luni, 2 ianuarie 2017

Hoinar prin Sălaj: Povestea clopotelor din Doba Mare

Turlele bisericilor sălăjene ascund de multe ori, adevărate comori. Vorbim de clopotele care, fie prin inscripțiile lor, fie prin vechimea lor, sunt martori ai ai anilor scurși, ai timpului trecut. Nici nu se poate altfel căci, clopotele măsoară și marchează cu dangătul lor ziua și sărbătorile, îi cheamă pe credincioși la biserică, îi petrece pe cei plecați din acestă lume pe ultimul lor drum sau, conform unor tradiții populare, au puterea de a alunga urgiile naturii. Clopotele bisericilor noastre așteaptă să-și spună povestea. Le-am ascultat pe cele din Biserica Reformată din Doba Mare.



Localitatea Doba Mare (Nagydoba) este situată pe un afluent al Văii Sălajului, nu departe de Zalău. Chiar dacă oficial astăzi există o singură localitate Doba, ce aparține de comuna Dobrin, localnicii încă mai folosesc denumirile de Doba Mare (Nagydoba) și Doba Mică (Kisdoba) pentru cele două părți ale satului. Atestate încă de pe la 1220 când apare denumirea sacerdos de villa Duba, aşezarea apare când cu o singură denumire, când cu două după cum se vorbea de un singur sat sau de două sate. Pe la 1900, în monumentala monografie a Sălajului scrisă de Petri Mór (Szilágy vármegye monográfiája) apar ambele denumiri Nagydoba şi Kisdoba. Abia după anul 1966 se va menţiona o singură localitate, Doba. Odată cu dezvoltarea separată a satelor, care sunt despărțite doar de o coamă de deal unde se află cimitirul vechi al satului Doba Mică și biserica ortodoxă de lemn – semn că aici a existat și o comunitate de români, s-au dezvoltat și cele două comunități reformate. La Serviciului Județean al Arhivelor Stratului Sălaj, în fondul parohiei reformate Doba, există documente care atestă evoluția celor două parohii și implicit a celor două comunități. Din anul 1783 datează un document care reprezintă hotărârea Consistorului Reformat cu privire la despărțirea celor două sate. 

Biserica Reformată din Doba Mare
Comunitatea reformată din Doba Mare a fost întemeiată la sfârșitul secolului al XVI-lea. Teritoriile celor două sate au fost moșii nobiliare ale familiei Miklos Dobai. Pentru Doba Mare, informațiile indică existența unei biserici construite în stil gotic prin secolul al XIV-lea. Actuala construcție, în stil romanic, datează din perioada 1869-1876, conform unei inscripții păstrate pe tavanul bisericii. A fost recent renovată, așa că silueta ei albă domină de sus, de pe deal, localitatea. Intrarea se face pe sub turn, ușa mare din dreapta dă spre scările în spirală. Sunt 41 de trepte de lemn, din grinzi solide, prinse în zid și în stâlpul în jurul cărora se răsucesc scările. Pe aici se urcă la balconul aflat față în față cu orga. Acum nu mai urcă nimeni, sunt suficiente locuri jos, iar enoriașii nu le ocupă pe toate. Nici clopotarul nu mai urcă, acționarea clopotelor se face electronic, printr-o simplă apăsare de buton. Ba mai mult, există un sistem automatizat care declanșează trasul clopotelor în fiecare zi la ora 12. De 560 de ani, de când Papa Calixt al III-lea a emis celebra bulă din 6 august 1456 prin care era elogiată victoria lui Iancu de Hunedoara (1407?-1456) de la Belgrad în fața oștilor otomane conduse de Mehmed al II-lea cuceritorul Constantinopolului, clopotele bisericilor catolice și reformate din întrega Europă bat la ora 12. 

Biserica Reformată din Doba Mare

Sus la clopote
Până la clopote mai sunt alte 14 trepte, separate de o platformă de lemn. Într-un colț sunt păstrate vechile suporturi de lemn ale clopotelor. Acum că acționarea se face electronic, suporții de lemn au fost înlocuiți cu alții de metal. În încăperea unde se află clopotele, pereții laterali din cărămidă ai turnului sunt dotați cu ferestre mari protejate de obloane de lemn. Două sunt deschise, iar pentru a nu permite păsărilor să intre și să facă mizerie sunt protejate de plasă de sârmă. Panorama asupra satului și a împrejurimilor este copleșitoare. 

Suporții vechi ai clopotelor

Scările de lemn ce duc în turn

În turnul bisericii există două clopote, fiecare cu povestea lui. Clopotele sunt masive, susținute de suporții de metal, care probabil i-au înlocuit cu ocazia renovării pe cei de lemn ce se află cu un etaj mai jos. Limba clopotelor este prelungită cu un arc, care e apoi ancorat de o parte și de alta cu o sârmă. Explicația este simplă, acționând clopotele, limba trebuie să bată de o parte și de alta a clopotului, căci altfel, bătut doar într-o dungă, e semnal de pericol. 

Se văd clar urmele locului în care bate limba. Profesorul Kiss Gyula, împreună cu care am urcat la clopote explică: ”Periodic, cam la 50 de ani, clopotele sunt răsucite de meșteri pentru ca limba să nu bată doar în acel loc. Nu e bine să bată tot acolo, trebuie răsucite.”  Într-adevăr, pe clopotul cel mic se văd clar mai multe zone în care limba a bătut. La cum arată, acesta pare a fi cel mai vechi.

Vivos voco / Mortuos plango / Fulgura frango. Motto-ul unei poezii de Schiller pe clopotul din Doba Mare
Exact cum urci și dai de clopote, vei vedea pe cel mare inscripția în latină ce se întinde cu litere mari de tipar, pe trei rânduri ”VIVOS VOCO / MORTUOS PLANGO / FULGURA FRANGO”. Muzicalitatea acestor versuri e evidentă, iar traducerea în limba română are darul de a te emoționa: ”Pe vii îi chem / pe morți îi plâng / Fulgerele le frâng.” Cât de plastic și cât de simplu sunt descrise cele trei funcții importante ale clopotelor: acela de a-i chema pe cei vii la biserică, de a-i conduce pe cei morți pe ultimul drum și în fine, acela de a apăra comunitățile împotriva urgiilor naturii.

Clopotul mare, 1935

Motto-ul poeziei lui Schiller, pe clopotul din Doba Mare

Tradiția inscripționării clopotelor este veche. Odată cu răspândirea acestora în Italia și apoi în Europa, prin secolul VII după Christos și mai cu seamă după ce clopotul a fost introdus ca obiect de cult de către episcopul Paulin de Nola din Campania (353-431) – încă se folosesc denumirile de campana  pentru clopot sau campanila pentru turnurile clopotniță, a apărut și obiceiul inscripționării acestora. De regulă, inscripțiile unui clopot conțin informații despre meșterul care le-a turnat și anul realizării acestora. Aceste informații care ancorează obiectul în timp și spațiu, sunt urmate frecvent de diferite inscripții, majoritatea cu referiri biblice. Se întâlnește frecvent inscripția ”Laud pe Dumnezeu cel Adevărat, adun clerul, îi plâng pe morți, alung fulgerele, înfrumusețez sărbătorile”.  Chiar şi inscripţia de pe clopotul de la Doba Mare, ”Vivos voco / Mortuos plango / Fulgura frango” este una frecvent întâlnită în occident şi a venit în spaţiul transilvan pe filiera catolică fiind apoi similată şi de credinţa reformată, ca şi în cazul de față. 

Însă cel care a făcut ca aceste versuri să fie celebre, este poetul german Friedrich Schiller. Pe numele lui complet Johann Christoph Friedrich von Schiller (1759 - 1805) a fost poet și dramaturg, considerat unul dintre ”prinții poeziei” germane. În anul 1799 Schiller scrie poezia ”Das Lied der Clocke” (Cântecul clopotului), poezie care debutează cu un motto ce conține versurile ce apar și pe clopotul din Doba Mare. 

Friedrich Schiller. Sursa foto: www.wikipedia.com

Ilustrație de Ludwig Richter conținând motto-ul poeziei lui Schiller. sursa foto: www.wikipedia.com

Motto-ul folosit de Schiller pentru poezia sa Das Lied der Clocke a fost preluat de pe un clopot din Schaffhausen, un oraș pe Rin în nordul Elveției. Clopotul de 4,5 tone, turnat în 1486, a bătut secole la rând în turnul bisericii din localitate. Acum, clopotul crăpat, este expus în curtea bisericii și este cunoscut ca și ”Schiller – Glocke” (”Clopotul lui Schiller”). 

Schillerglocke - Clopotul lui Schiller într-o ilustrație de epocă. Sursa foto: ww.schaffhausen-foto-archiv.ch

Clopotul lui Schiller din Schaffhausen, ilustrație de la 1898

Clopotul lui Schiller. Sursa foto: www.wikipedia.com

Influența lui Schiller se resimte și în literatura română. De exemplu în cartea ”Pe drumuri de munte” a lui Calistrat Hogaș. Cu umor, autorul compară versurile cu stările părintelui Ghermănuță: ”Adâncurile tăcute și largi ale miezului de noapte se umpură de glasul jalnic și prelung al clopotului... ”Vivos voco”...și călugării, ca umbre negre rupte din întuneric, se mistuiau în ușa luminată și larg deschisă a bisericii...”Mortuos plango” și părintele Ghermănuță dormea dus pe lada de Brașov...”Fulgura frango” și horăitul de tunet al părintelui Ghermănuță era parcă sfarâmat, în răstimpuri, de urletul de aramă al clopotului...”

Există cu siguranță multe clopote ce au inscripționate pe ele versurile lui Schiller. În Berlin de exemplu, în biserica Hoffnungskirche, versurile sunt împărțite între cele trei clopote denumite ”Glaube” (”Credința”) - Vivos voco, ”Liebe” (”Iubirea”) - Mortuos plango și respectiv ”Hoffnung” (”Speranța”) - Fulgura frango. Clopotele au fost turnate în 1913 și se crede că sunt printre ultimele clopote din occident care conțin aceste versuri. După cum se va vedea, în estul Europei, tradiția a fost dusă mai departe.

Putem presupune că și în România există multe clopote cu acestă inscripție. Doar lipsa unor cercetări sistematice în acestă direcție face ca numărul acestora să nu fie cunoscut. De exemplu, biserica ortodoxă (fostă greco-catolică) din Racovița, județul Sibiu, are următorul text: ”Arsenalul Armatei București, 1921, VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGUM FRANGO. Vărsatu-se acest clopot pentru biserica română greco-catolică din Racovița-Olt, cu hramul Sfintei Treimi,  în zilele regelui Ferdinand I făuritorul României Mari, cu ajutorul Ministrului cultelor Octavian Goga, fiind paroh protopopul Valeriu Florianu, curator bisericesc David Mohan, directorul școalei Mihail Ogrean, primarul comunal Ioan Fogoroș și notar Victor Florianu”. În Sălaj, mai exact în Zalău, catedrala Episcopală Sfânta Vineri, are în partea superioară a porticului obeliscului, un clopot din bronz de 3000 kg. Clopotul are încrustată inscripția ”DEUM LAUDO, VIVOS HOMINES VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO”. 

În afară de cele două clopote, de la Doba Mare și de la Zalău, nu știm dacă în judeţul Sălaj mai există, ascuns prin vreo clopotniță, alte clopote cu aceeași inscripție. Și chiar dacă ar exista, asta nu știrbește cu nimic frumusețea clopotului din Doba Mare. 

Predarea clopotelor către armată, o sarcină patriotică
Clopotul mare din turnul bisericii reformate din Doba Mare a fost turnat acum 80 de ani, în 1935, în turnătoria lui Klein K. Oszkár din Cugir. Aşa rezultă din inscripția acestuia. Cum se explică că acest clopot nu e mai vechi? După Marele Război – așa cum a fost numit Primul Război Mondial, multe dintre bisericile transilvănene au rămas fără clopote, acestea fiind rechiziționate de armata austro-ungară. 

Este cunoscut faptul că în plin război, administrația Austro-Ungară a folosit o bună parte dintre clopote pentru nevoile armatei. Războiul nu dădea semne să se încheie prea curând, iar nevoia de metal era mare. Iar clopotele bisericilor din monarhie deveneau astfel extrem de importante în economia războiului. Interesant este faptul că armata nu a trecut direct la rechiziționarea clopotelor, deși ar fi putut să facă acest lucru. Mai întâi au fost cerute informații despre clopote; se încerca astfel salvarea celor istorice. O listă cu clopotele din întreaga monarhie a ajuns la Ministerul de Război care a analizat și a decis ce clopote să rămână. Abia apoi, prin episcopiile cultelor religioase s-au dat circulare cu instrucțiuni clare privind recondiționarea. Un document grăitor în acest sens se află în fondul Parohiei Reformate Doba din cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj. Este vorba de circulara nr.2745 / 1916 emisă la Cluj și semnată de dr. Kenesséy Bela – președinte și Boér Elek – curator principal episcopal. Era adresată ”tuturor protopopilor și preoților parohi” din Episcopia Reformată Cluj. Iată un fragment din acest document: ”Circulară. Pentru toți protopopii și preoții parohi, având obiect predarea clopotelor în scopuri militare. În cursul zilei de azi Consiliul Director al Episcopiei Reformate din Transilvania a fost înștiințat de ministrul învățământului și cultelor, că tabelul despre clopotele din episcopia noastră a fost trimis ministrului forțelor armate. Domnul ministru al forțelor armate prin comandamentele militare abilitate, în conformitate cu circulara 1450/1916 al consiliului director va efectua preluarea clopotelor. Reprezentanții comandamentelor militare vor contacta preoții parohi după 21 de zile de la data de 15 iunie anul curent, în vederea coborârii clopotelor. Ca informații suplimentare vă comunicăm următoarele: clopotele care din considerente religioase sau istorice au fost trecute pe lista trimisă ministrului forțelor armate ca putând fi reținute, nu vor fi predate. […] Pe baza acestor tabele trimise către ministrul forțelor armate, reprezentanții comandamentelor militare vor contacta parohiile respective. Pe tot parcursul procesului de predare, aceste parohii vor fi reprezentate în felul următor: 1) în cazul parohiilor de bază sau a filiilor preotul titular împreună cu curatorul parohiei; […]Rugăm toți preoții ca să respecte prezenta circulară cu responsabilitate maximă, să lămurească și să liniștească enoriașii, că predarea clopotelor este o sarcină patriotică iar procesul de predare să nu fie împiedicat de nimeni și de nimic. Consiliul director al Episcopatului Transilvaniei din Cluj. 16 iunie 1916.”
Textul circularei din 1916. Document aflat la SJANSJ în fondul Parohiei Reformate Doba



Textul acestei circulare a fost publicat în revista episcopiei ”Reformatus Szemle” nr.13 din 31 martie 1916. Sunt enumerate în 7 puncte toate situațiile posibile, specificându-se tot odată cine sunt persoanele autorizate să predea clopotele. Noi am redat doar conținutul punctului 1) căci în cazul clopotelor din Doba Mare acest punct s-a aplicat. Nu am găsit lista clopotelor istorice, însă se poate presupune că unul din clopotele din biserica reformata Doba Mare a fost păstrat. Este vorba despre un clopot ”istoric” ce datează, așa cum o să vedem, din 1514. Celălalt clopot din Doba Mare, precum și cele două clopote din Doba Mică au fost predate.

La data de 26 februarie 1917, preotul Bógdan János a predat un clopot al bisericii reformate din Doba Mare în greutate de 194 kg (procesul verbal nr.3324/1917) și două clopote ale bisericii reformate din Doba Mică în greutate de 200 kg (procesul verbal nr.3324/1917). Procesele verbale sunt tipizate, tipărite la Sibiu în anul 1916, probabil la tipografia lui Drotleff József, ceea ce demonstrează că a existat o acțiune la nivelul întregii țări. Cele două procese verbale se găsesc în fondul Parohiei Reformate Doba a Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj.

Proces-verbal de predare a clopotului din Doba Mare.
document aflat la SJANSJ în fondul Parohiei Reformate Doba

Textul complet al formularului, în traducerea lui în limba română, este următorul: ”Proces verbal. Coborârea clopotelor. Denumirea localității: Nagy Doba ev.ref. [scris de mână] Nr. XII 3324. Numărul clopotelor unul [scris de mână]. Greutatea clopotelor 194 kg [scris de mână]. Clopotele sus menționate în prezența semnatarilor, în cursul zilei de azi, au fost preluate și transportate. Cântărirea se va efectua în locul colectării, iar greutatea acestora se va completa în rubrica respectivă. Prețul calculat de 4 koroane / kg după scăderea timbrului fiscal va fi transferat de către comandamentul militar Sibiu către parohia respectivă. Data Nagydoba 26 februarie 1917. Semnătura preotului înlocuitor: Bógdan János. Semnătura de primire: Rosebaunn Jozef, Demyen György.” 

Formularul a fost completat în două etape. Cu cerneală neagră s-a trecut numele bisericii, numărul clopotelor, data și semnătura celui care a predat respectiv a celui care a primit. Ulterior, cu creion chimic a fost trecută greutatea clopotului și formularul a fost semnat probabil de cel care l-a primit și l-a cântărit. Se mai disting două parafe. Una cu textul ”SzV Zilah” – probabil este vorba despre o înregistare la nivel de comitat; respectiv o a doua parafă cu textul în limba germană ”K.u.K Ahteilung für Glockenabnahme Ldstm. Ing. Baron Bedeus” - parafa unui serviciu specializat din Armata Austro-Ungară care se ocupa de clopotele preluate. 

Semnăturile și parafele pe procesul-verbal de predare a clopotului
document aflat la SJANSJ în fondul Parohiei Reformate Doba
Practica a mai fost folosită și de către armata revoluționară maghiară la 1848, când a fost rechiziționat clopotul din Doba Mică conform unui document datat 16 ianuarie 1849 și păstrat de asemenea în fondul Parohiei Reformate Doba a Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj. Iată textul integral al acestuia, în traducerea domnului profesor Kiss Gyula: ”Adeverință. Despre un clopot în greutate de patruzecișiopt font, pe care parohia din Doba Mică îl oferă ca materie pentru tunuri în vederea ocrotirii patriei maghiare atacată de inamicul păcătos. Despre acest clopot, în numele patriei aducem mulțumiri în mod public și întocmim prezenta adeverință. Data ‘849, 16 ianuarie la Zalău. Fodor Mihalyi vicenotar.” Este posibil ca și clopotul din Doba Mare să fi avut aceeași soartă, iar cel rechiziționat în 1917 să-l fi înlocuit pe primul. De remarcat că greutatea clopotului este dată în font și nu în kilograme, 1 font = 0,5 kg. 

Proces-verbal din 1849, document aflat la SJANSJ în fondul Parohiei Reformate Doba
Așa se face că după Război, multe comunități s-au trezit fără niciun clopot, oficierea slujbelor religioase fiind serios afectată. Majoritatea comunităților au încercat să găsească soluții, să-și cumpere pe bani proprii alte clopote. În ziarele vremii, chiar și în cele editate în limba română au apărut reclame la diferite ateliere și turnătorii de clopote din țară. Printre ele, cu siguranță s-a găsit și atelierul lui Klein K. Oszkár din Cugir.

Turnătoria de clopote a lui Klein K. Oszkár din Cugir
Clopotul cel mare, care așa cum am văzut a înlocuit clopotul predat în 1917 armatei, are următoarea inscripție în limba maghiară, ce se întinde pe patru rânduri: ”ISTEN DICSÖSÉGÉRE ÖNTETTE A NAGY DOBA  / REF. ANYASZENTEGYHÁZ A SAJÁT KÖLTSÉGÉRE /  AZ ÚRNAK 1935. IK ESZTENDEJÉBEN / ÖNTÖTTE KLEIN K. OSZKÁR CUGIR - ON”. În traducere în limba română, textul ar suna cam așa: ”În Slava lui Dumnezeu s-a turnat pentru Sfânta Biserică reformată din Doba Mare, pe banii proprii, în anul Domnului 1935. Turnat de Klein K. Oszkár în Cugir.”


Inscripţie pe clopotul mare

Ornament pe clopotul mare, turnat în 1935 la Cugir


La Cugir, este atestată cu mult înainte de Primul Război Mondial, o puternică industrie metalurgică. Este posibil ca în cadrul acesteia să fi activat și Klein K. Oszkár, fie ca muncitor / meșter fie chiar ca inginer. Cert este că avea cunoștințele necesare realizării clopotelor. Iar faptul că în aproape toată Transilvania bisericile, indiferent de confesiune au rămas fără clopote, a fost văzută ca o oportunitate. Singurele informații pe care le cunoaștem despre o trunătorie de clopote ce i-ar fi aparținut lui Klein apar în ”Monografia Cugirului 1932” carte scrisă de inginerul Augustin Berian în anul 1932 și reeditată în anul 2013 de către editura Qual Media Cluj-Napoca. Potrivit acestei surse, începând cu anul 1922 ar fi funcționat pe Valea Dăii, aproape de stația CFR ”o modestă instalație pentru turnarea clopotelor.” Tot sursa citată aminteşte: ”Cum D.O. Klein originar din Cugir – avea cuvenitele cunoștințe și experiențe în acest ram industrial a înființat prima turnătorie de clopote la Cugir cu un capital inițial de 60.000 lei.”  Este descris foarte plastic momentul în care reprezentanţii comunităţilor veneau cu carele împodobite după clopote: ”Nu o dată am observat frumoasele obiceiuri ale comunelor învecinate când veneau în localitate pentru ridicarea clopotelor cu câte două sau trei perechi de boi legați la un car frumos garnisit cu verdeață, flori și panglici tricolore, împreună cu pogănicii (care mânau boii). Clopotele puse cu grijă pe car, se împodobeau de asemenea, cu frunze și flori, plecând apoi în sunet de cântări și muzică, până ieșeau afară din sat sau până la destinație. De cele mai multe ori clopotele se trimiteau pe C.F.R. unde D.Klein sau oamenii săi trebuieau să-l însoțească și să conducă lucrările de ridicare și fixare a clopotelor în turnurile respective.”

Este foarte probabil ca şi clopotul din Doba Mare să fi fost transportat cu trenul de la Cugir până la Jibou sau Zalău, iar de aici cu carul până la Doba Mare. Nu știm nici dacă Klein Oszkár a fost personal în localitatea sălăjeană să asiste la montarea clopotului. Din documentele de arhivă nu reiese nici cât a costat acest clopot. Cert este că de 81 de ani, îşi face treaba, bătând la bucurie şi necaz.

Mai sunt și alte clopote despre care se știe că au fost turnate în atelierele lui Klein Oszkár din Cugir: Căian (1921), Văleni (1924), Ernei (1924), Ocna de Jos (1924), Călata (1924), Satu Mare (1925), Veseuș (1925), Cuci (1925), Huedin (1925), Rohia (1928), Păsăreni (1930), Copand (1934) și multe altele. Chiar și în județul Sălaj sunt câteva biserici (toate reformate) în care se găsesc clopote turnate în perioada interbelică la Cugir: Șamșud (1924), Valea Pomilor (1925), Jibou (1929), Uileacu Șimleului (1930). Este posibil ca prin clopotnițele sălăjene să mai fie și alte clopote realizate la Cugir. 

Surpriză: clopot medieval de la 1514
Am scris deja prea mult despre clopotul cel mare din trunul bisericii reformate din Doba Mare. Nu mai puțin important este celălat clopot. Este mai mic decât primul însă are și acesta are o mărime considerabilă. Diferă însă ca formă. În timp ce clopotul realizat de Klein are forma binecunoscută, acesta are o formă mai alungită, ca și cum ar fi o pâlnie. La prima vedere, surprinde prin lipsa unei inscripții. La o cercetare mai atentă, se poate vedea pe merginea superioară, aproape de suportul de prindere, un text. Are caractere latine, dar forma literelor este apropiată de cea a literelor gotice. După forma literelor se vede clar că acest clopot este mult mai vechi. Se disting numele LUCAS, apoi MARCUS. Mai greu se disting celelalte nume: MATHES și IOHANES. Inscripția completă, așa cum rezultă din cartea ”Erdély középkori harangjai és bronz keresztelőmedencéi” (Clopote și cristelnițe de bronz medievale din Ardeal) scrisă de Benkő Elek și apărută în 2002 prin Fundația Teleki László din Budapesta la Editura Polis din Cluj, este următoarea: ”E.LUCASMARCUS MATHES.IOHANES.1.Q.1.4”. Dacă interpretarea anului este corectă, clopotul datează de la 1514, adică are peste 500 de ani vechime! Autorul explică și prezența literei ”E” de la începutul inscripției. Ar fi vorba despre inițiala meșterului, Emericus de la Oradea.

E. Lucas
LucasMarcus
Mathes
 
Iohanes


Prima mențiune scrisă despre clopotul medieval apare în Șemantismul catolic apărut la Oradea în anul 1896. Intitulat ”SCHEMANTISMUS HISTORICUS VENERABILIS CLERI DIOCESIS MAGNO-VARADINENSIS LATINORUM 1896” – o adevărată colecție de date privind organizarea diocesei dar și a tuturor parohiilor și filiilor. În arhidioceza Crasna (Arhi-Diaconatus Krasznesis), districtul Șimleu-Silvaniei (Szilágy-Somlyóviensis), parohia Cârcei (Görcsön) se află flia Doba Mare (Nagy-Doba). Textul în limba latină referitor la clopot este următorul: ”Una campana cum nominibus quatuor evanghelistanum e secula XV proveniens.” (Un clopot cu numele celor patru evangheliști, datează din secolul XV). 

Fragment din Schemantism cu referire la Doba Mare

Despre acest clopot apar informații și în monografia Sălajului (Szilágyi Vármegye Monographiája”) a lui Petri Mór, scrisă la 1901. Este posibil ca sursa de inspirație pentru Petri Mór să fie tot acest Șemantism. Textul este însă lacunar: ”Nagy-Dobának gót stilben épűlt régi egyházát csak újabban bontották le. Az újat, az evang. reform. egyházat, melynek tornyában ma is van egy harang a XV-dik századból, a négy evangélista nevével, 1876-ban építették.” („Vechea biserică reformată din Doba Mare, construită în stil gotic a fost recent dărâmată. Noua biserică evanghelică reformată, în a cărui turn mai există și astăzi un clopot din secolul al XV-lea cu numele celor patru evangheliști, a fost construită în anul 1876”).

O problemă ar fi legată de datarea exactă a clopotului. Într-un studiu scris în anul 1934, de Kádár Imre preot reformat în Doba Mare, intitulat ”A nagy – és kisdobai református társegyházak története și apărut în Calendarul reformat din Sălaj (”Szilágy Református Naptár. Az 1935 évre”) tipărit la tipografia lui Seres Samu din Zalău, se vehiculează datarea clopotului la anul 1414. Acest an apare chiar de două ori în text. Credem totuși că mai aproape de adevăr este anul 1514. Este logic ca în orice tip de scriere, la cifle identice să fie folosite caractere identice. Dacă varianta cu 1414 ar fi cea corectă ar trebui ca cifrele sutelor (4) și unităților (4) să fie scrise cu aceleași caractere. Se știe că în scrierea gotică, cifra 4 este reprezentată ca un jumătate de 8, ca și cum cifra 8 ar fi tăiată în două (mai exact păstrând cam 75% din ea, fără partea de jos). Așa apare cifra 4 pe toate clopotele prezentate în cartea lui Benkő Elek. Deci, ar fi logic să găsim acest simbol de două ori și pe clopotul din Doba Mare. Dar nu este așa. Cifra sutelor apare reprezentată ca și litera Q, cu sidila în partea de sus. Nici această reprezentare nu este una care să ducă indubitabil spre cifra 5. Pe nici un alt clopot medieval, din cele prezentate de Benkő Elek, nu mai apare litera Q. Însă, pe baza asemănărilor cu alte clopote provenite din atelierul de la Oradea, interpretarea că ar fi vorba despre anul 1514 este plauzibilă. 

Inscripţie în care s evăd ultimele două cifre ale anului: 1.4.

Inscripție în care se văd primele două cifre ale anului: 1. Q.

La Oradea (Nagyvárad) a funcționat în secolele XV-XVI un puternic centru metalurgic care producea clopote pentru bisericile din Transilvania, Partium sau chiar din Ungaria. Sunt vehiculați cu preponderență doi meșteri clopotari: Emeric din Oradea (Emericus Waradi / Imre Nagyvaradi) și Albertus. Majoritatea clopotelor fabricate aici, au inscripționate pe ele numele celor patru evangheliști în ordinea Luca, Marcu, Matei și Ioan. Numele sunt latinizate Lucas, Marcus, Mateus respectiv Iohanes sau Iohannes. În cazul clopotului din Doba Mare, numele evanghelistului Matei pare a fi trecut greșit. Astfel apare numele MATHES în loc de MATHEUS. Este exclusă varianta că meșterul nu a știut cum se scrie numele evanghelistului, cea mai plauzibilă explicație ar fi aceea că un ucenic, o calfă, a greșit matrița. Astfel că în metal a rămas peste secole numele trecut greșit. Asta îi sporește și mai mult valoarea acestui clopot.

În loc de concluzii
Materialul de faţă, fără a avea pretenţia că este unul exhaustiv, încearcă să umple un gol în literatura de specialitate, mai ales în cea redactată în limba română. Dacă publicul vorbitor de limba maghiară mai are cunoştinţe legate de aceste clopote, graţie unor studii apărute în ultimii ani, cel vorbitor de limba română este total neştiutor. Nu e la îndemâna oricui să urce în clopotniţe să vadă ce scrie pe clopote. Iar o cercetare amănunțită realizată de către istorici încă lipsește. Considerăm că elementele ce țin de istoria locală a locurilor din proxima noastră vecinătate, ar trebui recuperate și aduse în atenția publicului larg.

Mulțumim colaboratorilor noștri, care au contribuit la realizarea acestui material: profesorului Kiss Gyula pentru facilitarea accesului în turnul bisericii reformate din Doba Mare și pentru traducerea textelor din limba maghiară, preotului parohiei reformate Doba Nagy Mihalyi, doamnelor Szeredai Maria și Kovacs Edith pentru sursele de informare indicate și nu în ultimul rând doamnei Ileana Burnichioiu – lector universitar la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pentru sugestiile și informațiile furnizate.

Autori: prof. Mirel Matyas, prof. Kiss Gyula

Bibliografie:

1. Benkő Elek - Erdély középkori harangjai és bronz keresztelőmedencéi, Fundația Teleki László Budapesta și Editura Polis din Cluj, 2002;

2. Augustin Berian – Monografia Cugirului – 1932. Editura Qual Media Cluj-Napoca, 2013;

3. Petri Mór - Szilágy vármegye monografiája, Budapesta, 1901-1904;




7. SJANSSJ / Fondul parohiei reformate Doba, nr.fond 114 – Circulară privind predarea clopotului bisericii către stat, 1916;

8. SJANSSJ / Fondul parohiei reformate Doba, nr.fond 114 – Procesele verbale de predare a clopotelor către armată, 1917;

9. SJANSSJ / Fondul parohiei reformate Doba, nr.fond 114 – Bon de predare al clopotului bisericii către armata revoluționară, 1849

10. Schemantismus Historicus Venarbilis Cleri Diocesis Magno-Varadinensis Latinorum, 1896
11. Szilágy Református Naptár. Az 1935 évre. Tipografia Seres Samu Zalău, 1934

UPDATE 

  • 9.01.2017 - materialul a fost publicat în cotidianul Magazin Sălăjean, atât pe site cât și în edițiile tipărite din zilele de 6 și 9 ianuarie 2017.
  •  16.01.2017am găsit primele fotografii de epocă cu turnătoria de clopote a lui Klein Oszkár. O să revenim cu detalii.

5 comentarii:

  1. Felicitari Mirel, pentru descoperirea acestor comori!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari Mirel! A fost o reala placere sa citesc studiul tau. Am aflat si de ce bat clopotele la ora 12 si ce comori avem fara sa stim de ele! De aceea este nevoie de oameni pasionati si talentati ca tine! Iti multumim! La multi ani cu sanatate multa, poze minunate si calatorii frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Și eu mă bucur când descopăr astfel de subiecte, care pot scoate Sălajul din anonimat.

      Ștergere
  3. Turnătoria Klein Oskar a fost fondată de tatăl lui, Klein Ferencz venit în Cugir din Austria cu nevastă aprigă din secuime, nu are nici-o legătură cu Uzina Mecanică Cugir, proprietate de stat, care turna și forja oțel pentru arme. Atelierul a fost localizat pe Valea Dăii, în una din clădiri locuiește și acum o urmașă a familiei. Falimentul turnătoriei Klein se datorează unui furt de argint (necesar la turnarea aliajului de clopote).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru importantele completări.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...