Cutia cu Amintiri - povestea unei familii din Zalăul secolelor XIX și XX (3)

A încerca o biografie a unei familii din Zalăul începutului de secol XX, în condițiile în care aceasta s-a stins fără urmași, poate fi considerat un act curajos, poate chiar riscant. E ca și cum ai vrea să reconstitui imaginea unui puzzle în condițiile în care nu ai nici modelul, nici toate piesele. Ne-am asumat acest demers pornind de la o cutie de metal, în care surorile Kun țineau tot ce aveau ele mai de preț: fotografii de familie și corespondența cu fratele lor căzut pe frontul Primului Război Mondial. Dacă în primele două episoade am încercat o istorie a familiei Kun și am prezentat date despre cărțile poștale militare ce fac obiectul corespondenței, începând cu acest episod, vom urmări parcursul soldatului Kun István și a unității sale militare. Totodată încercăm să surprindem pulsul societății civile din Zalău, în anii Primului Război Mondial, așa cum a fost acesta reflectat în presa locală. Îi mulțumesc, din nou, doamnei Csiszár Mária pentru sintezele făcute pe baza articolelor apărut în ziarul Szilágyság. 

Premisele declanșării Primului Război Mondial. Atentatul de la Sarajevo.

La finalul războaielor balcanice, încheiate cu Conferința de Pace de la București (17 – 28 iulie / 30 iulie – 19 august 1913)[1], popoarele din Balcani credeau că urmează o lungă perioadă de pace. Tratatul și protocoalele au fost publicate în Monitorul Oficial nr.101 din 5/18 august 1913. Balcanii rămâneau în continuare ”butoiul cu pulbere al Europei”. În întreaga zonă aveau loc intense demersuri diplomatice menite fie să fundamenteze cele hotărâte în cadrul Conferinței de Pace, fie să ducă la revizuirea prevederilor tratatului. Dacă România ieșise întărită din aceste războaie, nu același lucru se poate spune despre Bulgaria care a mizat pe sprijinul Austro-Ungariei pentru rediscutarea clauzelor tratatului. În acest context se înscrie vizita țarului Nicolae al II-lea al Rusiei în România din data de 1/14 iunie 1914. Printre problemele discutate s-a aflat și aceea privind poziționarea României în cazul în care Austro-Ungaria și Rusia s-ar afla în război.[2] Istoricul român Petre Otu consideră că ”vizita țarului a contribuit la relaxarea relațiilor dintre România și Rusia și a însemnat o etapă decisivă în detașarea Bucureștiului față de Puterile Centrele.”[3] Țarul Nicolae al II-lea avea să primească comanda Regimentului 5 de Roșiori, prima unitate care a intrat în Silistra. Deși era un gest simbolic, avea să prefigureze noile alianțe din anii ce vor veni. Uniforma regimentului avea să-i fie trimisă Țarului Nicolae al II-lea abia după atentatul de la Sarajevo.[4]

În ianuarie 1914, marele stat major austro-ungar a propus ca în vara anului 1914, Corpurile XV și XVI de armată să desfășoare manevre în Bosnia, provincie a Monarhiei Austro-Ungare. La manevrele din 26-27 iunie 1914 a participat și Franz Ferdinand, principele moștenitor al tronului. Despre iminenta vizită a principelui scriu și ziarele românești ce apar în Transilvania: ”Am anunțat că moștenitorul de tron, Franz Ferdinand va vizita vara aceasta țările anexate, Bosnia și Herțegovina” (Gazeta Transilvaniei, 10 (30) iunie 1914).

Duminică 28 iunie 1914, prințul însoțit de soția sa au sosit la Sarajevo pentru vizita oficială, alegând deplasarea într-un automobil deschis. Deși au supraviețuit unui prim atentat cu bombă, Franz Ferdinand a decis să continue programul vizitei. În mai puțin de o oră, a avut loc al doilea atentat care de data aceasta i-a fost fatal. Gavrilo Princip, un student naționalist sârb de numai 19 ani, l-a împușcat mortal pe moștenitorul tronului austro-ungar. După unii istorici, programarea manevrelor militare și vizita principelui moștenitor la 525 de ani de la bătălia de la Kosovo Polje unde armata sârbă fusese învinsă, dar și mitul medieval al omorârii sultanului Murad la 15 iunie 1389, au dus la acest atentat. Știrea morții arhiducelui Franz Ferdinand a făcut înconjurul lumii. În Transilvania, ziarele românești titrau pe prima pagină: ”Francisc Ferdinand e mort!” (Gazeta Transilvaniei, nr.131, 17(30) iunie 1914). [5] În paginile ziarului sunt redate amănuntele atentatului: ”Ultimele știri și telegrame. Sarajevo, 29 Iunie. Iată alte amănunte despre atentat: După recepțiunea de la primărie, arhiducele voia să se ducă la spitalul garnizoanei unde colonelul Merizzi, aghiotantul guvernatorului Potiorek, fusese transportat din cauza rănilor primite cu prilejul primului atentat. În momentul când automobilul arhiducelui intra în strada Francisc Iosif, se auziră două focuri de revolver. Ducesa de Hohenberg a fost atinsă cea dintâi în coastă; efectul a fost fulgerător și ducesa și-a pierdut cunoștința; celălalt glonte a tăiat artera carotidă a arhiducelui care a murit aproape numai decât. Evenimentul s-a petrecut cu o repeziciune extraordinară și multe persoane care erau în apropiere nici nu au auzit focurile de revolver.” (foto 1) În România, lucrările Senatului și ale Camerei ”s-au ridicat” (s-au suspendat) în semn de solidaritate cu familia imperială de la Viena. ”D-nii I. Brătianu, președintele consiliului  și Em. Porumbaru, ministrul de la externe, au trimis în numele guvernului telegrame de condoleanțe d-lui Berchtold, ministrul de externe al Austro-Ungariei și au însărcinat pe d-l Mavrocordat , ministrul României la Viena, de a-i transmite verbal, profundul lor regret.” De asemenea, familia regală a României a transmis condoleanțe: ”MM. LL. Regele și Regina și AA. LL. RR. Principii moștenitori, au trimis Împăratului Austriei călduroase telegrame de condoleanțe.” (Gazeta Transilvaniei, nr.132 / 18 iunie (1 iulie) 1914). (foto 2) Și în numerele următoare ale revistei sunt acordate spații ample evenimentelor din Sarajevo sau de la Viena. Familia Regală a României a participat și ea la funeraliile de la Viena. Gazeta Transilvaniei scrie: ”Principele Ferdinand și Principesa Maria au trecut azi după amiază cu un tren  special prin gara Brașovului fiind în drum spre Viena (Gazeta Transilvaniei, nr. 134 / 20 iunie (3 iulie) 1914). În ediția sa din 22 iunie (5 iulie) 1914, același ziar scria: ”D-l Theodor Mihali însoțit de d-nii Aurel Popovici, Dr. Alexandru Vaida-Voevod, Dr. Stere Ciurcu și studentul Alexandru Isăceanu au depus la catafalcul neuitatului Arhiduce Francisc Ferdinand o frumoasă coroană de lauri și trandafiri cu panglici tricolore, care purta inscripția Românii din Ardeal și Ungaria Nobilului lor Protector.”(foto 3)

Foto1: Gazeta Transilvaniei, 17(30) iunie 1914

Foto 2: Gazeta Transilvaniei, 18 iunie (1 iulie) 1914

Foto 3: Gazeta Transilvaniei, 20 iunie (3 iulie) 1914

Un alt ziar de limbă română, ce apărea în sudul Transilvaniei la Făgăraș, ”Olteanul”, publica pe prima pagină a ediției din 29 iunie (12 iulie) 1914, articolul ”Dragostea poporului român față de împărat” în care se arată: ”A murit împăratul ce tânăr? – această întrebare ți-o punea unul sau altul dintre țăranii noștri la câteva zile după ce a străbătut la sate vestea omorului înfiorător. [...]Atât e de mare dragostea poporului față de casa domnitoare, cât nu crede, că poate fi cineva atât de rău la inimă, cât să răpună viața unui Împărat, care tot atât de mult îi iubia pe cât le era de mare dragostea lor față de dânsul.” (Olteanul, nr.26/29 iunie (12 iulie) 1914).[6] (foto 4)

Foto 4: Olteanul, 29 iunie (12 iulie) 1914

Și presa centrală de la Budapesta acordă spații largi acestui eveniment. De exemplu, săptămânalul ilustrat Vasárnapi Ujság – unul dintre cele mai populare reviste de tip magazin din Ungaria, acordă spații largi tragediei de la Sarajevo. În ediția din 5 iulie 1914, pe prima pagină a revistei sunt portretele defuncților Franz Ferdinand și Hohenberg Zsófia. În paginile următoare sunt articole ample despre viața celui care a fost Arhiducele Franz Ferdinand, dar și foto-reportaje din Sarajevo, acolo unde a avut loc atentatul. Fotografia ce imortalizează arestarea criminalului Princip de către poliția austro-ungară, va face înconjurul lumii.[7] Ediția următoare, cea din 12 iulie 1914 este dedicată aproape în întregime funeraliilor arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale. (Vasárnapi Ujság, nr.61 / 12 iulie 1914). (foto 5)

Foto 5: Prima pagină a revistei Vasárnapi Ujság, 12 iulie 1914

Cu siguranță știrea asasinării moștenitorului coroanei Austro-Ungariei a ajuns și în presa locală ce apărea în orașele din provinciile imperiului. Mai mult ca sigur și ziarul local Szilágyság a acordat spații ample acestui eveniment. Însă, în arhiva ziarului ce se găsește în colecția Bibliotecii Documentare a Casei Corpului Didactic Sălaj (fosta bibliotecă a Colegiului Reformat Wesselényi, numărul din 3 iulie 1914, în care presupunem că ar fi fost publicată știrea, lipsește.

 

Ultimatumul dat Serbiei. Declanșarea războiului

Vara anului 1914 a fost una fierbinte. Pe de o parte, în Balcani au continuat disensiunile între sârbi, albanezi și greci dar și între români și bulgari; iar pe de altă parte, în capitalele europene se căutau soluții de evitare a războiului. Președintele Franței Poincaré a fost într-o vizită oficială în Rusia; contele Alexander Hoyos a fost trimis la Berlin și a obținut de la Împăratul Wilhelm al II-lea sprijin necondiționat acordat Austro-Ungariei. Însă zăngănitul armelor se auzea din ce în ce mai tare. ”În Italia au fost chemați sub arme alaltăieri prin decret regal rezerviștii anului 1891 în număr de aproximativ 100.000 soldați” (Gazeta Transilvaniei, nr. 144/ 3 (16) iulie 1914).[8] De asemenea apar în presa românească din Transilvania știri despre mobilizarea generală din Serbia (Gazeta Transilvaniei, nr. 147/ 6 (19) iulie 1914). Pe fondul turburărilor de la granița româno-bulgară, ambele țări au început să concentreze forțe sporite.

La data de 23 iulie 1914, Austro-Ungaria dă un ultimatum Serbiei. Ziarul de limbă română Gazeta Transilvaniei scria în ediția sa din 12 (25) iulie 1914: ”Viena, 24 iulie. Monarhia a remis eri după amiazi prin ministrul austro-ungar la Belgrad guvernului sârbesc o notă energică și urgentă, prin care cere în mod categoric satisfacție pentru atentatul din Sarajevo și agitațiile pansârbe, care au premers și urmat atentatului.” (Gazeta Transilvaniei, nr.152/ 12 (25) iulie 1914).

Și în presa românească din sudul Transilvaniei au apărut știri despre ultimatumul dat Serbiei: ”Joi după amiazi a fost prezentat în Belgrad Ultimatumul Monarhiei, prin care se cerea de la guvernul sârbesc, să tragă în cercetare mai mulți ofițeri cari ar fi amestecați în atentatul dela Seraievo; guvernul să-și exprime regretele pentru cele întâmplate la Seraievo și să desființeze mai multe societăți sârbești, cari agită contra Monarhiei. Ultimatumul constă în 10 puncte.” (Olteanul, nr.28 / 13(26) iulie 1914).

La ultimatumul de 48 de ore dat Serbiei, acesta nu a răspuns în termeni favorabili, așa cum se arată în articolul de fond din Gazeta Transilvaniei. În ediția din 16 (29) iulie 1914, pe prima pagină scria cu litere mari: ”Războiul cu Serbia. După întreruperea relațiilor diplomatice. Mobilizarea a 8 corpuri de armată.”. În numărul următor, din 17 (30) iulie 1914, pe prima pagină apare apelul Împăratului Franz Josef sub titlul ”S’a declarat războiul”. (foto 6) Tot ziarul brașovean scrie despre mobilizarea armatei ungare: ”Budapesta, 26 iulie. Prin decret regal au fost mobilizate următoarele corpuri de armată. Corpul 3 Graz, 4 Budapesta, 7 Timișoara, 8 Praga, 9 Leitmeritz, 13 Insbruck, 15 Sarajevo și 16 Raguza.”

Foto 6: Gazeta Transilvaniei, Brașov. numerele 155-156, iunie 1914

Războiul nu a putut fi evitat. Astfel că la data de 15 (28) iulie 1914 Austro-Ungaria declară război Serbiei nemulțumită de răspunsul dat la ultimatum. Ziarul Olteanul titra pe prima pagină ”S’a început războiul!” dând extrase din documentul publicat în Monitorul Oficial: ”Ani dealungul, a fost o dorință fierbinte a Mea ca să-Mi închin viața pe care Mi-a dat’o Dumnezeu, operei păcii și să-Mi scutesc popoarele de jertfe grele și poverile războiului. Providența a voit însă altfel. Uneltirile dușmanilor plini de ură Mă constrâng să prin arma pentru apărarea cinstei Monarhiei, pentru salvgardarea puterii și prestigiului ei și pentru asigurarea avutului ei, după ani lungi de pace. [...]Am încercat și cumpănit totul. Merg cu conștiința liniștită pe drumul pe care M-il arată datoria. Am încredere în popoarele Mele, cari în toate vremurile s’au înșiruit solidare și credincioase în jurul tronului Meu și c ari erau întotdeauna gata la cele mai mari jertfe pentru cinstea, mărirea și gloria patriei.” (Olteanul, nr.29/ 20(2) iulie 1914). Tot pe prima pagină este publicată și declarația de război: ”Deoare-ce guvernul sârb n’a dat un răspuns satisfăcător notei remise de cătră ambasadorul Austro-Ungariei la Belgrad în 23 iulie 1914, guvernul cesaro-regesc e silit să se îngrijească însuși de apărarea drepturilor și a intereselor sale și spre scopul acesta să recurgă la forța armată. Drept acea Austro-Ungaria începând din acest moment se consideră ca fiind în stare de războiu cu Serbia. Ministrul de externe al Austro-Ungariei: s.s. contele Berchtold.”

Tot din paginile acestui ziar aflăm care sunt regimentele ce sunt mobilizate. Corpul XII de Armată austro-ungară, ce avea bazinul de recrutare din Ardeal nu era mobilizat: ”Trupele cari se află în Bosnia-Herțegovina, sunt puse pe picior de războiu și ele. Din regimentul 64 dela Orăstie e chemat sub arme numai batalionul 3 aflător în Bosnia.”

Ca un joc de domino, au urmat valurile de declarații de război între statele europene. La data de 19 iulie / 1 august Germania declară război Rusiei. Italia își proclamă neutralitatea în timp ce Germania și Imperiul Otoman semnează un tratat de alianță. Mobilizări sunt decretate în Belgia, Olanda și Elveția. A doua zi, 20 iulie/ 2 august, Germania invadează Luxemburgul și adresează un ultimatum Belgiei solicitând să treacă peste teritoriul ei pentru a ataca Franța. În urma refuzului acesteia, la data de 21 iulie / 3 august Germania declară război Franței și invadează Belgia. Marea Britanie declară război Germaniei pentru încălcarea neutralității Belgiei, iar Germania declară război Belgiei. Austria declară război Rusiei (23 iulie/5 august), Serbia declară război Germaniei (24 iulie/6 august), Muntenegru declară război Germaniei (26 iulie/8 august), Franța declară război Austriei (30 iulie/12 august), Marea Britanie declară război Austriei (30 iulie/12 august), Japonia declară război Germaniei alăturându-se Antantei (10/23 august).

În toată această degringoladă ce a cuprins Europa, doar Italia și România și-au declarat neutralitatea. La data de 10/23 septembrie 1914 se încheie la București acordul dintre România și Italia prin care cele două țări se angajează să nu iasă din neutralitate fără un aviz reciproc de 8 zile. 10 zile mai târziu România semnează cu Imperiul Rus acordul Sazanov - Diamandy prin care în schimbul ”unei neutralități binevoitoare” Rusia recunoaște dreptul statului român de a prelua, la momentul oportun, teritoriile locuite de români.[9]

 

Începutul războiului oglindit în presa locală din Zalău

Zalăul (Zilah în limba maghiară) a fost la începutul războiului, centrul administrativ al comitatului Sălaj (Szilágy vármegye), unul dintre cele 71 de comitate ale Regatului Ungariei. Comitatul Sălaj a fost înființat în 1876 prin unirea fostelor comitate Crasna (Kraszna vármegye) și Solnocul de Mijloc (Közep-Szolnok vármegye) la care se adaugă o parte din comitatul Solnoc-Dobâca (Doboka vármegye). La 1908 comitatul Sălaj avea o suprafață de 3628 km pătrați. [10]

În Zalău, reședința comitatului, presa locală (de limbă maghiară) are o lungă tradiție. Primul ziar a apărut în perioada 24 februarie 1877 - 27 decembrie 1879, la tipografia lui Gáman Ferencz. Era editat de Borbély Sámuel profesor la Zalău. Din cauza problemelor financiare, ziarul își întrerupe activitatea după doi ani de la prima apariție. Trei ani mai târziu, în 11 noiembrie 1882 apărea la Zalău ziarul Szilágy és vidéke (Sălajul și împrejurimile) fiind editat de avocatul Arday Balogh Sámuel. Nu a avut o viață lungă, au apărut doar 23 de numere. Efortul comunității locale de atunci de a avea o publicație a continuat, astfel că la data de 6 mai 1883 avea să apară săptămânalul Szilágy (Sălaj), editorul acestuia fiind Dénes Lajos. De data aceasta, ziarul avea să aibă o apariție săptămânală neîntreruptă mai bine de 61 de ani, până în 12 octombrie 1944. În 1886 se schimbă editorul acestuia, profesorul Kincs Gyula de la Colegiul Reformat Wesselényi transformând în 1888 ziarul într-o publicație oficială a administrației județene. Ziarul apare săptămânal cu unele sincope,  între anii 1889-1895 fiind editat de Petri Mor, apoi din 1903 de către Both István iar din 1910 de către Kapus Sámuel. În ziarul Szilágy debutează poetul Ady Endre (1877-1919) cu poezia ”Márczius 20” (”20 martie”) apărută la data de 22 martie 1896 sub inițialele A.E.

1910 este anul în care ziarul își schimbă definitiv numele, transformându-se din Szilágy în Szilágyság  (din Sălaj în Sălajul) odată cu ediția din 4 august 1910. Termenul de Szilágyság face referire la zona etnografică ce se suprapunea în mare parte peste comitatul Sălaj (din care nu făcea parte și zona actuală din partea de sud a județului - zona denumită și Țara Călatei). Ziarul va apărea neîntrerupt cu acest nume până în 12 octombrie 1944. Forma ziarului este mare, având dimensiunile 41 X 28,5 cm. Fiind cel mai important ziar care apărea în județul Sălaj, în paginile sale vom găsi reflectată viața culturală și realitățile de zi cu zi a localităților județului, îndeosebi a Zalăului. Pentru cunoscătorii de limbă maghiară, ziarul este o adevărată sursă de informare despre istoria orașului reflectată prin presa vremii. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, paginile ziarului alocă din ce în ce mai mult spațiu războiului, fiind descrise operațiunile principale de pe front. Viața culturală intră într-un oarecare con de umbră, fără a dispărea însă. Chiar dacă cenzura dictată de condițiile de război și autocenzura impusă afectează reflectarea realității, ziarul rămâne o sursă credibilă de informații.[11]

Odată cu declanșarea războiului, în ziarul local Szilágyság aveau să apară din ce în ce mai multe materiale care pe de o parte descriau starea de spirit a populației civile, iar pe de altă parte informau cetățenii în legătură cu mersul războiului. Vom prezenta în cele ce urmează, succint, câteva astfel de informații. Ele ne sunt utile în demersul nostru de a urmări prin corespondenţei dintre soldatul Kun István și familia sa rămasă acasă, modul în care se vede războiul de la Zalău. Țin să-i mulțumesc și pe această cale doamnei Csiszár Mária pentru selecția textelor din publicația locală Szilágyság.

Cuvântul ”război” (”a háboru”) își face loc în paginile ziarului, apărând pentru prima dată în ediția din 24 iulie 1914. O săptămână mai târziu, la data de 31 iulie 1914, ziarul publica pe prima pagină articolul ”Război” (”Háboru”) urmat de articolul”Imagini de pe stradă. I.” (”Képek az utcáról”) din care spicuim: ”pe 28 a avut loc o petrecere de adio pentru soldați. Soldați care până atunci erau angajați în ocupații pașnice, mai ales în mari războaie cu pământul, pentru a obține de la el o recoltă cât mai mare; sau luptând cu alte unelte pașnice în războiul numit ”a fi sau a nu fi”. [...] La gară un mare număr de femei și copii. Femei cărora le-ar fi fost rușine dacă soțul lor ar fi rămas acasă, dar sunt disperate dacă trebuie să plece.”[12](foto 7) Tot din această ediție aflăm că a fost anulat spectacolul corului din Zalău ce urma să aibă loc pe 1 august. Alimentele se scumpesc, prețul pâinii crește la Zalău cu 2 filleri. Guvernul stabilește prețurile produselor alimentare și se instituie prin decret pedepse pentru speculanți ce constau în 2 luni închisoare și amendă de 600 coroane.[13] Tot prin decret guvernamental sunt adunate de la populație armele de foc: ”Toate armele de foc trebuie predate în termen de 8 zile, iar în caz contrar se aplică sancțiuni severe. De asemenea, se vor efectua percheziții la cerere. În mod similar, orice străin sau maghiar care se află în oraș trebuie să fie raportat.”[14]

Foto 7: prima pagină a ziarului Szilágyság; 31 iulie 1914

În deschiderea ediției din 7 august 1914, redacția ziarului Szilágság își anunță cititorii asupra deciziei de a publica ediții speciale care să reflecte evoluția evenimentelor. ”Atâta timp cât evenimentele de război se succed la fel de rapid ca în prezent, Szilágyság apare în fiecare zi, poate chiar o dată la două zile, în funcție de necesități, și, desigur, la o scară mai mică decât de obicei. Aceste ziare pot fi ridicate de către abonații locali de la redacție în ziua apariției lor, în caz contrar le sunt trimise o singură dată, vineri seara, împreună cu abonații din mediul rural”.[15] (foto 8)

Foto 8: Szilágyság, ediție specială, 7 august 1914

Ca mai peste tot în țară, vestea mobilizării este primită cu entuziasm și în Sălaj. Un material din ziarul Szilágyság descrie atmosfera din satul Bogdana (Kásapatak): ” Sâmbătă dimineața, sunetul de goarnă a trezit populația pioasă, obosită după munca grea de la câmp. S-a solicitat că nimeni să nu părăsească satul până la ordinul magistratului de dimineață. La ora 5 dimineața, notarul și-a făcut apariția în sat și a anunțat mobilizarea generală. Efectul proclamării a fost de nedescris, chiar dacă anticipaseră deja marile evenimente care urmau să aibă loc. Nosa Ioan și Turbule Petre, preotul și învățătorul satului, au tras clopotele pentru slujbă, iar în biserica care s-a umplut până la refuz în câteva minute, a început spovedania tuturor recruților, urmată de slujbă, de binecuvântarea celor spovediți și de un discurs sfâșietor al preotului, care și-a îndemnat enoriașii să-și facă datoria față de țară și față de rege. La ora 2 după-amiaza, preotul și învățătorul au fost primii la locul de adunare și, prin prezența lor, prin acțiunea lor curajoasă și prin elocința judicioasă a evenimentului solemn, au făcut o foarte bună impresie asupra poporului. Duminică a avut loc din nou o mare slujbă pentru miliția populară, care a plecat și ea la ora 14.00 spre Zalău cu aceeași bucurie și entuziasm patriotic cu care plecaseră soldații de rezervă spre Ciucea cu o zi înainte. Avem informații din mai multe sate din comitatul Sălaj că anunțul mobilizării generale a stârnit un entuziasm asemănător și că plecarea la înrolare a fost pretutindeni emoționant de solemnă și înălțător de entuziastă."[16]

Serviciile de poștă se adaptează rapid situației, Poșta Militară (Tábori Posta) începând să funcționeze cu data de 4 august 1914. Populația este informată în legătură cu aceasta: "Direcția Regală de Poștă și Telegrafie din Oradea informează că toate oficiile poștale (telegrafe, telegrafe, telefoane) și agențiile poștale pot primi corespondență care poate fi transmisă la oficiile poștale generale. Un anunț afișat la oficiile poștale (telegraf, telegraf, telefon) și la agențiile poștale va da suficiente informații cu privire la adresa trimiterilor."[17]

Se încearcă ridicarea moralului celor rămași acasă prin articole care-i îndeamnă populația să ajute efortul de război al țării: "După ce a avut loc mobilizarea generală, nu trebuie să uităm de sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească cei care nu au plecat din țară în locul celor chemați la serviciul militar. [...] Dacă fiecare își sacrifică măcar o zi sau două din jugul și din munca sa manuală pentru cei care își riscă viața pentru cei rămași în urmă, ne-am atins scopul.”[18]

În același ton este și articolul ”Suntem pregătiți!” (”Készen vagyunk”) din care spicuim: "Rutina zilnică a oamenilor s-a integrat frumos cu ziarele, cu așteptarea veștilor de război, și nu mai este vizibil când o mulțime se adună în fața magazinului lui Seres. Toată lumea știe că răsfoiește noua telegramă sau citește reportajele senzaționale din ediția specială a ziarului Szilágyság. [...]Atmosfera palpitantă a știrilor de război este egalată cu stil de vâlvătaia răsunătoare a focurilor de armă, înmulțită de pantele ondulate ale Meseșului. Sunetul tunului nu mai emoționează, oamenii dau din cap.[...] Cu un zgomot puternic, într-un nor gros de praf, căruțele de tabără galopă. Îi antrenează pe caii recruților pentru serviciul militar.”[19]

În micul oraș de provincie, prezența în marș a coloanelor de soldați au darul de a scoate din case populația civilă:  " Pe flancul drept al plutoanelor formate, o fată drăguță își ocupase deja poziția și acum distribuia țigări și vin printre soldați, iar ofițerii erau copleșiți de flori[...] Două companii au rămas în Piața Polgári cu armele pregătite până la ora 10, când s-au retras și ele sub comanda comandantului de companie Sándor Szilágyi. Pe șosea și la gară trecerea coloanelor de soldați a fost peste tot subiectul unor manifestări de simpatie. Au mărșăluit spre Dés. Încotro, nici ei și nici noi nu știm."[20] Câteva zile mai târziu, alte coloane de soldați tranzitează orașul: ”Fii noștri, soldații noștri, batalionul Regimentului 32 Honvezi staționat la Zilah a plecat ieri după-amiază, la ora 17.00, spre câmpul de luptă, după o slujbă de rugăciune în Piața Polgári. Locotenent-colonelul Szentgyörgyi a condus companiile.”[21]

Finalul lunii august 1914 avea să aducă noi modificări în viața de zi cu  zi zălăuanilor. Este reînființată la Zalău filiala Crucii Roșii, la ședința de constituire participând 60 de persoane. Președinte este ales baronul Diószeghy Zsigmond, primarul orașului. Principala sarcină a filialei este cooptarea de noi membri și colectarea de lenjerie veche pentru a putea fi folosită la pansarea rănilor celor răniți, aflați în spitale.[22] La Teatrul Appolo are loc o proiecție de caritate, încasările obținute din vânzarea biletelor mergând spre familiile celor plecați pe front. Se anunță amânarea începerii cursurilor Colegiului Reformat Wesselényi până pe 27 septembrie.[23]

La începutul lunii septembrie în Zalău sosesc primii răniți proveniți din Batalionului de Honvezi ce avea cazarma la Zalău. În ziarul Szilágyság apare un articol emoționant despre acest eveniment, intitulat ”Primul nostru rănit” (”Első sebesültjeink”): "Ieri au sosit trei răniți din aripa Fehérváry. Erau răniți ușor și tocmai veniseră pe jos de la calea ferată direct acasă la cazarmă. [...] și în timp ce acești răniți vorbesc despre vitejia lor, ei înșiși proclamă vitejia camarazilor lor, batalionul nostru.  Ei ne spun unde au trecut granița rusă, cum a avut loc primul atac, cum nouă din întregul batalion au fost răniți până la 28 august.[...]Din prezentarea lor, din localizarea localităților menționate, putem trage concluzia că batalionul nostru formează o mică parte din armata de pe linia lungă de luptă care intră cu victorie în teritoriul inamic, face prizonieri și respinge forțele rusești.”[24] Articolul trage un semnal de alarmă asupra răspândirii știrilor false: ”Cu această știre autentică ,trebuie să se pună capăt,  o dată pentru totdeauna, poveștilor de groază despre masacrarea unor trupe întregi și sinuciderea comandanților, născocite de fantezia bolnavă.”[25] În ediția următoare a ziarului, comandantul garnizoanei Zalău este nevoit să intervină pentru a pune capăt speculațiilor: "Comandantul garnizoanei de Honvezi reamintește publicului să nu ia în serios zvonurile lansate de soldații răniți care se întorc de pe câmpul de luptă, deoarece soldații nu au cunoștință de situația generală, ei știu doar ce s-a întâmplat în jurul lor. Soldații vor fi aspru pedepsiți dacă vor încălca ordinul de confidențialitate.”[26]

Se reia mersul normal al trenurilor întrerupt de izbucnirea războiului. Astfel, de la Zalău la Jibou și retur va circula un tren în fiecare zi.[27] De altfel la gară se ia primul contact cu răniții întorși de pe front. Femeile organizate într-o asociație îi întâmpină pe răniți: "Primirea răniților la gară cu primul ajutor, mâncare și băutură, așa cum ne așteptam, este acum un eveniment obișnuit. Mai multe membre zeloase ale Asociației Femeilor și asistente medicale voluntare desfășoară această muncă patriotică"[28] Curând autoritățile realizează că soldații aduc cu ei de pe front boli cum ar fi holera, astfel se văd nevoiți să limiteze contactul populației civile cu aceștia. Răniții de pe câmpurile de luptă din sud și din nord pot aduce holeră cu ei. Pentru a preveni epidemia, autoritățile din Zalău au ordonat ca răniții să nu intre în contact cu atât de multe persoane la sosire și la transfer ca înainte. Prin urmare, a închis serviciul voluntar de ambulanță și a cerut Asociației Femeilor să nu mai primească răniții la gară și să nu le mai ofere mâncare și băutură. Serviciile necesare vor fi apoi asigurate de membrii Gărzii Civile, care vor avea mare grijă să dezinfecteze răniții. De asemenea, trecătorii sunt rugați să nu meargă la gară pentru a vedea răniții.[29] La finalul lunii octombrie 1914, se înregistrează primul mort, din rândul răniților de la Zalău. Este vorba despre János Zsorzs ofițer în rezervă. Înmormântarea acestuia s-a constituit într-un eveniment emoționant: Sicriul său, care a fost acoperit cu o frumoasă coroană de flori din partea Asociației Femeilor și a Asociației Crucea Roșie, printre altele, a fost însoțit de camarazii săi ușor răniți; de asemenea, a fost însoțit de condoleanțe din partea multor persoane din diferite pături sociale din oraș; curajosul om care a murit pentru țara sa, Clopotele bisericilor reformată și romano-catolică au bătut neîncetat în cinstea soldatului care a luptat pentru patrie; orchestra lui Gyuri Rácz a interpretat și ea marșuri funebre în semn de doliu pe ultimul drum.”[30]

Ziarul local Szilágyság publică periodic informații legate de funcționarea poștei. De exemplu, în ediția din 14 septembrie 1914 sunt date câteva explicații legate de întârzierile semnalate în transmiterea corespondenței: ”Membrii familiilor și cunoscuții soldaților demobilizați se plâng de faptul că poșta generală întârzie să le trimită cărțile poștale. Dar există un motiv pentru această întârziere care nu este sub controlul serviciului poștal. Motivul întârzierilor în primirea corespondenței este faptul că unele regimente sunt atât de departe de punctul de origine, din cauza acțiunilor comandamentului militar, încât este nevoie de zile sau chiar săptămâni pentru ca poșta să ajungă la destinatar. [...] Poșta Generală expediază toate cărțile poștale sau scrisorile, dar livrarea rapidă a acestora este supusă unor obstacole fizice, pe care Poșta Generală chiar nu le poate elimina."[31] Sunt redate și informații legate de coletele poștale: ”Soldaților li se poate trimite un colet, dimensiuni să nu fie mai mare de 80 cm pe fiecare latură. Ambalajul trebuie să fie durabil, din pânză cerată sau paleți de lemn. Francarea este obligatorie la expediere ... francarea până la 5 kg este de 60 filleri, 10 filleri adăugându-se pentru fiecare kg suplimentar sau fracțiune de kg."[32] Sunt și alte prevederi legale ce sunt aduse în atenția opiniei publice pe măsură ce ele sunt emise de autorități: "Ministerul de Război a permis trimiterea de colete poștale de până la 10 kg pe câmpul de luptă, dar în aceste colete pot fi trimise doar uniforme și echipamente, încălțăminte și lenjerie de corp. Nu se poate da nicio garanție în ceea ce privește punctualitatea livrării coletelor, deoarece întârzierile în livrare se datorează deplasării periodice a taberelor”[33]

Se fac periodic apeluri la colectarea diferitelor produse pentru a fi trimise pe front. A fost demarată și o colectă în rândul profesorilor români din satele județului. Se colectează lenjerie, perne, lenjerie de corp. Primarul orașului roagă populația să colecteze mănuși și haine călduroase pentru a fi expediate soldaților.[34] Peste o săptămână se revine cu un alt apel, prin care sunt solicitate urgent haine de iarnă pentru soldați.[35]  Ziarul Szilágyság începe să publice la finalul fiecărui număr o listă lungă cu cei care fac donații în bani. De ”Ziua Morților”, 1 noiembrie, sărbătoare cu adânci tradiții în cultura religioasă a maghiarilor, se obișnuia atunci, ca și acum, ca familiile să meargă la cimitir pentru a duce flori și a aprinde lumânări pentru cei decedați. Acum, în plin război, o mișcare națională încearcă să convingă populația ca banii cheltuiți de obicei pentru flori și lumânări să fie de data aceasta colectați și virați în ajutorarea răniților și a familiilor îndoliate. Și redacția ziarului din Zalău se alătură acestei campanii și publică în ediția din 30 octombrie 1914 un apel în acest sens.

La data de 26 septembrie 1914, la Zalău este înființată Garda Civilă ce are 1505 membri. ”Majoritatea noilor recruți au fost repartizați în echipa de gardă armată, care este responsabilă cu paza cazărmilor și a garnizoanei. Un alt număr considerabil de soldați este responsabil de îngrijirea medicală a soldaților răniți și este trimis la fiecare tren care sosește pentru a sprijini Asociația Crucea Roșie. Un al treilea grup este responsabil cu lupta împotriva incendiilor în cazarmă și, în general, acționează ca o unitate militară de pază a incendiilor.”[36]

Dacă la începutul războiului, în afară de aparițiile săptămânale, ziarul Szilágyság publica și ediții speciale, pe la mijlocul lunii septembrie când era clar deja că războiul avea să fie unul de durată, s-a decis să nu mai apară ediții speciale. Cititorii erau anunțați asupra acestei decizii în ediția din 25 septembrie 1914.

 

Corespondența soldatului Kun István cu familia sa din Zalău

În cele ce urmează, vom încerca să stabilim cronologic, parcursul soldatului Kun István și al subunităților militare din care acesta făcea parte, pe baza corespondenței cu familia sa din Zalău. Precizăm încă o dată că acest demers este îngreunat de cenzura militară, care interzicea soldaților să divulge locul în care se găseau. Pentru a completa acest neajuns, trebuie apelat la alte surse de arhivă sau la publicații de specialitate, care tratează subiectul mișcărilor marilor unități militare austro-ungare în timpul Primului Război Mondial.

Kun István a fost încorporat în armata austro-ungară în vara anului 1914. Nu este clar dacă a fost încorporat ca urmare a decretului de mobilizare a contigentului său, sau s-a înrolat voluntar. Înclinăm mai degrabă să credem că după terminarea studiilor liceale, în anul 1908, ar fi stat o vreme la Viena ducând o viață boemă, la fel ca mulți tineri din generația lui. Într-una din scrisorile sale amintește de Viena, deci este plauzibil să luăm în considerare această ipoteză. Unii tineri, susținuți de familii studiau în universitățile vieneze, alții încercau să se angajeze. Cu toții încercau să-și facă un rost în viață. Odată cu izbucnirea războiului, Kun István, cu înflăcărarea specifică tinereții, alături de alți prieteni se înrolează voluntar, alegând să devină cadet, adică să urmeze cursurile care-l ducea spre o carieră militară.

Prima carte poștală militară ce s-a păstrat în cutia cu amintiri este din septembrie 1914. La data de 5 septembrie 1914, trimite de la Odorheiul Secuiesc (Székelyudvarhely) o carte poștală militară în care scrie: ”Cu ziua de azi am scăpat din captivitatea cazărmii, suntem iar liberi. Acum vă scriu în grabă, dacă ați primit scrisorile anterioare să-mi răspundeți. În timp ce mergeam la instrucție, le-am aruncat în stradă, încredințându-le găsitorului cu suflet bun. Cred că ați primit acele scrisori. Când primesc răspuns, o să vă scriu mai detaliat. Vai ce grele sunt zilele acestea, dar se vor termina odată. Sărut mâinile: Pista.”[37] Cartea poștală este francată cu o ștampilă civilă, a Oficiului Poștal din Odorheiul Secuiesc. (foto 9) Din mărturisirea soldatului, ce făcea parte din Regimentul 82, Compania a III-a, rezultă una din practicile folosite de către soldați, aceea de a încredința sorții, scrisorile adresate familiilor de acasă. Nu știm dacă cineva binevoitor a expediat aceste scrisori și nici dacă ele au ajuns la Zalău.

Foto 9: Prima carte poștală militară expediată de Kun István spre Zalău

Foto 10: carte poștală militară maghiară expediată din Odorheiul Secuiesc

La data de 15 septembrie 1914, István le cere celor de acasă să nu-i trimită pachet, întrucât nu știe dacă va fi sau nu repartizat în altă parte: ”Dragi părinţi! Să nu-mi trimiteţi pachet, până nu vă anunţ! Se vorbeşte că 90 dintre noi vor fi transferaţi la o altă şcoală de instruire, probabil la Alba Iulia. Dacă-mi trimiteţi pachet, o să fie trimis la noua noastră destinaţie. Vă sărut pe toţi: Pista. Nu ştim încă cine vor fi cei transferaţi.” [38] (foto 10)

Din această perioadă sunt și primele fotografii ce-l înfățișează pe soldatul Kun István, în uniforma Armatei Austro-Ungare. În  cutia cu amintiri  s-au păstrat două fotografii, copii ale aceiulași clișeu, realizate în atelierul foto al lui Kováts István din Odorheiul Secuiesc, de pe strada Kossuth nr.21. Fotografia este de tip carte poștală (Levelező-lap) având dimensiunile 13,5 cm x 8,6 cm. Una dintre fotografii este decupată până la dimensiunile 10,2 cm x 8,6 cm, atât cât să se vadă fotografia cu soldatul. Pe acesta, pe verso, cu cerneală neagră, soldatul a scris adresa de expediție și câteva rânduri. Cartea poștală i-a fost adresată lui Kun Gyula, meșter fierar din Dezmir (Dezmér), comitatul Cluj. Din câte ne dăm seama este vorba despre unchiul său. Iată ce-i scrie: ”Dragă frate! Arăt ca un soldat. Sărută-i pe amândoi. Pista”. Nu este nici-o greșeală în adresare, în limba maghiară pentru unchi se folosește uneori același cuvânt ca și pentru frate (bátyám). Pe această carte poștală ilustrată apare o ștampilă a Oficiului Poștal din Odorheiul Secuiesc, datată 18 septembrie 1914. Cele două poze / cărți poștale, cea întreagă și cea decupată, poartă ștampila rotundă de cenzură a Companiei a III-a a Regimentului 82 Infanterie. Pe ștampila ce reprezintă însemnul heraldic al Austro-Ungariei, acvila cu două capete ce ține în gheare spada și orb-ul, apare textul circular ”K.u.K Infanterieregiment Freiher v. Schwitzer Nr.82 / III Frsatzkompagnie”. (foto 11)

Foto 11: Prima fotografie trimisă de soldatul Kun István

Într-o altă scrisoare, datată 19 septembrie 1914, Kun Isván îi anunță pe cei de acasă că a ajuns la noua locație, Orăștie. ”Vă anunţ că am ajuns cu bine la noua mea destinație. Nu știu încă dacă va fi mai bine. V-am scris de mai multe ori, mă mir cum de nu le-aţi primit. Dar cred că de atunci le-aţi primit. După ce mă odihnesc, o să scriu detaliat despre toate. Sărut mâinile: Pista. Adresa mea: K.I. voluntar, Regimentul de infanterie 64, Orăştie/ detaşament voluntar”. Pe fața cărții poștale, sub numele tatălui său întreabă ”ați primit fotografia?”. [39] Aici avem dovada că István s-a înrolat voluntar. Cartea poștală nu este ștampilată, ceea ce poate însemna că a fost expediată într-un plic adresat. (foto 12)

Foto 12: carte poștală militară maghiară expediată din Orăștie

Din Orăștie, îi trimite o carte poștală bunicii lui, văduva lui Pécsi Imre care locuia pe aceeași stradă cu părinții lui (Körös nr.6) prin care o roagă să-i transmită surorii lui, Erzsike, că are nevoie de 50 koroane. ”Dragă bunică! Să-i spuneţi lui Erzsike, să-mi trimite 50 coroane cu întoarcerea poştei. Sper că aţi primit scrisorile mele. Sărut mâinile: Pista.” [40] (foto 13) La rubrica expeditor trece Regimentul 64 Orăștie, Compania a II-a. Nici această carte poștală (model U 1) nu este ștampilată.

Foto 13: carte poștală militară expediată bunicii de cőtre Kun István

În sfârșitul lunii octombrie a anului 1914, este transferat la Sibiu, acolo unde va face școala de subofițeri. Își anunță familia printr-o scrisoare expediată la data de 24 octombrie 1914: ” Dragi părinţi! Vă anunţ că în data de 31 oct. vom fi mutaţi la Sibiu, unde vom face scoală. Vă sărută pe toţi fiul vostru iubitor: Pista.” [41](foto 14). Cartea poștală nu este ștampilată, și este adresată ”Tek. Kun István, Zilah, Szilágy vm.” (”domnului Kun István, Zalău, Comitatul Sălaj”). Aceasta este a 5-a carte poștală militară (și ultima) pe care soldatul le trimite acasă în anul 1914. Patru dintre ele sunt scrise cu creion chimic, una singură, cea adresată bunicii sale, este scrisă cu cerneală neagră. În cutia cu amintiri nu s-au păstrat cărțile poștale sau scrisorile primite de soldat de acasă, de la Zalău.

Foto 14: carte poștală militară maghiară expediată din Orăștie

Din perioada petrecută la școala de subofițeri din Sibiu, ne-au rămas șase fotografii alb-negru, de tip carte poștală. Nu este specificată denumirea studioului sau a fotografului. Cu siguranță, unul dintre fotografii care activau pe atunci în Sibiu s-a deplasat în cazarmă unde a realizat mai multe clișee, fotografii de grup. Dintre cele șase fotografii, două sunt identice, singura diferență este că pe spatele uneia dintre ele avem adresă și text scris cu cerneală neagră. Ambele fotografii, realizate cel mai probabil în noiembrie 1914 (pe ștampila Oficiului Poștal Sibiu se vede clar anul ”914” și primele două litere ”NO” din denumirea lunii. Ambele fotografii poartă ștampila de cenzură a școlii de ofițeri în rezervă. Cu cerneală albastră este imprimat pe două rânduri textul: ” K.u.K Inft. Res. Offz. Schule / in Nagyszeben” (”Școala de Ofițeri de Infanterie în Rezervă a Armatei Cezaro-Crăiești”). Acronimul K.u.K pe care-l vom întâlni pe mai toată corespondența provine de la Kaiserlich und Königlich ce s-ar traduce prin împărătesc și crăiesc sau imperial și regal. Românii din Ardeal, parte a Monarhiei Dualiste Austro-Ungară spuneau ”cezăresc și crăiesc” și de aici uzitata formulă ”cezaro-crăiesc”.

Pe una dintre fotografiile despre care discutăm, roasă la colțuri de șoareci, se mai poate citi următorul text: ”Dragi părinți. Sunt în cea mai bună stare de sănătate, sunt aproape înnebunit de sănătate. Azi nu am primit încă scrisoarea. Cred că o voi primi mâine. Sărut mâinile bunicii mele. Salutări tuturor cunoscuților mei. Vă sărută pe toți fiul vostru iubitor, Pista.”. Ultimele cuvinte nu se văd, dar se deduc din context. (foto 15) Este greu să ne dăm seama care dintre cei 45 de soldați, aranjați pe patru rânduri, este Kun István.

Foto 15: Fotografie tip carte poștală expediată din Sibiu spre Zalău în noiembrie 1914

Și celelalte patru fotografii (toate diferite) îl înfățișează pe soldat alături de camarazii săi, elevi ai Școlii de Ofițeri din Sibiu și de comandanții lor. Cel mai probabil au fost realizate în perioada septembrie-decembrie 1914. (foto 16) O singură fotografie, tip carte poștală, este adresată surorii sale, Kun Erzsike, elevă în clasa a V-a la Colegiul Reformat Wesselényi din Zalău. Este expediată din Sibiu, la data de 15 decembrie 1914, conform datării de către soldat, dată confirmată și de ștampila Oficiului Poștal Sibiu. Iată ce-i scrie soldatul acesteia: ”Dragă soră. Azi am călătorit înapoi la Orăștie. Ce mai faci? Vă pup pe toți, fratele tău iubitor: Pista”(foto 17). Să fie vorba despre terminarea perioadei de instrucție? Cert este că următoarea carte poștală expediată va fi abia în martie 1915, când, Regimentul 64 Infanterie Orăștie în componența căreia se afla și Compania a 15-a, îl găsește pe soldatul Kun István pe frontul din Galiția. Acolo unde avea să fie rănit de două ori și să moară într-un spital din Dzieditz, în Silezia (azi orașul Czechowice-Dziedzice din Voievodatul Silezia, Polonia). Dar despre sângeroșii ani 1915-1916 și despre corespondența lui Kun István  cu familia sa din Zalău, vom relata pe larg în episoadele următoare.

Foto 16: Două fotografii trimise de Kun István de la Școala de Ofițeri din Orăștie

Foto 17: ultima fotografie trimisă de Kun István înainte de plecarea pe front

Articolul de față a fost publicat în revista de cultură Caiete Silvane, nr.218 / martie 2023 (pag.38-45)

Bibilografie:

1. Petre Otu, România în Primul Război Mondial. Cruiza Balcanică 1912-1914, Editura Litera, București, 2017;

2. Dionisie Stoica, Ioan P.Lazăr, Schiță monografică a Sălajului, Editura Caiete Silvane, 2016;

3. Arhiva ziarului Gazeta Transilvaniei, disponibilă on-line la adresele https://adt.arcanum.com/ro/collection/GazetaTransilvaniei/  și https://www.bcucluj.ro/synfilebibdigit/periodice/gazetadetransilvania/1914.html - accesată ianuarie-februarie 2023;

4. Arhiva ziarului Olteanul, disponibilă on-line la adresa https://adt.arcanum.com/ro/collection/Olteanul/ - accesată ianuarie-februarie 2023;

5. Arhiva ziarului Vasárnapi Ujság pe anul 1914, disponibilă on-line la adresa https://adt.arcanum.com/ro/view/VasarnapiUjsag_1914/?pg=0&layout=s – accesată februarie 2023;

6. Mirel Matyas, Szilágy / Szilágyság cel mai vechi ziar din Sălaj, în Caiete Silvane nr. nr.126/2015 ( pag. 17-19) și Caiete Silvane nr.138 / 2016  (pag. 46-50). Articolele sunt publicate și pe blogul Foto-Travel la adresele http://mirel-matyas.blogspot.com/2015/02/szilagy-szilagysag-cel-mai-vechi-ziar.html și https://mirel-matyas.blogspot.com/2015/02/szilagy-szilagysag-cel-mai-vechi-ziar_11.html

 

Note:

[1] Textul tratatului de pace a fost preluat și de publicațiile românești din Transilvania. De exemplu, ziarul Transilvania  ce apărea la Brașov publică în ediția sa din 9 (22) august 1913 extrase largi din documentele de la București.

[2] Petre Otu, România în Primul Război Mondial. Cruiza Balcanică 1912-1914, Editura Litera, București, 2017.

[3] Idem, pag.134

[4] Ziarul Olteanul nr.27/1914

[5] Gazeta Transilvaniei (https://adt.arcanum.com/ro/view/GazetaTransilvaniei_1914_06/?pg=40&layout=s)

[6] Ziarul Olteanul poate fi citit online la adresa https://adt.arcanum.com/ro/view/Olteanul_1914/?pg=184&layout=s

[7] Revista Vasárnapi Ujság poate fi citită online la adresa https://adt.arcanum.com/ro/view/VasarnapiUjsag_1914/?pg=542&layout=s

[8] Colecția ziarului Gazeta Transilvaniei se poate consulta online și la adresa: https://www.bcucluj.ro/synfilebibdigit/periodice/gazetadetransilvania/1914.html

[9] Petre Otu, România în Primul Război Mondial. Neutralitatea 1914-1916, Editura Litera, București 2017, pag. 7-8

[10] Dionisie Stoica, Ioan P.Lazăr, Schiță monografică a Sălajului, Editura Caiete Silvane, 2016, pag.21

[11] Pentru multe informații despre istoria ziarului Szilágy  / Szilágyság vezi articolele ”Szilágy Szilágyság – cel mai vechi ziar din Sălaj în Caiete Silvane nr.126/2015 și Caiete Silvane nr.138 / 2016 sau articolele publicate pe blogul Foto-Travel

[12] Képek az utcáról I în Szilágyság / 31 iulie 1914

[13] Szilágyság / 31 iulie 1914

[14] Szilágyság / 5 august 1914

[15] Szilágyság / 7 august 1914

[16] idem

[17] ibidem

[18] Szilágyság / 12 august 1914

[19] Szilágyság / 14 august 1914

[20] Idem

[21] Szilágyság / 19 august 1914

[22] Szilágyság / 26 august 1914

[23] idem

[24] Szilágyság / 2 septembrie 1914

[25] idem

[26] Szilágyság / 11 septembrie 1914

[27] idem

[28] Szilágyság / 21 septembrie 1914

[29] Szilágyság / 2 octombrie 1914

[30] Szilágyság / 30 octombrie 1914

[31] Szilágyság / 14 septembrie 1914

[32] Szilágyság / 25 septembrie 1914

[33] Szilágyság / 21 septembrie 1914

[34] Szilágyság / 2 octombrie 1914

[35] Szilágyság / 9 octombrie 1914

[36] Szilágyság / 2 octombrie 1914

[37] Cartea poștală militară maghiară, model U 1

[38] Carte poștală militară maghiară, model U 1

[39] Carte poștală militară maghiară, model U 1

[40] Carte poștală militară maghiară, model U 1

[41] Carte poștală militară maghiară, model U 1

Vezi și:

- prima parte a articolului: Cutia cu Amintiri (1)

- a doua parte: Cutia cu Amintiri (2)