Sunt câteva controverse care apar în fiecare an. Prima dintre ele este legată de locul de desfășurare. De când știu eu (deși n-am participat la toate cele 18 ediții), întotdeauna Zilele Cetății (aceasta este denumirea oficială a evenimentului) s-au desfășurat în zona centrală, în Piața din fața Prefecturii și pe bulevard între Scala și Silvania. Sunt din ce în ce mai mulți cei care cer de câțiva ani găsirea unui alt loc de desfășurare. Acesta nu poate fi decât undeva la periferie, pe Meseș de exemplu. Se aduc ca și argumente serbările câmpenești de dinainte de Revoluție care se țineau la iarbă verde, la Brădet. Pe de altă parte cei care cer mutarea locului de desfășurare, se plâng de mizeria din centru, de mirosurile uneori pestilențiale, de decibelii muzicilor de tot felul. Aici au dreptate, căci din păcate unii zălăuani nu au deloc bun simț și ”se distrează” făcând mizerie și deranjând pe alții. Organizatorii în schimb, aici mă refer la Spice Events (cei care de câțiva ani organizează cam totul prin zonă), nu cred că văd cu ochi buni mutarea, fiind în joc veniturile care le încasează. Cel puțin în primul an, dacă ar fi să se găsească un loc de desfășurare în afara orașului, numărul de vizitatori ar fi mult, mult mai mic. Aici în centru este comod, este la îndemână. Așadar cred că vor mai trece mulți ani până vom avea evenimentul organizat în alt loc. Chiar și aici în centrul orașului, organizatorii au venit în acest an cu o idee bună: au limitat accesul teraselor pe platoul central, înghesuindu-le în schimb pe bulevard. Desigur, pentru publicul preconizat pentru concertul Smokie, dar asta a făcut ca acea zonă să fie mai aerisită, să nu fie atât de sufocantă. Au putut astfel și copiii să se joace în lada cu nisip iar bunicii și părinții să stea pe bancă, în spatele părculețului din centrul platoului.
Pe mine personal nu neapărat locul de desfășurare mă deranjează, este adevărat că nu stau în zona centrală, deci nu simt mirosurile și nu mă deranjează gălăgia. Mă deranjează în schimb ”manelizarea” evenimentului, țigănia (n-am pus ghilimele și nici n-am să pun) ce cuprinde orașul.
Îmi amintesc ediții în care, la fel ca alte mii sau chiar zeci de mii de zălăuani băteam bulevardul căscând gura pe la tarabe. Și aveam ce să văd. Din păcate, în ultimii doi-trei ani orașul e luat cu asalt de tuciurii, de țigani. Vin cu cățel, cu purcel și vând tot felul de prostii, tot felul de chinezării, de kitchuri. Mă rog, dacă n-ar avea cine să cumpere, probabil n-ar mai vinde. Zălăuanilor li se oferă tot felul de jocuri - oare sunt legale? Dă cineva bon fiscal? Nu zic că printre sutele de tarabe n-ar fi și meșteșugari, indiferent de etnie, oameni care produc ceea ce vând uneori cu sudoarea frunții. Tot respectul pentru aceștia.
Anul acesta am fost restrictiv, selectiv. N-am suportat ”nebunia” de pe bulevard, nu m-am aventurat printre tarabe. Am participat doar la acele evenimente care mă interesau. Și aici, trebuie felicitați organizatorii pentru că au venit cu evenimente interesante. Desigur, capul de afiș a fost concertul legendarei formații Smokie care iată, a ajuns și la Zalău. Fiind una dintre formațiile mele de suflet, nu aveam cum să ratez evenimentul. Am reușit să-mi fac loc până în față, la gardul despărțitor, de unde am savurat întregul concert și am reușit să fotografiez și să filmez o parte din concert. M-a surprins faptul că a fost un public numeros, cum nu cred că am mai văzut la Zalău. De la puștani de liceu, la tineri sau vârstnici, cu toții au dansat pe hiturile cunoscute ale formației. Finalul a fost unul apoteotic, miile de zălăuani prezenți au cântat și au dansat pe acordurile celebrei piese Living Next Door To Alice. M-am bucurat de faptul că fotografiile mele, postate inițial pe pagina mea de facebook au fost share-uite pe pagina basistului Terry Uttley.
Am participat și cu o seară mai devreme și la cea de a patra ediție a evenimentului numit Folk Fest. Deși acesta este de mică amploare, doar doi artiști în fiecare an, sunt totuși aproape două ore de muzică bună. M-am bucurat să-i văd live de data aceasta pe Magda Puskas (nostalgia Cenaclului Flacăra m-a cuprins brusc) și pe Ducu Bertzi (îl ascult aproape zilnic în mașină). Cei doi artiști au reușit un show de excepție, nu puțini au fost zălăuanii care au cântat piesele lor.
Și dacă tot veni vorba de concerte, un zece cu steluță pentru calitatea sunetului. Așa cum au promis, organizatorii au adus la Zalău un sunet de 140.000 de wati (din acestă putere de care au dispus inginerii de sunet au folosit doar atât cât a fost necesar pentru ca geamurile din jur să nu se facă țăndări). În schimb, eu personal n-am fost încântat de lumini sau de efectele de fum care au fost folosite cu zgârcenie. Un mega-concert cum a fost cel al trupei Smokie nu s-a bucurat din păcate, de efecte pe măsură.
În afară de aceste concerte, am mai fost preț de câteva minute la un eveniment tradițional, ce a făcut furori în anii anteriori. Este vorba despre Festivalul Roman Zalău-Porolissum, ediția a XI-a. Am mai spus-o și cu alte ocazii: Zalăul este prea mic pentru două festivaluri de reconstituire istorică antică, mă refer aici la Porolissum Fest și la Festivalul Roman Zalău - Porolissum. Am susținut mereu ideea de a avea un singur festival care poate fi ținut și la Zalău și la Porolissum, dar probabil că și aici, la fel ca în multe alte probleme, orgoliile sunt prea puternice. Dacă la precedentele ediții, Primăria Municipiului Zalău care organizează Festivalul Roman, a adus trupe de reenactment din țară și din străinătate, iată că acum a apelat la trupele locale pentru a menține în viață festivalul. Au fost prezenți reenactorii de la Asociația Amicii Muzeului, fetele de la Nimfele Daciei și nou înființata Vox Dacorum. A fost o ediție ”de avarie” cu un loc de desfășurare schimbat. Chiar și așa, festivalul a fost o alternativă pentru cei care au vrut altceva. Nu am participat la activitățile din tabăra instalată pe platoul de la intrarea în Parcul central, am ajuns doar cu câteva minute înainte de paradă. O paradă pe care mi-o doream. Am fost însă dezamăgit căci la fel ca și anul trecut, organizatorii au decis ca bravii soldați romani și vrednicii luptători daci să se înghesuie prin mulțimea de pe bulevard, să defileze printre tarabe, prin mirosul de hamsii, mici și cartofi prăjiți. Am spus și anul trecut că este o eroare de imagine. Știu, trupele n-au nicio vină, ei își joacă rolul și se adaptează scenariului organizatorilor. Oricât mi-ar fi plăcut să mărșăluiesc alături de daci și de romani, am refuzat compromisul. Cu tot respectul pentru reenactori, nu cred că a fost o alegere inspirată. Degeaba i-am așteptat în fața scenei la fel ca și în anii precedenți, n-au mai apărut. Păcat!
Am ales să sărbătoresc altfel Zilele Zalăului. Și am avut ocazia, grație unui eveniment derulat sub egida grupului de facebook Amintiri despre Zalău. A fost un eveniment ce s-a vrut a fi - și chiar s-a reușit - o alternativă la ”țigănia și nebunia” din centrul orașului. Ideea a pornit de la Iudit Kovacs care a descoperit un caiet cu rețete vechi de la 1877, scris de mână cu pană de gâscă și care a dorit să ofere zălăuanilor ceva din savoarea vremurilor de altădată. Maestrul Mircea Groza a acceptat provocarea de a găti rețete vechi de mai bine de 100 de ani. Rețetele alese de cei doi: supă de carne cu răzălăi pârgăliți și friptură de porc cu mirodenii și sos de strugurași au fost pe placul celor aproximativ 100 de zălăuani, români și maghiari deopotrivă, adunați în curtea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. A fost poate, cel mai frumos mod de a sărbători cei 543 de ani de când Zalăul / Zilah a primit din partea regelui Matia Corvin (Mátyás Királyi) drept de a ține târg (Oppidum Zilah). Felicitări tuturor celor implicați în organizarea evenimentului, care a fost realmente un succes. Se pare că zălăuanii sătui de nebunia de dincolo de zidurile fostei cazărmi, urmează exemplul confraților lor din Statele Unite care an de an ies la un picnic pentru a sărbători Zilele Zalăului la ...Chicago. Voi reveni cu un material despre acest frumos eveniment.
Și parcă pentru a se împăca cu istoria, oficialitățile locale au plecat urechea la solicitările unei părți a societății civile și a mass-mediei, punând acolo unde-i este locul, stema Zalăului, ce-l reprezintă pe Sf. Arhanghel Mihail. E drept, nu în varianta veche care era colorată. Însă ”rușinea” a fost spălată, kitch-ul de stemă mic cât o coală A4 ce nu se armoniza deloc cu dimensiunea generoasă a blazonului baroc, a fost îndepărtat iar în locul ei a apărut un mulaj frumos, mare care se încadrează perfect în acel blazon. Nici acum nu este prea vizibil, culoarea mulajului este aceeași cu cea a blazonului, astfel că stema nu este pusă în evidență. Parcă se vede mai bine noaptea decât ziua.
Au fost multe alte evenimente la care, din motive întemeiate nu am putut participa. Ca de obicei, în sala Avram Iancu a Primăriei Municipiului Zalău a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Cetății; Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” care se mută din nou în Clădirea Transilvaniei a organizat un eveniment în fața noului sediu iar în vitrine au pus poze cu Zalăul de altădată; au fost concerte de muzică populară, întreceri sportive etc. Primăria Zalău cu sprijinul Regio TV a încercat să sprijine campania publică de salvare a Casei Memoriale Iuliu Maniu, montând o urnă lângă scenă. Din păcate, sâmbătă seara (a doua zi a sărbătorilor) urna a fost aproape goală. Din datele publicate pe pagina oficială de facebook a campaniei, rezultă că s-au strâns 226 lei. Dacă fiecare petrecăreț ar fi donat doar un leu, atunci cu siguranță s-ar fi strâns mulți bani. Dacă...
Ce ar mai fi de spus? Să ne dea Dumnezeu sănătate să ajungem la următoarea ediție. Vom ști atunci că a mai trecut un an...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu