Doza de adrenalină: raliu și miting aviatic

Ziua de sâmbătă, 10 august 2013, a fost una plină pentru iubitorii de mașini și avioane. Asta pentru că au avut loc două evenimente excepționale, la care, dacă ai participat, ți-ai luat doza de adrenalină. Cele două evenimente au fost diferite și prin natura lor și prin locul de desfășurare, neavând nimic în comun unul cu altul.

Primul eveniment a fost Cupa VTM Meseș 2013, organizată de Clubul Sportiv Rider’s Satu Mare împreună cu filiala ACR Sălaj și cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și a Primăriei Comunei Treznea. Grupul de firme Centogroup a fost inițiatorul competiției, fiind pentru prima dată în ultimii 22 de ani când pe Meseș, în apropierea Zalăului, are loc un raliu. Pe un segment de drum în lungime de 2,8 km, de la ieșirea din localitatea Treznea și până aproape de intersecția drumului 108R cu drumul județean E81, s-a desfășurat această ediție deschisă atât pentru profesioniști, cât și pentru amatori.

Schița traseului pe care s-a desfășurat raliul

Nu am putut rata un astfel de eveniment, chiar dacă acesta se desfășura la concurență cu un alt eveniment mult așteptat de pasionații de zbor: Mitingul Aviatic de la Satu Mare. De când am participat la un eveniment similar la Cluj-Napoca, despre care am scris aici, m-am îndrăgostit de avioane, de acrobații aeriene și de fotografia aeriană. La fel ca și mine, prietenul și colegul Cristian Man, împreună cu care a trebuit să luăm o decizie grea: la care eveniment să participăm? Până la urmă, după lungi dezbateri, am decis: la amândouă. Acest lucru era posibil dacă mergeam prima dată la raliu și asistam la antrenamente, iar apoi mergeam la Satu Mare.

Zis și făcut. La ora 9, îl iau pe Cristi din fața blocului și în câteva minute suntem în vârful Meseșului la intersecția cu drumul ce duce la Treznea. Speram să trecem înainte de închiderea circulației. Ghinion însă, poliția era deja acolo și, cu scrupulozitate și exces de zel, au fixat deja parapeții de beton de-a curmezișul drumului. Nu ne rămâne decât varianta ocolitoare, aceea de a ajunge în Treznea prin Românași – Păușa – Agrij – Bozna. Cu toate că am ocolit 15 kilometri, am ajuns la timp, ba chiar mult mai repede, așa cum aveam să constatăm ulterior. Am traversat localitatea trecând pe lângă Castelul Bay – învins de vremuri și soartă și pe lângă Monumentul Martirilor. 

Am luat-o apoi spre Zalău pe drumul 108R până am dat de barajul celor de la ACR. Am lăsat mașina la umbră sub liziera pădurii și am luat-o pe jos, cu aparatele de fotografiat la gât, spre punctul de start. Cred că am mers aproape un kilometru, trecând pe lângă mașini de cursă și standuri amenajate de către participanți. Pe partea dreapta a drumului, recent reabilitat, erau marcate cu vopsea ”boxele” participanților la raliu. Fiecare și-a adus ce credea de cuviință: unii rulota și cortul, alții doar mașina de curse. Am văzut mașini mai vechi sau mai noi, ”tunate” de către proprietari. Mărcile diferă de la BMW la bătrâna Dacia Sport. Cred că la astfel de competiții, de viteză pe traseu montan, nu contează foarte mult mașina pe care o ai, ci spiritul de competiție și pasiunea pentru curse. Mașinile sunt înmatriculate în Sălaj, dar și în județele limitrofe: Cluj, Bihor, Maramureș. La linia de start era amplasat un semafor, iar o domnișoară se juca cu telefonul mobil în așteptarea cursei.

Linia de start a raliului

Am mers împreună cu Cristi pe traseu în căutarea unui punct strategic, din care să surprindem bolizii în urcare. Din loc în loc am văzut punctele pentru comisarii de traseu, iar zonele mai periculoase de pe traseu marcate cu anvelope. Pe marginea drumului, lângă un pâlc de pruni încărcați, proprietarul a venit cu câteva găleți, nu este clar dacă pentru a păzi prunele și a le culege pe cele de pe jos, sau pentru a avea motiv să stea într-o zonă cu vizibilitate pe o porțiune de drum drept, interzisă de altfel publicului. Am trecut pe lângă locul ”la izvor”, de unde zălăuanii care detestă apa de la robinet vin cu bidoanele să se aprovizioneze. Deja sunt spectatori, nu prea mulți, ce-i drept, iar poliția și jandarmeria patrulau în sus și-n jos. Ne-am găsit cu Cristi un loc bun, sus, pe o pantă, de unde aveam o vizibilitate foarte bună asupra unei porțiuni a traseului, dar și o privire de ansamblu. Singura problemă era că în acel loc nu era nici urmă de umbră. Așa că ne-am prăjit la propriu în soare, căutându-ne de lucru cu aparatele de fotografiat sau mâncând mure. După o așteptare lungă, lungă, sub soarele arzător și cu ochii la ceas, suntem aproape pe punctul de a renunța la raliu, când o ”coloană oficială” cu girofarurile pornite anunță ceva. Într-adevăr, peste alte 10-15 minute de așteptare, care ni s-au părut a fi o veșnicie și după încă o tentativă de renunțare, raliul... sau, mai bine zis, antrenamentele oficiale au început.

Panoramă asupra depresiunii Agrijului

Într-adevăr, locul ales s-a dovedit a fi bun pentru fotografiere. Puteai urmări mașinile de la depărtare, pe acea porțiune de linie dreaptă mărginită de pruni; aveai timp să reglezi aparatul pentru ca atunci când apăreau de după curba din dreptul izvorului să te bucuri de cele mai bune cadre. Nu știu dacă aparatul meu – noul Nikon D5100 (cu setările lui Cristi!) sau al lui – Nikon D7000 s-a dovedit mai bun. Nu suntem într-o competiție, însă ne-am bucurat ca doi copii de cadrele trase. 

După 5-6 mașini fotografiate, părăsim locul și traversăm în diagonală pajiștea, trecând pe lângă o casă părăsită ce ar putea fi un bun decor pentru ședințe foto și ajungem la pruni. Mașina proprietarului avea deja portbagajul burdușit cu găleți de prune, semn că și el s-a plictisit până a început cursa. De aici, la adăpostul prunilor, mai tragem câteva cadre, apoi ajungem la locul de start. Cred că acesta este cel mai bun pentru fotografii de detaliu ale mașinilor. De aici am putut observa emoția amestecată cu bucurie a celui de la volan, în secundele de dinaintea startului, dar și mașinile de cursă. Poți să remarci modul în care proprietarii lor le-au modificat, renunțând la tot ce este în plus: tapițerie, scaune. Tot ce încarcă nejustificat mașina este scos, rămân doar elementele indispensabile: scaunul șoferului, volanul și pedalele. Unele sunt ”blindate” cu roll cage – Cristi (profesor de engleză) îmi spune că sunt barele de protecție, montate pentru siguranța șoferului. 

Ne desprindem cu greu de raliu și mergem spre locul unde am lăsat mașina, nu înainte de a ne înfrupta cu un hot-dog și de a bea o bere fără alcool, evident. Ne oprim în Treznea și fotografiem ruinele castelului Bay – despre care voi scrie cât de curând un articol. Ocolim din nou pe la Românași și după ce alimentăm la Zalău, ne grăbim spre celălalt eveniment: mitingul aviatic de la Satu-Mare.

Aeroportul Internațonal Satu Mare

Zalăul se poate considera norocos! Unde ați mai văzut ca un oraș să aibă patru aeroporturi la un distanță mai mică de 120 de kilometri? Cum care patru aeroporturi? Să vă explic: cel de la Cluj-Napoca, de la Satu Mare, Baia Mare și Oradea. Lăsând gluma (amară) la o parte, suntem oarecum privilegiați că putem beneficia de evenimentele gen miting aviatic ce au loc pe aceste aeroporturi. Aeroportul Internațional Satu Mare a rămas oarecum în urma celui din Cluj, deși este dotat cu toată infrastructura cerută pentru pentru un aeroport internațional. Aici, operează doar Taromul, care are curse zilnice spre București. Uneori, au mai fost curse de tip charter spre Antalya sau spre localități din Italia ori Spania, însă traficul redus le-a făcut nerentabile.

Aeronavă aparținând companiei Tarom, pe aeroportul Satu Mare

Ajungem cu oarecare întârziere la Satu Mare, mitingul era prevăzut să înceapă la ora 14, iar noi am ajuns la 14,45. Însă nu cred că am pierdut mare lucru. Un elicopter survola zona aeroportului în timp ce noi eram îndrumați de forțele de ordine spre Aeroclubul Satu Mare, aflat la un kilometru de intrarea în aeroport. Aici, se formase deja o coadă consistentă de mașini, care, prin curtea aeroclubului, erau dirijate pe pajiștea de lângă pistă. Fără să exagerez, cred că erau peste 1500 de mașini, majoritatea din Satu Mare, dar și din județele limitrofe, parcate frumos pe pajiște. Organizatorii s-au gândit la toate: au delimitat zona de unde începe pista, parcarea ad-hoc fiind în capătul acesteia, în zona de siguranță; au montat toalete ecologice și coșuri de gunoi; au permis accesul comercianților, 4-5 firme de alimentație publică care au venit cu tot tacâmul: grătare pe care se rumeneau mici, cârnați sau cotlete, mese aflate la umbra corturilor, frigidere de unde puteai să servești băuturi răcoritoare sau alcoolice. Nu lipseau, desigur, dozatoarele de bere. Prețurile sunt rezonabile, ceva mai mari decât la ABC-ul de lângă bloc, dar nu exagerate. Lume multă, ca și cum întreg orașul Satu Mare ar fi ieșit la un picnic. Tineri, familii cu copii, dar și oameni trecuți de prima tinerețe au venit cu ce au putut să vadă show-ul aerian promis de organizatori: Consiliul Județean Satu Mare, Aeroportul Internațional Satu Mare și Aeroclubul României. Pe măsură ce te apropiai de locul unde se găseau aeronavele, densitatea populației creștea simțitor. Mulți au venit echipați cu binocluri și aparate de fotografiat, unii cu pături și umbrele de soare, copiii se jucau cu zmeie colorate sau cu machete de avion. Mulți au venit cu bicicletele sau cu motocicletele, dar am văzut și un tractor, de acela vechi, pe care erau cocoțați o duzină de copii. Pe o scară de acces într-o aeronavă, erau comentatorii care, în română și maghiară, prezentau evenimentul. Sonorizarea era asigurată de boxe uriașe. Desigur, am fost tentați să comparăm organizarea de aici cu cea de la Cluj. În primul rând, la Satu Mare, zona dedicată spectatorilor era mult mai mare, se întindea practic pe o latură a pistei. Pe de altă parte, sonorizarea de aici era net superioară celei de la Cluj-Napoca, iar permiterea accesului comercianților în zona spectatorilor a facilitat prezența numeroasă a acestora. Nu poți sta 3-4 ore în plin soare fără a te hidrata sau fără a avea acces la toalete.

Sute de sătmăreni au ales să vină la miting

Unii pleacă, alții vin...

Un tractor venit din satele din jur, spre deliciul copiilor care de pe cabină urmăresc mitingul

Când ne îndreptam spre aeroport, un grup de parașutiști, tocmai aterizau aducând cu ei la sol un drapel tricolor uriaș. Aveam să-l vedem ulterior, întins pe pajiște. Apoi, un grup de două avioane ultraușoare Ikarus C 42-B, ale formației ”The Pelicans” survolau pista. Nu am ratat ocazia să testăm de la distanță obiectivele AF-S Nikkor 18-105. După experiența de la Cluj-Napoca, știam că trebuie să ne îndreptăm spre unghiul pe care-l face platforma din fața aeroportului cu pista. De acolo poți vedea atât aeronavele care sunt la sol cât și pe cele care decolează sau aterizează. 

Parașutiștii aduc la sol drapelul României

The Pelicans

Am ajuns la timp să asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase momente de acrobație aeriană, acela coordonat de George Rotaru – directorul Aeroclubului României și șeful formației ”Hawks of Romania” (Șoimii României). Aeronava sa, un Extra 300SC de ultimă generație, permite efectuarea unor manevre spectaculoase, iar dacă la manșă este un pasionat ca George Rotaru, atunci show-ul este garantat. De menţionat că pe coada avionului este chipul lui Mihai „Mişu” Dobre Ţone, fost coleg al „şoimilor”, care, în 2009, cu o zi înainte de un miting aviatic, s-a prăbuşit cu acelaşi tip de aparat la antrenamente, după o încercare de redresare a avionului ratată. De fapt, cu banii obţinuţi de la firma de asigurări, s-a cumpărat un nou Extra 300, mai puternic decât celelalte existente în flotă, de aici indicativul SC. Sutele de spectatori au rămas cu ”ochii-n soare” când avionul urca amețitor de sus, în înaltul cerului sau muți de admirație când George Rotaru efectua o trecere razantă de-a lungul pistei zburând ”pe o aripă”. Demonstrația de virtuozitate a stârnit ropote de aplauze, doar inima desenată cu fumigenele pe cer nu a putut fi observată din cauza norilor.

George Rotaru într-o trecere spectaculoasă la joasă înălțime

George Rotaru - șeful formației Hawks of Romania

Oare de unde vine de data asta?

George Rotaru cu cerul la picioare...

A urmat o demonstrație de măiestrie realizată de un elicopter aparținând Inspectoratului General al Poliției, care este pregătită să intervină în situații diverse. Și acrobațiile realizate cu un planor, sus în înaltul cerului, au fost gustate de public. Un moment interesant a fost acela în care o aeronavă de transport pasageri ATR 42, aparținând companiei Tarom, a fost escortată de un avion Extra 300. Au decolat două astfel de aeronave de acrobații care trebuiau să flancheze avionul civil, însă, din motive tehnice, un Extra 300 a fost nevoit să revină la sol. Celălalt avion a zburat ”periculos de aproape” de avionul civil, reușind să se sincronizeze perfect cu acesta. A fost o demonstrație interesantă, apreciată de public.

Tricolorul României la sol și elicopterul Poliției în aer

Aeronava Taron se pregătește de zbor

Aeronava Tarom la decolare

Zbor în tandem

Cel mai așteptat moment al mitingului a fost acela în care cinci aeronave reactive L-39C Albatros, manevrate de piloți lituanieni, care alcătuiesc formația ”Baltic Bees” (Albinuțele Baltice), au decolat spre cer. Denumirea formației se trage din modul în care sunt vopsite aeronavele, acestea semănând cu albinele. După un început nu tocmai spectaculos, dar în care puteai să remarci sincronizarea perfectă a celor cinci avioane, a urmat show-ul adevărat. Unul dintre avioane s-a desprins din formație și a oferit o demonstrație de virtuozitate rar întâlnită. Trecerile de-a lungul pistei în mare viteză, zborul în diverse poziții, inclusiv cea în care pilotul era cu capul în jos spre pământ au fost îndelung aplaudate. Unul dintre cele mai spectaculoase momente a fost acela în care trei aeronave zburau în formație, perfect aliniate, iar al patrulea executa looping-uri în jurul acestora. Efectul vizual al aeronavelor, care veneau în viteză spre public cu farurile pornite și ”înșurubarea” în jurul lor a celuilalt avion, a fost cu totul și cu totul deosebit. Mie personal mi-a plăcut și numărul în care patru avioane veneau spre noi, iar al cincilea a trecut printre ele în sens opus. Îți trebuie multe ore de zbor, sincronizare perfectă, dar și un dram de nebunie ca să faci așa ceva. După o ultimă trecere la joasă înălțime, în formație completă, Albinuțele Baltice au revenit la sol în aplauzele tuturor celor prezenți.

Un salut înainte de decolare

Baltic Bees - cu motoarele turate, înainte de decolare

Zbor în formație de cinci: sincronizare perfectă

Albinuțele Baltice: ”ruperea formației”

o manevră riscantă: trecerea unei aeronave printre celelalte patru

Ultimul  număr de acrobație aeriană a aparținut celor trei aeronave Extra 300 a Șoimilor României, care au oferit din nou o demonstrație de măiestrie. Păcat că o bună parte din public a început să plece, iar alții, obosiți de stat în soare și înfometați, s-au adăpostit pe la terase. Bineînțeles că George Rotaru a trecut din nou de-a lungul pistei în stilul lui spectaculos. La aterizare, Șoimii României au salutat publicul, cu motoarele turate la maxim într-un nor de fum. O imagine spectaculoasă, fotografiată de zeci, poate sute de aparate.

Șoimii României

Un moment gustat de public: salutul ”Şoimilor” într-un nor de fum cu motoarele turate la maxim

Salutul publicului

Mitingul aerian de la Satu Mare s-a încheiat cu un ultim salt al parașutiștilor. Nu ne-am grăbit să plecăm, știind că va fi o coadă imensă la ieșirea din ”parcare”. Am preferat să ne fotografiem cu avioanele Șoimilor României, ale Vulturilor Tricolori sau cu cele ale Albinuțelor Baltice. Am admirat și aeronava utilitară a celor de la SMURD, care a fost și ea prezentă la miting. A fost un Miting Aviatic reușit, care, în ciuda ritmului mai lent de desfășurare, reușește să facă concurență evenimentelor similare mult mai titrate, ca acelea de la Cluj-Napoca sau București. Pentru mai multe informații, poate fi accesat site-ul evenimentului. Mitingul de la Satu Mare a fost unul reușit. Cristi are o singură remarcă: ”Mi-au lipsit MIG-urile”. Are dreptate!

aeronavă Extra 300

Echipaj SMURD

aeronavele formației Baltic Bees

”Albinuțele Baltice” la sol

Am pornit într-un târziu spre casă, cu o ultimă oprire în orașul Ardud, unde am admirat parcul din centru: cochet, bine întreținut și curat (excepție făcând covorul de coji de semințe din jurul a două bănci). Am admirat și statuile lui Augustin Mircea – militant pentru drepturile politice ale românilor, ale lui Petőfi Sándor și Szendrey Júlia, frumosul Monument al Eroilor sau bustul lui Mihai Eminescu de peste drum.

Busturi ale personalităților maghiare și românești la Ardud

Iar ca ziua să nu se termine monoton, între Sărmășag și Hereclean am prins cea mai grozavă furtună din câte am văzut vreodată. A plouat torențial, minute în șir, făcând înaintarea noastră să fie o aventură periculoasă și obligându-ne să ne oprim pe marginea drumului. Nu se vedea nimic în jur pe o rază de 10 metri, iar cerul era brăzdat de fulgere mari, urmate de bubuituri puternice. Până la urmă, cu frică (nemărturisită) și cu emoții, am ajuns teferi acasă.

UPDATE:

• un videoclip ce surprinde o parte din evoluția formației Baltic Bees.