Salvați răstignirile sălăjene!

E Vinerea Mare! Cea mai tristă zi a omenirii: Isus Hristos, Dumnezeu Întrupat, este răstignit pe dealul Golgotei între doi tâlhari de către cei care nu au văzut în El pe Mesia...De atunci a rămas probabil simbolul crucii, de atunci creștinii din întreaga lume ridică cruci la răspântii de drumuri sau în hotarul localitărților în care conviețuiesc, ca semn de aducere aminte asupra jertfel Mântuitorului. Am scris în anii anteriori despre răstignirile sălăjene, am postat galerii de fotografii cu cele care mi s-au părut a fi mai interesante. Acum însă vreau să trag un semnal de alarmă: multe dintre acestea se află în stare de precolaps. 

Satele sălăjene, mai ales cele locuite de comunități de români în marea lor majoritate ortodocși sau greco-catolici, dar și în satele cu populație maghiară sau slovacă de religie romano-catolică, sunt marcate prin cruci mari de lemn (mai nou și de beton) amplasate fie în sat, fie pe hotar. Pe toate aceste cruci - o să le numim răstigniri (sau răstăniri) pentru a le deosebi de crucile de mormânt ce au o altă semnificație - este redată scena în care Isus este pironit pe lemnul crucii. În marea lor majoritate, poate și din considerente ce țin de economie, Isus cel Răstignit este reprezentat din tablă pictată. Am văzut însă și reprezentări ale lui Isus sub formă de corpus, fie turnat în metal, fie cioplit în lemn.

Deasupra crucii, este trasat din tablă un semicerc, ca un acoperiș, care are rol de protecție asupra intemperiilor. De regulă, de o parte și de alta a acestei table, care este ornată cu tot felul de simboluri, este decupat anul construcției. De cele mai multe ori, așa îți poți da seama de vechimea răstignirii respective. Alteori, anul ridicării este cioplit pe lemnul crucii, la bază.

Cele mai vechi răstigniri pe care le-am văzut și fotografiat sunt: cea din Bulgari (1882) - care încă mai stă în picioare sau cea din Cuciulat (1885) - dezafectată. Mai bine de 130 de ani au trecut peste ele, așa că nu e de mirare că tabla aproape că s-a copt...

 

Altele, de dinainte de cel De-al Doilea Război Mondial, arată uneori la fel de rău. De exemplu, cea din Bulgari, de lângă biserica de lemn este datată 1936. Tabla este ruginită și îndoită de abia se mai distinge ceva. Pe aceasta parcă Îngerul de tablă se roagă așteptând ”ANUL” renovării.

 

Cam din aceeași perioadă, 1935,  datează și una din răstignirile din Creaca. Este chiar lângă biserica de lemn, în centrul satului.  

La fel de rău arată și troița de pe Valea Agrijului, dintre Romita și Chichișa, deși datează din 1946 și a fost recondiționată în 1981...

În Brebi, de pe una din răstigniri, Isus aproape că vrea să plece. Pare că s-a săturat de nepăsarea creștinilor...Atârnă numai într-o mână.

 În Iaz, una dintre răstigniri, deși pare că tabla a fost vopsită nu demult, ”acoperișul” este smuls și zace pe gardul ce înconjoară lemnul crucii.

Nici pe Valea Someșului lucrurile nu stau mai bine. Între Surduc și Ciocmani, în hotar, o răstignire veche de lemn abia mai susține Christosul turnat în metal. Ar avea nevoie de reparații. ceva mai departe, între Preluci și Valea Loznii, o altă răstignire așteaptă vremuri mai bune...

Cea mai interesantă răstignire, cea de lângă biserica de lemn din Noțig, care-L are pe Isus sculptat din lemn, are și ea nevoie de îngrijiri. Anii care s-au scurs și lipsa tablei care să protejeze lemnul, au făcut ca reprezentarea lui Isus să arate jalnic. Dacă nu se intervine cât mai repede, tare mă tem că lemnul va ceda...

Însă cel mai rău arată răstignirea din Var, de lângă podul peste râul Almaș. Isus sculptat din lemn, atârnă doar într-o mână, cealaltă fiind ruptă. 

Tot în Var, în dosul bisericii de lemn, o răstignire dezafectată, cu Christosul sculptat în lemn, zace lângă perete. Știu că există un obicei, o superstiție legată de interdicția de a scoate lemnul crucii din cimitirul sau locul în care a fost amplasată, însă se putea găsi o soluție care să pună în evidență valoarea răstignirii. 

Stau și mă întreb: oare starea deplorabilă în care arată aceste răstigniri nu reflectă de fapt starea comunității respective? Preotul satului, oare n-a văzut cum arată răstignirile? N-a luat nicio măsură? Iar localnicii, care-și zic creștini, chiar nu văd că însuși simbolul credinței lor se năruie sub privirile lor nepăsătoare? Știu, există comunități care au luat deja măsuri, cum este cea din Bulgari. Aici, tinerii - tot în ei ne e speranța - au început să recondiționeze răstignirile vechi, și înțeleg că starea în care acestea arată nu le fac cinste. 

Oare vor lua exemplul lor și celelalte comunități?