Sălajul, acest colț de țară
de care parcă nu te mai saturi, are câțiva promotori foarte buni. Un fel de
influenceri, ca să fim în pas cu moda...Unii sunt antreprenori de succes, alții sunt
cei care sunt plătiți prin fișa postului să facă asta, iar alții sunt
jurnaliști. Din ultima categorie face parte și Călin Pavăl, care, alături de
colaboratorii săi reușește să facă ”un altfel de jurnalism”. Unul ce pune
accent pe reportaj - acest gen jurnalistic pe cale de dispariție din mass-media
românească. Iar reportajele scrise de Călin Pavăl și echipa sa, au ca subiect
principal Sălajul. De 30 de luni (aproape 3 ani), Sălajul pur și simplu apare
și pe print ca o publicație lunară, editată de Asociația Sălajul pur și simplu.
Într-un context în care presa scrisă e pe avarie, un proiect ce-și propune să
promoveze prin reportaje de calitate frumusețile Sălajului, merită apreciat.
Iată de ce, am considerat necesar să publicăm un interviu cu jurnalistul Călin
Pavăl.
Călin Pavăl are, atâta cât am reușit eu să-l cunosc, o
personalitate complexă. Este un mare iubitor al Naturii sub toate formele ei,
asta se vede și prin prisma materialelor de presă pe care le scrie într-un stil
nonconformist. Se vede și din drumețiile pe care le face, cea mai lungă fiind,
poate, cea pe bicicletă din Sălaj în Alpii Dinarici și coasta Adriaticii. ”Frumosul
e pretutindeni. Tot ceea ce trebuie să faci e să vrei să îl vezi” spune
Călin.
Apoi, e și poet. Iar ca orice poet, are un suflet sensibil la
frumos și extrem de generos. Iată o poezie în care ni se destăinuie, ne lasă să
privim peste marginea de sus a sufletului său: ”Trăiesc ca și cum aș fi /
unicul om din lume / și nimeni nu m-ar ști. / și n-ar avea nevoie de mine. / Și
dacă mă simt ca și cum aș fi nenăscut / e poate fiindcă n-am știut / să spun că
am un nume / ascuns la vedere într-un suflet fără lume, / iar când mi-e frică /
mă transform în copilul de demult / și adult / cum vântul îmi dedică /
răsuflarea lumii neștiute / și-atunci, în vise șoptite, / las urme / către mine
- unicul om din lume.”
Dar, proiectul cel mai vizibil al lui Călin Pavăl este, fără îndoială, Sălajul pur și simplu (SPS). Site-ul dar și revista, cu care am avut onoarea de a colabora și eu cu câte un articol, sunt oglinda muncii jurnalistice a lui Călin. Și, ceea ce este lăudabil, SPS este deschis colaborării oricui are ceva frumos de spus. Veți găsi între miile de articole, recenzii de carte sau de spectacole, umor de calitate, materiale ce promovează diverse proiecte din școli sau comunitate, artă fotografică sau rubrica de creație. Urmărind îndeaproape activitatea publicistică a prietenului meu Călin Pavăl, nu puteam să nu marchez cumva apariția a 30 de numere din revista Sălajul pur și simplu.
Călin e un om fain! Și îi mulțumesc că a acceptat să-mi răspundă la câteva întrebări.
Sursa foto: https://www.facebook.com/salajulpursimplu |
Foto-Travel:Pentru început, spune-ne ceva despre acest
proiect Sălajul Pur și Simplu. De unde ideea, când l-ai lansat, cum a evoluat?
Călin Pavăl: Lumea în care trăim
(cea a naturii) e una foarte frumoasă, și nu doar cea trecută pe listele cu ”de
văzut, de mers acolo”. Frumosul e pretutindeni în jurul nostru, trebuie doar să
vrem să-l vedem. O lume pe care am descoperit-o chiar și la margine de drum. Și
am vrut, cumva, să le-o arăt și celorlalți. Așa că, după ce mi-am dat demisia
de la ziarul la care am lucrat timp de 10 ani, am înființat o asociație, am
creat un site, apoi am început să ”conturez” lumea frumoasă pe care am
descoperit-o. Proiectul l-am lansat în septembrie, 2012. Însă, oficial, în
ianuarie 2013, când a apărut și primul număr tipărit al publicației. A evoluat
de la sine, s-a dezvoltat frumos și se dezvoltă în continuare, la fel de
frumos.
Foto-Travel: De ce ”un altfel de jurnalism”?
Călin Pavăl: Trăim într-o lume a
prostituției mediatice, unde ”răul” se promovează cel mai ușor și e cel mai
rentabil (financiar). De asta știrile cu accidente, violuri, incendii,
înjurături sociale sau politice, aruncat cu noroi... sunt omniprezente. Toate
publicațiile fac asta, pentru că, zic patronii, e nevoie de bani să plătească
angajații. Am vrut cumva să echilibrez balanța și să fac un jurnalism de dragul
frumosului, chiar dacă asta nu e deloc profitabil, ba chiar te pune la
cheltuială.
Foto-Travel: Dacă nu greșesc, la început ai dezvoltat site-ul
SPS. Acolo reușești să îmbini armonios atât jurnalismul clasic (cel al știrilor),
cât și cel ce ține de reportaj. Când ai pornit site-ul?
Călin Pavăl: Odată cu proiectul, în
toamna lui 2012. Deși, oficial, în ianuarie 2013.
Primele numere ale seriei noi, în format A4 alb-negru |
Foto-Travel: Orice proiect jurnalistic se raportează,
vrând-nevrând, la audiență, la publicul căruia i se adresează. Care a fost reacția
publicului? Care e profilul celor care te urmăresc?
Călin Pavăl: Există un feed-back
foarte frumos. Și deși e vorba despre Sălaj, în principal, avem foarte mulți
cititori din celelalte județe, mulți dintre ei venind pe urmele noastre, prin
Sălaj. Cât despre cititori, sunt oameni care intră pe site ori cumpără revista
pentru că vor să citească, pentru că aleg asta, oameni care gândesc, nu care
reacționează doar la impulsul social virtual. Cât despre trafic, audiență, e
chiar mai mult decât aș fi vrut. Adică, nu urmăresc trafic cu orice preț (ba,
dimpotrivă), vreau ca cititorii să citească materialele publicate pentru că vor,
nu pentru că-s ”momiți” de titluri cosmetizate.
Foto-Travel: Sunt convins că un proiect de amploarea SPS are
nevoie de colaboratori. De o echipă. Ne poți spune ceva despre echipa din
spatele proiectului?
Călin Pavăl: La început am fost doar
eu. Apoi, am fost trei: eu, Gina Bicăzan și Zoli Deak. Apoi, din echipă a făcut parte
și Ioana Gale, după ce Zoli a... plecat în altă lume. Acum, în afară de Gina, mai
sunt două colaboratoare: Mihaela Moldovan și Mihaela Mureșan.
Numărul 15 al publicației Sălajul pur și simplu |
Foto-Travel: Știu că ai avut o încercare de apariție pe print.
Parcă era o publicație săptămânală. Cum a
fost acel început? Cât a rezistat? De ce nu a mers?
Călin Pavăl: Publicația a avut, la
început, apariție bilunară. am scos doar câteva numere, timp de vreo 3 luni,
pentru că nu era calitatea pe care aș fi dorit-o, plus că îmi ocupa foarte mult
timp, iar asta îmi reducea timpul pentru dezvoltarea online a publicației,
foarte importantă la acel moment.
Sursa foto: https://www.facebook.com/salajulpursimplu |
Foto-Travel: Acum 30 de luni, ai relansat SPS pe print. Cum a
fost? De ce e nevoie de o revistă tipărită, în condițiile în care aproape toate
publicațiile au trecut pe online?
Călin Pavăl: Nimic (atunci când vine vorba de citit, de
fotografie) nu se compară cu ”tiparul”. Revista tipărită, la fel ca o
fotografie pe suport de hârtie, are un farmec aparte. Și, da, e un fel de carte
de vizită a ceea ce facem noi, aici, la Sălajul pur și simplu. Revista tipărită
e necesară mai mult ca oricând, acum când lumea virtuală, paradoxal, e
confundată cu realitatea. Și, într-o lume iluzorie, frumosul se pierde. Încerc
să păstrez frumosul ăsta, să-l transform dintr-un simplu ”clic”, în ceva
palpabil, viu.
Foto-Travel: S-a schimbat ceva în profilul cititorilor de când
SPS apare și pe print?
Călin Pavăl: Nu, printul e un cadou
oferit cititorilor. Partea online a rămas la fel de bogată ca până acum, poate
chiar mai bogată.
Foto-Travel: Cum ai descrie pe scurt, munca din spatele
revistei? Cum arată o zi în care Călin Pavăl și echipa lui lucrează la revistă?
Călin Pavăl: Fiecare zi e o
aventură, și la propriu și la figurat. Cât despre revista tipărită (ba și
online, în proporție de 90 la sută) e ”one man show”. Sau, mai pe șleau, le fac
singur pe toate, de la tehnoredactat, la scris, la tipărit, la finisat, la
distribuit. Așa că, da, încercând să trag de timp, să pot să le fac pe toate, chiar
e o aventură. Și cred că suntem singura revistă din lume care există exclusiv
prin munca proprie, de la online, la tipar, la distribuție, iar asta voluntar.
Și cred că suntem singura revistă din lume care există pur și simplu de dragul
promovării frumosului, și nu pentru rentabilitatea financiară. De fapt,
singurul meu câștigul e ăsta: bucuria de a scoate la lumină partea frumoasă a
lumii, a vieții. Am ales să trăiesc frumos, în detrimentul câștigului
financiar.
Călin Pavăl - caricatură de Raluca Cirți. Sursa foto: https://www.facebook.com/salajulpursimplu |
Foto-Travel: Prin reportajele tale despre Sălaj, descoperi
uneori locuri neștiute de publicul larg. Mereu sunt surprins că mai găsești
câte ceva. Mai are Sălajul ceva de oferit?
Călin Pavăl: Oooo, da... Deși am
făcut peste 80 de reportaje prin Sălaj, și uneori îmi spun că am cam ajuns la
capăt, întotdeauna găsesc câte ceva frumos de scos la suprafață. Sălajul are
foarte multe de oferit.
Foto-Travel: Dincolo de acest proiect SPS, care-ți ocupă o
bună parte din timp, cum te descurci cu celelalte proiecte personale? Știu de
exemplu că ai publicat până acum cel puțin două cărți...
Călin Pavăl: Cum mă descurc? Mă culc
la 2 noaptea, și sunt aproape total rupt de realitatea calendaristică. Da, am
scos două cărți, mai sunt două în lucru (una o să apară cât de curând). În
plus, lucrez la albumul meu muzical. Adică îmi aranjez compozițiile muzicale în
așa fel încât să pot să conturez un album care că aibă o poveste. Și, da,
artele marțiale le-am practicat la miezul nopții. Acum, pentru că nu mai am o
sală, mă antrenez pe unde pot, când pot.
Coperta spate a volumului de poezii ”Unupluunuegalunu” |
O carte care descrie aventura călătoriei pe două roți până la marea Adriatică |
Foto-Travel: În final, ce ai transmite cititorilor blogului
Foto-Travel?
Călin Pavăl: Ce le-aș transmite? Să
trăiască fiecare clipă atât de frumos cât pot. Fiindcă tot ce avem a acum,
mâine poate nu-i.
Proiectul Sălajul pur și simplu are nevoie de susținerea voastră, a celor care credeți în el. Așă că nu vă sfiiți să dați o mână de ajutor:
Asociația Sălajul pur și
simplu
CIF: 27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
Felicitari si la cat mai mute aparitii.
RăspundețiȘtergere