În perioada 28 august-3 septembrie 2026, se va desfășura, în Sălaj, Romania, a 9-a ediție a taberei de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”. Tabăra va fi organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (Daniel Săuca, manager), Asociația Foto Club Varadinum Oradea (Adela Lia Rusu, manager proiect) și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei” (Paul Maghiu, manager). Partenerii acestui proiect vor fi Zestrea Silvană și Hotel Griff.
O tradiție veche de cel puțin 100 de ani readuce în centrul atenției unei lumi grăbite ideea de jertfă, făcută voluntar, a pelerinilor care aleg să meargă pe jos la diferitele Sanctuare Mariane din Transilvania. Unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj atât pentru credincioșii ortodocși cât și greco-catolici este Mănăstirea Nicula din județul Cluj. Spre această mănăstire, azi ortodoxă (fostă mănăstire greco-catolică), se îndreaptă miile de pelerini de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, marcată în fiecare an pe 15 august. Iar printre localitățile care încă mai păstrează tradiția pelerinajului se numără și comuna Bobota, cu satele Derșida și Zalnoc.
M-am întors de curând de la Gala MERITO 2026, unde am fost premiat alături de alți 11 colegi din țară. Și nu premiul a contat cel mai mult, deși din punct de vedere emoțional a fost aproape copleșitor, ci faptul că acest premiu e și „biletul” de acces în selecta Comunitate MERITO! Gala MERITO a fost parte a evenimentului Romanian Business Leaders Summit și s-a desfășurat la impresionantul hotel JW Mariott din București. Încă copleșit de emoții, încerc pe parcursul a două episoade să depăn câteva din gândurile ce-mi zburdă prin minte. O fac cu recunoștință pentru cei care au considerat că MERIT O astfel de onoare.
 |
| pe podiumul Galei MERITO. Credit foto: Ionuț Stoica & echipa și Eliza Patrichi |
Preocupările mele legate de ornamentica tradițională sălăjeană, la care am ajuns grație proiectului fotografic „Hoinar prin Sălaj” au făcut ca la un moment dat, la una dintre postările mele pe pagina de facebook a proiectului să am o reacție interesantă, un comentariu al unui domn pe nume Dan Arhire. Cred că în acea zi ne-am și auzit la telefon și în câteva zeci de minute am luat contact cu un fenomen etnologic incitant (pe care eu îl priveam dar nu-l vedeam): păpușa. Așa cum aveam să mă conving ulterior, este unul dintre cele mai des întâlnite simboluri din ornamentica tradițională. Un simbol de o simplitate uimitoare, având valențe geometrice evidente: două triunghiuri (echilaterale sau cel puțin isoscele), unul cu vârful în sus, celălalt cu vârful în jos, ce se ating „vârf la vârf”. Sau, într-o variantă simplificată, „banalul” X, pe care-l vezi la tot pasul. Uneori „lumile de sus și de jos” sunt separate de ceea ce explică Dan Arhire că ar reprezenta haosul, pustia. N-aș fi crezut niciodată că despre un astfel de simbol poți să scrii o carte voluminoasă, o enciclopedie: „Enciplopedia Pustiei. Ritual, text de ritual și ornamentică tradițională”.
Zalăul nu are încă o tradiție în ce privește proiectele fotografice majore, deși în ultimii 10 ani s-au făcut pași importanți și în această direcție. Mă refer în primul rând la expozițiile vernisate cu ocazia edițiilor Taberei de Fotografie „Sălaj. Frumusețe, tradiție, poveste”. În afară de aceste evenimente expoziționale, arta fotografică a mai beneficiat de câte o expoziție, însă le numeri pe degetele de la o mână. Sigur, cu tot efortul instituțiilor culturale (avem instituții județene și locale), încă e nevoie de o mare doză de cultură care să redefinească acest spațiu extrem de ofertant de altfel. Iată de ce, prezența la Zalău a unui Salon Național de Artă Fotografică este un eveniment remarcabil!
Vă mai amintiți Cooperativele din satele de altădată? Acele magazine sătești, în care găseai de toate, un fel de precursoare a mall-urilor moderne de azi. Aveai nevoie de materiale de construcție - atâtea câte se găseau acum 30-40 de ani? Le găseai la Cooperativă. Căutai ceva pentru uz casnic? La Cooperativă aveai șanse să găsești. Chiar și alimente de bază găseai la Cooperativă. Ei bine, odată cu schimbarea regimului, în 1989, aceste magazine sătești au încercat să țină pasul cu așa zisa economie de piață. Unele au rezistat, în timp s-au transformat în „ABC”-uri, magazine cu de toate. Altele și-au închis porțile, spațiile respective fiind transformate de autoritățile publice locale în te miri ce. În Cuciulat, comuna Letca, fosta Cooperativă a ajuns, grație unui proiect derulat de domnul Sebastian Dan, să fie transformată într-un spațiu cultural.
Mi-am dorit o ieșire în Natură, cu ocazia eclipsei totale de Lună din 7 septembrie 2025. Sunt multe locuri faine în Sălaj de unde ai putea urmări fenomenul astronomic. Inițial, l-am contactat pe fostul meu elev, azi prietenul meu, Robert Barna (sigur ați auzit de el, este cel mai bun fotograf specializat pe astrofotografie din Sălaj). Am mai ieșit împreună de câteva ori, ultima dată anul trecut, de perseide, când am avut șansa să prindem și Aurora... Robert știa un loc fain în Recea Mică (Kisrécse), cu panorama Munților Meseș. Însă Meseșul ne-ar fi putut obtura vederea spre punctul de răsărit al Lunii, am fi vrut să prindem Luna chiar la răsărit. Am renunțat la acel loc, pentru un altul, la fel de frumos. E drept, a contat și câteva schimburi de mesaje cu Sergiu Pavel și Mihai Crișan - băieții de la Severe Weather Alert - Sălaj. Ne-au convins până la urmă să ne alăturăm lor și să mergem pe un deal de lângă Moigrad. Așa a început povestea faină a unei ieșiri în Natură demnă de a fi povestită...
.JPG)
Acum 10 ani, în decembrie 2015 scriam în prefața materialului In Memoriam Kincs Gyula (1859-1915) următoarele: „o comunitate este datoare să-și cunoască istoria, să-și prețuiască valorile și să-și cinstească înaintașii. Iar dacă acea comunitate este multietnică și multireligioasă cum sunt majoritatea comunităților transilvănene, atunci cunoașterea reciprocă a personalităților etniilor ce o compun devine un deziderat. Iată de ce am considerat mereu că istoria Zalăului nu este completă fără acceptarea și cunoașterea personalităților care au influențat cultura maghiară și prin extensie pe cea a concetățenilor de astăzi.” Au trecut de atunci 10 ani, noi tot cu dezideratul am rămas. Cele două mari comunități ce viețuiesc în Țara Silvaniei, românii și maghiarii, mai au încă multe punți de construit. Pe de o parte ultimele alegeri au demonstrat că o bună parte dintre români au intrat într-o zonă așa zis suveranistă, care de fapt nu este altceva decât una extremistă, cu accente neo-legionare, iar pe de altă parte, comunitatea maghiară se baricadează în bula ei, în narațiuni ce nu trec deloc înspre o cunoaștere sinceră, reciprocă. Încă ne mai batem cu pumnul în piept fiecare cu personalitățile ei, fără să înțelegem deloc că cei care au construit orașul acesta, maghiari, evrei, romi, români trebuie asumați de toți. Dar ce să vorbim când, „galeria primarilor Zalăului” începe cu primul primar român de după Unire, ca și cum orașul acesta ar fi fost întemeiat atunci. Sau, de cealaltă parte, la unele evenimente culturale de aniversare sau comemorare a unor personalități maghiare, românii nu participă deloc...
Acum 10 ani, în decembrie 2015, un grup de zălăuani, români și maghiari, din jurul grupării „Amintiri despre Zalău”, depuneau o coroană de flori la mormântul lui Kincs Gyula din cimitirul reformat Zalău, o coroană ce avea panglici roșu-galben-albastru și roșu-alb-verde, cum nu s-a mai văzut prin Zalău. Apoi, în ianuarie 2016 se organiza la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj masa rotundă cu titlul „In Memoriam Kincs Gyula”, materialele prezentate atunci făcând obiectul unui supliment al revistei de cultură „Caiete Silvane”. Acum, la 10 ani distanță, comunitatea maghiară a ales, firesc, să-l comemoreze pe Kincs Gyula prin dezvelirea unei plăci în holul școlii la care a fost profesor - Colegiul Național „Silvania” (fostul Colegiu Reformat Wesselenyi” Zalău. Prezentăm în cele ce urmează un material semnat de Kürti Barna, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru disponibilitatea de a scrie un rezumat în limba română.
În unele glume ale internauților se afirmă că „Sălajul / Zalăul nu există”. Afirmație care de regulă reușește să stârnească reacții diverse: unii zâmbesc amar, știu că afirmația nu se referă la existența fizică a unui județ sau oraș; alții se enervează de-a dreptul, cum adică noi nu existăm? De regulă în această ultimă categorie mă încadrez și eu, ba mă lupt să demonstrez că am dreptate, că județul (eu cred că e cel mai frumos din țară) și orașul (aici nu mă grăbesc cu afirmații tranșante) există prim mulțimea evenimentelor de tot felul ce au loc aici. Iar un astfel de eveniment ce a câștigat mult în vizibilitate în ultimii ani este, fără îndoială, Festivalul de teatru „Curtea Artiștilor”.
Rezidențe artistice la Marin, într-un sat oarecare din Sălaj? Acesta a fost primul gând pe care l-am avut, atunci când am auzit despre acest proiect. Mă rog, Marin (comuna Crasna) nu e chiar un sat uitat de lume, ba se poate spune că e deja un punct de reper pe harta evenimentelor cultural-etnografice sălăjene. Asta datorită „Marinei din Marin” - alias Patricia Marina Toma, o tânără harnică, o neobosită promotoare a tradițiilor locale. Chiar și așa, Marin rămâne un sat, ori impresia generală este că la sat nu poți face mare lucru. Dar ce ziceți de un proiect „Made in Sat” care sună cel puțin ciudat prin asocierea englezescului „made” și românescului „sat”? Da, „Made in sat” este noul brand sub care Patricia își derulează proiectele faine. Unul dintre acesta este cel legat de rezidențele artistice - International Artist in Residency - Rural Romania
 |
| expoziția artistelor Ioana Tațer și Amélie Barnathan. Foto: Patricia Marina Toma |
Știți ce-mi place la cotidianul „Magazin Sălăjean” ce apare la Zalău? Faptul că nu a abandonat reportajul ca gen jurnalistic. Că de-a lungul anilor, în paginile ziarului, își fac loc reportaje faine ce aduc Sălajul în prim-plan. Și, într-un an calendaristic, se strâng materiale de o carte. Cu resurse financiare proprii sau prin diverse proiecte editoriale, iată că poveste „Descoperim Sălajul” merge mai departe. Recent a văzut lumina tiparului cel de-al 13-lea volum al seriei, ce cuprinde reportajele din anul 2017.
Cine nu a auzit de proiectele faine pe care Patricia-Marina Toma le pune în scenă? De la reenactment etnografic (n-am să uit prea curând excelentul eveniment intitulat Nuntă la Marin), la fotografie cu tematică etnografică și film documentar etnografic; de la tururi ghidate prin satele sălăjene la rezidențele artistice - sunt doar câteva din multele proiecte pe care „Marina din Marin” le-a derulat de-a lungul anilor. E ceva în efervescența pe care Patricia o afișează, ceva care te face să te oprești din goana cotidiană și să spui: da, există viață molcomă, tihnită într-un sat sălăjean. E drept, „casa albastră” (de fapt mnieruie - așa cum erau mai toate casele tradiționale) oferă cadrul perfect de manifestare a acestor proiecte.
De curând, în Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Sălaj - bibliotecă creată pe structura fostei biblioteci a Colegiului Reformat Wesselényi din Zalău, am găsit un plic, format A4, în care cineva a scris cu pixul Fadrusz. Pentru cei care cunosc fie și tangențial istoria orașului Zalău, numele Fadrusz nu este necunoscut. Este vorba despre sculptorul Fadrusz János (1858-1903), autorul unor statui monumentale, răspândite prin diferite orașe ale fostului Regat al Ungariei, dintre care cele mai cunoscute sunt grupul statuar Matia Corvin de la Cluj sau grupul statuar Wesselényi din Zalău. Așa că un plic ce conține documente ce au legătură cu Fadrusz János nu poate decât să stârnească interesul oricărui iubitor al istoriei locale.
Nu puteam lipsi de la mult mediatizata ”Noapte a Persidelor” - noaptea dintre 12/13 august, când curentul de meteori ce are radiantul în constelația Perseu își atinge maximul. Dacă anul trecut, pe vremea aceasta am fost pe Piscuiul Ronei (vă mai amintiți Alexandru Man, Mircea Teglaș, Ioana Porumb Teglaș? - las linkul aici), anul acesta am ales o altă locație. Poate am mai spus, Sălajul abundă în locuri faine, de aproape 7 ani mă tot minunez descoperindu-le.
Vineri, 22 martie 2024, aproape de Măgura Moigradului și de castrul roman de la Porolissum, a fost inaugurat primul punct gastronomic local. Într-o atmosferă caldă, prietenoasă și deloc protocolară, prieteni și apropiați ai gazdelor dar și ai proiectului Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Țara Silvaniei” s-au întâlnit pentru a marca evenimentul și pentru a savura bucatele tradiționale cu care au fost întâmpinați.
-2.JPG)
Atunci când, în urmă cu aproape doi ani, am primit prin poștă ”Cutia cu Amintiri”, nu aveam să-mi dau seama ce fascinantă e povestea unei familii obișnuite, din Zalăul aflat la cumpăna secolelor XIX și XX. O poveste care mi se înfățișa fragmentar, prin cărți poștale militare sau cărți poștale ilustrate, descifrată prin intermediul doamnei Csiszár Mária - cea care a transcris textul scrisorilor. M-au ajutat de asemenea domnii Gaudi Attila și Vincze Francisc, cărora le-a revenit sarcina, deloc ușoară, de a traduce în limba română corespondența.
De 15 ani, sfârșitul de an calendaristic este marcat prin editarea ”Anuarului Presei Sălăjene”. Editat de Asociația Jurnaliștilor din Sălaj, volumul reunește materiale, de presă, scrise în perioada noiembrie 2022-noiembrie 2023, semnate de 27 autori. Toate textele din anuar, au fost publicate în principalele ziare și reviste sălăjene, dar și pe paginile unor publicații și bloguri.
În ultimii ani asistăm la o ”globalizare” a tradițiilor de Crăciun. Nu doar că importăm fără discernământ tradiții străine de spațiul cultural românesc, dar am ajuns să amestecăm și obiceiuri din diferite zone etnografice ale țării. Poate ați remarcat că în săptămâna premergătoare Crăciunului, străzile orașelor se umplu de ”cete de colindători” care se își fac simțită prezența prin sunetul tobelor și al fluierelor. În Ardeal, și mai cu seamă în partea de nord-vest, altfel sunt obiceiurile, altfel se colindă. Așa că, apariția acestor ”colindători” și mai nou a ”urșilor” nu sunt văzute cu ochi buni de către toată lumea. Recent, am avut ocazia să cunosc un astfel de grup, venit din Moldova. Întâlnirea cu ei mi-a schimbat punctul de vedere asupra acestui fenomen.
.JPG)
Se împlinesc două decenii de când, la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian”, doi tineri profesori, Mirel Matyas și Florin Morar, ajutați de o mână de elevi sârguincioși, au dat viață unei reviste de matematică și informatică intitulată, simplu, MI API. Ideii s-au raliat și ceilalți colegi, profesori de matematică și informatică - Florinel Paul, Manuela Sabou, Klára Alexuțan, Lia Asztalos, Simona Crișan, Paula Deac, Ioana Ionescu, Vasile Sîrb, iar directorul de atunci al școlii - prof. Ioan Lung le-a dat mână liberă. Nimeni nu cred că-și imagina atunci că revista avea să dăinuie peste ani...
În titlu sunt două întrebări care mă frământă de multă vreme. Și dacă la întrebarea "Ce predăm?" trebuie să răspundă experții în educație, specialiștii în politici educaționale, pedagogii și mai puțin politicienii, la cea de a doua întrebare, "Cum predăm?" ar trebui să răspundem toți cei care avem pe mâini destine a generații de elevi.
.jpg)
