa fiind de viţă regală. Castelul, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, este în stil neo-baroc. Corpul familiei, care cuprindea şi birourile, era unit cu corpul în care locuia soţia printr-o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia. Unicitatea clădirii este reprezentată şi de faptul că stilul eclectismului neo-baroc, gotic, este amestecat cu acela mai nou, ţărănesc. Ţăranii, lucrând acolo, şi-au lăsat influenţa ancestrală în toate elementele”. Deși cei doi soți Bay proveneau din familii nobiliare, Ferenc era cu o treaptă mai sus decât soția sa, fapt pentru care corpul de clădire rezervat lui era mai mare. Pe fațada a ceea ce odinioară era partea mai înaltă a construcției se mai disting cele două blazoane nobiliare. De asemenea, clădirea din dreapta avea scări monumentale și un portal de factură romanică ornat prin trei rânduri de coloane corintice ce se continuă cu trei arce de cerc cu motive geometrice.

Castelul Bay, în anul 2009. Sursa foto: www.monumenteuitate.org

Castelul Bay în 2009 (vedere din spate). Sursa foto: www.monumenteuitate.org

Castelul Bay, vedere dinspre terenul de sport (2009). Sursa foto: www.monumenteuitate.org

După cel de-al doilea război mondial, castelul abandonat de către groful Bay Ferenc, a fost transformat în sediul CAP-ului, cămin cultural, cabinet medical uman şi cabinet sanitar-veterinar. În această postură clădirea a fost cât de cât întreținută, fiind în stare relativ bună. După construirea noului sediu al primăriei si a unui cămin cultural în satul Treznea şi, mai ales, după decembrie 1989, soarta castelului s-a înrăutățit. Odată cu desființarea CAP-urilor, castelul a fost abandonat. A fost revendicat de către moștenitorii grofului: în 1990 de către Bay Francisc și în 1998 de către nepotul Bay János György. Cererile de retrocedare au fost respinse pe motivul că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate persoanelor declarate criminali de război.

Castelul Bay (2009) - poarta principală. Sursa foto: www.monumenteuitate.org

Castelul Bay (2009) - detalii de arhitectură. Sursa foto: www.monumenteuitate.org

În 1991, castelul a fost inclus pe lista monumentelor istorice. Atunci, în perioada imediat următoare revoluției, o mulțime de monumente au fost introduse pe listă fără o fundamentare adecvată. Așa se face că acest castel apare de atunci ca fiind de categoria B. În prezent, castelul Bay figurează pe lista monumentelor istorice din 2010 întocmită de Ministerul Culturii, cu numărul de cod SJ-II-m-B-05134. Deși este declarat monument istoric și ar trebui, conform legii să beneficieze de un statut special, realitatea este cu totul și cu totul alta. Autoritățile județene, în special Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, s-au dovedit neputincioase în a găsi soluții viabile de conservare și punere în valoare a acestui complex arhitectural. Printre atribuțiile Direcției Județene pentru Cultură se numără verificarea stării de conservare a monumentelor declarate monument istoric, supravegherea aplicării legilor de către proprietarii acestora și de realizarea anuală a unei liste de priorități și de a face propuneri Ministerului Culturii pentru finanțarea lucrărilor de conservare. Însă, statutul de monument istoric de categorie B și banii puțini alocați în acest sens sunt piedici serioase în materializarea oricărei intenții de acest fel.

Castelul Bay (februarie 2013). Brazii împiedică privirea să vadă dezastrul

Celebra ”punte a suspinelor” (februarie 2013)

Portalul intrării principale încă mai stă în picioare (februarie 2013)

Castelul Bay, vedere din spate (februarie 2013)

Fațada corpului principal de clădire (februarie 2013)

Din anul 2002, castelul Bay aparține domeniului public al comunei Treznea, conform Anexei nr.56 la Monitorul Oficial al României nr.681 bis / 2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public Treznea. Conform acelui document, castelul situat în comuna Treznea la numărul 254 cu o suprafață construită de 800 mp și 6600 mp de teren, a fost preluat de către primăria Treznea în baza legii 18/1991. Autoritățile locale au abandonat pur și simplu castelul. Nu au fost de acord nici cu propunerea venită în anul 2009 din partea avocatului Călin Hîrza care a vrut să cumpere imobilul și să-l transforme în sediul Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templierilor din Ierusalim. Intenția era aceea de a înființa aici un centru de cercetări medievale, respectiv un muzeu care să evoce martiriul celor uciși la Treznea. Ba mai mult, în 2010 autoritățile locale au înaintat Ministerului Culturii și Patrimoniului Național propunerea de declasare a monumentului, adică scoaterea lui de pe lista care îl protejează, chiar și formal. Au fost invocate lipsa mijloacelor pentru întreținerea și conservarea acestuia dar și intenția edililor de a construi acolo un nou sediu al Primăriei și o bază sportivă. Ministerul Culturii a solicitat întocmirea unui dosar consistent din care să reiasă clar motivele pentru care se solicită declasarea, cerere care se pare că a speriat administrația locală care a renunțat la demers.

Vedere dinspre terenul de sport (februarie 2013)

Castelul Bay, vedere dinspre terenul de sport (februarie 2013)

Atât a mai rămas din scările monumentale de altădată (februarie 2013)

Este adevărat că la nivel local există resentimente, răni adânci lăsate de faptele reprobabile petrecute în 1940. Din punctul de vedere al urmașilor familiilor care au avut de suferit, castelul Bay ar trebui ras de pe fața pământului. Există un nucleu dur, din care face parte și doctorul Pușcaș - cetățean de onoare al comunei și personalitate marcantă a vieții medicale din România, unul din supraviețuitorii masacrului - care este adeptul acestei soluții radicale. Este de neconceput, din punctul lor de vedere, ca această clădire ce a aparținut autorului moral al masacrelor, să rămână în picioare.

Situația existentă la Treznea este complexă și, să recunoaștem, sensibilă. Însă aceasta nu este o scuză pentru faptul că imobilul se deteriorează pe zi ce trece. În 2009 un turn și un perete al castelului s-a dărâmat, un an mai târziu, în 2010 un alt turn a avut aceeași soartă. Lipsa de interes a autorităților locale, concretizate în faptul că nu există un paznic, a dus în repetate rânduri la furtul unor cărămizi de la baza pereților și inevitabil la dărâmarea acestora. Ba mai mult de atât, în 2011 s-a furat toată tabla de pe acoperișul clădirii. În aceste condiții, castelul se dărâmă câte puțin în fiecare zi. Personal am avut ocazia să-l văd în primăvara acestui an la diferență de două luni. Dacă la mijlocul lunii februarie peretele fațadei corpului de clădire dinspre terenul de fotbal mai era în picioare, la începutul lunii mai mai rămăsese doar jumătate din ceea ce era cândva portalul intrării principale. Pe zi ce trece, șansele de salvare ale castelului sunt din ce în ce mai mici, zidurile și ornamentele neogotice sau baroce devin moloz.

Ce a mai rămas din corpul principal de clădire (mai 2013)

Din portalul corpului principal a mai rămas doar jumătate (mai 2013)

Castelul Bay, vedere dinspre terenul de sport (mai 2013)

O poartă care nu duce nicăieri (mai 2013)

Replica ”punții suspinelor” (mai 2013)

Turnul cu blazoanele familiei Bay (mai 2013)

Clădirea în sine, zidurile, nu sunt vinovate cu nimic pentru faptele stăpânului lor. Orice om cu mintea întreagă înțelege acest lucru. Demolând castelul, nu se poate schimba cu nimic istoria, nu cred că aceasta este soluția. Sunt exemple similare în Europa care arată că nu așa trebuie procedat, asta dacă vrei să păstrezi vie memoria martirilor. De exemplu, lagărul de exterminare de la Auschwitz, acolo unde s-au petrecut cele mai înfiorătoare crime, unde au fost torturați psihic și fizic milioane de oameni, unde aproape că a fost exterminat un popor, nu a fost ras de pe fața pământului de către armatele aliate, deși atunci acel gest nu ar fi fost condamnat de nimeni. S-a dorit păstrarea vie a memoriei celor uciși, astfel că aici a fost amenajat un muzeu. Prin expozițiile realizate, prin conservarea în starea în care au fost găsite a clădirilor, a celulelor, a barăcilor și a crematoarelor, s-a dorit să se dea un exemplu tuturor generațiilor care vor urma, să se tragă un semnal de alarmă ca astfel de grozăvii să nu se mai repete. Oricine vizitează lagărele de exterminare de la Auschwitz și Birkenaw se înfioară, se revoltă, se cutremură de indignare la imaginea sinistrelor dovezi ale urii umane. Mai sunt și alte exemple: Casa Terorii din Budapesta – acolo unde a fost sediul poliției secrete comuniste și unde au fost interogați și torturați cei care au îndrăznit să se opună regimului - a fost transformată în muzeu și inclusă în circuitul turistic. Sunt imagini document, dovezi ale faptelor petrecute aici care pot servi și educa tânăra generație în spiritul toleranței și al păcii. Chiar și la noi în România, la Sighetul Marmației există Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Celebra închisoare, în care a fost exterminată elita intelectuală a țării, nu a fost dărâmată ci transformată în muzeu. ”Cine nu învață din greșelile trecutului este condamnat să le repete” – spunea George Santayana. 

Cum poți învăța pe cei tineri, peste alți 20-30 de ani când poate, niciunul din urmașii victimelor masacrului nu vor mai fi? Vor mai ști oficialitățile de atunci pentru ce depun în fiecare an jerbe de flori?

Detaliu de arhitectură (iunie 2013)

Turnul castelului Bay (iunie 2013)

Puntea ce leagă cele dăuă corpuri de clădire (iunie 2013)

Castelul Bay văzut din stradă. (iunie 2013)

Castelul Bay într-o stare avansată de degradare (iunie 2013)

Dacă mai există o șansă pentru castelul Bay de a fi salvat de la distrugere, atunci acesta trebuie fructificată cât mai repede. S-au tras de-a lungul anilor nenumărate semnale de alarmă în presa scrisă locală sau națională. Numai ziarul Adevărul a publicat în ultimii trei ani o serie de articole prin care atrăgea atenția asupra degradării continue a castelului. O simplă înșiruire a titlurilor de presă ar fi suficientă pentru a înțelege că societatea civilă s-a luptat pentru salvarea castelului: ”Monument istoric, în pericol de demolare” (Adevărul din 4 iunie 2009); ”Castelul crimelor lăsat să moară” (Adevărul din 3 august 2011); ”Dacă unmonument a aparținut unui criminal de război credeți că ar trebuie demolat?Cazul castelului Bay” (Adevărul din 28 februarie 2012) – un excelent eseu semnat de Ciprian Plaiașu; ”Castelulcrimelor de la Treznea întăbulat de primărie” (Adevărul din 8 noiembrie 2012); ”FOTO Castelul crimelor de laTreznea măcinat de timp și de nepăsare” (Adevărul din 24 aprilie 2013).

Văzut dinspre terenul de sport, castelul Bay pare o grămadă de moloz (iunie 2013)

Blazoanele familiei Bay (iunie 2013)

Și presa locală a acordat împortanța cuvenită situației incerte de la Treznea. Astfel, au apărut următoarele titluri: ”Demersuri pentru reabilitarea castelului din Treznea” (Sălăjeanul din 8 noiembrie 2012), ”Castelul dinTreznea poartă stigmatul urii față de stăpânii săi” (Graiul Sălajului din 10 septembrie 2012). Chiar și postul Radio România Cluj a difuzat materiale realizate de către corespondentul din Sălaj, Adrian Lungu: ”Un castel unicat va fi demolat” (29 noiembrie 2011) și ”Probleme la castelul Bay din Treznea” (7 noiembrie 2012)

Cotidianul Magazin Sălăjean a publicat articolele ”Castelul Bay din Treznea – între restaurare firavă și coșul de gunoial istoriei” (Magazin Sălăjean din 6 noiembrie 2012); ”Castelul Bay văzut din altă perspectivă” (Magazin Sălăjean din 14 noiembrie 2012) sau ”S.O.S. Patrimoniu:Ziua Internațională a monumentelor și siturilor” (Magazin Sălăjean din 17 aprilie 2013). Ultimele două articole poartă semnătura doamnei Valeria Lehene - conductor arhitect în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj. Aceasta vine cu o soluție care dacă ar fi să fie aplicată, ar putea contribui în egală măsură la salvarea monumentului și la păstrarea memoriei victimelor masacrului. ”Un proiect integrat pentru localitatea Treznea ar trebui să privească localitatea în ansamblul ei. Dacă la intrarea în localitate văd o plăcuță care îmi spune că este o localitate martir, mă aștept să înțeleg de ce. Mă aștept să văd pe fiecare casă câte o plăcuță comemorativă care să mă informeze despre familia care a locuit acolo și a dispărut brusc în martiriu. Dacă încă mai există o casă din acea perioadă în care au locuit martiri, aș vrea să o păstrez așa cum a fost atunci. Ajung la școală și trebuie să găsesc informații despre familia învățătorului, școala a fost martor la eveniment. Biserica din sat are povestea ei, poveste pe care o marchez într-un fel acolo, în acel loc. Pe locul unde a fost vechea primărie ar trebui să existe o plăcuță care să ne informeze despre explozia care s-a produs și a distrus clădirea, la fel pe locul în care a fost casa parohială și a ars” – a declarat pentru Magazin Sălăjean doamna Lehene.

Castelul Bay, corpul principal de clădire (august 2013)

Blazoanele familiei Bay încadrează fereastra din turn (august 2013)

”Puntea suspinelor” (august 2013)

Turnul castelului Bay (august 2013)

La un moment dat, în septembrie 2012, cineva a încercat să strângă semnături prin intermediul unei petiții on-line. Din păcate, aceasta a fost semnată de doar...8 persoane. Lipsă de informare sau lipsă de interes? Poate amândouă la un loc, pentru un demers eșuat. Despre situația de la Treznea au apărut diverse articole și în mediul virtual. Pe blogul esuceveanu.ablog.ro este publicat articolul ”Blestemul Castelului Bay din Treznea” în care apar mărturii ale supraviețuitorilor masacrului dar și elemente din istoria localității. Și cei de la Welcome to Romania – proiect editorial online apărut cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național - publică informații și imagini despre castelul din Treznea. Despe castel se scrie și pe site-ul eurourbanism.ro dar și pe cel dedicat Monumentelor Uitate. Proiectul își propune să strângă informații despre reședințele nobiliare extraurbane din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș. Pe site apar imagini ale castelului, când acesta arăta mult mai bine decât în prezent. Castelul apare și pe aplicația Google Street View, pot fi vizualizate imagini reale la nivel de stradă. Există chiar și un material filmat, un minidocumentar postat pe pagina de facebook ”100 de locuri de salvat înRomânia”. Filmul a fost difuzat pe postul Antena 3 în cadrul emisiunii Secvențial și a fost realizat cu sprijinul celor de la Phantom Media. Unul dintre cele mai emoționante documentare, cu mărturii ale supraviețuitorilor masacrelor de la Treznea dar și din alte localități martir din Sălaj și Transilvania, a fost produs de MDV Film și poate fi vizionat aici. 

Atât a mai rămas din portalul gotic (august 2013)

Aici a fost odată...o poartă (august 2013)

Detaliu de arhitectură (august 2013)

Vedere dinspre terenul de sport (august 2013)

Atât a mai rămas din castelul Bay (august 2013)

Privit de la distanță, castelul Bay dă speranțe că ar putea scăpa de la distrugere (august 2013)

În anul 1995, prin Legea nr. 76/1995 localitățile Treznea și Ip au fost declarate localități martir. Tot prin acea lege, Treznea devine comună având în componența sa satele Treznea și Bozna. La intrarea în localitate există un monument pe care sunt gravate literele ”Treznea, localitate martir a neamului românesc”. În centrul comunei, a fost ridicat în 1983 Monumentul Martirilor de la Treznea după planurile sculptorului Aurel Contraș, originar din Meseșenii de Sus. În cimitirul satului se află mormântul comun al celor uciși în septembrie 1940. Monumentul ridicat în 1987 în memoria acestora conține o placă de marmură pe care sunt gravate cele 86 de nume ale martirilor. O cruce simplă de beton are la bază o placă de marmură pe care este gravat textul: ”În memoria celor 86 de martiri masacrați la Teznea de trupele hortyste în septembrie 1940”. 

Mormântul martirilor din cimitirul satului

Cele două monumente revin în atenția oficialităților locale și județene în fiecare toamnă, când aici se depun, în cadrul unor ceremonialuri militare, jerbe de flori. Tot atunci se rostesc discursuri de către oficialități, se rememorează momentele de tristă amintire. Apoi, peste comună se așterne liniștea și uitarea.