În Săptămâna Marea a
Postului Paștelui, în așteptarea bucuriei Învierii, blogul ”Foto-Travel. Lumea
în imagini” vă prezintă un articol realizat
cu sprijinul doamnei dr. Camelia Burghele, cercetător științific în
cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, a cărui temă este ”Răstigniri
sălăjene”. Toate fotografiile ce însoțesc materialul sunt realizate de
către Mirel Matyas și reprezintă imagini ale răstignirilor întâlnite în satele sălăjene. De asemenea, din Vinerea Mare până la Înviere, logoul
blogului conține imagini ale acestor răstigniri.
|
Mănăstirea Strâmba |
Crucea
este un simbol vechi folosit cu mult înainte de apariția creștinismului, dar
care a căpătat conotația actuală odată cu răstignirea Mântuitorului, pe Dealul
Golgotei (acolo unde conform legendelor iudaice ar fi fost îngropat și primul
om, Adam). Termenul ”cruce” vine din latinescul ”crux” care înseamnă însă
stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, fără traversa orizontală (patibulum)
pe care mulți condamnați la moarte erau răstigniți.
|
Brebi |
Conform
lui Radu Cerghizan, care publică pe blogul www.ducu.ro
articolul ”Crucea”, ”aceasta apare ca
simbol creștin abia spre sfârșitul secolului 4 și începutul secolului 5, când
creștinii au început să facă analogie între poziția de rugă, cu brațele
întinse, cu forma crucii, respectiv au adoptat crucea ca semn al victoriei
soarelui împotriva forțelor întunericului, simbol al mântuirii universale”.
Dintre multele forme ale crucii, cele mai cunoscute sunt: crucea Tau (crux comissa) ce are forma literei T –
pe o astfel de cruce a fost răstignit Isus; crucea catolică sau latină (crux immissa) cu brațele inegale, având
stâlpul vertical mai lung și crucea ortodoxă sau greacă (crux quadrata) având forma semnului plus, cu brațe egale. Este
interesant modul în care a evoluat forma crucii în secolele care au urmat,
acesteia adăugându-i-se inițial un miel ca simbol al sacrificiului, iar mai
apoi un tânăr anonim – acceptat în urma Sinodului Trulan sau V-VI Ecumenic din
anul 691. Mult mai târziu, prin secolul X, după abolirea pedepsei cu moartea
prin crucificare, s-a pus și corpul lui Isus pe cruce ca o modalitate de a
menține memoria colectivă a creștinilor. Astfel apar primele crucifixe (crucifix
= crux + fingere = pus pe cruce).
|
Sînpetru Almașului |
|
Brusturi |
Astăzi,
vedem peste tot în satele noastre cruci mari – majoritatea de lemn, pe care
este reprezentat Isus. Răstignirile, așa cum se numesc ele în limbajul curent,
îmbracă diverse forme, în funcție și de zona etnografică în care se află. Chiar
dacă influențele zonelor învecinate județului Sălaj, îndeosebi a Maramureșului,
sunt evidente, totuși răstignirile din satele sălăjene sunt simple. Majoritatea
au reprezentat pe stâlpul vertical, fie sculptat, fie vopsit, simboluri cum ar
fi scara, ciocanul și cleștele sau alte elemente ce amintesc de patimile
Mântuitorului. Deasupra imaginii lui Isus cel răstignit, realizată în cele mai
multe cazuri din tablă vopsită, apar inițialele I.N.R.I însemnând Iesus
Nazareus Rex Iudaeorum, adică Isus Nazariuneanul Regele Iudeilor. Inscripția
este fie realizată pe o tablă care este prinsă în cuie pe stâlpul vertical, fie
este direct sculptată pe lemn. Probabil din considerente practice, de a proteja
lemnul de intemperii, cele mai multe răstigniri, au un acoperiș semicircular
realizat tot din tablă. Acesta este ornat în funcție de imaginația
constructorilor cu elemente zoomorfe și florale (cocoșul – amintind de cântatul
cocoșilor și lepădarea lui Petru, porumbelul – ca simbol al Duhului Sfânt,
îngeri etc). Din
păcate, în multe sate sălăjene, răstignirile vechi de lemn, sunt înlocuite cu
cele ”moderne” realizate din beton, care nu au nici pe departe aceeași valoare
artistică.
|
Treznea |
Am întrebat-o pe doamna Camelia Burghele, cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, ce semnificație au răstignirile în tradiția populară. Redăm în cele ce urmează un eseu semnat Camelia Burghele:
”Tradiția
populară românească a valorificat răstignirile nu doar din perspectivă
religioasă, ci și printr-o integrare a acestora în ansamblul credințelor
magico-ritualice. Astfel, dincolo de cazul răstignirilor din curtea bisericilor sau din fața acestora, sau
a celor amplasate în curtea sau grădina caselor – care au, desigur, un rol cert
de protecție, prin ”memento”-ul din mesajul lor religios, cea mai mare parte a
răstignirilor sunt amplasate la răscrucile de drumuri. Astfel,
unele răstigniri marchează acele răscruci de drumuri care jalonează hotarele
satelor; multe dintre ele au în apropierea lor un copac cu coroana mare, pentru
umbră, și o bancă – o laviță – astfel
încât să poată oferi călătorului dintr-un sat în altul un moment de liniște și
de odihnă. Deseori, aici se fac și fântâni, tot pentru ”adăparea” sufletului și
trupului și pentru confortul călătorului.
|
Brebi |
|
Ciumărna |
Răstănirile
– cum sunt numite în Sălaj, veghează satele și le feresc de orice rău, dat
fiind faptul că, în mentalitatea populară, spațiul terestru este organizat
concentric, circular: spațiul casei, al curții și grădinii, este masiv umanizat
și, deci, receptat ca familiar; spațiul satului este la fel de familiar datorită
atributelor de socializare; spațiul livezilor și a terenului arabil din jurul
satului însă nu mai este atât de bine protejat și poate fi ”atacat” de spirite
rele, fapt care se accentuează în cazul spațiilor neagricole din hotarul
satelor, a fânețelor și al pășunilor, acolo unde spiritele necurate pot umbla
în voie; de aceea, aici, în aceste spații interstițiale, dintre așezări, este
nevoie prin excelență de o răstignire protectoare.
|
Cizer |
|
Cizer |
În
tradiția folclorică, răscrucile, ca orice întretăiere de căi și drumuri,
configurează un semantism aparte: cel al limitei, dar și al centrului, astfel
încât aici se pot produce epifanii (prezențe ale divinului, sub diferite
formule ale sale, în cotidian). Acestea pot avea, uneori, valențe negative.
pentru că jalonează trecerea de la o stare la alta, de la un drum la altul,
poate chiar de la viață la moarte. La răscruci, omul se poate întâlni cu
destinul, care poate fi favorabil sau nefavorabil, de aceea, locul trebuie
păzit de o răstignire, pentru ca destinul să fie ”păcălit”, canalizat spre un
deznodământ pozitiv, favorabil.
|
Pericei |
|
Poarta Sălajului |
|
Fildu de Sus |
Se
credea că răscrucile nepăzite de prezența augurală a crucii sunt spații care
concentrează (ca loc al răspântiilor, al întâlnirilor) forțe malefice dintre
cele mai periculoase pentru destinul omului. De aceea, în răscrucile unde
răstignirile lipsesc, bătrâni spun că trebuie să îți faci semnul crucii înainte
de a le parcurge. Forța magico-malefică
a răscrucilor crește noaptea sau în timpul anumitor sărbători în care se știa
că duhurile necurate au o activitate mai intensă ca altădată: de exemplu, în
satele sălăjene se mai crede și acum că
vraciurile, nelegiuirile magice și blestemele se aruncă în răscruci de drumuri
iar forța acestora nu poate fi anihilată decât de prezența unei răstigniri care
poate stopa maleficiile prin incărcătura sa sacrală; în noaptea de Sântandrei
(30 noiembrie), aici vin la sfat strigoii – vii sau morți – și se ceartă între
ei în stabilirea listei de maleficii pe care le vor provoca în iarna care vine;
tot aici se întâlnesc la sfat strigoii în noaptea de Sângiorz (23 aprilie),
când se bat cu cortenciurile între
ei, pentru a-și împărți teritoriile satelor în adevărate ”sfere de influență”,
de unde să poată apoi fura, tot anul, mana
vacilor (laptele, lăsând vacile sterpe) și a holdelor (de aceea în noaptea de
Sângiorz se ascund melițele, pentru
ca strigoii să nu poată fura limbile
acestora, să se bată între ei); aici, la răspântii, se fac vrăjile de dragoste
și tot aici se aruncă sau se îngroapă ciuhele,
împletiturile din ațe colorate sub formă de păpușă, simbolizând femeia care
trebuia anihilată, pe care trebuiau țâpate
vrăjile, pentru a se despărți de bărbat; mai mult, și cămașa ciumii, după ce era făcuă de șapte femei bătrâne, curate,
era adusă și pusă la răscrucea de drumuri dintre sate, pentru ca ciuma să iasă
din sat și să se îmbrace cu noua ei cămașă aici, între hotare, și să lase satul
în pace. În aceste condiții, înțelegem
de ce tradiția populară impunea purificarea unui asemenea loc prin prezența
unui semn divin, a unei cruci, sub forma ei de răstignire.
|
Creaca |
|
Pericei |
Toate
aceste scheme și formule ale imaginarului colectiv folcloric impun, așadar, nu
doar prezența obligatorie a răstignirii, dar explică și numărul lor foarte
mare, pe care îl putem observa, încă, în satele sălăjene.”
|
Răstignire între Cizer și Crasna |
|
Sânmihaiu Almașului |
|
Prodănești |
Frumos articol! Pentru mine, răstignirile din lemn înseamnă şi perioada copilăriei mele, adică vremea în care ele erau prezente în toate satele, la intrările şi ieşirile din ele, la principalele intersecţii de uliţe, la biserică şi în cimitir.
RăspundețiȘtergereÎn Bănişor, satul meu natal, mai există două, într-o pronunţată stare de degradare: una la intrarea în sat dinspre Peceiu, alta la cimitir. M-am rugat de pomană de preotul din sat şi de consiliul parohial să le recondiţioneze aşa cum m-am rugat de primar şi de consilierii de la primărie să găsescă o modalitate să păstreze casele vechi din sat. Trebuie să facem ceva să păstrăm ce se mai poate păstra din satele de odinioară.
Multumim pentru aprecieri. Stiu ca sunteti unul dintre cei care militeaza pentru pastrarea si conservarea satului romanesc si in mod special cel salajean. Mai avem inca rastigniri din acelea vechi de lemn, dar treptat "modernismul" se va impune si vor fi inlocuite cu altele de beton. Tocmai acesta este scopul demersului nostru, acela de a trage un semnal de alarma cu privire la acest aspect. Poate cine stie, vom reusi sa le inventariem si sa le fotografiem pe toate. Sarbatori Fericite!
Ștergere