Cred că am fost prima persoană care pe la 9,30 era în parcul Brădet. Am vrut inițial să urc direct pe Meseș, dar când am trecut de păduricea pe care zălăuanii o numesc Parcul Pădure Brădet, am găsit un loc de parcare și am intrat să văd cum arată parcul. Zăpadă multă, alb peste tot. Nu țin minte ca în acestă iarnă să fi nins într-o singură zi atât de mult. Doar că atunci ar fi fost normal să ningă, acum însă era oarecum în afara a ceea ce noi numim ”normal”.
Pe drumul ce duce spre casele din stânga parcului, urme de mașini. Semn că localnicii au mers la muncă. Peisaj hibernal peste tot, pe garduri, pe uliță, prin grădini. Un cireș înflorit avea crengile îndoite de atâta zăpadă, iar florile...florile nu păreau a fi obișnuite cu un astfel de tratament. Tare mă tem că cireșul nu va lega, nu va da rod anul acesta. Pe câțiva pini, ”căciuli” mari albe arată cât de mult a nins. În parc, dincolo de barieră, nicio urmă. Nici măcar de câine...Nu era o vreme în care să-ți scoți câinele la plimbare, vă asigur.
Trec de barieră și mă aventurez pe alee. Mă aventurez la propriu pentru că din copaci cade întruna zăpadă. Nu prea mi-ar conveni să mă trezesc cu ea în cap sau dupa gât. Mă asigur cât pot că sunt în siguranță și încerc să înaintez. Am fost inspirat că mi-am luat cizmele de cauciuc, cel puțin la picioare nu am cum să mă ud.
Admir măreția și frumusețea Naturii. Este frumoasă și atunci când se supără pe noi și ne joacă feste. Copacii se înclină, până la pământ, sub greutatea zăpezii. O zăpadă grea, plină de apă.
Copacii de pe dreapta, dinspre șosea, formează cu crengile lor plecate până la pământ un tunel. Un tunel al timpului...Ai impresia înaintând pe sub crengi că te întorci în timp, în plină iarnă. E frumos, dar parcă aș fi vrut să nu văd așa ceva...
Pe sub crengi sunt ferit de căderile de zăpadă de sub copaci.
Ajung pe la jumătatea parcului în zona de joacă. Abia aici realizez cât de mult a nins. Un stâlp de lemn are ”o cușmă” mare albă. Să tot fie 30 de centimetri de zăpadă. Prea mult pentru o zi din aprilie...Mai încolo, o ”masă a tăcerii” cu zăpadă la fel de mare.
Nu mă aventurez mai mult. Vreau să ajung și pe Meseș așa că fac cale-ntoarsă. La un moment dat, cu toate precauțiile mele, cu ochii în obiectiv în căutarea ”fotografiei perfecte” mă trezesc cu zăpadă căzută din copacii pe sub care treceam, chiar după ceafă...Un fior rece mă străbate, simt zăpada după gât. Grăbesc pașii și ajung la foișor unde încerc să mă scutur de zăpadă și să-mi curât aparatul. Până la urmă, trebuia să o încasez...
Chiar la plecare, aud ciripit de păsărele. Le caut din priviri și văd una pe un vârf de brad. Cu greu reușesc un cadru. Cred că și ele, ca toți oamenii de altfel, sunt descumpănite de acestă reîntoarcere, fie ea și fugară, a iernii. Iarna din aprilie...
Și o precizare: la întoarcere, drumul ce duce spre casele de lângă parc era curățat. Cât am stat eu în parc, au trecut plugurile și au făcut drumul practicabil. Pluguri care le-am văzut și pe șoseaua ce urcă pe Meseș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu