Muzeul Școlar de la Gâlgău sfidează timpul

Acum exact 43 de ani, pe 12 iunie 1972, se inaugura la Gâlgău (pe Someș) un muzeu școlar. Chiar dacă acum, peste ani, un astfel de eveniment n-ar mai fi considerat unul foarte important, atunci altfel au stat lucrurile. Era o emulație în școlile sălăjene, o dorință a unor cadre didactice de a face ceva pentru a salva de la distrugere satul românesc autentic, aflat sub asaltul modernismului. Acolo, la Gâlgău, la marginea județului, doi dascăli ai școlii din localitate, cu dragoste de frumos, de autentic, au decis să facă ceva. Și au reușit. Munca lor se vede și astăzi, într-unul dintre cele mai frumoase și interesante muzee școlare. Vă invit să-l descoperim, să-i cunoaștem povestea.

”Dintotdeauna mi-au fost dragi locurile natale, sătenii de pe la noi, oameni cumsecade și de omenie, și am avut tot timpul părerea de rău și nostalgia pentru obiceiurile și tradițiile noastre, a modului de viață pe care epoca modernă cu descoperirile ei care, fără nicio îndoială, a dus confort și au ușurat nebănuit de mult munca și viața, le-au făcut să zboare ”pe aripile vântului”” - scrie doamna profesoară Lar Margareta în monografia muzeului. Începuturile colecției etnografice de la Gâlgău, trebuie căutate prin anii 60 ai secolului trecut, când mulți dintre locuitorii comunei, dar și din celelalte sate își demolau vechile case construite în anii 1920-1930, pentru altele mai moderne, mai spațioase. Obiectele vechi, mobilă, icoane, blide, unelte de uz gospodăresc au fost adăpostite o vreme în condiții neprielnice prin șuri, poduri sau cotețe. A fost momentul în care familia de profesori Lar a decis că trebuie să intervină. Conjunctura le era favorabilă. Erau tineri, entuziaști iar Organizația de Pionieri (oricât de hulită ar fi astăzi) era în căutarea de activități educative. Pe plan național s-a lansat concursul ”Căutătorii de Comori” în cadrul căreia încep să fie cercetate etnografic satele.

Soții Lar din Gâlgău au pus bazele Muzeului Școlar

Doamna profesoară Lar Margareta 

”Obiectul cu numărul 1 al viitorului muzeu, a fost un plug de lemn achiziționat în 1965 de către profesorul Lar Vasile din gospodăria badii Alexandru Coasa din Troaș” - scrie în monografia muzeului. Elevii au început să aducă diferite obiecte, unelte de uz gospodăresc, ceramică, costume populare, șterguri, icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, ce mai găseau prin curțile părinților și bunicilor. Prima locație a colecției etnografice era holul școlii vechi, obiectele erau așezate în două vitrine  și puteau fi văzute de către oricine trecea prin școală. Încet, încet numărul obiectelor creștea, evident era nevoie de un spațiu mai generos. Astfel a apărut ideea achiziționării unei case care să adăpostească colecția. Cum totul se făcea din surse proprii, familia Lar a decis să construiască de la zero o casă tradițională. 

În urma unor discuții cu oficialii de atunci se decide ca noua construcție să fie așezată pe coasta dealului pe care se află și biserica, vis-a-vis de școala nouă. Nu putea fi aleasă o locație mai bună, muzeul era unul școlar, iar biserica și școala continuau să fie instituțiile importante în comunitățile rurale. 

Muzeul Școlar a fost inaugurat la data de 12 iunie 1972. Iată cum este descrisă ziua inaugurării în monografia muzeului: ”Cu câteva zile înainte de încheierea anului școlar a avut loc inaugurarea muzeului Școlar din Gâlgău în local propriu. A fost o zi frumoasă de vară și un număr mare de oameni - elevi, profesori, părinți, săteni, deci toată comunitatea - au luat parte la acest eveniment. A avut loc un spectacol folcloric pregătit de elevi și a cântat pentru toată lumea taraful lui Gyula și Gyuluca, muzicanți vestiți pe Valea Someșului și a Lăpușului. Oamenii au vizitat muzeul descoperind, uneori cu surprindere, obiecte de care și uitaseră că s-au folosit cu ani în urmă.”
 

Muzeul Școlar de la Gâlgău, adăpostit așa cum am spus într-o casă construită în anii 70, după modelul caselor tradiționale din zonă, are două încăperi și o prispă deschisă. Mobilierul este format din paturi, lădoi, lăzi de zestre, o masă, stălăji (rafturi agățate pe perete). Pe lângă acestea, pereții și grinzile care sprijină tavanul sunt decorate cu blide de lut, oale și șterguri cusute cu motive populare. Pe un raft se remarcă o superbă ulcea, ceramică de Zalău, datând din 1875 conform inscripției. Pe pat sunt câteva perne ce au au ”fundul de pernă” țesut în război și împodobite cu dungi, cu modele florale sau geometrice, zoomorfe deosebit de frumoase, în care predomină culorile negru și roșu. 

În ambele camere sunt răspândite numeroase obiecte casnice - vase, furci de tors, alte obiecte pentru prelucrarea cânepii, fiare de călcat, obiecte de ceramică, de sticlă, de cuculbătă (un fel de dovleac gol pe dinăuntru). Toate aranjate cu gust, într-o colecție etnografică frumoasă, interesantă, ce merită vizitată.

O piesă importantă a colecției, este o fotografie de mari dimensiuni, realizată cu ocazia unei vizite pe teren a membrilor Astrei. Fotografia datează din 1913 și-i înfățișează pe Alexandru Vaida-Voievod, Ștefan Cicio-Pop - fruntași ai luptei românilor din Transilvania sau pe protopopul de Dej Teodor Herman. Îmi place că are ștergură exact ca o icoană. O altă fotografie din 1910 îi reprezintă pe intelectualii someșeni printre acre se află și Theodor Mihali de Prislop, prefect al județului Someș și primar al Clujului în primii ani de  după Unirea din 1918.

Am mai văzut ceva aici, ce mi-a atras atenția. Colecția de cusături, realizate de către elevi, sub coordonarea doamnei profesoare Lar Margareta. ”În cadrul preocupărilor noastre etnografice și-au făcut loc și cusăturile care împodobeau cămășile și țesăturile din casă. Elevii noștri, fete și băieți, au cusut numeroase motive populare deosebit de frumoase și executate cu toată grija. Ele alcătuiesc două albume, primul cu modele mai simple, cusute de elevii mai mici, iar cel de-al doilea cuprinzând cusături mai complicate cu combinații de puncte și culori diferite minunat de frumoase” - spune cu mândrie dar și cu nostalgie doamna profesoară.

Când îmi arată albumele, un grup de elevi care tocmai a ieșit de la școală, intră sfioși în muzeu. Sunt încurajați de doamna profesoară Lar să intre și se minunează de ceea ce văd. Promit să mai vină și să-i aducă și pe colegii lor. Văd cum ochii doamnei profesore se umezesc, și înțeleg în sfârșit că pentru un dascăl, nimic nu e mai important decât să-i vadă pe elevi că apreciază strădania, munca depusă în ani de zile. Nimeni nu scapă fără să semneze în cartea de oaspeți. 

Ca orice muzeu care se respectă și acesta are o carte de oaspeți. O răsfoiesc și găsesc însemnări făcute de diferite persoane care au trecut pragul muzeului. Printre ele și o însemnare a lui Laurean Tulai, prim secretar al comitetului județean PCR, însemnare din 1973. Au mai semnat: foști elevi ai școlii, colectivul inspectoratului școlar Bistrița Năsăud sau scriitorul Teodor Mihadaș.

M-am bucurat să văd acest muzeu. Este de apreciat grija cu care familia Lar, acum pensionari, se îngrijesc de acesta. Fără să vreau mă întreb ce se va întîmpla cu Muzeul Școlar din Gâlgău peste ani și ani. Cine se va îngriji cu atâta dragoste de tot ceea ce s-a reușit să se păstreze? Vor ști generațiile viitoare să păstreze și să valorifice zestrea culturală, istorică și etnografică a înaintașilor lor?