Tocmai am terminat de citit, ceea ce cred a fi una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată: "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii" avându-l ca autor pe istoricul israelian Yuval Noah Harari.
Deși subiectul principal al cărții este, așa cu sugerează și titlul, istoria speciei umane, nu este nici pe departe o carte de istorie în sensul clasic al termenului. Este mai degrabă o privire retrospectivă asupra evoluției omului. O evoluție punctată de câteva momente cruciale pe are autorul le numește "revoluții". Vorbim despre Revoluția Agricolă, Revoluția Cognitivă și Revoluția Industrială.
Ce mi-a plăcut la cartea lui Harari este faptul că deși spune apăsat ceea ce are de spus, nu încearcă să te convingă. Nu-și impune propriile crezuri ca "adevăruri absolute". Limbajul cărții e unul ce te prinde, te ademenește, iar titlurile capitolelor sunt sugestiv alese. Interesante sunt unele din afirmațiile lui Harari. Un exemplu: "Prima ordine universală care a apărut a fost economică: ordinea monetară. A doua ordine universală a fost politică: ordinea imperială. A treia ordine universală a fost religioasă: ordinea religiilor precum budismul, creștinismul și islamul." E de mirare că astăzi economia, politica și religia merg mână în mână?
Deși ateu convins, adept al teoriei evoluționiste, practicant al meditației Vipassana dar și homosexual declarat, Harari reușește să păstreze un echilibru în cartea sa. În toate paginile cărții nu m-am simțit niciun moment ofensat sau pus la zid datorită convingerile mele (științifice sau religioase). Asta e marele merit al cărții, că poate fi citită deopotrivă de diferite categorii de oameni având profesii diferite, credințe sau concepții de viață diferite.
Citind cartea lui Harari ajungi să înțelegi multe din momentele istoriei noastre comune, dar ai și o perspectivă asupra viitorului. Nu e de mirare că ultima propoziție a cărții - "Există ceva mai periculos decât niște zei nemulțumiți și iresponsabili care nu știu ce vor?" trimite spre următoarea carte - "Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului" pe care mă grăbesc să o citesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu