miercuri, 29 iulie 2015

Cotul Dunării (I): Insula Szentedre, natură și istorie în mijlocul Dunării

Mi-am dorit de mult timp să ajung la Coturile Dunării, acolo unde în cursul lui, bătrânul fluviu o cotește la dreapta, apoi la stânga, creând unul dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din Europa. Boemul orășel Szentedre aflat la doar câțiva kilometri de Budapesta, dar și orașele încărcate de istorie Visegrad sau Esztergom, sunt alte câteva motive pentru a vizita acest ținut. Unde mai pui că destinația este relativ accesibilă din vestul României, de la Zalău la Szentedre fiind aproape 400 de kilometri. Voi scrie despre fiecare dintre aceste locuri în cadrul serialului ”Cotul Dunării”, dar voi începe cu Insula Szentendre - a doua cea mai mare de pe teritoriul Ungariei.


Infrastructura rutieră foarte bună a Ungariei, face ca distanța să poată fi parcursă rapid. După Mogyoród, indicatoarele rutiere semnalizează centura ocolitoare a capitalei maghiare în regim de autostradă, vestita M0. Doar că acum trebuie să o iei spre nord, spre Slovacia. La un moment dat, autostrada M0 traversează atât Dunărea cât și brațul acesteia Szentedre-Dunág pe unul dintre cele mai spectaculoase poduri, Megyeri Hid. Cele două brațe ale Dunării formează  insula Szentedre (Szentedrei-sziget) lungă de 21 de kilometri și cu o lățime maximă de 3,8 km, fiind a doua ca mărime din insulele dunărene de pe teritoriul Ungariei. Este o insulă locuită, aici se găsesc patru sate, care de care mai frumoase: Kisoroszi, Tahitótfalu, Pócsmegyer și Szigetmonostor. Dincolo de satele cu arhitectură tipic maghiară dar cu influențe slave, insula oferă câmpuri lucrate, locuri de petrecere a timpului liber cum ar fi terenul de golf Magyar Golf Club de lângă Kisorosi sau cele câteva herghelii răspândite pe insulă. 



Însă, mai presus de toate, Insula Szentendre oferă iubitorilor de natură, posibilitatea de a face drumeții atât pe jos cât și cu bicicleta, malurile brațelor Dunării oferind peisaje de vis. Pe insulă se poate ajunge din localitatea Tahitótfalu pe podul rutier ce traversează brațul Szentendre-Dunág. Alte posibilități de a ajunge pe insulă sunt bacurile, răspândite prin satele din jurul Dunării. Se folosesc doar pentru pietoni, căci nu sunt clasicele bacuri plutitoare de la noi pe care mai încape o căruța sau chiar o mașină, ci sunt mici ambarcațiuni ce ancorează la docu-urile amenajate pe un mal sau altul, și care pleacă la ore fixe, după un program prestabilit și afișat.





Am traversat brațul Szentendre-Dunág pe podul rutier și am luat-o cu mașina în nord spre micuța localitate Kisoroszi. Impresionează faptul că oricât de mic ar fi satul, are drumurile asfaltate, străzile au nume și în centru există chiar și o piață Hösök tére cu un parc de joacă și un grup statuar interesant, ca un fel de roată. Biserica reformată în stil baroc ce datează din 1803, are pe perete o placă memorială realizată în 1935 având scrise pe ea numele eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Pe fațada unei clădiri, o altă placă memorială îl omagiază pe Illés Lajos (1942-2007) – cunoscut muzician și compozitor maghiar, laureat al premiului Kossuth. Între 1992-2007 a fost cantorul bisericii reformate din Kisoroszi, motiv de mândrie pentru localnici care l-au făcut cetățean de onoare. Deasupra plăcii omagiale, un steag au Ungariei are ca suport...harta Ungariei Mari. N-am mai văzut așa ceva. Tot în centrul micului sat, o statuie al unui cal înaripat acărui semnificație îmi scapă. Am mers spre nord și la ieșirea din sat dau de o micuță biserică catolică ce datează din 1719. Un crucifix are la bază o placă cu numele eroilor. La câțiva pași, pe un gard, o pisică stă tolănită, nederanjată de tunetele furtunii ce se apropie. Merg mai departe pe drumul ce duce în nord și curând asfaltul se termină. 








Un drum de țară se afundă printre sălcii mari crescute pe malul Dunării. E un dute-vino de mașini, care se invită prin flashuri sa treacă, drumul îngust pe alocuri nu permite decât trecerea unei singure mașini. Drumul duce spre Grădin Rácz (Rácz Kert) un loc de relaxare îndrăgit de localnici. Un mic local îmbie turiștii cu mâncare și băuturi tradiționale, dar cei mai mulți au venit pentru plaja rustică amenajată acolo unde Dunărea se desparte. Din cauza ploii n-am reușit să ajung pe plajă, dar am profitat de apropierea Dunării și am fotografiat brațul Szentendre al acesteia. Dincolo, se profilează masivul Pilis, iar în amonte se ghicește ultimul cot al fluviului.



 La întoarcere, cobor la debarcaderul din sat. La docuri stau ancorate două mici ambarcațiuni, pe un stâlp este afișat orarul. De o parte și de alta a Dunării, pe o distanță de 100 de metri cât ține debarcaderul, sunt panouri mari care semnalizează că aici ancorarea este interzisă. Sunt pentru vasele de croazieră care- duc pe turiști de la Viena sau mai de departe spre Budapesta. Locul pustiu se animă brusc, o duzină de tineri vin din sat încărcați cu provizii. Probabil sunt într-o tabără în Szentgyörgypuszta, localitatea de pe celălalt mal. Sunt multe de surprins aici: un soare dogoritor ce se reflectă în apele Dunării, o mică ancoră uitată la mal, o sculptură în lemn reprezentându-l pe Sfântul Ștefan - primul rege creștin al Ungariei sau o serie de cărămizi inscripționate cu numele firmei care le-a produs, încastrate într-un zid lângă debarcader.










Revenim în Tahitótfalu, localitatea situată de o parte și de alta a brațului Dunării. De fapt cândva au fost două sate, Tahi – situat la baza masivului Pilis și Tótfalu - situat pe insulă. Podul (ataât metaforic cât și cel real) reușește să unească cele două localități contopindu-le. Centrul localității este situat pe insulă, aici există un impozant monument închinat eroilor din cele două războaie mondiale. Are forma unui obelisc, în fața se află statuia unui soldat cu arma la picior, dedesubtul căruia scrie ”Hoseinknek” (Eroilor). Pe cealaltă parte este reprodusă stema Ungariei și versurile ”Hiszek egy Istenben, hiszek egy hazában / Hiszek egy Isteni örök igazságban / Hiszek Magyarorság feltámadásában / Amen” (Eu cred îm Dumnezeu, eu cred într-o casă / Eu cred în adevărul etern al lui Dumnezeu / Eu cred în învierea Ungariei / Amin). Versurile reprezintă prima strofă a ceea ce se numește ”crezul maghiar” – o rugăciune scrisă în 1920 cu caractere runice, ca răspuns al mentalului colectiv maghiar la Tratatul de la Trianon. Nu departe de această piață se află impunătoarea biserică reformată, ce seara este luminată feeric fiind vizibilă de la mare depărtare.




Seara, malurile Dunării reflectă superb luminile satelor situate de o parte și de alta. Până târziu în noapte, ele sunt populate de tinerii care caută un loc răcoros, după arșița unei zile de vară.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...