În acestă vară am mâncat mai puține caise din grădina tatălui meu decât anul trecut. Ba chiar a fost nevoit să le culeagă mai repede pentru a mai salva câte ceva. De vină sunt veverițele care, după cum povestește tata, i-au stricat zeci de caise doar pentru a ajunge la sâmburele din mijloc. Tot tata povestește că orice truc de a scăpa de veverițele care i-au înjumătățit recolta de caise, a dat greș. A încercat să le sperie agățând CD-uri în cais...Mișcate de vânt și bătute de soare ar fi trebuit să le sperie așa cum s-a întâmplat cu gaițele și graurii care în anii trecuți s-au dat la cireșe. Nici vorbă însă, nu de puține ori s-a întâmplat ca veverița să stea liniștită pe creanga caisului, privindu-l ”de sus” pe tata care striga la ea. A încercat și să le momească, punând la sol sâmburi de caise sau nuci pe un carton pe care a pus și clei pentru ca veverița să rămână captivă. Nu a ținut nici acest truc. Cel puțin nu la noi. La un vecin care are caisul izolat și veverițele nu au cum să ajungă la el decât pe jos, au căzut vreo două în capcană. Milostiv, vecinul le-a dus în parcul din oraș și le-a dat drumul acolo...
Azi, aflându-mă la grădină pentru a-l ajuta pe tata, fac la un moment dat o pauză. Stau la umbră în foișor la o cafea. Aveam aparatul de fotografiat lângă mine, obișnuiesc ca atunci când ies în Natură să-l am la îndemână, nu de puține ori am prin câteva cadre memorabile cu animale sau insecte.
Aud ceva foșnet prin prunii de lângă foișor. Devin atent, credeam că sunt gaițele pe care le-am mai văzut și zilele trecute. Dar zgomotul era prea mare, crengile foșnesc; se mișcă crengile unui prun de lângă gard, apoi ale celui de lângă primul...Printre frunzele prunului, văd veverița. Pare destul de mare, i se vede clar coada stufoasă. Iar repede aparatul și încerc să o iau în vizor. Dar veverița sare de pe o creangă pe alta, abia apuc să focalizez. O prind însă într-un cadru înainte să sară din prun în cireș și să se facă nevăzută peste gard, în pomii vecinului.
Revin la foișor să-mi termin cafeaua dar nu peste mult timp aud foșnet de frunze în caisul vecinului. Duc din nou aparatul la ochi și prin vizor, grație teleobiectivului 55-300 o văd cu caisa între lăbuțele din față. Nu-mi vine să cred, așadar tata avea dreptate. Mă ridic cu grijă să nu se sperie și mă apropii de gard. Nu am o poziție prea bună, o văd cu greu printre crengile pomilor din grădina noastră și din cea a vecinului. Verific dacă cele câteva cadre sunt clare, mai fac câteva setări și o privesc prin teleobiectiv. Nu o văd în întregime, e în spatele unei crengi a caisului. Coada stufoasă e dată peste cap, stă sprijinită pe picioarele din spate iar cu labele din față ține caisa. O roade cu repeziciune, aruncând din când în când priviri în jur.
Se ajută cu ghearele de la labele din față ca să țină caisa, iar ceea ce roade aruncă pe jos. Nu o interesează fructul ci vrea să ajungă la sâmbure. Ăși schimbă poziția obligându-mă și pe mine să caut altă poziție. Acum nu o mai văd, s-a ascuns după o creangă groasă. Mă mulțumesc cu ce am fotografiat, revin la foișor.
Nu peste mult timp o aud din nou în apropierea gardului. O caut din priviri și o văd. Are altă caisă între labe pe care o roade ca și pe cealaltă. Am o poziție bună, acum o urmăresc prin teleobiectiv. Din când în când mai fac câte o poză.
A terminat de dat jos pulpa de pe sâmbure. A ajuns la ceea ce o interesa de fapt. Eram curios ce o să facă mai departe. Se oprește, cred că m-a văzut. Sta câteva zeci de secunde nemișcată cu sâmburele între labele din față. Din acestă poziție nu mai seamănă deloc cu animalul drăguț. Pare un mic ”drăcușor”, cu gheare lungi și ascuțite, cu dinți la fel de ascuțiți. Pesemne că nu mă consideră o amenințare, așa că acum își reia munca. Cu dinții începe să roadă sâmburele, vrea să ajungă la miez.
Când a terminat miezul, a fost nevoie de un salt ca să se facă nevăzută. Am revenit la foișor, mulțumit de cadrele trase. Știu ca nu toate sunt bune, dar am cu siguranță de unde alege. Nu știu cât a trecut de când o urmăresc, să fie vreo 10 minute? Atât i-a trebuit să strice două caise și să spargă sâmburii.
Când credeam că atât am avut de fotografiat astăzi, în timp ce vizionam pozele cu veverița, aud din nou foșnet în pomii de dincolo de gard. O fi o altă veveriță sau aceeași. Însă parcă aud și ceva sunete iar crengile se mișcă cu putere. Nu e doar o veveriță, sunt chiar două și se pare că își dispută teritoriul. Se fugăresc prin pomii vecinului. Una cedează și trece repede dincoace...Din câteva salturi e ăn prun, apoi în cireș, sare în alt prun. Aici pare că se odihnește, că-și trage sufletul. Mă apropiu de prun și o iau în vizor. E alta, pare mai mică, mai firavă. Stă minute bune nemișcată.
Ezită între a se întoarce la caisul vecinului și a renunța. Frica de rivala mult mai mare ca ea a învins până la urmă, așa că din trei salturi e dincolo de gard, în livada dinspre pădure. Aici nu are ce face, coboară rapid la sol și din trei salturi prin iarba mare ajunge în alt pom de unde i-am pierdut urma. Va reveni probabil la caise mai târziu, după ce surata ei se va fi săturat. Asta dacă nu cumva vecinul va face ca și tata și-și va culege caisele chiar dacă nu sunt coapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu