Paștele la Mănăstirea Strâmba

Sărbătorile Pascale sunt prin definiție sărbători ale bucuriei, ale speranței. Bucuria Învierii Mântuitorului este dublată de bucuria trezirii Naturii la viață. Tot ce se întâmplă în jurul nostru, verdele crud al ierbii, pomii înfloriți, ciripitul păsărilor și soarele cald, îți dau un sentiment plăcut, de poftă de viață. Din punct de vedere religios, Paștele reprezintă pentru creștini, sărbătoarea supremă, cea în care Isus rupe lanțurile morții și învie din morți. Este poate cel mai înălțător moment din istoria omenirii și evenimentul care separă creștinismul de alte religii.

Într-o lume profund laicizată în care sentimentul religios este considerat de o bună parte din oameni desuet, Paștele și-a pierdut mult din semnificație, devenind, la fel ca alte sărbători, una comercială invadată de iepurași, ouă vopsite și bucate alese. Paștele a devenit ”o formă fără fond”, aproape o sărbătoare golită de conținutul religios. Câți dintre creștinii ce merg la Slujba de Înviere mai cred în învierea mântuitorului?

În acest an, am vrut să mă întorc la ”origini” la acele sărbători de Paște pe care mi le mai amintesc din copilărie. Am vrut să las deoparte ”modernismul și formalitatea” și să simt din nou sentimentul religios pur și nealterat. Și nu puteam găsi un loc mai bun pentru această ”reîntoarcere” decât la o mănăstire. Am ales Mănăstirea Strâmba, de care mă leagă experiența excursiei organizată în cadrul proiectului educațional ”Descoperim Sălajul și Patrimoniul Mondial UNESCO” pe care l-am derulat anul trecut și despre care am scris aici. Chiar dacă am descoperit târziu, lumea mirifică a mănăstirii de la Strâmba, despre care am mai scris aici, de fiecare dată când mă întorc în acest colț de rai, simt cum mă cuprinde un intens sentiment de bine, de liniște sufletească. Acest lucru se datorează atât frumuseții desăvârșite a acestui loc, izolării lui de ”civilizație” dar și obștii de călugări de aici în frunte cu părintele arhimandrit Grighentie Oțelea - starețul mănăstirii.

Am asistat la slujba de înviere oficiată în curtea mănăstirii, pe platoul din fața Paraclisului care ar fi fost neîncăpător pentru mulțimea de credincioși veniți din județul Sălaj și chiar din județele învecinate. Niciodată slujba de înviere n-a fost mai frumoasă, mai înălțătoare; niciodată nu a fost mai emoționant și mai impresionant să auzi cântând ”Hristos a înviat din morți / cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / viață dăruindu-le”. Timpul de o oră și jumătate cât a durat slujba de înviere a trecut pe nesimțite, a urmat apoi Sfânta Liturghie oficiată în sala de lectură a Centrului de Asistență Socială, sală amenajată special pentru slujbă. Datorită numărului mare de credincioși, care sporește de la an la an și datorită faptului că biserica de zid este încă în construcție, este nevoie de această improvizație care însă nu știrbește cu nimic taina sfintei liturghii.

Liturghia a fost una specială, oficiată de părintele arhimandrit Grighentie Oțelea și de părintele ieromonah Acachie Irimia. Au fost în strană elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Zalău. Aici, liturghia s-a întins până la ora 3 dimineața. Recunosc că a fost puțin obositor, pentru noi orășenii neobișnuiți cu o slujbă de patru ore, dar faptul că te-ai încărcat spiritual, că ai intrat în comuniune cu ceilalți creștini a contat mult mai mult decât oboseala fizică acumulată. La finalul slujbei s-au împărțit paștile iar apoi, cei care au venit mai de departe și familiile care au contribuit prin jertfa lor, au rămas la o binemeritată agapă creștinească. Masa a fost una bogată, de sărbătoare, cu ouă roșii, cozonac și prăjituri, aperitive, friptură de miel și de pui, sarmale nelipsind țuica și vinul.

Am rămas peste noapte la mănăstire. Este pentru a doua oară când înnoptez la Strâmba. Am mai spus-o și cu altă ocazie, condițiile de cazare sunt excelente, foarte apropiate de cele dintr-o pensiune de trei margarete sau dintr-un hotel. Cele două corpuri de clădire la parterul cărora sunt spații cu destinații diverse (sala de lectură și bibliotecă respectiv trapeză cu sala de mese și bucătărie) au la etaj camere pentru pelerini. Data trecută când am înoptat aici a fost cu ocazia excursiei de care aminteam; atunci am fost cazat în corpul de clădire care are la parter sala de mese. Aici camerele sunt normale ca mărime, având mobilier simplu dar funcțional constând din două canapele extensibile, noptieră și cuier. Baia destul de spațioasă este la capăt de palier, dar acest mic impediment (necesar de altfel pentru a mări suprafața camerelor) nu constituie o mare problemă. De data aceasta, am fost cazat în corpul de clădire cu sala de lectură și biblioteca. Aici sunt cinci camere care pot adăposti câte patru persoane. Acestea sunt grupate în două duplexuri având câte o baie comună și o a cincea cameră, tot de patru persoane având o baie separată. Spuneam și cu altă ocazie că aici la Strâmba, totul este atipic. De exemplu, la sosire, părintele ieromonah Acachie ne-a spus simplu: ”alegeți-vă o cameră”. Se merge pe încredere, nu a venit nimeni să-ți spună care este camera ta, cheia se afla în ușă iar înăuntru era curat. La fel la plecare, a fost suficient să lăsăm cheia în ușă, nu a venit nimeni să preia camera.

Ziua de Paște a fost una dintre cele mai frumoase. Până la slujba de la ora 13, am avut timp de odihnă și de admirat frumusețile locului. Mi-am făcut tura de dimineață prin incinta mănăstirii care se întinde pe o suprafață destul de mare. Am văzut cu ochii mei cum biserica de zid se înalță; când am fost ultima dată, prin februarie nu țin minte să fi văzut turnurile zidite. Deși mai este mult de lucru, prin râvna și donațiile credincioșilor, biserica se înalță. Am remarcat și spațiile ce se amenajează lângă biserica de piatră, mă refer aici la imensa parcare săpată în buza pădurii. Se pare că Mănăstirea Strâmba este vizitată din ce în ce mai mulți credincioși, devenind un adevărat loc de pelerinaj, astfel că se impune amenajarea unei parcări. 

Dacă acea zonă este un șantier, nu același lucru se poate spune despre zona din jurul bisericii de lemn și a altarului de vară. Aici există un mic parc dendrologic cu specii diferite de arbuști ornamentali, este multă verdeață, sunt bănci pe care credincioșii se pot odihni sau reculege. Există alei pavate cu piatră ce șerpuiesc printre copaci, există două fântâni arteziene ce însuflețesc atmosfera și mai presus de toate există...liniște și pace. Îți vine să crezi că te afli în rai.

 

Desigur, cel mai magic loc este biserica de lemn, monument istoric datând din secolul al XVII-lea. O dată des vehiculată cu privire al datarea bisericii de lemn cu hramul ”Sfântul Gheorghe”, este 1725. Biserica, deși simplă la prima vedere, are câteva elemente de arhitectură remarcabile. Ancadramentul ușii de intrare are sculptate motive florale iar pe un perete este încastrată o cruce simplă de lemn. Biserica are planul dreptunghiular, cu absida altarului decroșetată, poligonală cu cinci laturi, mai adânc decroșetată pe latura de sud. Acoperițul este înalt, șindrilit, străpuns în marginea vestică de un turn – clopotniță încoronat cu un coif barocizat. Interiorul bisericii este simplu, pictura fiind destul de bine conservată. Pictura bisericii îi este atribuită ieromonahului Domițian și datează din 1742, conform unei inscripții slavone de pe canalul interior al ușilor împărătești. O altă inscripție de deasupra ușii de intrare dinspre pronaos amintește anul 1792 ca fiind anul în care biserica a fost pictată. Specialiștii susțin că pictura este opera lui Ioan Pop din Românași cel care a împodobit și alte biserici din zonă. Biserica de lemn a Mănăstirii Strâmba  conține încă din perioada interbelică icoana făcătoare de minuni ”Dulcele Sărut”. Imaginea Maicii Domnului cu Pruncul este reprodusă pe diverse materiale de promovare, din acest punct de vedere Mănăstirea Strâmba este din nou atipică. Nu cred că ați văzut multe mănăstiri care să ofere spre vânzare cărți și pliante proprii. Reproduceri ale icoanei făcătoare de minuni, pliante, monografia mănăstirii – toate acestea sunt materiale publicitare și de promovare realizate într-o grafică exemplară.

Merită să parcurgi cei 12 kilometri de drum de țară printre dealuri, ce separă ansamblul monahal de la Strâmba de comuna Hida, pentru a te bucura de frumusețile locului și a te lăsa pătruns de liniștea și pacea de aici. Vei găsi cu siguranță călugări bucuroși să te primească în mijlocul lor, vei asista la slujbe religioase pline de har, vei putea medita pierdut pe una din băncile din jurul bisericii de lemn. Iar sărbătoare Învierii Domnului trăită aici, este probabil cea mai puternică experiență spirituală.