Idee de a organiza la Cluj-Napoca, o replică a Festivalului Turcesc este binevenită. Este o oportunitate pentru clujeni dar și pentru cei din județele vecine de a lua contact cu aspecte ce țin de cultura turcă: artă, dans, gastronomie, muzică etc. Nu știu care a fost reacția clujenilor, deși dacă e să judecăm doar după numărul celor care au venit în cele două zile, aceasta a fost una pozitivă. Eu însă m-am bucurat că am acestă oportunitate, de a lua din nou contact cu tot ce înseamnă artă și cultură turcă și islamică. Am mai spus-o și cu alte ocazii, microbul numit ”Turcia” l-am luat demult, de când am fost pentru prima dată la Istanbul, grației unui parteneriat cu cei de la LUMINA. De atunci, prin diverse proiecte sau chiar și pe cont propriu am mai avut ocazia să ajung la Istanbul și în alte locuri din Turcia, de fiecare dată, încărcându-mi bateriile și astâmpărând ceea ce se cheamă ”dor de Turcia”. De data aceasta n-a venit muntele la Mahomed ci a mers Mahomed la munte...
Am ajuns la Cluj doar duminică. Încă din stradă am fost uimit să văd modul în care turcii știu să-și promoveze un eveniment. Un banner mare și câteva steaguri de mari dimensiuni fluturau la intrare, nu cred că a fost clujean care să nu fi trecut cu troleibuzul pe acolo și să nu le fi văzut. Dacă tot e să vorbim de promovare, trebuie spus că toate site-urile instituțiilor partenere afișează la deschidere afișul evenimentului, realizat cu profesionalism. Ba mai mult, cu 2 zile înainte de eveniment, rețelele de socializare au lansat o vastă campanie ce a avut ecou și în presa locală și regională. Deci la capitolul promovare, nota 10!
Deși era o căldură aproape insuportabilă, în curtea Școlii Spectrum, era deja forfotă. Pe lângă zidurile clădirii, la umbră, câteva tarabe îți amintesc că turcii sunt prin excelență comercianți pricepuți. Se vând obiecte de vestimentație orientală, artizanat, dulciuri și...fel de fel de mâncăruri tradiționale. Femei voluntare în costumație tradițională, te îmbie să servești din aceste bucate. Un domn cu vestă reflectorizantă și cu însemnele de voluntar al Fundației Tuna nu are altă treabă decât să ude în permanență cu apă caldarâmul pentru a mai potoli fierbințeala.
Urci câteva trepte și ajungi în partea de sus a curții, unde la umbra unor duzi sunt instalate mese și scaune de plastic colorate, ca și la clasele mici, însă tocmai bune pentru astfel de ocazii. Și aici sunt standuri care vând de la ceai - ah, mi-ara dor de ceai turcesc; cafea; sucuri îmbuteliate sau de la dozator; rahat turcesc - o delicatesă; mâncare de tot felul și baclavale - ador dulciurile turcești. Mâncarea pare proaspătă și-ți trage cu ochiul. Undeva e amenajată o scenă în spatele căreia sunt doua mari bannere, unul al festivalului și altul al școlii gazdă. De poarta terenului de fotbal atârnă drapelele României și Turciei.
Dincolo, alte doua standuri îți atrag atenția. Unul este cel la care contra unei sume de 10 lei, poți să-ți faci - sub îndrumarea specialiștilor - propria ta pictură pe apă în tehnica Ebru. Practic într-o tavă de metal există un fluid, destul de vâscos, în care cu diferite pipete se pun picături de culoare, care în contact cu fluidul lasă tot felul de pete care mai apoi sunt deformate cu ajutorul unor instrumente speciale, dând naștere la forme interesante. Totul depinde de imaginația ”pictorului”, de ceea ce vrea el să redea. Am stat de vorbă cu cei doi specialiști, voluntari veniți tocmai de la București. Cel care vorbea mai rău limba română m-a pasat la colegul său, care mi-a explicat în detaliu în ce constă acestă tehnică străveche de ”pictură pe apă”. Am urmărit cu atenție cum sub îndrumarea lor, o fetiță tocmai picta ceva ce aducea cu o floare. La final, când se obține forma dorită, se face transferul de pe suprafața fluidului pe o hârtie, ca un fel de sugativă. Ebru în limba turcă înseamnă nor sau înnorat, exact ca multe din formele ce le poți obține. Este o artă unicat, niciodată nu există două picturi identice. La acestă tehnică, totul este natural: apa și rășinile cu care se amestecă; pensulele din păr de cal; coada pensulei din lemn de trandafir; culorile obținute din lut și plante.
Un alt stand atrage atenția. Aici, sunt expuse diferite obiecte realizate manual din sticlă. Sunt foarte frumoase, un fel de boluri de diferite mărimi și forme în care se pot agăța plante ornamentale. Sunt expuse și alte obiecte decorative realizate din sticlă neagră, acoperite cu foiță de aur și inscripționate cu versete din Coran sau cu alte texte scrise în arabă. Doamna Jeni Costăchescu - artist plastic, are câteva proiecte de succes cum ar fi ”Fascinația Sticlei” prin care încearcă să-i inițieze pe copii în tehnica realizării manuale a obiectelor din sticlă în cadrul unor ateliere combinate cu excursii; dar și ”Herbarium” - o colecție de vase suspendate de sticlă; ”Artă Islamică din Sticlă” - piese unicat realizate din sticlă sau ”Icoane Bizantine”. Evident, dintre toate aceste categorii de produse, la Cluj a venit cu cele ce se pretează unui astfel de eveniment.
După ce am dat o tură standurilor, m-am întâlnit cu prietenii mei, domnii Ali Alparslan Yagmur - directorul Școlii Internaționale Spectrum din Cluj și Cuma Erdogmus - directorul adjunct al aceleiași instituții. M-am bucurat să-i revăd, mai ales că a trecut ceva vreme de când la Zalău am organizat evenimentul ”Fascinația Orientului” dedicat Zilei Naționale a Republicii Turcia. Am fost primit cu toată căldura specifică orientului, ca un prieten vechi. Am avut ocazia și onoarea să-l cunosc și pe domnul Fatih Goktaș - director general Lumina SA. Am avut o interesantă discuție despre școlile ce activează de mai bine de 20 de ani în România sub patronajul Lumina Instituții de Învățământ. Și nu sunt puține: pe lângă cunoscutele Licee internaționale de Informatică din Constanța și București sunt salba de Școli Internaționale Spectrum (București, Constanța, Cluj, Iași și Ploiești), International School of Bucharest - singura care folosește curriculum britanic și nu în ultimul rând Universitatea Europei de Sud-Est Lumina.
M-am simțit bine la Festivalul Turcesc, parcă mi-am mai astâmpărat dorul de Turcia, m-am întâlnit cu vechi prieteni, am cunoscut oameni noi, am gustat din gastronomia turcească, am savurat deliciosul ceai, am luat contact cu tehnica Ebru de pictură pe sticlă. Pe când am crezut că le-am văzut pe toate, am avut o surpriză. Simțisem că fondul muzical se schimbă, dar nu mi-am dat seama de ce, decât atunci când o persoană înfășurată într-o mantie neagră și cu un turban lung pe cap a urcat pe scenă, Da, era un derviș rotitor...N-am avut ocazia până acum să văd un astfel de dans, fascinat, mistic. Termenul ”derviș” provine din dialectul persan dari și înseamnă ușă. Dervișul era acea persoană care ”mergea din ușă în ușă”. Dervișii sunt membri ai unui ordin religios sufit, sunt ucenici ai lui Mevlana, iar centrul lor este la Konya în Anatolia. Deși în toamna anului trecut am avut ocazia să ajung să vizitez mănăstirea și Mausoleul Mevlana din Konya, n-am văzut un derviș rotitor decât în poze sau în filmulețele de pe internet. Acum aveam unul în carne și-n oase, cât se poate de real. După ce a făcut o plecăciune cu brațele încrucișate la piept, a început să se rotească, încet, încet apoi din ce în ce mai repede. Era sigur pe mișcările lui și treptat parcă a intrat în transă, uitând de toți cei din jur. Există un întreg ritual, plin de semnificații în fiecare gest al dervișului. Nu vom intra acum în amănunte, cert este că dincolo de ritualul spiritual, dansul în sine este unul fascinant, plăcut ochiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu