A încerca o biografie a unei familii din Zalăul începutului de secol XX, în condițiile în care aceasta s-a stins fără urmași, poate fi considerat un act curajos, poate chiar riscant. E ca și cum ai vrea să reconstitui imaginea unui puzzle în condițiile în care nu ai nici modelul, nici toate piesele. Ne-am asumat acest demers pornind de la o cutie de metal, în care surorile Kun țineau tot ce aveau ele mai de preț: fotografii de familie și corespondența cu fratele lor căzut pe frontul Primului Război Mondial. Despre membri familiei Kun am relatat în materialul anterior. Acum ne vom referi la conținutul ”cutiei cu amintiri”.
Câte amintiri poți strânge într-o viață? Și câte dintre acestea vor persista în memorie? Ce își vor aminti despre tine cei dragi, atunci când în lipsa ta, vor pipăi fotografiile și scrisorile? La toate aceste întrebări ne-am gândit atunci când, am răsfoit cutia cu amintiri a surorilor Kun. Într-o cutie de metal, decorată cu papagali – de parcă viața ar fi colorată și veselă cum sunt aceste păsări – cele peste 90 de cărți poștale militare din Primul Război Mondial și cele peste 40 de fotografii, sunt tot ce a rămas de pe urma unei familii din Zalăul de altădată. Părinții – Kun István și Biber Kornelia s-au stins, tatăl în perioada interbelică iar mama la sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial. Fiul cel mare, Kun István cade pe frontul Primului Război Mondial, în 1916. Surorile Kun Erzsébet și Kun Kornélia au trăit până în anii 1985, respectiv 1986. Neavând urmași, odată cu ele, s-a stins familia Kun. Tot ce rămas este cutia cu amintiri pe care, iată, o facem publică. Facem acest gest simbolic în memoria celor a căror nume sunt supate în piatră în Cimitirul Reformat din Zalău. Este povestea unei familii care, la fel ca multe altele, a trăit și a muncit în orașul nostru drag, Zalău.
Cărțile poștale militare
Încercarea de reconstituire a
vieții membrilor familiei Kun, se bazează pe corespondența din această cutie,
dar și pe documentele găsite în arhive. Suntem conștienți de faptul că nu are
cum să fie redată o istorie completă. La mai bine de 35 de ani de la moartea
ultimului membru al familiei, amintirile celor care i-au cunoscut s-au
estompat, s-au șters. Așa că nu ne rămâne decât, ca într-un joc de puzzle, să
încercăm să punem la loc piesele pe care le avem.
Cutia cu amintiri conține 99 de cărți poștale militare (maghiare, austriece sau austro-ungare) din Primul Război Mondial, alte 27 cărți poștale civile (majoritatea din perioada interbelică) și 55 fotografii de familie. Marea majoritate a pieselor constau în corespondența dintre soldatul Kun István aflat pe front și familia sa rămasă acasă la Zalău. Corespondența dintre soldat și familie se compune din 40 de cărți poștale militare (tipizate maghiare și austriece) pe care soldatul István le trimite la Zalău ce acoperă perioada 5 septembrie 1914 – 26 august 1916, conform datei poștei; din alte 20 de cărți poștale militare expediate din Zalău de către părinți sau surori în perioada 13 martie 1915 – 31 iulie 1915 și, respectiv din 18 cărți poștale militare primite de către soldat de la alți cunoscuți, civili sau militari. La acestea se mai adaugă încă 4 cărți poștale trimise de alți soldați, prieteni de familie, către Zalău, respectiv 17 cărți poștale militare primite de sora cea mare, Kun Erzsébet de la diferiți prieteni soldați, aflați și ei pe front. Se poate presupune că au fost mult mai multe cărți poștale sau scrisori ce au făcut obiectul corespondenței dintre soldat și membri familiei, însă acestea fie au fost cenzurate și nu au mai ajuns la destinație fie s-au pierdut pe drum.
Putem presupune că în cutia cu amintuiri sunt toate scrisorile și fotografiile care au ajuns la destinație, păstrate cu sfințenie de către membri familiei. Este greu de crezut că familia din Zalău ar fi distrus sau înstrăinat o parte din corespondență, mai ales că aceasta a fost tot ce îi mai lega de fiul și fratele mort pe front.
De asemenea, în cutia cu amintiri se află și acele cărți poștale ce au fost expediate din Zalău. Cum au ajuns aceste cărți poștale militare în posesia surorilor Kun? Cel mai probabil după moartea fratelui lor, Kun István în august 1916, un cunoscut sau poate oficiali militari au remis familiei lucrurile personale ale soldatului. E clar că nici în acest set nu se găsește toată corespondența primită de soldat. Cu meticulozitate, acesta obișnuia să numeroteze scrisorile, atât cele primite de el cât și cele expediate. De exemplu, pe scrisorile expediate din Zalău avem numerotare ce merge până la numărul 68.
Dar chiar și așa, din această
corespondență incompletă, ne putem face o imagine atât asupra situației din
unitățile militare sau de pe front, cât și asupra situației din ”țară”, din
Zalău.
Am împărțit corespondența din cutia cu amintiri în șase seturi, așa cum a fost ea păstrată, după cum urmează:
· setul 1 conține 40 de cărți poștale militare trimise de soldatul Kun István către membrii familiei sale din Zalău;
· setul 2 conține 20 de cărți poștale militare expediate din Zalău spre front, de către membri familiei sale;
· setul 3 conține 18 cărți poștale militare primite pe front de către soldatul Kun István de la alți soldați sau de la cunoscuți din Zalău. Seturile 1-3 au legătură directă cu soldatul Kun István.
· setul 4 conține corespondența domnișoarei Kun Erzsike și este formată din 24 cărți poștale (17 militare și 7 din perioada interbelică);
· setul 5 conține corespondența domnișoarei Kun Nellike, formată din 16 cărți poștale (toate din perioada interbelică);
·
setul 6 conține 9 cărți poștale diverse, 4 militare și 5 din
perioada interbelică.
Interesul nostru se îndreaptă
cu preponderență spre corespondența conținută în cele 99 de cărți poștale
militare. Conținutul acestora ne ajută să creionăm frânturi din viața
soldatului și a familiei sale.
Înainte însă de a încerca o
trecere în revistă a evenimentelor din viața familiei sau de pe câmpurile de
luptă, în perioada 1914-1916, acoperită de corespondența despre care discutăm,
se cuvine să explicăm câte ceva despre modul în care a funcționat în anii
Primului Război Mondial poșta militară. Aceste demers se bazează pe cărțile
poștale din cutia cu amintiri dar și pe informațiile primite de la
domnul dr. Dan-Simion Grecu din Deva [1] , bun cunoscător al
istoriei poștale.
În perioada Primului Război
Mondial, corespondența dintre soldați și familiile rămase acasă, se făcea prin
intermediul cărților poștale militare. Dacă ne referim la cele care au circulat
între soldații de pe front și familiile lor din regiunile Imperiului Austro-Ungar,
acestea erau formulare tipizate având dimensiunile 13,7 x 9,2 cm. Pe prima față
tipizatul conținea rubrici pentru: expeditor (în partea de sus sau în stânga,
în funcție de model) – cine trimite cartea poștală și destinatar (în partea de
jos) – cui îi este adresată cartea poștală. Pe aceeași față, formularul mai
conținea diverse inscripții printre care denumirea tipizatului, logo-ul poștei
sau loc pentru ștampilă. Pe verso, formularul nu avea niciun fel de inscripție,
întregul spațiu putând fi folosit pentru mesajul ce se dorea a fi transmis.
În presa vremii, familiile
soldaților de pe front erau instruite cum se procedează în cazul în care vor să
le scrie acestora. De exemplu, în ziarul de limbă română Olteanul care
apărea la Făgăraș, scria în august 1914, după declanșarea războiului: ”Scrisorile
destinate persoanelor aparținătoare armatei ce se află pe câmpul de războiu, se
expediază prin mijlocirea poștei speciale de campanie. Adresarea se face
astfel: în colțul de sus, în stânga, al plicului se scrie numele și locuința
exactă a trimițătorului, în colțul de sus în dreapta (unde ar fi să se lipească
timbrul) să se scrie cuvântul ”Feldpost” sau ”Tábori
posta”. Aceste scrisori sunt transportate gratuit din causa acesta ele nu
trebue prevăzute cu timbru poștal. La mijlocul plicului numele și rangul
adresatului, iar la colțul de jos, în dreapta se înseamnă numărul oficiului
poștal de campanie.” [2]
În cazul cărților poștale, tipizatele aveau locuri speciale destinate pentru expeditor și destinatar.
Modele de cărți poștale militare
În cutia cu amintiri am
identificat cărți poștale maghiare – TÁBORI POSTAI LEVELEZŐLAP, austriece - FELDPOSTKORRESPONDENZKARTE, dar și
modele, mixte, austro-ungare – FELDPOSTKARTE / TÁBORI- LEVELEZŐLAP. Din fiecare tip
existau mai multe modele.
Cărțile poștale maghiare, cel
puțin cele din cutia cu amintiri, sunt de trei feluri. [3]
Primul model (îl vom codifica U
1a – Ungaria 1 a), este un tipizat ce are toate rubricile descrise mai sus
pe orizontală. Primele două rânduri sunt destinate expeditorului: ”A feladó neve:” și ”A feladó czime:” se referă la numele expeditorului și la adresa acestuia. În partea
dreaptă apare textul subliniat ”Tábori posta.”, acesta este
locul rezervat pentru ștampilă. În mijloc, scrie cu majuscule ”TÁBORI POSTAI LEVELEZŐLAP” (ce s-ar traduce
prin Carte Poștală de Tabără) iar în stânga textului apare logo-ul
poștei, o goană și coroana regală maghiară. Urmează rubrica ”Czim:”
destinată adresei destinatarului sub forma a trei linii punctate. În partea de
jos, în stânga apare textul ”Ára: 1 filler. / M. kir.
allami nyomda Budapest” (costul și tipografia
care a tipărit tipizatul). Din acest model, în cutia cu amintiri avem un
număr de 53 de cărți poștale: 29 în setul 1, 18 în setul 2 și 6 în setul 3. Pe o variantă a
acestui model (U 1b) nu apare nici logo-ul poștei și nici textul care
indică tipografia. Singura carte poștală de acest fel o regăsim în setul4.
(foto 1)
Foto 1: carte poștala militară maghiară de tipul U 1 |
Cel de-a doilea model (U 2a)
diferă față de primul prin faptul că rubrica destinată expeditorului este pe
verticală în partea stângă iar logo-ul poștei este în partea dreaptă sus, lângă
locul rezervat ștampilei poștale. Din acest model am identificat un număr de 6
cărți poștale: 2 în setul 1, 3 în setul 2, 1 în setul
3. (foto 2)
Foto 2: carte poștală militară maghiară de tipul U 2 |
Al treilea model (U 2b) este identic cu cel de-al doilea, singura diferență este că în partea de jos a formularului apare textul ”M. kir. allami nyomda Budapest, 1918”. Cu siguranță avem de a face cu un tiraj tipărit în anul 1918. În cutia cu amintiri am identificat o singură astfel de carte poștală în setul 4.
În fine, ultimul model de carte
poștală militară maghiară (U 3), tipărit în 1917, este o variantă
a modelelor 2, în sensul că locul rezervat expeditorului este tot în partea
stângă, pe verticală. Diferența față de modelele prezentate anterior sunt
legate de modul de aranjare a celorlalte elemente. Astfel, textul ”Ára: 1 filler” care
indică costul formularului apare în colțul dreapta sus, deasupra logo-ului
poștei. Sub cele trei linii care delimitează zona pentru adresa destinatarului
mai apare textul ”Tábori posta száma:”. Partea de jos a
formularului mai conține o zonă delimitată cu linii groase negre, pentru ”Hivatalos
feljegyzések részére:” (pentru documente oficiale). Textul ”M. kir.
allami nyomda Budapest, 1917” apare scris pe verticală în partea dreaptă a
formularului. Acest model îl regăsim doar în setul4 în 2
exemplare. (Foto 3)
Foto 3: carte poștală militară maghiară de tipul U 3 |
În cazul cărților poștale
militare maghiare, prețul unui formular, tipărit la Budapesta era de 1 filler.
Este plauzibil să credem că acestea formulare erau disponibile în magazinele de
profil sau la oficiile poștale, de unde puteau fi achiziționate de către cei
care doreau să le scrie soldaților aflați pe front. Pentru soldați, acestea
erau gratuite, fiecare soldat primea un număr de astfel de cărți poștale de la
biroul regimentului.
Cutia cu amintiri mai conține, pe lângă cărțile poștale maghiare, alte 25 de
cărți poștale austriece – FELDPOSTKORRESPONDENZKARTE: 9 în setul 1; 9 în
setul 3 și 7 în setul 4. Toate aceste cărți poștale militare au aceleași
dimensiuni 13,7 x 9,2 cm iar cele două rubrici, pentru expeditor și destinatar
sunt împărțite astfel: în partea stângă rubrica pentru datele expeditorului
este marcată prin text în mai multe limbi (7, 8 sau 9 în funcție de model). Nu
trebuie să ne surprindă acest fapt, cărțile poștale militare erau destinate
tuturor naționalităților Imperiului Austriac. Acesta spațiu ocupa o treime din
spațiul formularului. Celelalte două treimi sunt pentru datele destinatarului.
În cazul cărților poștale militare austriece avem mai multe modele și
variațiuni. Le-am împărțit după cum urmează: Primul model (A 1 – Austria 1)
are în partea stângă jos textul subliniat ”Portofrei!” care indica
faptul că corespondența nu trebuia francată cu timbru. De asemenea, locul
rezervat ștampile se găsea în partea dreaptă sus și era marcat printr-un cerc.
Acest model se regăsește într-un număr de 13 cărți poștale: 5 în setul 1,
4 în setul 3, 1 în setul 4 și 3 în setul 6. (foto 4)
Foto 4: carte poștală militară austriacă - model A 1 |
Al doilea model diferă față de
primul prin fontul tipografic folosit dar și prin faptul că spațiul rezervat
ștampilei este marcat printr-un dreptunghi. Aici putem vorbi de două varietăți,
una fiind cea în care în interiorul dreptunghiului apare textul ”Portofrei”
(A 2a) cu 5 cărți poștale, 2 în setul 1 și 3 în setul
3; iar cea de a doua variantă este
fără acest text (A 2b) cu 3 astfel de cărți poștale distribuite astfel:
1 în setul 1 și 2 în setul 3. (foto 5) În cazul cărților poștale
austriece, putem vorbi și de un al treilea model, ce are imprimat pe el textul ”Feldpostkarte”.
Modelul cu cerc în locul pentru ștampilă (A 3a) apare în 2 exemplare în setul 4 iar modelul cu dreptunghi în
spațiul rezervat poștei (A 3b) apare
în 3 exemplare tot în setul 4. De altfel setul 4
cel ce conține corespondența primită de Kun Erzsike conține cele mai multe
modele de cărți poștale, interesante și din punct de vedere al ștampilografiei
(vom reveni asupra acestui aspect). (foto 6)
Foto 5: carte poștală militară austriacă - model A 2 |
Foto 6: carte poștală militară austriacă - model A3 |
Dacă am analizat modelele de cărți poștale maghiare (folosite în special în teritoriile Regatului Ungariei, inclusiv în corespondența dinspre Zalău) și modelele de cărți poștale austriece, trebuie spus că mai avem un tip de cărți poștale, să le spunem austro-ungare. Au inscripționat pe ele textul atât în germană cât și în maghiară (le vom codifica (A-U): ”Feldpostkarte / Tábori-Levelezőlap” (A-U 1a – Asustro-Ungaria 1) – 1 exemplar în setul 3, 1exemplar în setul 6 și (A-U 1b) – 2 exemplare în setul 4; ”LEVELEZŐ-LAP / Postkarte” (A-U 2) – 2 exemplare în setul 4; ”TÁBORI LEVELEZŐLAP / Feldpostkorespondezkarte” (A-U 3) – 1 exemplar în setul 4 sau ” TÁBORI LEVELEZŐLAP – FELDPOSTKARTE / Bojna posta” (A-U 4) – un exemplar în setul 4. Interesant este modelul A-U 2 care are într-un chenar portretul Împăratului Karl Franz Josef (1887-1922), cel care conducea Monarhia Austro-Ungară, sub numele de Carol I al Austriei și Carol al IV-lea al Ungariei, de la moartea tatălui său Împăratul Franz Iosif I.
Foto 7: carte poștală austro-ungară - model A-U 1 |
Foto 8: carte poștală austro-ungară - model A-U 1 |
Interesant este și modul în
care funcționa poșta militară. Din motive lesne de înțeles, cenzura impunea ca
soldatul să nu divulge locul în care se găsea unitatea sa militară. Astfel că,
cei de acasă adresau cărțile poștale scriind numele soldatului, numărul
regimentului și al companiei dar și Indicativul Poștei Militare (Tábori Posta). În cazul corespondenței dintre familie și
soldatul Kun István, oficul poștal care desemna unitatea sa militară era ”Tábori Posta
43”. Astfel, cei de acasă, care nu știau
locul fizic în care se afla cantonată unitatea militară a destinatarului
treceau numărul oficiului poștal militar. De exemplu, familia din Zalău a
soldatului Kun István adresa cărțile poștale astfel: ”Tekintetes Kun István urnak / kadett
/ Cs. És Kir. 64. gy.c. 15 század /
Tábori posta 43” (Domnului Kun Istvan /
cadet / Regimentul 64 Cezaro-Crăiesc infanterie Compania a 15-a / Posta
militară 43). Faptul că pe unele cărți
poștale militare apar alte oficii poștale, arată că soldatul, sau chiar
subunitatea întreagă era temporar subordonată altei mari unități militare. De
exemplu, avem în corespondența analizată și expediții prin oficiile poștale 37
(atașat Diviziei 35 infanterie Cluj), sau oficiul poștal 20 (al Corpului de
Armata XII din Sibiu, care subordona Divizia 16 de pe front). De asemenea, se
folosește și Oficiul poștal nr.41 (Comandamentul de Etape al Armatei 6 din
Polonia).
Cei din Zalău care îi trimiteau
soldatului Kun István cărți poștale pe front, nu trebuiau să le francheze cu timbre. Adică ei
nu plăteau pentru acest serviciu, cheltuielile fiind suportate de armată.
Într-un singur caz, sora mai mare Kun Erzsébet pune pe o carte poștală
un timbru în valoare de 5 filleri peste care poșta din Zalău aplica ștampila.
În răspunsul primit de la fratele ei, este atenționată să nu mai pună timbre, întrucât
corespondența din partea familiilor soldaților este gratuită.
De
la Zalău corespondența, în cazul nostru cărțile poștale militare, erau parafate
cu o ștampilă rotundă cu un diametru de 3 cm, pe care scria în sectorul de cerc
superior denumirea localității – în cazul nostru ZILAH. Pe mijloc, într-un
dreptunghi bine delimitat apărea data de forma AAA.LLL.ZZ. De exemplu 915
JUL 29 – pentru 29 iulie 1915. Pentru Zalău existau mai multe ștempluri,
diferențiate prin litere în cadrul hașurat. Cele mai multe dintre cărțile
poștale expediate din Zalău erau marcate cu litera A (18 cazuri), dar avem și
câteva cu literele D (2 cazuri) și H (1 caz) [4]. Cei de acasă scriau
cărțile poștale cu cerneală neagră. (Foto 9)
Foto 9: diferite ștampile ale Oficiului Poștal Zalău |
Interesantă
este una dintre cărțile poștale model
U 2 a din setul 2. A fost scrisă de sora mai mică Kun Nellike
la data de 31 iulie 1915, într-o zi de sâmbătă. A fost pusă la poștă în aceeași
zi și a fost ștampilată la Zalău cu o ștampilă de tip A la aceeași dată. A fost
adresată corect cu indicativul poștei militare
Tábori Posta 43. Nu știm de ce cartea poștală nu a ajuns la
destinație ci a fost returnată la Zalău după ce a fost aplicată pe ea o
ștampila de cenzură Companiei 15 din cadrul regimentului 64. Cu creion chimic
a fost tăiată adresa de destinație
inițială, fiind înlocuită cu ”Zilah Kom. Szilagy Ungarn”. De asemenea a
fost tăiat numele și adresa expeditorului inițial și a fost trecut tot cu
creion chimic datele celui care a returnat cartea poștală. (foto 10)
Foto 10: Carte poștală militară expediată de Kun Nellike la data de 31 august 1915. A ajuns la destinație, dovadă fiind ștampila de cenzură a regimentului, dara fost returnată la Zalău |
O situație similară avem și în
cazul unei alte cărți poștale militare maghiare model U 2 a din setul
3. Este expediată de Roka Károly la data de 16
iunie 1916 fiind adresată lui Kun István care se găsea în
Spitalul din Langendorf. Ștampila poștei din Zalău e clară. Nu știm de ce mai
apar două ștampile aplicate tot de oficiul din Zalău la data de 21 și 23 iunie
1916. Putem presupune doar că destinatarul nu a fost găsit, astfel că această
carte poștală a fost returnată la Zalău, sosind la data de 21 iunie. Și,
probabil, expeditorul a decis să o trimită din nou, la data de 23 iunie. (foto 11)
Foto 12: diverse indicative de poștă militară pe ștampilele aplicate cărților poștale expediate de Kun István |
Foto 13: Ștampile de cenzură ale Regimentului 64 Infanterie |
În corespondența trimisă de
soldatul Kun István spre Zalău, mai întâlnim o ștampilă
civilă de Odorheiul Secuiesc (Szekelyudvarhely) și de Unter Langendorf. În
primul caz este vorba de localitatea în care a fost încorporat înainte de a fi
trimis pe front, iar în cel de-al doilea caz este vorba despre localitatea în
care a fost internat în urma rănii suferite. În această ultimă situație, avem
și o ștampilă de cenzură, dreptunghiulară, cu textul ”Hoch und
Deutschmeister sches / Reservespital Langendorf / bei Mahr
Neustadt”. (Foto 14)
Foto14: carte poștală militară austriacă expediată spre Zalău de către soldatul Kun István, aflat ún spitalul din Sanok |
Un ultim exemplu de carte
poștală ajunsă la Zalău, a cărei ștampilă se deosebește de celelalte prezentate
anterior, este pe cartea poștală militară, model U 2 expediată de
Székely Sándor la data de 2 august 1916 și adresată tatălui lui István, prin care vecinul și prietenul său își exprima regretul
profund la aflarea veștii morții lui Kun István.
Această carte poștală militară poartă o ștampilă a Poștei Militare Austriece ”K.u.k
FELDPOSTAMT 223”. (foto 15)
Foto 15: cartea poétalő prin care Szekély Sándor își exprimă condoleanțele la aflarea morții luiKun István |
Și dacă tot suntem la capitolul
ștampilografie militară, să remarcăm și ștampilele ce deservesc poșta navală a
Armatei Austro-Ungare. În setul 3 se află cărți poștale primite
de către Kun István de la alți soldați. Alexander Kovács îi trimite două cărți poștale austriece ce poartă
ștampile pe care scrie ”K.U.K MARINEFELDPOSTAMT POLA” iar Nagy Jenő îi
trimite o carte poștală militară austriacă ce poartă o ștampilă cu textul ”K.U.K.
KRIEGSMARINE KAISER KARL VI”. (foto 16)
Foto 17: diferite ștampile ale Poștei Navale a Armatei Austro-Ungare |
Considerăm că și prin aceste
elemente ce țin de funcționarea poștei civile și militare în anii Primului
Război Mondial, piesele din cutia cu amintiri sunt valoroase. Rămâne să
găsim formula cea mai potrivită pentru a le expune în cadrul unei expoziții.
În episoadele următoare vom
prezenta extrase din corespondența soldatului Kun István cu
membri familiei sale din Zalău sau cu alți prieteni soldați sau civili.
Articolul de față a fost publicat în revista de cultură Caiete Silvane, nr.217 / februarie 2023 (pag.24-30)
Note:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu