Scriam în urmă cu 3 luni, un material despre o pereche de Vânturel roșu (Falco tinnunculus), cunoscut și sub numele de șoim de oraș. Atunci prezentam imagini spectaculoase cu o încăierare a două femele de vânturel roșu, motivul cel mai plauzibil fiind locul de cuibărit. De atunci s-au întâmplat multe, femela care a câștigat locul respectiv, situat la etajul 3 al unei clădiri din Zalău, s-a împerecheat, a cuibări și a scos din ouăle depuse 3 pui. Acum, când scriu aceste rânduri, puii au crescut și chiar în acestă săptămână au părăsit cuibul. Miracolul vieții s-a produs din nou, Natura și-a urmat cursul departe de ochii lumii, prea grăbită și prea îngrijorată doar de propria persoană pentru a se mai uita și în jur.
Am fost privilegiat prin faptul că, am descoperit un punct de observație aproape de cuib, undeva între etajele 2 și 3. De acolo, printr-un geam (nu tocmai curat) am observat sporadic, de-a lungul celor trei luni ce se petrece în cuib. Imaginile de mai jos sunt elocvente în acest sens și nu au nevoie de prea multe comentarii. Le postez cronologic, ca într-un fel de jurnal vizual.
După toate probabilitățile, femela a depus ouăle. Nu știu câte, nu am cum să văd ce se petrece în cuib. Din câte mi-am dat seama atât masculul cât și femela stau pe ouă.
Nimic nou, am găsit păsările aproape în aceeași poziție...
Este perioada cuibăritului, pasărea abia se vede din cuib.
Trebuie să fiu atent, ochii ageri ai păsării mă găsesc iemediat, abia am timp să trag câteva cadre.
Din punctul meu de observație, privesc preț de aproape o jumătate d eoră ce se întâmplă în zona cuibului. Văd cum una dintre păsări, cred că este masculul, vine cu hrană (un șoarece) pe care îl pune în cuib. Să fie oare pui mici acolo?
Bănuiesc că în cuib sunt pui mici. Nu văd ce se întâmplă acolo, sunt cu aproximativ 3 metri mai jos decât cuibul și la o distanță de aproximativ 10 metri de acesta. Noroc cu teleobiectivul...
O zi mai puțin norocoasă din punct de vedere al observațiilor. În treacăt, observ cum una dintre păsări este în cuib; abia i se vede capul...Trec zeci de minute și nu se întâmplă nimic...
Surpriză uriașă la cuib! A trecut o perioadă în care n-am reușit să ajung la cuib, iar când am ajuns în sfârșit, nu-mi venea să cred ce văd. În prima fază nu am înțeles de ce sunt trei păsări, apoi mi-am dat seama că de fapt sunt puii. Au crescut destul de repede, poate mult mai repede decât mă așteptam (raportat la timpul în care am lipsit). Acum iată, sunt mari și...curioși. Mi-am sacrificat aproape o jumătate de zi urmărindu-i..
Unul dintre adulți supraveghează cuibul de la distanță, de pe o creangă a unui copac din apropiere...
Schimb locul de observație, cobor lângă clădire. Mă bazez pe teleobiectiv pentru a obține poze rezonabile. Doi dintre pui par mai dezvoltați, aceștia stau în cea mai mare parte a timpului atenți la ceea ce se petrece în jur. Devin conștienți că au aripi, dar încă nu știu ce să facă cu ele...
Abia am așteptat să ajung la cuib, la punctul de observație dintre etaje. Am avut și astăzi timp să-i observ aproape o oră. Puii sunt cuminți, fac cu schimbul la ”balcon”. Ciubul fiind probabil mic pentru toți trei, puii se rotesc în cuib; unul rămâne înăuntru, ceilalți doi scot capul afară. Parcă bat mai des din aripi...
Razele soarelui bat direct pe cuib spre bucuria puilor care se încălzesc la soare...
Părinții se lasă așteptați, puilor li se face foame...
De dimineață observ unul dintre adulți supraveghind cuibul de pe un fir de înpământare...
La cuib, veselie mare. Primele raze ale Soarelui crează bună dispoziție. Puii sunt mai vioi, mai plini de viață...Cel mai mare dintre pui îndrăznește să iasă de tot din cuib și să stea pe marginea lui.
Pe parcursul zilei, am avut ocazia să revin de mai multe ori în clădire, la punctul de observație. Puii când dormitează, când fac schimb de locuri. Își fac toaleta destul de des...
Sosește și ora mesei; părinții găsesc hrană pe care o aduc la cuib...
Adultul mă vede, așa că instinctiv zboară pe copacul de lângă clădire. Puii nu intuiesc pericolul, de fapt, din punctul meu de vedere nu este niciun pericol. Nu fac altceva decât să-i urmăresc.
Nu cred că puii vor mai sta mult în cuib. La cât de mari sunt, ăși pot lua zborul în orice moment...
Ziua cea mare a sosit! Din păcate n-am prins momentul. S-a întâmplat chiar cu o zi mai devreme, spre seară. Domnul H. (n-am să-i dau nuemele pentru a nu divulga locul în care se află cuibul) mi-a relatat că unul dintre pui, probabil cel mai mare, a zburat din cuib. Astăzi, a zburat și al doilea....Cel mic, a vrut să zboare și el dar n-a reușit...Părea că va cădea la pământ, când unul dintre părinți s-a repezit ca o săgeată, l-a prins din zbor și a zburat cu el în copacii din jur. Cât mi-aș fi dorit să prin o astfel de scenă...
Când am ajuns eu la clădire, am fost dezamăgit să găsesc cuibul gol. Dar, m-am bucurat că doi dintre pui erau aproape, în copacii de lângă clădire. Își încercau puterile sburând de pe o ramură pe alta...Al treilea, cel mai mic, nu era de găsit...
Spre seară, din instinct, cei doi pui au încercat să ajungă la cuib. Acolo au fost hrăniți, acolo sperau să găsească mâncare. cel mai îndrăzneț a zburat direct la cuib...
celălalt i-a urmat exemplul dar a ratat cuibul și a aterizat pe acoperiș. Au stat minute bune așa, cel de la cuib uitându-se spre acoperiș după frățiorul lui, iar celălalt neavând încredere în sine, n-a îndrăznit să coboare...Așa că fratele mai mare s-a dus după el pe acoperiș.
De acolo, cei doi pui au revenit la copac. Din câte îmi dau seama, vor înopta aici, probabil supravegheați discret de părinți.
Aici se încheie aventura. Puii au crescut, au realizat că aripile sunt pentru zbor. Chiar dacă vor mai sta o perioadă în prajma cuibului, chiar dacă părinții le mai aduc hrană direct în copac, va veni vremea când vor trebui să ia viața în piept. Vor zbura în lume, vor deveni adulți și poate, la anul vor reveni în zonă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu