Când am primit, cu dedicație, cartea profesorului Marin Ștefan, am fost uimit de cât de voluminoasă este. Groasă ”cât o Biblie”, cartea cuprinde între coperțile sale, în peste 650 de pagini, nu mai puțin de 241 de articole, pe care harnicul publicist le-a scris de-a lungul anilor în reviste și ziare locale și naționale. Eram oarecum la curent cu activitatea domnului profesor Marin Ștefan, pe care l-am considerat întotdeauna a fi ”corespondent de Șimleu”. Asta pentru că nu există vreun eveniment notabil care să fi avut loc în orașul de la poalele Măgurii, fără ca Marin Ștefan să nu fi fost acolo.
Atunci când țin în mână o carte, analizez în primul rând coperta acesteia. În cazul de față, ilustrația reprezintă o panoramă aeriană a orașului Șimleu-Silvaniei, cu Măgura Șimleului în plan îndepărtat și cu râul Crasna ”înverzit”. Fotografia realizată de Ovidiu Teieru, este, poate, cea mai frumoasă imagine a Șimleului.
Cartea profesorului și publicistului Marin Ștefan este structurată pe 12 capitole la care se adaugă o Prefață semnată de Daniel Mureșan și o Postfață semnată de Daniel Săuca. Titlul cărții ”Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)” este explicat de autor în Argument: ”am ales acest titlu al cărții, întrucât sunt născut la 1 aprilie, pe la ora 10:00, într-o frumoasă duminică, cum îmi povestea mama... Așadar, în Zodia Berbecului!”.
Cele 12 capitole în care clasifică profesorul Marin Ștefan cele peste 240 de articole, sunt: Referințe critice - în care sunt cuprinse acele materiale de presă ce fac referire la activitatea domnului profesor; Școală-Educația - cuprinde articolele care fac referire la evenimentele școlilor din Șimleu-Silvaniei dar nu numai; Religie - aici sunt grupate articolele cu tematică religioasă, scrise cu ocazia unor evenimente ale bisericilor; Armată și Eroi - despre acele evenimente, de regulă comemorative; Știință-Istorie-Patriotism - așa cum sugerează numele, în acest capitol sunt cuprinse materiale din viața științifică a cetății; Cultură-Artă - cuprinde articolele ce fac referire la viața cultural artistică a Șimleului; Sport-Turism - cel mai consistent capitol, cuprinde 50 de articole cu tematică sportivă; Sănătate-Mediu-Comunitate - cuprinde acele materiale de presă legate de aceste domenii de activitate; Holocaust- nu puteau lipsi materialele de presă ce ilustrează evenimentele comemorative dedicate evreilor; Oameni și fapte - dedicat unor personalități ale vieții cultural-artistice și sportive; și în fine, ultimul capitol Oameni de neuitat - cu referire la unele personalități care au punctat istoria orașului.
O carte consistentă, pe care o citești ca și pe o carte de istorie. O istorie a ultimilor 50 de ani. O carte în care vei găsi ce a fost mai important în Șimleul Silvaniei în această jumătate de secol. Desigur, accentul se pune doar pe ”știrile” pozitive, nu veți găsi în cartea profesorului Marin Ștefan nimic din cealaltă parte (întunecată) a vieții unui oraș. Jurnalistul Marin Ștefan nu și-a propus deloc să ilustreze acele ”știri” ce ar fi ținut prima pagină a oricărui ziar de scandal. Nu, el nu a urmărit popularitatea cu orice preț.
Fiecare articol reprodus în această carte este ilustrat printr-o fotografie, de regulă color, ceea ce aduce un plus de credibilitate materialului de presă. Căci, nu-i așa, presa de calitate se face prin imagini și cuvinte. Articolele cuprinse în această carte au apărut de-a lungul anilor (cel mai vechi fiind din 1967) în ziarele Crișana, Năzuința, Graiul Sălajului, Sălajul European, Sălăjeanul, Magazin Sălăjean, Sportul Sălăjean, Gazeta, Sportul, Gazeta Șimleului. Dar și în reviste cum ar fi: Școala Noastră, Tribuna Învățământului, Pro Memoria, Tezaur, Gazeta Învățătorilor, Flacăra, Caiete Silvane sau I.D.E.I.
În Postfața intitulată ”O adevărată cronică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai orașului Șimleu Silvaniei” jurnalistul Daniel Săuca, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, scrie: ”prof. Marin Ștefan scrie ”pe stil vechi”, echilibrat, atent la detalii și declarații, urmărind latura pozitivă ori pilduitoare a întâmplărilor și personajelor cuprinse în articolele domniei sale. Voluminoasa carte se cere parcursă cu atenție și răbdare, demers facilitat de prezența fotografiilor, parte a cronicii amintite. Lucrarea de față e și opera de o viață a autorului-jurnalist. Bine ar fi ca în Sălaj să existe cât mai multe cărți-document precum cea despre care vorbim astăzi, cărți scrise de gazetari (și nu numai).”
profesorul și publicistul Marin Ștefan. Sursa foto: pagina personală de facebook |
Marin Ștefan s-a născut în localitatea Rîmești-Beica (acum Șușani), aproape de Drăgășani, la 1 aprilie 1945. Este licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport din București. La Șimleu Silvaniei a venit în anul 1963, fiind profesor de educație fizică și sport, la școlile din oraș. Este pensionar din anul 2008. A debutat în activitatea jurnalistică la Ziarul „Crișana”, în urmă cu 55 de ani. De-a lungul anilor, a publicat articole din diferite domenii ale vieții cotidiene, în 38 de reviste și ziare. Este membru al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj (AJS) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Este autorul cărții „Retrospectiva sportului șimleuan” (2013), dar și coautor sau prezent în alte nouă volume. Deține titlurile de „Profesor Evidențiat” (1980) și Membru de Onoare al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (2014). Deține distincțiile: „Merite deosebite în activitatea sportivă”(Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport, 1982), „Credință și Loialitate” (UZPR, 2019) și „Cetățean de Onoare” al orașului Șimleu Silvaniei (2018).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu