miercuri, 31 mai 2017

Tabăra de fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”

Am spus-o de atâtea ori și o repet ori de câte ori am ocazia: Sălajul este un ținut fabulos, cu mare potențial turistic. Faptul că nu este încă un brand în industria turistică ni se poate imputa nouă, tuturor celor care n-am știut (sau n-am vrut) să-l promovăm suficient de bine. Poate vom avea cum o șansă, grație unui proiect de suflet în care m-am implicat cu toata energia pe care încă o mai am: tabăra de fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”. Un proiect ce iată prinde contur și care s-a bucurat de la început de sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.




Trebuie precizat de la început că ideea organizării unei tabere de fotografie în Sălaj, i-a aparținut doamnei Adela Lia Rusu, artist fotograf, președintele proaspetei înființate filiale Nord-Vest a Asociației Artiștilor Fotografi din România. Cu Adela ne-am cunoscut anul trecut la Iaz, când împreună cu un alt artist fotograf Ovi D.Pop a venit să fotografieze haba pusă în scenă de Ligia Alexandra Bodea. În toamna anului trecut, m-a abordat încercând să afle dacă s-ar putea organiza în Sălaj o tabără de fotografie. Am fost de-a dreptul entuziasmat, ca unul care mă străduiesc de ani buni să promovez Sălajul și prin fotografie știam că avem de a face cu o oportunitate ce nu trebuie ratată. Așa că am încurajat-o pe Adela Rusu să continue demersul. Ba mai mult, am început să scriem proiectul, să punem pe hârtie ce ar fi de văzut prin județil Sălaj.

Un pas important în direcția implementării proiectului l-a constituit vizita pe care împreună cu Adela Rusu și cu Ovi D.Pop am făcut-o la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj - instituție de cultură reprezentativă care derulează și sprijină sute de evenimente culturale în fiecare an. Domnul director Daniel Săuca a îmbrățișat ideea noastră și în acestă formulă am început să construim.

Oricine a conceput și scris un proiect știe că de la idee la fapte e cale lungă. Trebuie gândite strategiile cele mai bune pentru atingerea obiectivelor propuse, trebuie armonizate activitățile propuse și mai ales trebuie găsite sursele de finanțare care să susțină un proiect de o asemenea anvergură. S-au implicat în proiect, sprijinindu-ne cu idei și sfaturi Laura Chirilă - manager al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Sălaj Plus”, Florin Opriș - reprezentant al aceleiași instiutuții, Sebastian Olaru - el însuși un foarte bun fotograf și jurnalist, soții Alina și Alin Prunean - cunoscuți datorită brandurilor ”Colțul Românesc” și ”Sănătate Dulce” sau Bianca Pop - directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Zalău. 



Filialei Nord-Vest a Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) i-a revenit sarcina, deloc ușoară, de a-i găsi și selecta pe artiștii fotografi. România nu duce lipsă de loc de artiști fotografi. Cei mai mulți sunt afiliați AAFR, dar desigur, mai sunt și alții care nu sunt afiliați. Cum s-a dorit de la început ca tabăra să fie o activitate a AAFR, toți artiștii fotografi din România care au fost invitați să participe fac parte din acestă asociație. Așa că în timp, rând pe rând au confirmat participarea la tabără artiști fotografi ce s-au validat prin distincțiile naționale și mai ales internaționale pe care le-au obținut. 

Adela Rusu m-a ținut la curent și pe măsură ce lista se completa, am realizat că sunt toate premisele să fie o tabără reușită, mai ales prin calitatea fotografiilor ce vor face obiectul unei expoziții sau a unui album. Iată lista participanților la tabără:
  • Manolis Metzakis (Grecia) - Președintele Global Photographic Union, Excelență al Federației Internaționale de Artă Fotografică la rangul de Platina (EFIAP/p); 
  • Borko Ivo (Slovenia) -  Președintele Asociației Artiștilor Fotografi din Slovenia, Excelență al Federației Internaționale de Artă Fotografică la rangul Platină (EFIAP/p);   
  • Borko Stefi (Slovenia) - Excelență al Federației Internaționale de Artă Fotografică la rangul Platină (EFIAP/p);
  • Virgilio Bardossi (Italia) - Master al Federatiei Internationale de Arta Fotografica  (MFIAP,  EFIAP/p, IFI); 
  • Lajos Nagy (Târgul Secuiesc, România) -Excelenta al Federatiei Internationale de Arta Fotografica la rangul Diamant 1( EFIAP / Diamond 1); 
  • Balasi Csaba (Miercurea Ciuc, România) - Master al Federatiei Internationale de Arta Fotografica (MFIAP), ofițerul de legătură al României cu Federația Internațională de Artă Fotografică; 
  • Rusu Adela Lia (Oradea, România) - Excelenta al Federatiei Internationale de Arta Fotografica ( EFIAP), președinta Filialei Nord-Vest a Asociației Artiștilor Fotografi din România;  
  • Ovi D.Pop (Oradea, România) - Excelenta al Federatiei Internationale de Arta Fotografica (EFIAP), președintele Asociației Ovi D.Pop; 
  • Roibu Grigore (Deva, România) - Artist al Federatiei Internationale de Arta Fotografica (AFIAP), presedintele Asociatiei  Artistilor Fotografi Hunedoreni; 
  • Bikfalvi Zsolt (Carei, România) - Artist al Federatiei Internationale de Arta Fotografica (AFIAP), vicepresedintele Fotoclubului Vasile Venig Laszlo; 
  • Boran Mircea (Arad, România) - Artist al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania (Art. AAFR), preşedintele  Asociaţiei Foto Club Arad


 E clar, pentru un asemenea grup de artiști fotografi, trebuie găsite obiective care să le pună în valoare calitățile. Demers deloc ușor, mai ales datorită faptului că acestea sunt răsfirate pe întreg teritoriul județului. Trebuiau găsite cele obiective care să promoveze județul Sălaj, care să fie reprezentative pentru noi ca organizatori, iar pe de altă parte trebuiau găsite soluții pentru transformarea lor în ”locuri vii”, cunoscută fiind afinitatea artiștilor fotografi pentru fotografia de portret.

Dacă eu de exemplu, pot să străbat județul în lung și-n lat și să găsesc ce să fotografiez, fie într-o biserică, fie pe un câmp cu flori sau într-o pădure, nu același gen de fotografie este agreat de către participanții la tabără. De aici dificultatea de a imbina cele două nevoi. Până la urmă, împreună cu Laura Chirilă și cu Sebastian Olaru am reușit, zicem noi, să găsim o variantă optină pentru traseele celor 6 zile de tabără.

Iată cum am văzut noi aceste trasee:
  • vineri, 26 mai 2017:
     17.00: Deschiderea taberei 
               Muzeul Etnografic al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj
               - Prezentarea obiectivelor ce urmează a fi vizitat
     18.00-20.00: Tur ghidat al centrului istoric al municipiului Zalău
     (Clădirea Transilvania, Primăria Municipiului Zalău, Colecția
     etnografică din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj,etc) 

  • sâmbătă, 27 mai 2017:
   VAR  - meșter popular Teglaș Petru (împletitor de nuiele
                       - Biserica de lemn din Var (1820)
   SURDUC  - Cripta Jósika (1825)
   CIOCMANI - Podul peste Someș
   CLIȚ - Rezervația Peisagistică Stanii Clițului
   LOZNA - Biserica de lemn din ”Sf.Dumitru” din Lozna (1813)
   RĂSTOCI - Biserica de lemn ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” (1828)   
                - Casa tradițională (tanti Iulica)
                - Masa de prânz tradițională
   ILEANDA - Biserica reformată din Ileanda
                - Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” (sec XVII)
   DOLHENI - stupină ”Sănătate Dulce”  


  • duminică, 28 mai 2017:
   Complexul arheologic Porolissum (startul compeției Sălaj Velo Tour)
   BREBI - Biserica de lemn ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” Brebi (1759)
            - Cerdacul cu lavandă
   BRUSTURI -Casa Muzeu ”Radio Nostalgia”
   CREACA - colecțiile etnografice (Odaia Țărănească)
               - Biserica de lemn ”Sf.Ierarh Nicolae” din Creaca (sec. XVIII)
   BORZA - Biserica de lemn ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” din Borza (1758)
              - Muzeul satului Borza (moment etnografic)
              - Vizită la stâna lui Radu Ciobanul
              - Moment etnografic (Vox Dacorum, Nimfele Daciei)
              - Masa de prânz tradițională la stână
   JIBOU - Grădina Botanică și Castelul Wesselenyi Jibou
   GÂLGĂU ALMAȘULUI - Grădina Zmeilor 


  • luni, 29 mai 2017:
   PERICEI - Monumentul cepei (Guiness Book)
   ȘIMLEU SILVANIE - Biserica romano-catolică  (1532)
                            - Sinagoga Șimleu Silvaniei (1876)
                            - Cetatea Bathory Șimleu Silvaniei (sec. XVI)
                            - Fabrica de Șampanie ”Silvania” Șimleu Silvaniei
   BĂDĂCIN  - Casa memorială Iuliu Maniu (1890) și ”Dealul Țarinei”
                 - Muzeul Iuliu Maniu Bădăcin
                 - Atelier șezătoare (Colțul Românesc)
                 - Masa de prânz

   CAMĂR  vizită la crama Fort Silvan
   IAZ - Muzeul de Artă populară ”Ligia Alexandra Bodea”
         - Eveniment etnografic
         - Eveniment gastronomic (”moșocoarne”)
         - Mlaștina Iaz 

  • marți, 30 mai 2017:
   TREZNEA  - Ruinele castelului Bay (sec XIX)
                  - Monumentul Eroilor Martiri
   BODIA - Lacul Bretonilor (pauză de cafea)
   BUCIUMI - Casă tradițională Buciumi
                - Castrul roman Buciumi
   CRASNA - Muzeul satului Crasna
               - Biserica reformată Crasna (sec XVI)
               - Aerodrom Crasna
               - Masa de prânz
   Lacul Vârșolț
   MESEȘENII DE JOS - Biserica reformată (1498)


  •  miercuri, 31 mai 2017:
   ȚARA CĂLATEI  (Tămașa, Petrindu, Stana, Jebuc, Sfăraș etc
   FILDU DE SUS - Biserica de lemn ”Pogorârea Sf.Duh” (1727)
                       - meșter popular (Nelu Mangău pălincarășu)
                       - eveniment gastronomic (maestrul bucătar Mircea Groza)
                       - Masa de prănz
   CIUMĂRNA - Casa Muzeu (meșter Ileana Grațiana Pop) 

  • joi, 1 iunie 2017:
    PECEIU -  Moment etnografic (Haba de la Peceiu)
    SÂRBI -  Biserica de lemn ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” (1760)
             - Moment etnografic (Ansamblul ”Barcăul”)
    TUSA  - Moara de apă
             - Biserica de lemn ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” (sec XVIII)
             - Păstrăvăria Tusa
             - Masa de prânz
   IZVOARELE BARCĂULUI  rezervația peisagistică





Vrem să mulțumim tuturor partenerilor noștri, fără de care tabăra de fotografie nu ar fi avut loc: Consiliul Județean Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sălaj Plus”, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, Centrul de Cercetări Biologice - Grădina Botanică ”Vasile Fati” Jibou, Colțul Românesc, Sănătate Dulce, Cerdacul cu Lavandă, Hoinar prin Sălaj, Griff Hotel, Direct Target, Fort Silvan, Primăria Comunei Creaca, Primăria Comunei Crasna, Primăria Comunei Ileanda, Primăria Comunei Sîg.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...