Fauna Sălajului: Lecție de supraviețuire

Fotografiez din ce în ce mai mult păsări. Deși e dificil, uneori pentru că e greu să te apropii fără să le sperii iar alteori pentru că pur și simplu nu stau pe loc, exersez să le iau în obiectiv. Mă ajută ce-i drept și teleobiectivul pe care-l am, nu foarte performant dar unul bun totuși. Uneori fotografiez păsările în trecăt, alteori am timp să stau să le admir. Iar câteodată observ comportamentul acestora, unul de-a dreptul fascinant. Vreau să vă relatez un astfel de comportament, pe care l-am surprins într-o tură foto.

Azi am dat o tură pe Valea Sălajului, una dintre zonele cele mai frumoase ale județului. De la Cristur și până la Cehu Silvaniei am văzut cel puțin trei perechi de fazani și alte câteva specii de păsări. Pe unele le-am fotografiat, pe altele m-am mulțumit doar să le admir. 

Am ajuns și pe drumul ce duce din Cehu Silvaniei spre limita cu județul Satu Mare și mai departe spre Hodod. Șoseaua (drumul județean DJ 196) este paralelă cu părăul Cioara, care se varsă în Valea Sălajului aproape de stația Petrom. Pe partea stângă a șoselei, în sensul de mers către Hodod, în zona luncii cu lalele pestrițe, se află pădurea Făgetu. De la pădure până la șosea o pajiște mare, pășunată de oi.

Aici, cum am trecut de ultimele case din Cehu Silvaniei, îmi atrage ceva atenția pe partea stângă. Un uliu - foarte probabil un Șorecar comun (Buteo buteo) era concentrat pe un stârv de animal. 

  Am încetinit mașina, m-am asigurat că nu încurc pe nimeni, am pus avariile și am lăsat geamul jos. M-am mirat de faptul că uliul nu și-a luat zborul îndată ce am îndreptat aparatul de fotografiat spre el. E foarte greu să fotografiezi ulii, deși nu par deranjați de mașini, îndată ce te oprești și încerci să-i iei în vizor, își iau zborul. Parcă ar avea un simț foarte dezvoltat...Ei bine, de data aceasta, uliul meu nu părea deranjat de mine, deși eram la mai puțin de 30 de metri de el. Era preocupat mai degrabă de stârv și de coțofanele ce-i dădeau târcoale. 

Stătea țanțos cu ghearele pe pradă și rupea cu ciocul din hrana de la picioare, aruncând din când în când câte o privire amenințătoare coțofanelor care vroiau și ele ceva din ospăț. la un moment dat cred că m-a văzut, a zburat 10 metri mai încolo, spre bucuria coțofanelor care au și năvălit pe stârv.

Șoimarul privea scena de la depărtare, instinctul de apărare îi spunea să nu se aventureze dar foamea nu-i dădea pace. Așa că s-a înălțat în zbor și a dat o tură vrând parcă să evalueze situația. De sus, mașina mea albă atragea atenția, așa că n-a riscat. Știam că dacă cobor din mașină, va zbura și nu se va mai întoarce. Așa că am decis să las scena să se desfășoare în voie, fără să intervin.

Am plecat până la limita județului. Am mai făcut și acolo câteva poze, să fi tot stat cam 15-20 de minute. Apoi m-am întors, aproape că am uitat de scena dramatică ce se desfășurase în urmă cu ceva timp. Am încetinit totuși, sperând să mai prin ceva. Am fost inspirat, șorecarul era tot acolo. Acum era singur, stăpân pe pradă. Nici urmă de coțofene, probabil le-a pus pe fugă. Sau poate s-au înfruptat destul și acum își făceau siesta pe vre-un vârf de par...

 

Acum uliul cum m-a văzut, cum a zburat. Poate s-o fi săturat și el. Curios, am tras totuși pe dreapta și am vrut să merg să văd despre ce stârv era vorba. Cum m-am dat jos din mașină, un concănit de corb mi-a atras atenția. Deasupra zburau doi corbi, probabil că acum au descoperit și ei prada. Unul a apucat să coboare, a luat ceva în gheare și s-a dus ceva mai încolo. De departe continua să-și strige partenerul, care nu s-a lăsat așteptat. A planat exact pe deasupra unui câine care stătea plictisit undeva mai sus. Câinele părea total absent la tot ce se întâmpla în jurul lui, nu-i păsa de stâtv, de păsări sau de mine. Privea undeva în direcția ultimelor case.

Corbul s-a lăsat exact lângă partener și de acolo se infruptau din pradă. Am urcat dâmbul ce separă câmpul de șosea și m-am ascuns în spatele unui stâlp de beton. De aici am văzut că de fapt, în câmp, erau intestine de animal, foarte probabil de oaie. Pesemne că cei de la ferma care se ghicea a fi în ultima gospodărie, au tranșat o oaie sau un miel și intestinele le-au aruncat pe câmp. Din acestea s-au înfruptat păsările mele. 

Mă bucur că am reușit să surprind acestă mică scenă. E un crâmpei de viață a animalelor. Cu legile ei. Și ar fi bine ca noi oamenii să nu intervenim, asta dacă mai vrem să salvăm ceva din această Planetă.