miercuri, 8 august 2018

CENTENAR: Medalie cu personalități sălăjene ale Marii Uniri

2018. România, așa cum o știm astăzi (puțin mai mică ca acum un secol) împlinește 100 de ani! În 1918, la Alba-Iulia, românii ardeleni au votat Unirea cu Regatul României. Indiscutabil, moment important în istoria românilor. Că unirea efectivă a avut loc după 2-3 ani este cu totul altceva. Însă momentul 1 decembrie 1918 a fost extrem de important, de aceea consider că acum este momentul să marcăm Centenarul României Mari. Și așa cum este firesc, autortități locale, instituții și chiar simpli cetățeni, încearcă să marcheze fiecare cum pot și cum știu acest moment. Și, trebuie să recunoaștem, o fac mai bine decât autoritățile centrale...Sălajul și-a adus și el contribuția la Unirea de acum un secol prin personalități de prim rang. Este suficient să-i amintim doar pe Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băsești sau Victor Deleu. Iar în memoria lor, sălăjenii de astăzi au lansat în circuitul medalistic o medalie jubiliară.




Medalia, cu diametrul de 50 mm a fost lansată în trei versiuni: argint 999/1000, alamă și cupru, gravura fiind realizată de către Octavian Dogariu din Timișoara. 

Aversul medaliei conține portretele Regelui Ferdinand și a Reginei Maria - cei care s-au încoronat la Alba-Iulia la data de 15 octombrie 1922 ca regi ai României Mari. Sub portretul suveranilor apare textul: ”100 DE ANI DE LA / MAREA UNIRE / ALBA - IULIA / 1 DECEMBRIE / 1918”. De asemenea, pe aversul medaliei apar numele instituțiilor care au emis medalia: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Asociația Colecționarilor din Sălaj și Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” - filiala Sălaj.


Reversul medaliei conține conturul României Mari cu delimitarea provinciilor istorice peste care apar efigiile personalităților sălăjene: Iuliu Maniu, Gh.Pop de Băsești și Victor Deleu. Textul de pe revers este: ”PERSONALITĂȚI SĂLĂJENE ALE MARII UNIRI / * 1918 - 2018 *”


Este îmbucurător faptul că a fost lansată acestă medalie. Este un gest simbolic, un omagiu adus sălăjenilor care au avut un rol hotărâtor în realizarea actului de la 1 decembrie 1918. 

Iuliu Maniu (1873 - 1953) s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia și a fost numit președinte al Consiliului Digigent al Transilvaniei (2 decembrie 1918 - 10 aprilie 1920). A fost și prim minitru al României între anii 1928 - 1933. 

Gheorghe Pop de Băsești (1835 - 1919) a prezidat Marea Adunare de la Alba-Iulia. A fost unul dintre liderii mișcării memorandiste între 1892-1894 fiind condamnat și închis în urma procesului Memorandiștilor de la Cluj din 1894.

Victor Deleu (1876-1939) a fost încorporat în armata austro-ungară și a fost trimis ca ofițer pe frontul din Bucovina. Cade prizonier și ajunge alături de mulți alți prizonieri ardeleni în lagărul de la Darnița, lângă Kiev. În 1917, sosește la Iași în fruntea primului batalion de români ardeleni. ”Vom birui pentru că nu sunt așa de înalți Carpații cât ne sunt inimile de înalte” - rostea Victor Deleu de pe soclul statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii din Iași. A participat în fruntea unei delegații de voluntari ardeleni la Congresul General al Bucovinei de la cernăuți care a votat unirea cu România la 28 noiembrie 1918. La Alba-Iulia a fost ales unul din cei 8 secretari ai Marii Adunări, iar în Consiliul Digirent al Transilvaniei a fost secretar genarl al Resortului de Interne. Victor Deleu a fost și primar al Clujului între anii 1932-1933. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...